Cheloo audiat, ce facem cu drogul? Cărți, filme, muzici – consum în doze culturale

Să nu uităm: drogurile sunt dăunătoare și o mare problemă socială. Totuși, luați o doză de cultură inspirată din experiențe-limită.

Românul și drogurile

Cu câțiva ani în urmă, Andrei Oișteanu a publicat un studiu de antropologie culturală: „Narcotice în cultura română. Istorie, religie și literatură”, Polirom, 2014 (ediția a III-a, revăzută și adăugită). Istoria românească poate fi rezumată prin câteva titluri din cuprinsul lucrării lui Oișteanu:

Nicolae Milescu Spătarul – „Iarba care alungă mâhnirea”, Dimitrie Cantemir – „Suc de mac și alte stupefiante”, Alexandru Odobescu – „Supradoză de morfină”, Alexandru Macedonski – „Vis de opium”, Caragiale tatăl și fiul – „Abuz de alcool și tutun”, Cezar Petrescu – „Un ceas de nălucire mincinoasă”, Tristan Tzara – „Apa diavolului plouă pe rațiunea mea”, Emil Cioran – „Calmante să-mi domolesc indignarea”.

Cărți, filme, muzici. De peste mări și țări

Top 5 Cărți

1. Oscar Wilde, „Portretul lui Dorian Gray”, Humanitas Fiction, 2015. Traducere de Antoaneta Ralian

Succes și scandal încă de la apariție (1890). Arta, în opinia lui Wilde, are putere de viață și de moarte și este singurul lucru care poate legitima existența:
„Răsturnat pe pernele trăsurii, cu pălăria trasă mult pe frunte, Dorian Gray privea cu ochi nepăsători ticăloșia dezgustătoare a marelui oraș. (…) De multe ori încercase, iar acum avea să mai încerce o dată. Existau taverne pentru fumătorii de opiu, unde puteai să cumperi uitarea, vizuini ale groazei unde amintirea păcatelor vechi putea fi nimicită prin nebunia unor noi păcate.”

2. Aldous Huxley, „Porțile percepției”, Polirom, 2012. Traducere de Mihai Moroiu

Huxley a făcut celebră mescalina sau mescalina l-a făcut celebru pe Huxley? Cartea din 1954 redă reflecțiile și experiențele de-a lungul unei zile de primăvară când autorul a luat „patru zecimi de gram de mescalină dizolvată într-o jumătate de pahar cu apă” alături de acesta fiind soția sa și un dictafon.
Relația lui Huxley cu drogurile este o formă de cunoaștere, el nu caută pura placere a senzațiilor fizice, ci pătrunderea într-un for superior al cunoșterii, efectele spirituale ale substanțelor:

3. William Burroughs, „Junky”, Polirom, 2005. Traducere de Sorin Gherguț

1953. Apărea această carte autobiografică.

Heroina este omniprezentă în paginile romanului, așa cum stăteau lucrurile și în viața autorului, arestat de nenumărate ori pentru deținere și trafic de droguri.

4. Jack Kerouak, „Pe drum”, Polirom, (trei ediții, ultima în 2012), traducere de Cristina Felea

„On the Road” (titlul original) a apărut în 1957 și este considerată o carte cult a generației beat.

„Nu-i așa că ne începem viața ca niște copii nevinovați care au încredere în tot ce văd în jur? Apoi sosește ziua când te trezești nenorocit și nefericit și sărac și orb și gol și, ca un înfricoșător strigoi îndurerat, colinzi înfiorat prin coșmarul vieții.”

5. Allen Ginsberg, „Howl și alte poeme”, antologie 1947-1997, Polirom, 2010. Trducere de Domnica Drumea și Petru Ilieșu

„Halucinogenul solid al holurilor, zori cu copaci
verzi în spatele cimitirului, beție cu vin pe acoperișuri,
fațadele prăvăliilor din orășelele prin care drogatul
dă o raită clipirea de neon a semaforului, soare și lună
și vibrațiile copacilor în amurgurile zgomotoase
de iarnă din Brooklyn, tirade în lada de gunoi și lumina
regească a minții…”

Top 5 Muzică:

1. Eminem – „Drug Ballad”

2. U2 – „Bad”

3. Metallica – „Master of Puppets”

4. Janis Joplin – „Mary Jane”

5. John Lennon – „Cold Turkey”

Top 5 Filme:

1. Fear and Loathing in Las Vegas / Spaimă și scârbă în Las Vegas (1998) regia: Terry Gilliam, adaptarea romanului „Spaimă și scârbă în Las Vegas”

Raoul Duke, reporterul schizoid, cu timbrul de acid lisergic dietilamid pe limbă 24 din 24 (LCD, pentru profani) și Doctor Gonzo, avocat bizar, cu halucinogene-n buzunar, se îndreaptă spre Vegasul sclipicios, cum trag fluturii de noapte la lampă. Pe șoseaua deșertică din Nevada, cei doi o iau razna și „la sănătosa”, printre cactuși răzleți și animale de pradă hipnotizate, în Chevroletul de culoare sângerie, model Rechin Roșu (Red Shark).

2. Trainspotting (1996) regia: Danny Boyle

Scoția. Edinburgh insalubru, cer cu lumina cangrenată, vandali grobieni ce se încaieră pe stradă, cuțitari și femei răpciugoase, pub-uri pestilențiale, traficanți zdrențăroși cu rictusul de hienă, adolescenți jigăriți cu acnee, ce rânjesc la glume morbide. Cartierele sărace unde experții în frecat de menta alunecă spectral pe lângă ziduri, matrafoxati de la prânz. Tărâmul unor viermi și câini, nu al oamenilor. Welsh, autorul romanului „Trainspotting”, fost dependent de droguri, descrie cu amănunte infinitezimale cum se injectează heroina, unde se aciuiază drogații în Edinburgh, cum realitatea lor e paralelă și îmbâcsită de obsesii și angoase.

3. Oslo, 31 august (2011) regia: Joachim Trier

31 august e ziua în care te desprinzi de vară și pătrunzi în vertijul răcoros și elegiac al toamnei. Vidul existențial cumplit din viața unui dependent de droguri e o cursa la ralenti prin Oslo, petrecută pe 31 august. Anders, bărbatul de 34 de ani din film nu rezonează cu frumusețea și sensul vieții burgheze, ce-l incojoară ca un cocon în metropola norvegiană. E un toxicoman care s-a retras într-o clinică de reabilitare, iar pe data nefastă de 31 august revine la viață, în miezul lumii placide, știrbite de sens. „Mal du siècle”, ar zice Pierre Drieu la Rochelle, scriitorul romanului „Focuri vii”, după care regizorul Joachim Trier a ales să adapteze aceste 24 de ore din viața narcomanului. Filmul e „despre neajunsul de a ne fi născut”, cum ar spune, cu fermitate, Cioran.

4. Enter the Void/ Soudain le vide (2009) regia: Gaspar Noé

Vidul (Void) în care pătrunde spectatorul – cu un îndemn dantesc, de tipul „lăsați orice speranță, voi care priviți!” – nu e tocmai vid, e hipnoticul, fosforescentul și pulsatilul flux al conștiinței unui junkie ce se zbate în interstițiul dintre viață și moarte. Regizorul Gaspar Noé încearcă să-și drogheze spectatorii cu imagini suprarealiste, cu excrescențe amorfe proiectate pe ecran, la viteză turbo, Gaspar Noé vrea sa dezechilibreze percepții.

5. Blue Velvet/ Catifeaua Albastră (1986) regia: David Lynch

Gansterul psihopat Frank Booth (jucat de Dennis Hopper, faimos actor pasionat de stupefiante) inhalează Poppers dintr-o mască ce pare șterpelită de la terapie intensivă, apoi gustă „catifeaua albastră” îndesată în gură de amanta să Dorothy (jucată de o Issabella Rossellini eterică, lipotimică, extraterestru de supusă). Fetișismul se îmbină cu toxicomania.