Căldură mare, nervi și confuzie la mitingul Antenei 3: REPORTAJ cu trei băsiști nervoși, un șeic și „Oaia lui Becali”

Răgetul mulțimii se lovește brusc și neașteptat de crupa leului urcat pe soclu, vizavi de intrarea la Palat. Se rostogolește, apoi, în vale, până la Grădina Botanică, unde așteaptă la 50 de suflete plimbărețe, strânse în apropierea carului Antenei 3.

Apărătorul presei libere

Urcăm, incitați, la fața locului. Peste o mie de cetățeni, adunați în umbra arborilor din proximitatea monumentul, cu mult înaintea orei de start a „plimbării de la ora cinci”, anunțată de conducerea Antenei 3, fluieră din toate puterile lor de seniori îngrijorați de soarta presei, și scandează „Ieși afară, javră ordinară!” și „Băsescu trădător!”.

„Dă-i în mă-sa cu televiziunile lor! Ce să caute ei aici? „Antena 3 e aici!” spune un domn, la peste 70 de veri toride. „N-are să reușească, criminalu”; nu! N-o să desființeze el Antenele” spune, și strânge, spasmodic, pumnul descărnat, amenințând în aer.

„Dar ce s-a întâmplat – întreb eu. De ce huiduie mulțimea?”.

„Păi, d-aia huiduie! Îi huiduie p-ăștia care ne filmează!”.

Fotograful cu bun simț

Prind, întâmplător, lamentarea unui cetățean din mulțime, undeva în spatele meu. Omul e îmbrăcat decent, cu bluză și pantalon alb, are prezență de tenismen, și un aparat foto, profesional, prins de gât. „La asta nu mă așteptam. Zău nu!” spune omul în alb. „Să mă-njure și să mă lovească, pentru că am apărat o femeie. Ai mei… Asta nu se face. O femeie trebuie apărată, indiferent cine e!”, spune el iar.

Îl întreb dacă e fotoreporter, și aflu că e „doar un fotograf pensionar, care își exercită pasiunea”. Cine l-a lovit? Oamenii. Care oameni? „Oamenii ăștia de aici. Am venit împreună ca să apărăm presa și ei lovesc o ziaristă, că e de la Realitatea, sau de unde e ea! Și dacă am intervenit m-au luat la înjurături și la ghionturi în coaste. E frumos?”.

Părerile câtorva doamne și domni participanți

„De ce ați ales plimbarea la Palatul Cotroceni și nu, de exemplu, la Palatul Mogoșoaia?” întreb subversiv o doamnă, însoțită de consort. „Considerați că Băsescu e vinovat pentru cele întâmplate?”. Ce doi mă privesc o clipă, se privesc reciproc, apoi mă întreabă la unison: „Păi, ce, d-aia am venit noi aici?! Și, la urma urmei, ce vă interesează?”. „Așa, la curiozități!”, spun. „Ei, lăsați, că sunteți d-aici!” spune doamna, și arată spre palat cu o mișcare repezită a capului. „Noi suntem de vină, că atunci când trebuia să-l dăm jos, n-am ieșit toți. Ei, uite că acum suntem toți!” spune domnul. „Da, da!” întărește și doamna.

Mă uit împrejur și deduc, la repezeală, că s-a strâns ceva lume. „Aștia-s toți?!”. „Ei! O să mai vedeți” spune femeia.

În fața Palatului, coborând spre Botanică, o doamnă cu pălărie de pai și un tricolor înfășurat deasupra borului. În dreapta, la aceeași pălărie, doamna poartă o cocardă, tot cu tricolor. O privesc, mă zărește, zâmbește și îmi face cu mâna. „Cu ce idee asimilați tricolorul în cazul de față?!” o întreb. Clipa de liniște are 40 de grade Celsius și-i topește o parte din zâmbet. „Îl asimilez cu ce vreau eu!”. „Faceți o legătură cu ceva din cele întâmplate?!”. „Îl port că așa-mi place mie!”, îmi spune doamna, iar. Văd că nu e rost să definim conexiunile, și mă îndrept către un șeic ce pare să fi coborât dintr-un Taxi, ca să participe la respectiva plimbare. Dau să-l abordez, dar cetățeanul mă evită elegant.

Și atunci îl zăresc pe omul cu „mițoasa” de colecție.

„Oaia lu Becali”

Omul poartă o mițoasă autentică, trei sferturi, cu fir lung, la 50 de grade Celsius. Și asta n-ar fi nimic! Dar poartă și gluga aferentă, fără să crâcnească.

„Domnule, nu vă e cald?!”, întreb complet năucit.

„Ia bagă mâna aici!”, zice și își dă într-o parte pulpana, pe partea stângă.

„Vezi,  domnule, de treabă! – zic. Cum să bag mâna?!”.

„Păi, ca să vezi ce răcoare e! Blana ține răcoare pe căldură!”.

„Mă rog, așa o fi, dar păreți mai mult camuflat decât răcorit. Cu ce idee vă plimbați? Credeți că l-a lucrat Băsescu pe Voiculescu?!”.

Omul dă să mă privească, dar îi intră un fir de „permanent” în ochi:

„Uite care e teoria mea!. Tot ce i s-a confiscat lui Voiculescu să intre la stat, că de la stat le-a luat. Deci să fie bun național! Antenele și cu TVR-ul să colaboreze și să fie împreună. E bine?”.

„O fi, eu nu bag mâna nici în ideile dumneavoastră. Îmi spuneți cum vă numiți?”.

„Da! Mă numesc Oaia lui Becali!”.

„A lui Becali, ziceți?!”.

„A lui!”.

„Păi, atunci, pe model, n-ar fi cazul ca statul să ia și Clubul Steaua? Să fie și Steaua bun național!”.

„Ei, asta zic și eu. De când le spun eu asta?! E bine! E bine, sigur!”

Vedetele Antenelor, la plimbare

Pe trotuarul celălalt, strigăte, aplauze, animație. Mircea Badea merge în fruntea coloanei care urcă dinspre Botanică. Cele două mulțimi, „vălenii” lui Badea și „delenii” violenți, de la „Leu”, fac joncțiunea pe la mijlocul străzii. Unii îl îmbrățișează, alții îl îmbărbătează. Cu toții, o iau în jos, spre Cotroceni, ca să continue tura de palat. Aproape patru mii de oameni își continuă plimbarea pe orbita Cotrocenilor, blocând strada. „Ce oameni, domnule… Ce oameni!” spune un domn, siderat, cu ochii la vedetele prinse în mulțime.

Dana Grecu coboară în mijlocul unui grup în plimbare. O doamnă îi sare de gât și o pupă zgomotos. Apoi întreabă fericită: „Pot să vă pup!”. „Eu știu?… Da, puteți!”.

Alte minute, alți oameni. Apare Adrian Ursu, înconjurat de plimbăreți, care îi cer autografe. Omul împarte autografe pe coli și pe steaguri de hârtie. Când să coboare de pe trotuar, gata-gata să calce pe cap pechinezul unei doamne. „Ce faci acolo, frumosule?” întreabă Ursu, complet surprins de poziția joasă a minionului. Doamna cu cățelul, pe fază, nu ratează momentul. „Vă rog să-mi dați un autograf aici, pe steagul ăsta, pentru că vă apreciez enorm!”, și îi întinde alt steag, și mai mare.

Trei băsiști

Ajung greu pe trotuarul palatului, în dreptul zebrei, care vine dinspre „Leu”. Un bărbat agitat calcă apăsat pe dungile albe, ca pe niște scânduri plutitoare, apoi, pe bordură ca pe tărâmul visat. Mă privește o clipă, apoi se întoarce către „malul” celălalt, unde alte sute de oameni continuă să fluiere, să scandeze și să înjure violent pe Băsescu și presa potrivnică.

După o clipă de ezitare, omul revine la cap-compas, trece grăbit pe lângă zid, și spune ca pentru sine. „Ete-ai dracu”, nenorociții dracu”, ce huiduie. Parcă le-a făcut ăsta ceva…”.

În fața porților palatului, apărate de un cordon de jandarmi, doi oameni agitați. – unul mare, unul mic.

„Spălați pe creier, domnule, terminați!”, îi spune ăla mic celui mai mare. Apoi își dă cu degetele ciorchine, repetat și puternic, în frunte, de te cuprinde mila de tot capul omului. „Spă-lați pe cre-ier!”, zice sacadat. Și degetele-i lovesc fruntea, la fiecare silabă. „Bol-navi!!”, și iar: cioc-boc. „Ăștia ne-ngroapă, domne!”. Și iar, o castană imensă, de final, de-am crezut c-o să-i capul pe spate, drept în fața jandarmilor apatici”.

Iar cel înalt, după o pauză bine simțită: „Da!” zice. „Ai dreptate!”.

„Doar dumneavoastră sunteți avocații lui Băsescu?!” îl întreb pe cel mic, cu ochii la amândoi.

„Da, suntem! Și ce, nu-ți convine dumitale că suntem?!”, zice ăla micu, gata să-mi facă și mie un „zbenghi” în frunte.

„Nu-ți convine?!”, mă întreabă și ecoul lui, pe înalt.

„Îmi convine, nu-mi convine, asta ! Eu nu întreb dacă-i sunteți avocați, ci dacă sunteți numai doi!”.

„Da, suntem, și nu-ți convine că suntem numai doi?!”, spune și mă privește iar, cu degetele gata de acțiune… Apoi se întoarce la valul de plimbăreți care tocmai încheie „Turul Cotrocenilor pe caniculă”. „Uită-te la e! Niște nenorociți. Uită-te!” strigă omul cu curaj. Participanții la „plimbarea de plăcere” nu ripostează. Par complet epuizați după turul de forță cotrocean.

La vale, coloana plecase cu seniorii-n frunte. La final, fruncea era a celor tineri. În urma lor, epuizați, seniorii se sprijineau fie de garduri, fie de mașinile încinse, parcate la bordură.

„Ce dracu au pus-o la cinci. La șapte trebuia!”, îi spune o doamnă, soțului, cu ultimele ei puteri. Domnul, gâfâind, în spate, dă să o prindă de umăr. N-are alonjă și mâna i se încurcă în cureaua genții. „Eu zic că dimineața ar fi fost cel mai bine; pe la zece. La cinci, nu vine nici dracu…”, îngână bărbatul.