Cazul Spitalului Județean din Ploiești arată eșecul sistemului sanitar. „Sunt atâtea probleme, încât dacă stăm să le discutăm, terminăm poimâine” – Reportaj ZF

Publicat: 05/12/2013, 11:08
Actualizat: 01/02/2019, 11:23

Doar fațada s-a schimbat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, unitate cu peste 1.000 de paturi și cu un buget de 30 mil. euro, acolo unde se perpetuează același model de organizare și management de zeci de ani.

Pereții crăpați și cu mucegai, lifturile ve­chi, aceleași tărgi și scaune rupte pentru pa­cienți, holuri întunecate și aglomerate de pa­cienți și însoțitori, câinii din curtea spitalului, ves­tiarele murdare și cu miros neplăcut, ara­tă imaginea celui mai mare spital din județul Prahova, situat la doar o oră de Capitală.

Spitalul Județean din Ploiești, care a ajuns în centrul atenției după semnalul de alarmă tras de Dan Oprea, chirurgul care a denunțat condițiile improprii în care medicii trebuie să lucreze, arată cel mai bine starea sistemului sanitar, rezistent la orice încercare de reformă.

Situația de la Ploiești denotă lipsa de responsabilitate și de pârghii în controlul calității serviciilor din spitale, unități care teoretic răspund în fața a trei instituții (Ministerul Sănătății, Casa de Sănătate și Consiliul Județean), fără ca vreuna din acestea să aibă dreptul să impună măsuri sau să ia decizii în ceea ce privește spitalul.

În cazul acestui spital s-a dovedit că managerul nu a putut să fie schimbat din funcție deoarece nimeni nu are acest drept (în contractul de management încheiat cu președintele consiliului județean nu se prevede nicio clauză de suspendare). Managerul spitalului a avut în octom­brie un venit net de 7.000 de lei (1.500 de euro) și a fost numit de președintele consi­liu­lui județean, dar nu este clar cine îl demite.

Timpul a stat în loc la spitalul de la Ploiești

Încă de la intrare se vede lipsa de organizare și faptul că investițiile lipsesc practic din acest spital din care anual se externează peste 42.000 de pacienți și în care lucrează peste 2.000 de angajați.

Primii pași pe holurile spitalului arată scaune vechi, rupte, în fața unor calorifere reci situate pe un coridor care duce chiar la biroul managerului. Dan Strâmbeanu ocupă de șapte ani funcția de manager în spitalul ce în ultimele zile a fost tot mai des numit „spitalul groazei”. Marți, consiliul județean anunțase că îl suspendă din funcție pentru ca la doar o zi să revină și să anunțe că nu îl poate suspenda deoarece în contractul de management nu există o astfel de clauză. Spitalul Județean de Urgență Ploiești a fost descentralizat, ceea ce înseamnă că este în administrarea Consiliului Județean Pra­hova, iar managerul a fost numit printr-o decizie a președintelui consiliului județean, după cum a explicat un membru al consiliului de administrație al spitalului.

Vizavi de biroul managerului se află cel de internări, iar lângă acesta, vestiarele pentru bărbați și femei, zona în care ajunge orice pacient ce trebuie să se interneze. O cadă veche, dușul defect, toaleta murdară și câteva scaune vechi sunt singurele dotări din aceste vestiare.

„Gândaci în saloane, paturi second-hand”

Situația la Ploiești a devenit tensionată în urmă cu două săptămâni, după ce medicul chirurg Dan Oprea a spus în presa locală că medicii folosesc de mai multe ori bisturie de unică folosință pe care le sterilizează și că nu reușesc să utilizeze aceeași schemă de trata­ment 6-7 zile din cauza lipsei materialelor.

„Compromisuri peste compromisuri, gândaci în saloane, paturi second, cazar­mament rupt, perne cu gâlme, dar anvelo­pări pe exterior… lucrări care, poate, aduc ceva celor care le propun. Nu știu, nu se lea­gă nimic. Toată lumea este liniștită! Există un vinovat de serviciu… Medicul!!! Âsta trebuie să-și asume răspunderea. A jurat, nu?”, a fost declarația categorică a lui Oprea preluată de Mediafax, care citează un ziar local. După aceste declarații, ministrul sănă­tății a trimis o comisie de control al cărei raport este așteptat săptămâna viitoare.

Secretarul de stat Raed Arafat, care conduce această comisie, a arătat că dintre concluziile preliminare se desprinde o „problemă organizatorică majoră”, dar și „probleme serioase de respectare a struc­turii”, care au avut loc pe fondul unei creșteri de finanțare pe toate liniile în 2013.

Arafat a spus că acest spital a primit in­clu­siv fonduri de 8 mil. lei de la Consiliul Ju­dețean Prahova (care îl are în subordine) pentru plata utilităților, în condițiile în care alte spitale încadrate în aceeași clasă (trei), cum este exemplul celui din Oradea, nu au avut acești bani și a fost nevoite să se des­curce cu sumele primite de la Casa de Sănătate și minister.

„Morții care stau unii peste alții. Așa ceva vezi doar pe front”

Într-o discuție cu ZF, chirurgul Dan Oprea a vorbit despre lipsa de organizare din spital, despre condițiile de la morgă, acolo unde morții stau unii peste alții, „ca pe front”, și despre faptul că pacienții evită acest spital și preferă să meargă la București.

„Se consumă banul public și nu întotdeauna judicios. A fost o lipsă de organizare, iar impresia este că nu a existat preocupare, ci mai degrabă un soi de mercenariat. La noi în spital degradarea a fost continuă. S-au făcut lucruri minunate (în trecut – n.red.), cu rezultate foarte bune. De ce dintr-odată lucrurile s-au schimbat nu înțeleg. Nu este o situație singulară. Multe spitale se confruntă (cu astfel de probleme – n.red.)”, a spus medicul.

În opinia lui, ar trebui făcută o evaluare corectă, obiectivă a întregului sistem de sănătate, iar soluțiile vor veni de la sine.

„Sunt atâtea probleme, încât dacă stăm să le discutăm, terminăm poimâine. (…) Mizerie la morgă, condițiile în care lucrează medicii anatomopatologi. Morții care stau unii peste alții, așa ceva vezi doar pe front”, spune revoltat medicul, care are un salariu de 3.600 – 4.000 de lei pe lună.

Ce rost mai are descentralizarea când tot Ministerul Sănătății face control?

În urma descentralizării spitalul a trecut în administrarea Consiliului Județean și este condus de un consiliu de administrație, format din cinci membri (doi numiți de Ministerul sănătății prin direcția de sănătate publică, doi numiți de consiliul județean și încă unul numit de președintele consiliului județean).

Printre atribuțiile consiliului de administrație se numără analizarea activității managerului și a membrilor comitetului director, avizarea programului de investiții publice precum și aprobarea măsurilor pentru dezvoltarea activității spitalului.

Mirela Vali Neagu, medic de profesie, președintele consiliului de administrație al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, spune că multe dintre problemele de la spital au fost sesizate de către consiliul de administrație și „că există procese verbale de ședință” care atestă aceste lucruri.

„Întotdeauna am încercat să se lămurească aspecte, am cerut precizări și am sesizat problem precum cele legate de numărul de medici sau de ce unele secții nu merg deloc. O altă colegă care se ocupă de achiziții a cerut lămuriri legate de acest aspect, o alta de execuția bugetară. Au fost sesiuni de audit (din partea consiliului județean – n.red.), un control în vară când s-au trasat măsuri și am cerut să ni se prezinte gradul de îndeplinire a acestora”, a spus Mirela Vali Neagu.

Ea a mai spus că o serie de aspecte nu au fost asumate de conducerea executivă, care de foarte multe ori a invocat subfinanțarea de la casa de sănătate și că la nivelul consiliului de administrație s-a solicitat reducerea acelor cheltuieli care nu afectează actul medical.

„Recunosc că de multe ori aceste situații (solicitate de consiliul de administrație – n.red.) erau incomplete, se invoca, și nu pot să spun că nu era adevărat volumul mare de muncă al persoanelor care se ocupă de aceste situații , a mai spus Neagu.

Din punctual de vedere al lui Neagu, consiliul de administrație s-a preocupat să îndeplinească atribuțiile de serviciu.

„Nu consiliul de administrație conduce executiv spitalul. Nu noi organizăm achizițiile, nu încheiem contracte de prestări servicii. Ne uităm pe situații și încercăm să identificăm ce nu este bine, dar asta nu înseamnă că am avut putere de decizie)”, a precizat ea.

Litera „k” din contract bate gândacii

În urmă cu două zile, consiliul județean Prahova anunțase că l-a suspendat din funcție de managerul Adrian Strâmbeanu, pentru ca ieri să revină și să anunțe că este în continuare în funcție deoarece în contractul acestuia nu există nicio prevedere privind suspendarea.

„Contractul de management este încheiat între dumnealui (Adrian Strâmbeanu – n.r.) și domnul Mircea Cosma, în calitate de președinte al Consiliului Județean Prahova, iar clauzele de încetare a contractului pot fi aplicate prin articolul 22, litera k, care prevede că încetarea contractului poate avea loc în cazul în care se constată abateri de la legislația în vigoare de către organele de control și instituțiile abilitate în condițiile legii”, a spus Sebastian Danielescu, vicepreședintele Consiliului Județean Prahova.

El a precizat că nu există un raport final al comisiei de anchetă de la Spitalul Județean Ploiești care să fi fost înaintat consiliului județean Prahova și în baza căruia „să se procedeze la încetarea contractului”.

Potrivit Mediafax, Adrian Strâmbeanu a participat de două ori la concursuri de proiecte de management organizate de consiliul județean, de fiecare dată proiectul său fiind câștigător, în condițiile în care a fost singurul care a participat.

Ultimul contract de management între Adrian Strâmbeanu și președintele CJ Prahova Mircea Cosma a fost încheiat în 14 decembrie 2010 și expiră la 13 decembrie 2013.

Ce poate face un spital cu un buget de 30 mil. euro

Anul acesta, spitalul are cheltuieli de 130 mil. lei (aproximativ 30 mil. euro), potrivit unei propuneri de buget existente pe site-ul unității, din care cheltuielile de personal reprezintă 55%, iar bunurile și serviciile sunt 43%, diferența fiind cheltuielile de capital (investițiile). Spitalul are peste 1.000 de paturi (dacă se iau în calcul cele patru locuri în care funcționează (locația nord, Boldescu, Buna-Vestire și Obor), iar anual externează peste 42.000 de pacienți.

Laszlo Lorenzovici, director general la firma de consultanță pentru analiza financiară a bugetelor spitalelor Hospital Consulting, explică faptul că unul dintre indicatorii care ar putea să ofere o imagine asupra calității serviciilor oferite ar fi cheltuielile cu medicamentele (altele în afara celor din programele de sănătate), care trebuie să fie 7%.

Un calcul ZF arată că în cazul spitalului din Ploiești ponderea este de 9,4% (analiză pe baza datelor din 2009; nu este clar dacă aceste date includ sau nu medicamentele din programe). Un alt indicator ar trebui să fie ponderea materialelor sanitare, care ar trebui să se situeze la 5%. În cazul spitalului din Ploiești este de 3,9% (potrivit calculelor ZF).

Un manager din mediul privat a sous după ce a analizat indicatorii realizați de spitalul de la Ploiești că aceștia se încadrează în media celorlalte spitale județene mari și că nu a văzut nimic ieșit din comun cu excepția unor creșteri a cheltuielilor cu serviciile cu treții an de an.

(Ioana David, Ziarul Financiar)

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 05.12.2013

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Regele și regina Spaniei, întâmpinați de protestatari furioși în regiunea Valencia, afectată de inundații