Au căutat-o în pereți luni de zile, fără a-și da seama că e în fața lor. Unde era ascunsă FABULOASA COMOARĂ din Râfov-Prahova. VIDEO

Zeci de monumente istorice – conace, hanuri, case memoriale – au fost părăsite, uitate, lăsate în paragină după ce, ani de zile, comunismul le-a folosit ca pe niște vaci de muls, fără să le acorde, în schimb, nici cea mai mică îngrijire.

MESAJE DE PAȘTE. Câteva exemple de MESAJE și URĂRI DE PAȘTE care pot fi folosite pentru SMS-uri

MESAJE DE PAȘTE sau MESAJE DE PAȘTI? Ce formă este corectă

ACTUALITATE Cum afli dacă telefonul tău este ascultat. Semnele clare că ți se ascultă apelurile și ți se citesc mesajele

09:38

LIVE UPDATE Război în Orientul Mijlociu, ziua 447. Stare de asediu în Homs, Siria/Impas în negocierile Hamas-Israel

09:15

LOTO – LOTO 6/49, LOTO 5/40, JOKER, NOROC, SUPER NOROC, NOROC PLUS. Joi 2 mai nu au loc EXTRAGERI. Duminică sunt TRAGERILE SPECIALE ALE SĂRBĂTORILOR DE PAȘTI

REȚETĂ DE PAȘTE 2013. Ce dulciuri să pregătești de PAȘTE: fursecuri cu ciocolată, colac împletit și prăjitură de PAȘTE 2013

REȚETĂ DE PAȘTE: Trei modalități simple de a găti ciorba de miel

Ciorbă de miel, drob de miel, friptură de miel – câți miei se vor vinde în România în această săptămână. HARTA PREȚURILOR pentru masa de Paște

Într-o astfel de situație se află Conacul și domeniul „Costache Cantacuzino”, din comuna Râfov-Prahova, transformat de indolența administratorilor locali, din monument istoric în pericol public – o clădire vandalizată fără milă de creștinii locului, de la vlădică la opincă.

sursa foto Mediafax/Mihai Dăscălescu

sursa foto Mediafax/Mihai Dăscălescu

Un singur om a rămas să se lupte pentru soarta acestei clădiri; iar, cu aceeași forță pe care a dovedit-o în „Dosarul Hanul lui Manuc„, caz publicat, anul trecut, în gandul. Omul se numește Constantin Șerban Cantacuzino, unul dintre moștenitorii celebrei familii.

Constantin Șerban Cantacuzino. Sursa foto Mediafax/Mihai Dăscălescu

Comorile

„Mă revoltă indolența, aroganța și suficiența unora. O iau mereu de la capăt, cu fiecare metru pătrat. Nu disper, nu mă isterizez. Mă întorc, cu fiecare clădire refăcută, la morții mei”, îmi spune Dinu Cantacuzino, câlcând atent, lângă mine, prin praful, piatra și cărămida spartă a pardoselii „măcinate”, la primul nivel al conacului, unde ne-am cățărat pe colțuri ascuțite de zid.

Lumina, trecută prin găvanele ferestrelor oarbe, decupează bârne groase în praful stârnit de pașii noștri; se înfige, material, în craterele zidului. „După ce au mutat primăria de aici, oamenii s-au năpustit să spargă pereții, au smuls dușumelele, au demontat scările, au plecat cu tocăria, indiferent că le trebuia sau nu, au furat sobele de teracotă, obiecte de artă, pe care le-au înghesuit în casele „fruntașilor” comunității. Îți închipui?! Au căutat comori în ziduri; în pivnițe; în pardoseală…”.

Ruina

Conacul e o ruină. A fost o „piesă”. Cantacuzino a căutat peste tot un proiect vechi, de arhitectură. „N-am găsit mare lucru. Iar ce am găsit, dincolo de acte, niște fotografii, am trimis la Ministerul Culturii”.

sursa foto Mediafax/Mihai Dăscălescu

Din câte mi-am putut da seama, clădirea, construită în stil neoromânesc, a fost ridicată pe un subsol compartimentat – pivinițe și cămări -, în P plus 1E (piano nobile) și mansardă – cam opt-nouă încăperi mari, saloane și dormitoare, pe nivel.

Din ușa boltită de la intrare, o scară primitoare urca la etaj. A mai rămas din ea doar o cocoașă de cărămidă, ca o arcadă falsă, crescută în peretele din stânga. În rest, în lateralele scării, camere de serviciu și saloane de primire. La primul nivel, opt încăperi largi, înalte, o baie mare și un grup sanitar sub o scară, devastată la rândul ei. La fel și la mansardă. Pereții sunt tocați de ciocane și topoare izbite cu frenezia nebunească a căutătorului râfovean de comori.

Dușumeaua e smulsă de la un capăt la altul; în câteva încăperi, grinzile groase de susținere traversează golul căscat spre parter; în altele, rânjesc alveolele zdrențuite din care pardoseala încastrată a fost smulsă cu totul.

sursa foto bucurestiivechisinoi.ro

În capul scării, se deschide spre largul verde al domeniului o logie umbrită, cu arcade așezate pe coloane puternice. Acolo nu se poate ajunge: între ea și hol se cască un gol respectabil. Din loc în loc, acolo unde tavanul dintre primul nivel și mansardă s-a spart, lăsând spânzurată „urzeala” șipcilor lipite cu mortar și strânse în plasă subțire, se vede cerul printre căpriorii putreziți.

„Când a căzut primul horn, mâncat de vânt și de ploi, a spart un rând de țiglă. N-a interesat pe nimeni. Apa a curs în pod, a mâncat scândura, a șubrezit astereala; s-a infiltrat până la parter, unde funcționa biblioteca sătească. Nu i-a interesat. Curgea apa pe cărți; le ștergeau și așteptau ploaia următoare. S-a surpat, întâi, partea dinspre câmp, apoi cea dinspre șosea” îmi spune Dinu Cantacuzino cu un amestec de ironie și vădită îngrijorare.

Din arcada ușii de jos, se vede, în lungul fostei alei, ce-a mai rămas dintr-un șir de nuci; apoi, un cal alb, nețesălat, și vreo doi câini tăcuți.

Retrocedarea

În anul 1999, Constantin Șerban Cantacuzino a recăpătat, în instanță, după șapte ani de procese, conacul familiei, de la Râfov. „Când am venit aici, arăta cum îl vezi. Cu un cinism greu de înțeles, primarul de la acea vreme, Mircea Chivu, mă privește circumspect și zice: Să ai grijă ce-i faci, că e monument istoric. Mi-a tăiat respirația. Înțelegi?! După ce și-au bătut joc de el, ani de zile; după ce, din ”92, când s-au dus de aici, dincolo, peste drum, nu i-a interesat cine și de ce îl devastează, cât fură și ce jaf face, îmi spun mie să fiu atent!”. Sincer, și eu cred că Dinu Cantacuzino are nervi tari, altfel, într-un fel sau altul, ar fi fost pierdut.

Istoria

Comuna Râfov, situată aproape de Ploiești, pe un drum abătut în dreapta din șoseaua spre Ghighiu, are puțin peste 5.000 de suflete. Denumirea satului de reședință își are originile în vremea domniilor fanariote, când moșiile din jur aparțineau familiei boierești Râfoveanu; așa că satul de clăcași s-a numit, după obicei, Râfov. Cei mai cunoscuți dintre ei, în Țara Românească, au fost, pe la 1580 – 1605, Miroslav vistierul și Miroslav logofătul.

sursa foto Mediafax/Mihai Dăscălescu

La 1800, fiul lui Matei Cantacuzino, strănepot al lui Șerban Vodă Cantacuzino, Iordache, se căsătorește cu Ruxandra Râfoveanu. Astfel, parte a moșiilor, domeniul și conacul construit de boierii râfoveni la sfârșitul sec. XVII intră în patrimoniul familiei Cantacuzino.

Părăsit, o vreme, după un șir de morți ciudate, domeniul de la Râfov intră, aproape de mijlocul sec. XX, în atenția lui Gheorghe Constantin Cantacuzino – bunicul lui Șerban Constantin „Dinu” Cantacuzino, moștenitorul de astăzi. După un partaj, care are loc între acesta și restul moștenitorilor, domeniul se împarte, iar Gheorghe Constantin intră, la 1930, în posesia conacului, pe care îl restaurează.

După numai 18 ani, în 1948, conacul și domeniul în suprafață de 119 hectare – potrivit unui document aflat în Arhive – este naționalizat. În componența sa se inventariau 84,38 hectare pădure, 21,75 hectare teren arabil, patru hectare de grădină, un hectar de livadă și, aproximativ, opt hectare constituind amprenta conacului și domeniul aferent.

sursa foto Mediafax/Mihai Dăscălescu

sursa foto Mediafax/Mihai Dăscălescu

După 1948, conacul și celelalte construcții de pe domeniu intră în folosința comunității locale, ca proprietate a statului.

Au funcționat aici, pe rând sau simultan, până în 1992, sediile Primăriei, Miliției/Poliției, Bibliotecii comunale, precum și birourile IAS-ului. Între timp, clădirea s-a deteriorat, heleșteul a fost năpădit de vegetație, pădurea s-a împuținat, grădina a dispărut, la fel ca livada de meri și cordonul de nuci.

Clădiri întregi – o maternitate de animale și alte acareturi – au fost cărate în sat, pe la casele oamenilor, cărămidă după cărămidă și scândură după scândură, în „contul salariilor neplătite”.

În 1992, administrația locală își construiește, la o aruncătură de băț de conac, un sediu nou-nouț, vechea clădire fiind abandonată „nevoilor” de piatră, fier și multiple comori, ale sătenilor râfoveni.

Șapte ani, până în 1999 – momentul retrocedării -, Monumentul Istoric „Conacul Costache Cantacuzino – Râfov” a fost vandalizat, aproape de demolare, de oamenii locului sub privirile nesimțite ale primarilor și polițiștilor aflați, zi de zi, la doar câteva sute de metri de clădire. Ba, mai mult, unul dintre șefii poliției, era gata să fie furat cu totul, acesta locuind până mai ieri, într-una dintre clădirile domeniului.

Monumentul

Conacul „Costache Cantacuzino” a figurat, ca monument de arhitectură, pe Lista monumentelor, ansamblurilor și siturilor istorice, aprobată de Comisia Națională de specialitate în anii 1991 – 1992. Lista a fost actualizată în 2004 și publicată în M.O. nr. 646 bis din 16 iulie 2004.

În 1991, a fost întocmit „Studiul privind ansamblurile de arhitectură și zonele rezervate din localitățile Județului Prahova”. Prin acesta, și conform legii, s-a stabilit, în cazul Conacului „Costache Cantacuzino”, o zonă de protecție cu raza de 200 metri în jurul clădirii. Celelalte obiective care întregeau ansamblul domeniului în suprafață de opt hectare – heleșteu, anexe (atelier, grajduri, magazii, locuințe pentru personal) n-au fost nominalizate în lista monumentelor istorice.

sursa foto Mediafax/Mihai Dăscălescu

„Au venit oameni interesați să reabiliteze, să reconstruiască, de fapt, conacul și întreg domeniul. Chiar o firmă importantă din Germania. Nu pot face nimic, nici ei, nici eu, câtă vreme raza de protecție de 200 de metri, prevăzută de lege, în jurul clădirii, nu este respectată. Primăria i-a împroprietărit pe săteni, abuziv, cu suprafețe de teren care se termină la doi metri de zidurile clădirii. Trebuie, mai întâi, rezolvată această situație. Abia apoi se poate face ceva aici” îmi spune Șerban Cantacuzino privind către conac. Tace o clipă, apoi zâmbește. „Știi ce scrie pe arcadele pridvorului?! Trăiască Partidul Muncitoresc Român! Le-a fost lene să schimbe și denumirea partidului…”.

Proiectul

În clădirea conacului, Dinu Cantacuzino vrea să deschidă un cămin de bătrâni. „Mi se pare cea mai bună soluție. În același timp poate intra într-un circuit turistic cu ore stricte de vizitare. Într-o parte din încăperi ar putea funcționa și un centru de creație. S-ar putea face multe dacă ar fi înțelegere din partea administrației locale. Poate primarul ăsta nou să fie mai implicat”, speră Cantacuzino. Poate, dar până una-alta, „edilul” e dus în sat, la o agapă de Sf. Gheorghe, și n-are timp să se mai vadă și cu noi.

Motivația

Iată ce spune proiectul, întocmit deja, care prevede transformarea conacului în cămin de bătrâni.

sursa foto Mediafax/Mihai Dăscălescu

„Criteriile aplicate în vederea clasării ca monument istoric, în anii 1991 – 1992, au vizat doar clădirea conacului. În momentul clasării, domeniul era în paragină, aleile nu mai existau, heleșteul era colmatat, iar în clădirile anexe, și ele într-o stare jalnică, funcționau ateliere ale SMA; plantațiile de porumb ajungeau până la zidurile conacului, aflat într-o avansată stare de degradare.

Pentru a fi inclus în circuitul de valori, Conacul „Costache Cantacuzino” trebuie să fie restaurat împreună cu ansamblul din care face parte integrantă, și ar fi imperios necesar ca toată suprafața fostului domeniu să fie dezvoltată, amenajată, întreținută și administrată în acest spirit”.

Motivele investiției – poate din fonduri europene, prin Ministerul Culturii, care s-ar putea ridica în jurul a un milion de euro – sunt și ele cuprinse în proiect: asigurarea conacului, prin intervenții de urgență; restaurarea imobilului monument istoric de categorie A (monument de importanță națională), aflat în stare gravă de deteriorare; crearea unui punct turistic de interes major; dezvoltarea unei funcțiuni deficitare în acest moment în România – calitatea superioară în îngrijirea bătrânilor; crearea de tabere de studiu pentru studenți; crearea de noi locuri de muncă”.

Epilog

„Acuma, sigur că eu sunt dispus să mă lupt pentru toate astea. Așa cum am făcut-o și pentru Hanul lui Manuc. Dar trebuie să există interes și din partea administrațiilor din țara asta pentru istoria și cultura ei. Pentru că, în astfel de cazuri, nu se pune problema lăcomiei și dorinței de înavuțire, după cum te „înfierează” câte unii, ci de respectarea unor simboluri” își încheie pledoaria urmașul Cantacuzinilor, într-o zi de Sf. Gheorghe, cu lumină blândă, filtrată printre ramurile despletite ale nucilor.