Comic Con, convenția care a pus România pe harta „tocilarilor”. Gimli din Stăpânul Inelelor, pentru Gândul: „Sunt vremuri grele acum, ignorați oamenii cu intenții rele”
Sunt simpli, veseli, inteligenți, pasionați și deseori primesc eticheta de „ciudați”. Sunt absolvenți de facultăți de prestigiu, atât din România, cât și din străinătate. Au aceleași griji ca toți românii, dar îi unește un singur lucru: pasiunea pentru anime, benzi desenate și filme științifico-fantastice. Într-o lume în care toți vorbesc despre scumpiri, salarii mici și criză financiară, peste 7.000 de oameni s-au rupt de scandalurile cotidiene și s-au adunat, în numele pasiunii comune, la convenția Comic Con din acest sfârșit de săptămână, prima din România.
Din mijlocul unui eveniment atât de inedit în peisajul dâmbovițean, vezi că „românii sunt niște oameni minunați, foarte inteligenți, talentați și muncitori”. Aceasta a fost concluzia invitatului special, actorul John Rhys-Davies, cunoscut mai ales pentru rolul lui Gimli din „Stăpânul Inelelor”.
„Este pentru a treia oară când vin în România, așa că nu m-aș fi întors dacă nu-mi plăcea. Sunteți niște oameni minunați, sunteți foarte inteligenți, talentați, muncitori. Voi ați pus bazele acestei țări din ruinele pe care acel om groaznic le-a lăsat ( n.r. Ceaușescu) și ați făcut o treabă foarte bună, vă transformați într-o frumoasă țară europeană. Am cunoscut oameni extrem de deosebiți în România. Sunteți un popor frumos, din punct de vedere fizic, dar și intelectual. Și cred că România are un viitor extrem de frumos”, a declarat actorul, pentru gândul.
John Rhys-Davies, alias Gimli din „Stăpânul Inelelor”. FOTO: Sorina Ionașc
Totodată, precizând că actualul context economic este unul foarte greu pentru România, John Rhys-Davies este încrezător în această țară. „Sunt vremuri grele acum, ignorați oamenii cu intenții rele. Să supraviețuiți, pentru că dacă o veți face, o să vă fie foarte bine. Toate calitățile de care este nevoie pentru a avea succes, muncă, efort, inteligență, pasiune, voi le aveți din abundență”, a mai spus el.
Cu o figură veselă, actorul din „Stăpânul Inelelor” recunoaște că s-a simțit foarte bine, iar cravata lui, în spiritul convenției, îi întărește spusele. Mai ales dacă luăm în calcul și scurta interpretare a lui „Gimli”, rolul care l-a consacrat, un mic joc actoricesc realizat special pentru gândul, cu următorul mesaj: „Să nu îndrăzniți să scrieți ceva rău despre mine!”, ne-a spus actorul la final, cu zâmbetul pe buze.
ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO
Convenția Comic Con, aflată pentru prima dată în România, a avut loc pe 30 și 31 martie 2013, a făcut mulți oameni fericiți, care au reușit să scape de uniforme, de costumele de la birou și să se refugieze într-o lume a lor. Odată ce ajungi în mijlocul lor, îți dai seama că ai pășit într-un alt univers, în care singurul scop este socializarea și relaxarea, un univers în care toată lumea este prietenă. O lume colorată, plină de personaje cunoscute din desene animate sau filme SF.
ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO
„Veteranii” de la Comic Con: „Aici nu te mai simți nebun”
Deși media de vârstă era în jur de 20 de ani, printre participanții la Comic Con și-au făcut loc și „veteranii”. Un cuplu, soț și soție, trecuți de 40 de ani, au venit în calitate de „ghostbusters”. Kenneth Huegel, originar din New Jersey, locuiește de nouă ani în România și este creative director la o agenție de publicitate din București. A avut primul contact cu lumea filmelor SF în 1983, când s-a uitat la „Star Wars- Return of the Jedi” și de atunci a mers la toate convențiile la care a putut.
„Am fost de câteva ori la Comic Con San Diego, înainte de a deveni prea comercial. Nu e rău pentru prima dată, au nivel la care trebuie să se ridice, sunt niște așteptări, iar organizatorii se descurcă foarte bine.. În România am început să merg la astfel de convenții după ce au apărut oportunitățile, după ce am realizat că sunt mai mulți ca mine, iar acum încerc să merg la toate. E frumos să vezi atâția oameni care împart aceleași valori”, a spus Huegel, pentru gândul.
FOTO: Sorina Ionașc-Gândul
Soția lui, româncă, și-a descoperit pasiunea după ce l-a cunoscut pe el. Lucrează tot în publicitate, este fan al serialului „The Big Bang Theory” și recunoaște că în viața normală are parte de rutină, iar lumea filmelor reprezintă „o gură de aer”, „o lume în care te simți liber”.
„E o pasiune care îți mănâncă nu doar timp, ci și bani. În viața normală este rutină, pentru mine a fost ceva atât de exotic, încât i-am făcut loc. Majoritatea oamenilor care vin aici sunt
De la Inteligența Artificială și arhitectură la cosplay
Când îl vezi prima dată, nu știi dacă este bărbat sau femeie. Are costum de soldat galactic și are casca pusă pe cap. Spune că îl cheamă Balzac, este român și locuiește în Marea Britanie, fiind student la Facultatea de Inteligență Artificială. Deși activează într-un domeniu accesibil pentru puțini, la Comic Con s-a integrat perfect, datorită pasiunii pentru Star Wars.
FOTO: Sorina Ionașc-Gândul
„Mi-am luat biletul acum trei săptămâni și abia așteptam să ajung. Foarte bună organizarea, este foarte plăcut, sunt foarte mulți oameni independenți care au venit aici să-și construiască imaginea. Îmi pare rău că la noi nu s-a făcut nimic intelectual, ca în SUA, prezentări ale profesorilor universitari, studii psihologice asupra temelor din spatele diferitelor benzi desenate”, a spus „stormtrooperul” din Star Wars, pentru gândul.
Tot din același film, o prezență mai mult decât așteptată, la care majoritatea bărbaților visează, este prințesa Leia. Cu părul strâns în codițele ei specifice, cu clasica ei rochie albă, lungă, Leia îi întâmpină pe toți cu zâmbetul pe buze.
FOTO: Sorina Ionașc-Gândul
„Mi-am dorit să merg la Comic Con de când eram mică și, deși nu mi-au plăcut prințesele niciodată, mi-am dorit să fiu Princess Leia. Asta e prima convenție la care merg și-mi place foarte mult, nu mai vreau să merg acasă. Cel mai mult m-a încântat că au fost atât de mulți cosplay, nu mă așteptam. Star Wars este cel mai tare film ever, l-aș vedea oricând. Am devenit personajul pe care îl iubesc”, a explicat Ruxandra, care este stundentă la arhitectură.
Sailor Moon de România sau cum să câștigi bani din Japonia
Dacă bărbații au fost încântați să o vadă pe Princess Leia, nici fetele nu au venit degeaba la convenție. Desenele care au animat copilăria fetelor, care le-au făcut să-și prindă părul în codițe, care le-au făcut să aibă puteri supranaturale: Sailor Moon. Inevitabil, și ea a fost prezentă la Comic Con.
La 21 de ai ei, Sailor Moon de România, pe numele ei Amena, este studentă la arte plastice și deja câștigă bani din desenele anime și din manga (benzile desenate japoneze), având un contract de colaborare cu o companie din Japonia. Câștigă pentru desenele ei aproximativ 500 de dolari pe lună, merge la facultate și predă cursuri de manga la Școala Japoneză.
FOTO: Sorina Ionașc-Gândul
„La început, nu făceam diferența între desenele normale și anime-uri. Nici nu știam că Sailor Moon e anime. Pe la 10 ani, am început să desenez, apoi am început să văd desene animate japoneze. Am încercat să evoluez de fiecare dată. M-am gândit să fac ceva care îmi place, să desenez anime-uri. Asta e a șasea convenție la care merg”,a explicat Amena.
Colega ei, Yoneyu, așa cum s-a prezentat, este studentă la arhitectură. Tot pasionată de desen, i-a plăcut să se axeze pe anime-uri pentru că „sunt mai emotive”, iar convenția Comic Con i-a oferit șansa de a vedea oameni „neobișnuit de fericiți”.
„Am început să desenez anime-manga acum cinci ani. Îmi place că sunt mai emotive și că ating o altă categorie de vârstă. Am venit din pasiune aici, dar dacă facem și bani e foarte bine. Și am făcut mai mult decât ne așteptam.Deși am așteptat doi ani ca să dau la arhitectură, consider că în timpul respectiv am evoluat foarte mult pe partea de anime. Oamenii de aici sunt neobișuit de fericiți, foarte prietenoși”, a spus Yoneyu.
FOTO: Sorina Ionașc-Gândul
„Iubitorii de anime sunt sinceri unii cu alții”
Dacă soții Huegel au reprezentat „veteranii” convenției, cultura japoneză și pasiunea pentru anime-uri l-a adus la Comic Con și pe „mezinul” Luca. Venit împreună cu fratele său, Carol, s-au costumat în akatsuki din Naruto- adică niște mercenari japonezi- cum au explicat ei.
Mai precis, Luca, 12 ani, îl intepretează pe Sasori, un personaj din desenele Naruto, care poate controla un om după ce acesta a murit. De ce a ales anime? Pentru că această pasiune unește oameni care se înțeleg unii pe alții.
„Știm că nu suntem singurii care au pasiunea asta, toată lumea ne privește ca pe niște ciudați. La Comic Con, când vezi așa un om ca fratele meu, e frumos, că putem vorbi despre orice despre manga și să știi că celalalt nu gândește urât despre tine. Se înțeleg unul pe altul, sunt sinceri unii cu alții, nu te vorbesc pe la spate. Mi se pare extraordinar. Eu acum pot să-i spun lui, că e fratele meu și mă înțelege”, a spus Luca, pentru gândul.
FOTO: Sorina Ionașc-Gândul
Întrebat de unde a apărut pasiunea pentru anime-uri, fratele lui, Carol, care era costumat în liderul Pain, a spus că lipsa părinților de acasă i-a determinat să se uite din ce în ce mai mult la televizor și, inevitabil, au ajuns la anime-uri. Mai mult, când erau mai mici, au mers în parc, alături de câțiva prieteni, și au jucat câteva scenete din desenele preferate.
„Când eram mici, acum vreo cinci ani, părinții noștri veneau foarte târziu de la serviciu, de aceea ne uităm foarte mult la televizor și așa am ajuns pe Animax. Și așa am început să colecționăm figurine, să ni le fabricăm singuri, ne comandăm materiale. Ne-am gândit să facem și bani din asta, chiar de la anul. Visăm să devenim designeri de anime, să ne mutăm în Japonia, iar pentru asta vreau să învăț limba lor”, a precizat Carol, 17 ani.
FOTO: Sorina Ionașc-Gândul
Zona de gaming sau colțul aglomerat
Pe lângă zonele de benzi desenate și de anime-uri, organizatorii de la Comic Con au pus la dispoziția vizitatorilor veniți din toate colțurile României și zone de jocuri pe calculator, unde doritorii au putut să se întreacă în Counter Strike, FIFA 2013 și League of Legends. Colțul în care era amenajată această zonă a fost în permanență aglomerat, tinerii ocupând toate calculatoarele și pentru porția de „free play.”
„A fost un real succes, mai ales că e pentru prima dată când se organizează în România așa ceva. Sala a fost mereu plină, oamenii erau entuziasmați, se bucurau ca la un meci de fotbal. Însă din cauza lipsei resurselor, suntem puțin mai în spate față de alte țări, dar învățăm. Lumea este dornică de astfel de evenimente, avem nevoie de lucruri noi pentru tineret pentru că îi ajută din punct de vedere al socializării”, a declarat Marius Radu, reprezentantul Electronic Sports League (ESL), organizatorul secției de gaming.
FOTO: Sorina Ionașc-Gândul
Printre marii câștigători ai concursurilor organizate se numără și Ovidiu Pătrașcu, campion european și vice-campion mondial la FIFA 2012 și care a primit marele premiu în cadrul competiției „FIFA Logitech Invitational”.
„A fost o competiție strânsă, dar am reușit să câștig. E greu și pentru mine pentru că în România nivelul este foarte ridicat. A fost super la Comic Con, foarte bună organizarea, numărul mare de oameni”, ne-a spus acesta.
Atracțiile Comic Con România
Comic Con România a fost pentru prima dată în România, deși istoria evenimentului este bogată. Numeroasele personaje care au defilat în cele două zile, sâmbătă și duminică, au făcut deliciul simplilor și curioșilor vizitatori. Fie că au făcut-o din pasiune, fie din curiozitate, răspunsul este același: în 2014, este nevoie de o sală mai mare pentru a găzdui convenția.
FOTO: Sorina Ionașc
Cu cele patru mari zone puse la dispoziția publicului, Japan Wing – destinată celor pasionați de cultura japoneză, în special anime și manga-, Comics&More – pentru iubitorii de benzi desenate-, Gaming Area – dedicată gamerilor- și zona de Board Games, pentru doritorii de jocuri de societate pe tablă, Comic Con a devenit un punct de interes major, sute de oamenii așteptând în fața Palatului Copiilor încă de la primele ore ale weekend-ului.
Mai mult, invitații speciali care au întreținut atmosfera și care au avut sesiuni de autografe, printre care și actorii John Rhys-Davise și Finn Jones, cunoscut din serialul „Game of Thrones”, au atras mai multe persoane de cât s-ar fi așteptat. Publicul numeros, venit din Câmpina, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, au făcut organizatorii să suplimenteze de două ori biletele, în total cu 2.000 de bucăți.
ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO
PĂCĂLELI DE 1 APRILIE de la Google: YouTube se închide. Faceți cunoștință cu Google Nose. VIDEO