Deși poate părea greu de crezut, există un aliment banal pe care toți românii îl consumă zilnic, dar care este un real pericol pentru sănătate. Chef Florin Dumitrescu a dezvăluit care este produsul care ne poate ucide, deși pare inofensiv.
În cadrul unui podcast, Chef Florin Dumitrescu a vorbit despre un aliment banal care, dacă este consumat în fiecare zi, poate să ne afecteze într-un mod grav sănătatea.
De altfel, vorbim despre un preparat care nu lipsește din majoritatea caselor din România, iar celebrul chef a venit și cu argumente pentru care produsul nu ar trebui să se afle pe masa zilnică a unei persoane.
„Dacă vrei, te fac să nu mai mănânci pâine în viața ta. Un prieten mi-a povestit că își făcuse brutărie, o avea deschisă de foarte mult timp. La un moment dat, i-a curs bidonul de afânător, era un ingredient lichid pe care-l băga în aluatul de pâine și i-a făcut gaură în beton. Ăla a căzut ca picătura chinezească, peste noapte i-a făcut gaură în beton, de 12 centimetri.
Asta se întâmplă de fapt cu ce mâncăm noi. De asta, atunci când cumperi pâinea trebuie să știi ce cumperi. Că dacă o cumperi pe cea mai ieftină, clar va fi așa. Eu de asta mănânc lipie, faină cu apă”, a declarat chef Florin Dumitrescu, în cadrul podcastului moderat de George Buhnici, citat de Cancan.ro.
Vă recomandăm să citiți și:
Alimentul toxic care îți DISTRUGE colonul. Dă crampe, gaze și balonare