Leguma-fruct pe care trebuie să o mănânci ÎN FIECARE ZI de vară, potrivit Mihaelei Bilic. Previne cancerul, infarctul și te ajută să slăbești

Publicat: 21 05. 2024, 08:52
Actualizat: 21 05. 2024, 09:01
Mihalea Bilic / Sursa foto: Facebook

Nutriționistul Mihaela Bilic recomandăm consumarea zilnică, în perioada verii, a unei legume-fruct. Aceasta previne cancerul, infarctul și te ajută să slăbești.

Roșia este o legumă-fruct ce nu trebuie să lipsească din meniul oricărei zile de vară. Are puține calorii, peste 95% apă, multe fibre și minerale, afirmă Mihaela Bilic.

Mihalea Bilic / Sursa foto: Facebook

De ce să mănânci roșii în fiecare zi de vară. Explicațiile nutriționistului Mihaela Bilic

  • „Roșiile se coc și după ce au fost culese și se păstrează la temperatura camerei, nu la frigider- o temperatură mai mică de 15 grade le afectează consistența și gustul.
  • Licopenul din roșii este un compus liposolubil, se absoarbe în prezența grăsimii, deci puneți puțin ulei în toate preparatele cu roșii. Cantitatea de licopen nu variază semnificativ de la un soi de roșie la altul și nu e influențată de modul de coacere (în solar sau la soare).
  • Valoarea ei nutritivă crește atunci când este gătită, iar licopenulse eliberează mai rapid dacă roșia este strivită/pasată, transformată în sos/piure. Concentrația de licopen crește de 8-10 ori în sosul de tomate și în bulion, față de roșia proaspătă, deci nu ezitați să consumați bulion, pastă de tomate, sos de roșii. Prin gătit este distrusă o parte din vitamina C, însă conținutul de mineralele și fibrele nu suferă nicio modificare.
  • Aciditatea din roșie crește absorția fierului din carne, pește și legume, nu întâmplător tocănițele, ghiveciul de legume sau sosul pentru paste sunt mai gustoase și mai sănătoase dacă sunt pe bază de sos de roșii.
  • Sucul de roșii este o alternativă mai sănătoasă și mai sigură pentru siluetă decât sucul de portocale. Un pahar de suc de roșii conține doar jumătate din caloriile pe care le are orice alt suc de fructe și doar 30% din cantitatea de fructoză din portocale”, afirmă nutriționistul, într-o postare pe Facebook.

Roșii / Foto caracter ilustrativ

Roșia previne cancerul, infarctul și te ajută să slăbești

„Cercetătorii de la Harvard au demonstrat scăderea cu 20-35% a riscului de cancer de prostată la cei care consumă 80 g sos tomat/zi. Un studiu finlandez a arătat că riscul de infarct scade cu 59% la cei cu aport crescut de licopen, iar cercetătorii din Verona au confirmat că acest pigment roșu protejează inima.

Licopenul s-a dovedit benefic și împotriva cancerului pulmonar sau de stomac, ca să nu mai vorbim de protecția pielii împotriva razelor UV și a îmbătrânirii.

Roșia este un aliment polivalent și prietenos cu silueta, care poate fi consumată proaspătă sau gătită, sub formă de salată sau supă, ca băutură sau ingredient în tocănițe, paste și pizza.

Profitați de vară, este sezonul roșiilor cu gust romanesc, care pot fi consumate fără limită de cantitate. Roșia dă gust și culoare în orice mâncare!”, adaugă sursa citată anterior.