Ce-am văzut la marșul #colectiv – Ziua 2. „ Dacă plecați capul, cum l-am plecat și noi, nu se mai poate face nimic”

În mulțime, o femeie a venit cu fiica ei. Are 60 de ani. A venit la protest pentru că, spune ea, demisia lui Victor Ponta nu e altceva decât o mascaradă obișnuită, venită ca rezultat al faptului că politicienii au o singură părere despre români, aceea că sunt proști.

„Înainte să vin aici am ascultat la televizor și se spunea că noi suntem mulți și proști. Da, suntem proști, pentru că au vrut să fim proști, dar să nu uite că suntem mulți! Eu cred că ne vom deștepta, pentru că atunci când am ajuns în piață am zis Bine că sunt!. Sunt așa de mulți tineri, care n-o să se lase, pentru că au timp. Speranța este numai în tineret! Nu vă lăsați! S-au schimbat timpurile, nu mai sunteți ca noi, nu vă lăsați, da? Nu lăsați să se schimbe în genetic ceea ce poate să fie frumos. Dacă plecați capul cum l-am plecat și noi nu se mai poate face nimic, apar mutații genetice. Ne învățăm să stăm cu capul în jos și nu trebuie. Să avem răbdarea să se întâmple schimbarea”, a spus femeia.

Foto: Maria Bîrnaure

„Presiunea asta din stradă trebuie să continue cel puțin câteva săptămâni, dacă nu chiar luni întregi”

Oamenii vor buboiul spart complet.. „În momentul ăsta, ei trebuie să înțeleagă că toți sunt o apă și-un pământ și că trebuie să se schimbe toți. Nu doi, nu trei, nu patru. Toți”, spune Ramona, o femeie de 35 de ani care susține că un alt guvern nu înseamnă neapărat unul nou și că politicienii trebuie să fie conștienți că poporul nu-i mai vrea.

„Tehnocrați! Tehnocrați! E cea mai bună variantă. Și cred că asta vrea toată lumea sau asta ar trebui să vrea toată lumea. Nu știu ce vor ceilalți, asta vreau eu”, adaugă Ramona și înghite în sec, de emoție că dorința n-o să i se mai împlinească, acum că a dezvăluit-o, de marginile tremurate care conturează această idee, de teamă că poate nopțile pe care le-a petrecut în frig o să fie în zadar.

După ele, urmează, probabil, și altele. Sau, cel puțin, așa crede un tânăr manifestant care a venit singur. Strigă cât îl ține gura și are în ochi o căutătură de satisfacție. „Demisiile de astăzi nu ne mulțumesc nici pe departe, e doar un prim pas, normal, dar cred că presiunea asta din stradă trebuie să continue cel puțin câteva săptămâni, dacă nu chiar luni întregi”, zice băiatul. Vorbește la plural, chiar dacă nu e însoțit, și se uită la cei din jur de parcă i-ar cunoaște pe toți. Poate pentru că știe c-au apucat pe-același drum, că toți cară în spate aceleași cărămizi pe care încearcă să le așeze la temelia schimbării.

Tinerii vor înnoirea clasei politice și spun asta într-un glas. Cine ar putea să fie prim-ministru? Nu există un nume, e mai degrabă un profil pe care protestatarii îl vor bifat cu toate caracteristicile lui: să tragă cu țara, să nu fure, să ajute populația, să știe bine economie, să cunoască problemele cu care se confruntă lumea în stradă, nu de la înălțimea biroului de parlamentar.

„Să nu fi fost niciodată membru într-un partid politic”, ar mai adăuga Ramona. „Să fie fresh”, ar completa un alt tânăr și lista ar putea continua la nesfârșit. Pentru Alex, un băiat de 25 de ani, schimbarea stă în atitudinea politicienilor care trebuie să arate că le pasă de oameni. „Dintre oamenii care sunt scoși acum în față nu merită și nu trebuie să fie premier, nici Predoiu, nici Dușa. Trebuie cineva nou, cu un spirit nou, poate un tehnocrat cu un guvern de tehnocrați, de fapt.”, spune el.

Din marea de oameni se ridică o pancartă pe care scrie: „Fii curajos! Gândește, încă nu este ilegal!”. O poartă o fată micuță, tunsă scurt, dar hotărâtă: „M-am săturat! Am 32 de ani, n-am prea mulți, dar nu vreau ca pe următorii 32 să-i trăiesc la fel ca până acum. Demisia de azi nu înseamnă nimic, nu mă las păcălită, nu îmi ajunge, nu așa se face schimbarea. E un început, nimic de zis, dar nu e de ajuns. Eu mi-aș dori ca în funcția de prim-ministru să vină un nume pe care nu l-am auzit, eventual. Oricum toți arată la început ca niște oameni, nu avem de unde să ne dăm seama. Nu contează cine vine, contează să știe că noi suntem aici și nu-i vom mai lăsa să își facă de cap cum vor.”

Tinerii nu-i cred pe cei care au făcut pasul în spate. Pentru ei nu e de ajuns că pleacă unii, dar se întorc alții care sunt la fel, doar că au numele schimbat. Mandatele care li s-au pus pe tavă miercuri sunt, pentru oamenii ieșiți în Piața Universității, doar praful de pe tobă, dovada unei sfidări în plus din partea oamenilor politici care cred că „pot să-i cumpere cu două demisii”. „Este exact ca un iceberg. Ponta și cu Piedone au fost în vârf acolo. Dar acum trebuie să plece și baza, și ceilalți oameni. Ar trebui să cadă tot Parlamentul ca să fie de ajuns”, crede Radu, un bărbat de 29 de ani.

„Cred în capacitatea oamenilor capabili de a face ceva pentru țara asta”

„Am ieșit din solidaritate în primul rând. În al doilea rând, pentru că demisia Guvernului nu înseamnă că se va schimba ceva. Chiar dacă sunt alte partide, poate să fie același lucru. Ei trebuie să știe că există o dorință a populației să se schimbe mai mult decât oamenii, Guvernul, să se schimbe mentalitatea! E o revoltă pe care am ținut-o în noi prea mult timp și acum a răbufnit. Dintre cei care stau la pândă să îi ia locul lui Ponta nu văd pe nimeni potrivit. Trebuie să fie un nume nou, un om integru.”, spune unul dintre tinerii din Piața Universității.

El este susținut de prietena lui, care dă, totuși, o ultimă șansă și celor care-au mai fost la putere. „Noi vrem ceva mai multă moralitate, ceva mai multă competență și ceva mai puțină corupție. Cu demisia de astăzi nu se schimbă nimic. Ori vin cei care au fost înainte și își fac treaba cum trebuie, ori pleacă și vine cineva nou.”, susține aceasta.

Nu toată mulțimea are soluții. Unii vor schimbarea, dar nu au idee care ar fi soluțiile. Alții, însă, au o soluție. Andrei are 29 de ani și ridică în aer o pancartă pe care scrie „Guvern tehnocrat”. Crede cu tărie că aceasta este cea mai plauzibilă posibilitate de schimbare în acest moment.

„Cred în capacitatea oamenilor capabili de a face ceva pentru țara asta. Nu oameni care au funcții politice, nu oameni care sunt puși acolo pe pile, cu interese personale și nu în interesul public. Cred în oameni capabili care pot face pentru țară ceva concret: experți pe domeniu, oameni învățați. Momentan e nevoie de o schimbare totală. Nu cred nici în alegerile anticipate pentru că alegerile anticipate înseamnă tot folosirea oamenilor existenți în acest moment în politică. Trebuie un guvern tehnocrat care să permită crearea de noi partide, astfel încât până în 2016 când vor fi din nou alegerile să aibă lumea între cine și cine să aleagă, nu între aceleași partide vechi și corupte.”, susține Andrei.

Nu știe, însă, cum pot fi convinși acești oameni să vină să conducă. Spune că probabil ar trebui să primească salarii suficient de mari pentru a nu mai fi tentați să accepte șpăgi: „Acești oameni trebuie plătiți pe măsură. Ei vor merita banii investiți, nu vor mai simți nevoia să primească șpăgi și vor aduce țara la un anumit nivel economic. Să fie ca și cum ar fi într-o companie și ar dori să o aducă pe profit.”

„Oamenii s-au săturat de toată minciuna și de toată vrăjeala”, spune un manifestant cu ceva ani de proteste la activ. Și nu doar experiența l-a ajutat să-i citească pe români, ci dorința de schimbare care plutește în aer, ca o pulbere aproape vizibilă. O simt toți. La 14 ani, Alexandra iese de două nopți în stradă cu prietenii ei. Are o banderolă tricoloră legată în jurul capului și, din când în când, agită o pancartă cu mesaj revoluționar. Nu știe exact cum e cu partidele, care e procedura, dar știe ce-și dorește ea: „Ar trebui să se schimbe tot, toți să cadă. Cei care vin ar trebui să fie corecți cu toții, la noi în țară nu prea mai există așa ceva. Ar trebui să nu mai vină tot cei care au fost, ne trebuie ceva nou”, exclamă fata, flancată de alți copii care o aprobă cu entuziasm.

Idei diferite. Vârste diferite. Unii mai acordă o șansă. Alții vor schimbare totală. Unii nu au nicio idee, dar știu sigur că așa nu se mai poate. Gânduri diferite, același țel: o Românie mai bună. Mai bună pentru cât le-a mai rămas părinților și bunicilor de trăit, mai bună pentru viitorul tinerei generații, mai bună pentru cei ce urmează să se nască aici. O tragedie i-a unit pe tineri în această luptă și n-au uitat asta. În fiecare seară, protestul s-a sfârșit cu un moment de reculegere în fața covorului de lumânări de la Colectiv. În fiecare seară, tinerii strigă într-un suflu „Colctiv”. Așa se numește revolta lor. O revoltă de la care au multe speranțe. Au fost mulți în stradă aseară. Au promis să fie și mai mulți zilele următoare. Au promis să nu renunțe, mânați de-un crez transmis în noaptea groazei de la Colectiv: „Ziua în care cedăm este ziua în care murim” („The day we give in is the day we die”).