Gândul, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, publică, în cadrul unui proiect media în premieră pentru România, lista foștilor torționari din perioada comunistă. În acest moment, am identificat 35 de comandanți de penitenciare care în perioada ”47-”65 au condus temnițele comuniste unde au fost încarcerați liderii PNȚ și PNL epurați de regimul comunist. Peste 100.000 de deținuți considerați de regimul comunist inamici ai statului au decedat în închisorile din România într-un singur deceniu.
Nimeni nu a fost tras la răspundere pentre aceste crime. IICCMER îi acuză oficial pe cei 35 de torționari de omor deosebit de grav și genocid.
Gândul vă prezintă profilul complet al lui Alexandru Vișinescu, primului torționar în cazul căruia a început urmărirea penală pentru genocid. Vișinescu a condus închisoarea comunistă de la Râmnicu Sărat unde numeroși deținuți politici și-au pierdut viața în urma instituirii unui regim de teroare.
Pentru prima oară după Revoluție reporterii Gândul au reușit să-l găsească și să vorbească cu Alexandru Vișinescu. După ce Gândul a prezentat, pe 30 iulie, cazul torționarului de la Râmnicu Sărat acesta a fost preluat de întreaga presă din România, fiind de asemenea prezentat pe larg și în presa din internațională, Washington Post și Associated Press alocând spații largi subiectului. După mediatizarea cazului său, Vișinescu a reacționat violent la încercările reporterilor Gândul de a vorbi cu el, înjurându-i și încercând să-i lovească. Ulterior, fostul torționar a răspuns întrebărilor, într-un interviu luat în fața casei sale.
Pe data de 3 septembrie, Alexandru Vișinescu a fost audiat la Parchetul General, ocazie cu care i s-a adus la cunoștință acuzația de genocid. El a fost audiat pentru a doua oară pe 17 septembrie.
Ca urmare a deschideri dosarului torționarilor, Ministerul Justiției a promovat un proiect de lege potrivit căruia aceștia ar urma să plătească despăgubiri victimelor din închisorile comuniste.
În perioada următoare, Gândul va prezenta, în cadrul unui proiect care se va întinde pe o lungă perioadă de timp, lista torționarilor care trăiesc: vom arăta cine sunt, care sunt crimele comise și cum au trăit după 1989. Vom prezenta mărturii din temnițele comuniste și vom oferi tuturor torționarilor ocazia să explice faptele din acea perioadă. Primul caz cu care deschidem lista este cel al temutului torționar Alexandru Vișinescu.
Alexandru Vișinescu, care acum încearcă să treacă drept un bătrânel cumsecade, care se plimbă pe străzile din centrul Bucureștilor, a condus închisoarea de la Râmnicu Sărat în perioada în care lideri politici precum Corneliu Coposu, Ion Mihalache sau Ion Diaconescu au fost supuși unor tratamente inumane și torturi. După 50 de ani de la atrocitățile regimului comunist asupra dizidenților, în special asupra liderilor tărăniști, gândul, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, vă prezintă profilul comandantului închisorii politice de la Râmnicu Sărat.
Informațiile pe scurt:
– La jumătate de secol de la acest episod negru din istoria României, comandantul Alexandru Vișinescu este oficial acuzat de moartea mai multor lideri PNȚ.
– Gândul a reușit să obțină prima imagine cu Alexandru Vișinescu, cel care a fost acuzat public de moartea lui Ion Mihalache, să-l filmeze și să stea de vorbă cu torționarul comunist.
– Mărturiile seniorilor defuncți Corneliu Coposu și Ion Diaconescu despre regimul de teroare de la Râmnicu Sărat probează acuzațiile la adresa lui Alexandru Vișinescu
Fostul comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat locuiește acum într-un bloc din centrul Capitalei. Are 88 de ani, dar este încă în putere și foarte lucid. Vecinii săi spun că este un om extrem de retras, care nu vorbește despre trecutul său. Biografia sa este însă cunoscută de locatarii imobilului. „Vișinescu? Pe el îl căutați? E cel de la penitenciare”, ne spune una din colocatarele imobilului. Pe Vișinescu îl vizitează din când în când un nepot, în rest își petrece timpul în apartament. Seara are obiceiul să se plimbe prin Cișmigiu.
Dacă vrei să dai de Vișinescu îl găsești foarte greu. Nu răspunde niciodată la interfon sau la sonerie. L-am întâlnit într-o dimineață de iulie. A ieșit din bloc extrem de precaut. Mai întâi a scos capul pe poartă, s-a uitat în stânga, apoi în dreapta, a inspectat strada și abia pe urmă și-a continuat drumul spre magazinul de peste drum.
VIDEO: Primele imagini cu Alexandru Vișinescu
L-am abordat pe stradă, explicându-i că dorim să-l intervievăm. A refuzat categoric să vorbească despre penitenciarul Râmnicu Sărat. „Numai cei care au fost și au trăit în acea perioadă știu adevărul. Nu vreau niciun fel de interviu”, a spus Vișinescu după care a intrat grăbit în bloc.
Relatările celor care au trăit atrocitățile de la Râmnicu Sărat sunt acum cuprinse în sesizarea penală înaintată Parchetului General de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).
După 50 de ani de la desființarea penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vișinescu este acuzat de omor deosebit de grav. Lui Vișinescu i se impută moartea mai multor dizidenți politici, în special elita politică a PNȚ.
Alexandru Vișinescu a fost comandant al Penintenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 și până la desființarea închisorii, in 1963, fiind și ultimul comandant al închisorii în care a sfârșit, în urma torturilor, Ion Mihalache.
Alexandru Vișinescu, care acum trece drept un bătrânel jovial, a intrat în istorie cu mult înainte de episodul Râmnicu Sărat.
FOTO: Alexandru Vișinescu – fostul comandant al închisorii de la Râmnicu Sărat
„Faptele lui Alexandru Vișinescu pot fi încadrate în infracțiunea de omor deosebit de grav, săvârșit prin cruzimi și asupra mai multor persoane, prevăzută de art. 176 alin. 1 lit. a și b din Codul Penal Român”, se arată în sesizarea penală înaintată de IICCMER către Parchetul General.
Cu toate că au trecut 50 de ani de la faptele de care este acuzat Vișinescu, juriștii IICCMER susțin că termenul de prescripție al infracțiunilor nu poate fi luat în considerare. Potrivit sesizării, autoritățile comuniste au împiedicat cercetarea și trimiterea în judecată a torționarilor precum Alexandru Vișinescu, astfel că, din punct de vedere legal, el încă poate fi tras la răspundere pentru infracțiunile de omor deosebit de grav.
„Condițiile de viață din penitenciarul Râmnicu Sărat, așa cum au fost descrise de către foștii deținuți și cum reies din documente, au creat premisele apariției unor afecțiuni deosebit de grave, rezultate în câteva cazuri cu decesul deținuților, probând natura abuzivă și tratamentul neglijent aplicat de comandantul închisorii, lt. Col. Alexandru Vișinescu, în perioada 1956-1963″, se arată în plângerea IICCMER.
Potrivit oficialilor Institutului de condițiile din penitenciar era responsabil comandantul cum tot el răspundea și pentru moartea deținuților pe care îi avea în custodie.
În mai multe lucrări de specialitate despre temnițele comuniste se menționează că Alexandru Vișinescu a făcut parte din plutonul de execuție al mareșalului Ion Antonescu. Fostul șef al statului, Ion Antonescu, a fost condamnat de un tribunal al poporului pe 17 mai 1946. Pe 1 iulie, Antonescu a fost excutat de un pluton de ofițeri. Născut în 1925 în comuna Lecuiești din Buzău, la 21 de ani, Vișinescu a fost unul dintre cei care au tras în mareșalul Ion Antonescu. Această informație apare într-o carte publicată de Cicerone Ionițoiu, deținut politic și autor al unor lucrări de referință în domeniul represiunii comuniste.
VIDEO: Execuția mareșalului Antonescu-plutonul din care a făcut parte Vișinescu
Înainte de a ajunge comandant al penitenciarului Jilava, Vișinescu a fost șef al Biroului Operativ din Jilava, structură ce avea ca atribuții supravegherea locului de detenție, a regimului aplicat deținuților, a comportamentului acestora, dar și atitudinea cadrelor de la Jilava. Cercetările Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc (IICCMER) arată că, în această perioadă, Vișinescu a transmis note informative despre comandatul penitenciarului.
După episodul Jilava, Vișinescu ajunge la penitenciarul de femei Mislea, cunoscut drept o inchisoare politică dură. Alice Panaiodor, deținut politic în acest penitenciar, scrie în cartea Traversarea focului că regimul de detenție instituit de Vișinescu la Mislea era unul de tortură.
„Dezbracăte, eram acolo toate goale în coridorul neîncălzit, în timp ce hainele erau scormonite amănunțit căutându-se mici obiecte care ar fi putut fi ascunse în tivuri sau cusături. A urmat apoi umilirea și mai penibilă a unei vizite corporale minuțioase făcută cu îndemânarea unui chirurg fără nici un fel de jenă, chiar sub privirile celorlalte arestate”, povestește Alice Panaiodor.
Documentele de arhivă și cele memorialistice consultate de specialiștii IICCMER îl portretizează pe Alexandru Vișinescu drept un ins „extrem de sever și complet lipsit de omenie față de arestate”, care avea „plăcerea de a insulta și a teroriza, prin percheziții și interogatorii interminabile, pe deținutele [de la Mislea și] cărora le adresa toate epitetele posibile”.
Cicerone Ionițoiu susține în documentarele sale că în perioada în care Vișinescu a fost ofițer politic la Mislea la acel penitenciar era închisă Maria Antonescu, soția mareșalului Antonescu.
După activitatea de la penitenciarul de femei, Vișinescu a fost avansat la penitenciarul Râmnicu Sărat. Despre această inchisoare IICCMER spune că era o adevărată mașinărie de tortură a deținuților politici. Prin celulele de la Râmnicu Sărat și-a găsit sfârșitul și marele disident politic Ion Mihalache. Vișinescu a ajuns comandant al penitenciarului în 1956.
În cei șapte ani în care a condus penitenciarul, Vișnescu a instaurat un regim de tortură și teroare. În sesizarea depusă la parchet, IICCMER spune că Vișinescu este vinovat de omor deosebit de grav. În 1963, penitenciarul de la Râmnicu Sărat a fost desființat. În urma desființării penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vișinescu a rămas în cadrul Direcției Generale a Penitenciarelor, unde a îndeplinit în continuare funcții de conducere: ofițer controlor în Serviciul inspecții din DGPCM (1963); locțiitor comandant pentru pază și regim la penitenciarul Ploiești (1965-1967); comandant al Secției „Căscioarele” din cadrul penitenciarului Ilfov (3 iun. 1976).
FOTO: Ion Mihalache – imagini din dosarul de penitenciar
Mărturiile despre torturarea deținuților politici de la Râmnicu Sărat au fost făcute publice de către câțiva dintre supraviețuitorii acestei închisori. Alexandru Vișinescu este acuzat de asasinarea lui Ion Mihalache. Ion-Ovidiu Borcea, lider al PNȚ și deținut politic la Râmnicu Sărat, l-a acuzat public pe Vișinescu de moartea lui Mihalache. Într-un interviu consemnat de Cicerone Ionițoiu, Ion-Ovidiu Borcea spune cu subiect și predicat că fostul comandat al penitenciarului este vinovat de moartea dizidentului Mihalache.
„Ion Mihalache a fost asasinat cu premeditare, deoarece continua să rămână un simbol al rezistenței românești. În nenumărate rânduri a protestat, făcând să răsune tot celularul. Ofițerul politic (Lupu) și comandantul Vișinescu l-au bătut în permanență, i-au creat condiții să se îmbolnăvească și nu i-au dat îngrijire medicală. Intrau și aruncau cu găleata cu apă pe el, în plină iarnă. Eu i-am supravegheat celula prin cele șase găuri, pe care le făcusem cu o sârmă în ușă… Dacă n-aș fi fost de față această mărturie n-ar exista. Acum, când sunt în lumea liberă, am datoria să anunț acest asasinat pe care l-a săvârșit comandantul Vișinescu. Strigătele: «Fraților, aici este Ion Mihalache. Mă omoară!», au răsunat în tot celularul. Această crimă nu poate fi uitată”, a declarat Ion-Ovidiu Borcea în cartea-interviu publicată de Cicerone Ionițoiu.
FOTO: ION DIACONESCU – imagini din dosarul de la Râmnicu Sărat
Condițiile inumane de la Râmnicu Sărat au fost povestite în detaliu de către Ion Diaconescu, unul dintre ultimii seniori ai PNȚ, stins din viață în 2011. Într-un interviu acordat lui Cosmin Budeancă, cercetător în cadrul IICCMER, Ion Diaconescu a rezumat astfel condițiile de detenție de la Râmnicu Sărat: „Bătăi și terorizări fizice, care – la fel frigul și foamea – au fost generale. Bătăile erau pe categorii, pă… și nu permanente, să-nțelege. Apoi, izolarea. Izolarea fantastică – să trăiești ca-ntr-un mormânt. Și mai a fost și promiscuitatea, care… mă rog, este reprezentată prin acele tinete care stăteau în mijlocul celulelor și-așa mai departe.”
Regretatul lider politic a povestit pe larg torturile suportate de deținuții politici de la Râmnicu Sărat. Dosarul său de penitenciar consemnează că în cei șase ani petrecuți la Râmnicu Sărat a fost trimis la carceră timp de 40 de zile. Supraviețuitorii de la Râmnicu Sărat povestesc că zilele de carceră însemnau și înfometare forțată. Ion Diaconescu a relatat și bătăile pe care le aplica cu brutalitate comandantul Vișinescu deținuților politici.
Diaconescu a relatat că la Râmnicu Sărat deținuții comunicau în codul Morse tușit. Adică tușeau în ritmul codului Morse, dar pentru că la un moment dat a fost adus un specialist în Morse, au început să tușească Morse în franceză.
Comandantul Vișinescu a decis să deschidă o anchetă astfel că a fost luat la interogatoriu Ovidiu Borcea, care i-a relatat lui Diaconescu că a fost bătut cu bestialitate chiar de către Vișinescu.
„L-a luat pe Ovidiu Borcea, l-a dus, povestea Ovidiu Borcea în ciocăneli din astea, că l-a dus la subsolu” ăla și acolo l-a bătut cu cureaua pân” la sânge Vișinescu să spuie cu cine-a vorbit și ce-a vorbit. El a negat totu” și bănuind că el a vorbit cu unu”, cu un vecin de-a lui, că cum să-și închipuie ei că noi cu asta eram în legătură cu toată pușcăria asta, așa, l-a… l-a mutat de acolo, ca să-i strice rostu” și l-a adus, culmea, lângă mine, celula din dreapta mea, a treia, care între timp era goală, că în partea ailaltă murise respectivu””, a povestit Ion Diaconescu.
După câțiva ani după ce a ieșit din penitenciar, Diaconescu l-a întâlnit în București pe comandantul Vișinescu. Inițial, Ion Diaconescu nu l-a recunoscut, iar Vișinescu a fost nevoit să îi aducă aminte. „Vai de mine, domnu” Diaconescu, zice, eu care-am avut sub comanda mea atâția deținuți nu știu ce și te știu perfect, iar dumneata la Râmnicu Sărat 6 ani de zile ai avut un singur comandant și nu mai mă cunoști”, a relatat Ion Diaconescu într-un interviu.
În final, comandantul a încercat să se scuze. „Așa au fost timpurile”, i-a spus Vișinescu fostului locatar de la Râmnicu Sărat. „Timpurile le-au făcut oamenii. Oamenii au fost așa”, a replicat Diaconescu.
Una din pedepsele frecvente la care erau supuși deținuții de Râmnicu Sărat era carcera, adică erau închiși un anumit de zile într-o celulă, fără mâncare. Din dosarul de penitenciar al lui Ion Diaconescu rezultă că, în februarie ”59, comandantul Vișinescu a dispus încarcerarea sa timp de șapte zile pe motiv că a ciocănit în perete. Printr-un proces verbal sumar, s-a consemnat că Diaconescu a ciocănit peretele celulei vecine, dar nu a recunoscut.
În 1954 Corneliu Coposu a fost și el transferat la penitenciarul Râmnicu Sărat unde a fost supus unui regim sever de izolare. Seniorul Coposu a stat la Râmnicu Sărat 8 ani de zile. „Fiecare deținut fiind singur în celulă, nu avea deloc lumină naturală… ferăstruica celulei era în permanență oblonită pe dinafară ca să nu se poată vedea cerul. De altfel, geamul era și de neatins la înălțimea la care era situat… În afară de 8 ore destinate somnului, în timpul zilei trebuia să stai în picioare, sau pe tinetă. Nu aveai dreptul să te așezi pe pat, nu aveai cu cine să vorbești… Râmnicu Sărat era nu numai cea mai dură pușcărie, dar și un fel de închisoare experimentală, liceu de aplicație pentru viitoarele cadre… pentru menținerea ordinii aplicau ca metodă de disciplină bătaia. Intrau în celulă cinci-șase gardieni, gealați înalți cu bastoane și băteau toți deținuții pe rând, fără nici o justificare, până cădeau jos. Toți deținuții, indiferent de vârstă și starea sănătății, erau bătuți metodic. Regimul acesta nu l-a ocolit nici pe Mihalache la 82 de ani; nu fusese scutit de bătaie nici Pogoneanu, fost director în Ministerul de Externe care, paralizat pe jumătate, nu putea sta în picioare, era bătut în pat, culcat”, a rememorat Corneliu Coposu atrocitățile de la Râmnicu Sărat.
FOTO: Închisoarea de la Râmnicu Sărat
Potrivit documentării realizate de IICCMER penitenciarul de la Râmnicu Sărat a fost atestat în 1901 și a funcționat ca penitenciar de drept comun pentru o perioadă, ulterior devenind un spațiu de detenție cunoscut în vremea lui Carol al II-lea, pentru că aici au fost închiși mai mulți membri ai Mișcării Legionare în perioada interbelică.
În urma valului de arestări din 1948, penitenciarul Râmnicu Sărat a fost identificat ca propice pentru a asigura condițiile necesare de izolare pentru noii deținuți politici, dar între 1947 și 1963 au fost închiși aici și deținuți de drept comun, fără însă a exista vreo comunicare între cele două categorii
ION DIACONESCU DESPRE RÂMNICU SĂRAT
Din 1949 au început să fie arestați și încadrați în categoria „organizațiilor subversive” locuitorii din zonă care se opuneau colectivizării, fiind considerați opozanți ai regimului comunist. Până în 1952, penitenciarul a funcționat și ca punct de tranzit pentru deținuții încarcerați pe perioade scurte de timp, care urmau să fie transferați la alte închisori pentru executarea pedepsei. În anul 1952 au fost aduși aici și o parte din „reeducatorii” implicați în „experimentul Pitești”, pentru a fi anchetați.
Până în anul 1955, cei mai mulți deținuți politici erau legionari. După acest an au fost aduși supraviețuitorii „lotului Maniu”: Ion Mihalache, Ilie Lazăr și Victor Rădulescu – Pogoneanu. În iunie 1957 au fost transferați aici deținuți (lideri ai PNL, PNȚ, foști demnitari din guvernarea Antonescu sau criminali de război) de la penitenciarul Aiud, implicați într-o grevă colectivă declanșată împotriva condițiilor inumane de detenție.