Creștinii ortodocși sărbătoresc în vinerea din Săptămâna Luminată praznicul „Izvorul Tămăduirii”. Anul acesta este prăznuită pe 7 mai, iar sărbătoarea se referă la vindecarea minunată a unui orb, care și-a recăpătat vederea după ce Maica Domnului i-a vestit lui Leon cel Mare să-l ducă să se spele cu apa unui izvor aflat într-o pădure din apropierea Constantinopolului.
Potrivit tradiției, Leon, pe când era neîncoronat, întâlnește un bătrân orb în grădină din apropierea vechii cetăți bizantine. După ce discută cu acesta despre Dumnezeu și Învierea Domnului, orbul îi cere să-i dea apa și să-l ducă în cetate.
Leon caută în împrejurimi un izvor și în momentul în care constată că nu are de unde să-i dăruiască orbului apa, i se descoperă Maica Domnului și îi spune:
Nu este nevoie să te ostenești, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în pădure și, luând cu mâini apa tulbure, potolește cu ea setea orbului și unge cu ea ochii lui cei întunecați”.
Făcând ascultare, Leon găsește izvorul, îi potolește setea orbului și după ce-l spăla pe acesta pe față, apa îi dăruiește puterea să vadă.
Ca urmare a vindecării minunate, când Leon cel Mare ajunge împărat, zidește pe locul vindecării o biserică în semn de recunoștință pentru ajutorul primit de la Maica Domnului.
Creștinii știu că „Izvorul Tămăduirii” este o sărbătoare închinată Maicii Domnului. Însă, având în vedere că ea este nedespărțită de Fiul ei, ea este și o zi de prăznuire a lui Hristos.
Altfel spus, în această zi îl sărbătorim în primul rând pe Hristos Cel Înviat, că Izvor al vindecărilor și apoi pe Maica Domnului, că persoană care Îl poartă neîncetat și tainic pe Fiul ei, devind astfel și ea izvor de tămăduire.
În icoană „Izvorul Tămăduirii”, Maica Domnului este reprezentată cu mâinile înălțate în formă de rugăciune, iar Hristos, că răspuns a rugăciunilor Maicii Sale, binecuvîntează cu ambele mâini.
La sfârșitul Liturghiei care se oficiază în această zi, urmează slujba de sfințire a apei, după o rânduială specială, pentru că este strâns legată de praznicul Învierii Domnului.
Astfel, începutul slujbei de sfințire a apei se face cu cădirea în semnul sfintei cruci a mesei pe care este prezentă Sfânta Evanghelie și Crucea și rostirea stihurilor speciale împreună cu cântarea troparului „Hristos a înviat”.
În cadrul slujbei se cântă irmoasele Canonului Învierii și Cântarea „Ziua Învierii”. Apa sfințită astăzi este luată de credincioși pentru vindecarea de bolile sufletești și trupești.
Maica Domnului a dăruit și poporului român izvoare tămăduitoare, acestea fiind doar câteva dintre ele:
Sursa: CrestinOrtodox.ro