Sfântul Policarp s-a născut în temniță, în jurul anului 70, la Efes, deoarece părinții săi fuseseră închiși pentru că nu se lepădaseră de credința în Hristos. La botez a primit numele Pangratie. Din scrierile Sfântul Irineu aflăm că Sf. Policarp a fost ucenic al Sfântului Apostol Ioan.
Înainte ca părinții săi să fie martirizați, este dat în grija Calistei, o femeie bogată și credincioasă. Potrivit tradiției, Pangratie va da săracilor tot ce va găsi în hambarele acesteia. Pentru ca mama sa adoptivă să nu fie tulburată de milostenia sa, se va ruga lui Dumnezeu și, în urma rugăciunii, hambarele s-au umplut la loc. Datorită acestei minuni, Calista i-a schimbat numele din Pangratie în Policarp, adică „cel cu multe roade”.
Sfântul Policarp a fost hirotonit diacon și preot de Sfântul Vucol. Episcopii prezenți la înmormântarea Sfântului Vucol l-au hirotonit episcop.
Sfântul Policarp, înainte de a fi martirizat, călătorește la Romă cu scopul de a rezolva aproblema datei pascale. În vremea aceea, existau diferențe legate de sărbătorirea Paștilor: unii serbau Învierea Domnului pe data de 14 Nisan (aprilie), indiferent în ce zi a săptămânii cădea, deci în același timp cu Paștile evreiesc, iar alții în prima duminică, după 14 Nisan. Deși cei doi nu au ajuns la un acord, ei au rămas uniți.
Cu câteva zile înainte de a fi martirizat, a avut o vedenie: a văzut perna pe care dormea arsă în foc. Așa a înțeles că avea să fie aruncat în foc.
La insistența proconsulului Quadrat de a blestema pe Hristos, Policarp i-a răspuns: „De 86 de ani îi slujesc și nu mi-a făcut nici un rău; cum pot eu să blestem pe împăratul meu, pe Acela care m-a mântuit?”
Pentru că refuză să se jertfească Zeilor, primește pedeapsa de a fi aruncat în foc. Dar, pentru că flăcările nu se atingeau de el, a fost străpuns cu sabia, însă, atât de mult sânge a curs din el încât a stins focul. Ulterior, la rugămintea evreilor, trupul său lipsit de viață a fost ars.
Osemintele sale cele „mai cinstite decât pietrele prețioase și mai scumpe decât aurul“ au fost luate de creștini.
Sfintele moaște ale Sfântului Policarp sunt în Franța, pentru că au fost luate de latini în timpul cruciadelor, iar o părticică se păstrează în Mănăstirea Zografu din Muntele Athos.
-Sfinților Cuvioși Ioan, Moise, Antioh și Antonin;
-Sfintei Cuvioase Gorgonia, soră Sfântului Grigorie Teologul;
-Sfintei Mucenițe Tea;
-Sfântului Mucenic Clement;
-Sfântului Cuvios Mucenic Damian;
-Sfinților Cuvioși Zevina, Polihroniu, Moise și Damian;
-Sfântului Cuvios Damian de la Mănăstirea Esfigmen (Muntele Athos).
Miercuri, 24 februarie, Biserica serbează Întâia și a două aflare a capului Sfântului Proroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului. (Sursa: CreștinOrtodox.ro)
Moșii de iarnă, care anul acesta se prăznuiesc pe 6 martie, marchează începutul celor șapte Sâmbete ale Morților, care se încheie înainte de Săptămâna Mare a Paștelui.
Anul acesta Moșii de iarnă sunt prăznuiți în martie, deoarece Paștele este sărbătorit pe 2 mai. La câteva zile după, pe 9 martie, sunt prăznuiți și Moșii de primăvară.
Biserica Ortodoxă îi pomenește pe cei trecuți în neființă de Sâmbăta Morților, când sunt ținute Slujba Parastasului și cea a Sfintei Liturghii.
Cei care merg la slujbă aduc deobicei colivă, colac sau turtă, o sticlă de vin și un pomelnic pe care sunt trecute numele celor care au mers în Împărăția Cerurilor. De asemenea, enoriașii aprind lumânări în memoria celor decedați. Află care e greșeala pe care o fac românii în ziua de pomenirea morților!
Moșii de primăvară – sâmbăta din preajma Mucenicilor;
Moșii de vară – sâmbăta dinaintea Rusaliilor;
Moșii de toamnă – prima sâmbătă din luna noiembrie;
Moșii de iarnă – sâmbăta dinaintea Duminicii Lăsatului Sec de carne.