Ce se întâmplă, de fapt, când mori. Descoperirea de ultimă oră a experților neurologi, care poate schimba tot ce bănuiam

Toți oamenii care se nasc vor experimenta moartea, iar experții neurologi susțin că survine după încetarea funcțiilor creierului, care înseamnă sfârșitul existenței pentru persoana în cauză. Moartea cerebrală este pierderea permanentă, ireversibilă și completă a funcțiilor creierului de a mai percepe mediul înconjurător prin cele simțuri și de a mai procesa GÂNDURILE, visele și amintirile. Activitatea involuntară necesară pentru a susține viața corpului uman încetează. 

Moartea este sfârșitul permanent al tuturor funcțiilor biologice care susțin un organism viu.  Nu mai este definită ca un proces ce are loc după oprirea bătăilor inimii ( stop cardiac ) și a respirației, ci în urma pierderii funcțiilor creierului.

În medicina modernă, când este necesară o definiție a momentului morții, medicii și legiștii fac referire la „moartea creierului” pentru a defini o persoană ca fiind moartă. Moartea cerebrală este definită ca pierderea completă și ireversibilă a funcției creierului (inclusiv activitatea involuntară necesară pentru a menține viața, de a mai percepe mediul încojurător sau de „a GÂNDI”).

Dar din  cele mai străvechi timpuri, oamenii au crezut că moartea este doar o etapă către o nouă existență.

Când oamenii au început să creadă în „Lumea de Dincolo”

Ce știm până acum este că strămoșii noștri arhaici Homo sapiens, dar și oamenii de Neanderthal, o altă specie umană, practicau ceremonii funerare, îngropându-și semenii decedați de zeci de mii de ani. După scheletele găsite, cadavrele celor decedați erau date cu ocru și înmormântate cu obiecte de preț – arme, unelte și obiecte decorative din oase și piatră. În mod bizar, cadavrele erau înmormântate într-o poziție fetală, așa cum sunt poziționați pruncii în uterul mamei.

De la revoluția cognitivă de acum 70.000 ani, oamenii au crezut că și după încheierea existenței pământești, fluxul conștiinței și identității va continua să dăinuie și după moartea și putrezirea corpului fizic.  Oamenii au început să creadă că sunt spirite încarnate în trupuri. Trupul nu este decât un recipient, un vas, iar sufletul este apa, care există în formă lichidă, dar și sub formă de vapori. Oamenii mai cred că spiritul sau sufletul poartă după sine amintirile și identitatea personală  dobândite după viața trăită în carne și oase.

Sufletele ar continua să existe pentru eternitate pe un tărâm spiritual în care pot fi răsplătiți sau pedepsiți în funcție de faptele comise în viața pământească. Sau ar putea renaște în această lume pământească și să reia ciclul vieții de la capăt, printr-un proces numit reîncarnare. Ulterior, oamenii au început să conceapă legendele despre zei, demoni, îngeri, creaturi mitice și eroii/semizeii, muritori cu capacități supranaturale. Cei care au practicat șamanismul și animismul au crezut că sufletele celor morți se pot încarna și în obiecte.

Religiile antice: Între reîncarnare și „Judecata de Apoi”

În religia hindusă și în budism, oamenii se reîncarnează într-un corp nou după fiecare moarte.  Ei pot să se nască ca oameni sau chiar ca animale în funcție de Karma, printr-un proces numit Samsara. Ciclul reîncarnării poate continua la nesfârșit sau poate fi întrerupt numai dacă sufletul atinge Moksha sau Nirvana.

În mitologia sumeriană,  sufletele tuturor oamenilor, indiferent că erau buni sau rău, erau trimise în adâncurile întunecate ale pământului, pe meleagurile Kur, conduse de zeița Ereshkigal.  

În Egiptul Antic, a apărut conceptul „Judecata de Apoi” – sufletele pot fi judecate de zei după faptele comise în viața pământească.  Egiptenii își mumificau morții  și îi înmormântau cu amulete și texte hieroglifice pentru ca trupul să călătorească spre Regatul Morților, alături de ka (aspectul viu al unei persoane) și ba (personalitatea). Dacă omul a fost bun și vrednic, iar inima sa cântărea pe un taler în mod egal cu pana zeiței Ma’at,  la Judecata de Apoi era răsplătit cu o nouă viață de către zeul Osiris să trăiască în Câmpiile din Aaru, unde ducea o viață armoniasă și îmbelșugată.  Dacă a comis prea multe păcate, iar inima sa era mai grea decât pana lui Ma’at, sufletul era devorat de demonul Ammit.

„Judecata de Apoi” a fost preluată și de greci. În mitologia greacă, zeul Hades, păzit de câinele Cerberus cu trei capete,  se ocupa de soarta sufletelor de după moarte. Hermes, mesagerul zeilor, transporta sufletul fiecărui om în lumea subterană, în pe Domeniul lui Hades. Sufletul era lăsat pe malul râului Styx care marca granița dintre viață și moarte. Un luntraș pe nume Charon transporta sufletele cu barca sa către Hades în schimbul monedelor de aur. De aceea, la înmormântarea grecilor, familia defunctului îi punea monede sub limbă. La destinație, sufletul era judecat de Aecus, Radamanthus și Minos. Dacă a dus o viață cinstită și a slăvit zeii, sufletul era trimis pe Câmpiile Elizee, unde sunt pășuni verzi, munți și ape străvezii, iar ziua este veșnică. Dar dacă a dus o viață necurată și a hulit zeii, era trimis în Tartar și pedepsit să ardă pentru eternitate în flăcările iadului. În priivnța sufletelor care aveau păcate în mod egal cu faptele bune, erau trimise în Câmpiile Asfodel, unde nu erau judecate.

În Mitologia nordică, potrivit poemelor, sufletele războinicilor care mureau în luptă erau trimiși în sala maiestuoasă Valhalla din Asgard, pentru a se ospăta și a se lupta alături de zeul Odin.  Sufletele celor buni erau transportați de zeița Freia în Folkvangr, într-un paradis.  Cei care și-au încălcat legământul și au comis păcate erau trimiși pe tărâmurile întunecate din Niflhel și în regatul zeiței Hel, fiica lui Loki.

Religiile abrahamice și Viața de Apoi

În religia iudaică, toate sufletele celor morți, indiferent că au fost drepți sau nedrepți, erau transportate în Sheol, un loc întunecat, dar liniștit. Sufletele deveneau simple umbre, entități fără personalitate sau forță.  Dar potrivit Talmudului, evreii au început să creadă că poate exista o judecată de după moarte. Cei care duceau o viață neprihănită aveau locul asigurat în Olam Haba, în noul Eden. Iar Zoharul a descris Iadul sau Gheena ca un loc pentru purificarea spirituală a sufletelor celor păcătoși.

În anii 30 e.n., Iisus Hristos a predicat în Iudeea despre „Judecata de Apoi”, despre răsplătirea și învierea morților care au dus o viață neprihănită, dar care mai ales, au crezut în El și în descendența sa din Dumnezeul Tatăl, și pedepsirea celor păcătoși. Hristos spunea că oamenii credincioși care vor învia vor fi ca îngerii din Rai. În Cartea Apocalipsei lui Ioan, se spune că atunci când toți oamenii care au trăit în istoria planetei vor fi readuși la viață, vor fi judecați. Cei buni și creștini vor fi răsplătiți cu o viață în noul Eden, în Ierusalimul Ceresc, într-un „Cer nou și un Pământ nou”,  iar cei păcătoși sunt damnați să ardă pe Pământul vechi și să aibă parte de chinul veșnic.  În Evul Mediu, catolicii au crezut în în Purgatoriu, un loc de curățire a sufletelor pentru care plăteau indulgențe bisericii ca să-și scurteze chinul și a ajunge mai repede în Rai.

În Islam, potrivit Coranului, viața materială și pământească nu are nicio semnificație în comparație cu lumea viitoare. Doctrina islamică a Zilei Judecății este inspirată după cea creștină, în care Dumnezeu a învia toți morții și îi va evalua pentru acțiunile lor lumești. Toți oamenii vor fi goi și vor trece un pod. Cei vrednici și buni vor ajunge la destinație, în locuința lor din Rai, iar cei răi și păcătoși vor cădea în Iad.

Ce spun experții neurologi

Cercetător: „Este doar vârful unui iceberg”

Profesoara Jimo Borjigin crede că descoperirile ei sunt „doar vârful unui iceberg vast”. Dacă ești una dintre acele persoane care este disperată să afle ce se întâmplă exact când mori, ai noroc. Noile cercetări sugerează că ar exista viață de după moarte.

Jimo Borjigin, profesoară de neurologie la Universitatea din Michigan, nu era convinsă de afirmațiile pacienților supraviețuitori despre experiențe avute pe durata morții clinice,  dar ea bănuia că ceva se întâmpla în creierele lor. În 2013, Borjigin a efectuat un studiu pe șobolani în laboratorul ei. A detectat că animalele aveau un nivel ridicat de unde cerebrale după ce inimile lor s-au oprit și creierele lor au pierdut oxigenul.

Ea a sugerat că acest val de activitate electrică ar putea fi responsabil pentru lucrurile bizare pe care oamenii le raportează după o experiență avută în pragul morții, indicând o stare de conștiență sporită.

Ce se întâmplă cu creierul după moarte?

În urma descoperirii sale, Borjigin a decis să efectueze cercetări suplimentare, dar de data aceasta, chiar pe oameni.

„Mulți oameni credeau că creierul după moartea clinică era inactiv sau hipoactiv. Este mult mai activ în procesul de moarte decât chiar în starea normală”, a spus profesoara.

„Să mori este o parte esențială a vieții. Dar  nu știm aproape nimic despre ce se întâmplă cu creierul pe durata morții” a spus Borjigin pentru The Guardian.

Pentru a afla mai multe, Borjigin și mai mulți colegi au început să analizeze înregistrările activității electrice din creierele pacienților care au decedat în unitatea de îngrijire neurointensivă a Universității din Michigan.

Creierul devine hiperactiv în pragul morții, spun experți neurologi

Primul pacient era o femeie însărcinată de 24 de ani, care fusese deconectată de la aparate de către cei dragi în 2014. Ea intas într-o comă profundă, suferind de umflare severă a creierului. Și când familia ei a luat decizia sfâșietoare de a-i întrerupe tratamentul, s-au întâmplat o serie de lucruri ciudate.

„Cred că ceea ce am descoperit este doar vârful unui iceberg vast. Ceea ce se află încă sub suprafață este o descriere completă a modului în care moartea are loc de fapt. Pentru că acolo se întâmplă ceva, în creier, care nu are sens”, a spus Borjigin.

După ce femeia,  cunoscută sub numele de Pacienta nr. 1,  a fost deconectată de la aparate, creierul ei s-a luminat cu o avalanșă de activitate. Cercetarea, care a fost publicată pentru prima dată anul trecut, a descoperit că organul vibra cu semnale electrice de înaltă frecvență numite unde gamma în zone ce erau „tăcute” în timp ce ea era încă în viață.

„Pe măsură ce murea, creierul Pacientei Unu funcționa într-o stare de hiperactivitate,” a explicat Borjigin. Profesoara a remarcat că secțiuni ale creierului, pe care oamenii de știință le consideră drept „zone fierbinți” pentru conștiință, au fost activate de unde gamma, legate de amintiri și de visare.  Această activitate a scăzut pentru aproximativ 18 secunde, înainte de a crește din nou timp de peste patru minute, scăzând din nou și revenind încă o dată. Părți ale creierului ei erau „în strânsă comunicare” una cu cealaltă.

Părți ale creierului asociate cu empatia s-au luminat, de asemenea, a spus Borjigin. Aceste descoperiri au adus-o pe profesoară la concluzia că Pacienta Unu a experimentat probabil o „experiență aproape de moarte cu multe dintre caracteristicile sale principale” – cum ar fi vederea unei lumini puternice și retrăirea amintirilor.  Ea consideră că acest lucru sugerează că ideea că creierul încetează imediat să funcționeze în momentul morții este greșită, o citează Ladbible.

Citește și: „Există VIAȚĂ după moarte, sunt sigur de asta!”. Mărturii tulburătoare făcute de un reputat medic oncolog care a studiat cazurile a 5000 de pacienți