CONFRUNTAREA cu fiul victimei. Securistul Pîrvulescu, anchetatorul disidentului Ursu: „Securitatea mergea și în cosmos. Nu vreți să discutăm mai bine despre Steaua-Chelsea?”

Fostul maior de Securitate Marin Pîrvulescu, 73 de ani, cel care l-a anchetat până în 1985 pe inginerul Gheorghe Ursu în legătură cu jurnalul său intim și cu prietenii săi disidenți din România și de la Europa Liberă, s-a întâlnit, miercuri dimineață, la Tribunal, cu fiul victimei.

Securistul Pârvulescu neagă orice legătură cu moartea disidentului în arestul Miliției, în ciuda numeroaselor mărturii existente. Fostul securist susține că Securitatea și-a luat mâinile de pe cazul Ursu și că moartea acestuia a avut loc în jurisdicția „civililor” – miliție și procurori. Mai mult, el încearcă să acrediteze ideea că Securitatea nu avea nicio influență și nicio putere asupra organelor civile de anchetă.

Într-un interviu pentru gândul, Andrei Ursu a explicat că această strategie a Securității de a muta cazul Ursu în jurisdicția Miliției și a civililor era menită să distragă atenția internațională de la acest caz, de care se interesase deja Ambasada SUA la București, iar Radio Europa Liberă îl monitoriza atent. Mărturiile colegilor de arest ai lui Gheorghe Ursu și chiar semnăturile lui Pîrvulescu de pe documente ale Securității arată că securistul a fost anchetatorul disidentului și atunci când Ursu ajunsese în arestul Miliției.

Fostul securist se declară acum victimă și se plânge deja că a avut un accident vascular și un infarct în această vară. „Eu știu dacă mai prind (următorul termen de judecată)? Dacă mai e un meci ca ăla de aseară (Steaua-Chelsea, scor 0-4)… Nu vreți să vorbim mai bine despre fotbal?„, spune Marin Pîrvulescu, anchetatorul lui Gheorghe Ursu, mort în arestul Miliției, în noiembrie 1985, din cauza bătăilor primite la interogatoriu și în celulă.

„Nu, nu e vorba de nicio remușcare. Nu l-am arestat eu și nu l-am anchetat eu. Pricepeți? Nu cunosc cine a fost anchetatorul. Mergeți la organele de Miliție și întrebați. Noi eram o instituție, ei erau o instituție”, a declarat Pîrvulescu la ieșirea de la instanță.

Tribunalul Militar București a amânat pentru a patra oară, miercuri, o decizie în cazul plângerii lui Andrei Ursu, fiul disidentului, care contestă o decizie de neîncepere a urmăririi penale în cazul lui Marin Pîrvulescu, luată de o procuroare a Parchetului Tribunalului București. Andrei Ursu cere anchetarea lui Pîrvulescu pentru crime împotriva umanității, respectiv tortură motivată politic. Procurorii și judecătorii resping sau amână de 10 ani anchetarea fostului maior de Securitate.

L-am întrebat pe Marin Pîrvulescu cum explică teoria sa că Securitatea și-a luat mâna de pe cazul Gheorghe Ursu și că Securitatea nu putea influența nici Miliția, nici procurorii civili. Fostul securist a oferit o imagine idilică a sistemului judiciar de pe vremea lui Ceaușescu, mai ceva ca în democrațiile occidentale din ziua de azi.

„Securitatea s-a retras, nu puteam eu să mă mai duc acolo la el, ei (Miliția) aveau sediul lor, noi sediul nostru, nu puteam să vin eu să zic, bă nene, uite cum se face… Da, domne, Securitatea făcea multe, mergea și în cosmos. Ce să mai fac eu, dacă el nu avea fapte de competența noastră? Ei (procurorii civili) au terminat cazul. I-au prezentat materialul de urmărire penală și l-au dus la instanță. Și în perioada asta, zice că a decedat. Nu puteam eu să mă duc în arestul lor și să zic, bă nene… Erau alte organe, nu mi se subordonau ei mie cu nimic. Nu puteam eu, un prăpădit de lucrător, să mă duc să trec peste director, peste procuror. Cine eram eu, domne? Cine eram eu acolo, nu puteam să mă uit în dosarul lui„, a declarat Marin Pîrvulescu pentru gândul.

Când i s-a amintit că era maior de Securitate, și nu un „prăpădit de lucrător”, Pîrvulescu a schimbat vorba.

„Eu nu am avut de-a face cu el. Niciodată (nu l-am bătut pe Gheorghe Ursu). Nu pricepeți? Au fost două faze. (…) Nu am reținut nicio faptă și am declinat cauza, adică nu eu, organele de procuratură, la procuratura civilă. Mai departe ce au făcut ei nu cunosc. (Bătăile) nu au avut loc în unitatea noastră. El când a venit la noi a fost audiat în stare de libertate, a venit când a dorit și a plecat acasă. Nu cunosc cine a dispus arestarea lui și unde a fost anchetat. Ulterior am aflat…”, a declarat Pîrvulescu la ieșirea de la instanță.

Pîrvulescu: „Instanța oricând putea să-l cheme în judecată. Deci eu îl omoram înainte de a ajunge în instanță? Să fim serioși”

Fostul maior de Securitate neagă că a primit vreun ordin de la șefii săi în legătură cu dosarul lui Gheorghe Ursu, deși există documente care arată că însuși Iulian Vlad, șeful Securității, se interesa de dosar și de rețeaua de prieteni disidenți ai inginerului Ursu.

„De unde știți dumneavoastră că Securitatea a dat ordinele? Eu am fost sesizat de la locul lui de muncă de niște aspecte. Am pus pe hârtie toate aceste aspecte și am constatat că nu are fapte ca să rămână în cercetarea noastră. Am pus toate în hârtii și le-am trimis la organele de procuratură. Ce au făcut acestea mai departe nu este treaba mea și nu cunosc. Cui să dea Securitatea ordine? Și cine? Eu pot să dau acuma ordin luați-o și puneți-o în pom?„, a răspuns Marin Pîrvulescu, întrebat de jurnaliști cum poate explica argumentul său, că Securitatea și-a pierdut brusc interesul pentru Gheorghe Ursu și că nu s-a mai implicat în achetarea acestuia, lăsând totul pe mâna Miliției.

„Procuratura civilă a terminat cauza, i-a prezentat materialul de urmărire penală, cu avocat de mână, și a dispus trimiterea în instanță. Eu să mă duc să-l iau de mână de acolo, bă nene…? Instanța oricând putea să-l cheme în judecată. Deci eu îl omoram înainte de a ajunge în instanță? Ulterior am aflat că a fost și judecat. Eu mă duceam să-l bat? Să fim serioși. Ce jurnal, domne, jurnalul era la el, era acasă. El l-a dat, el l-a dat (este vorba despre jurnalui lui Gheorghe Ursu, principalul motiv pentru care Securitatea îl ancheta – n.r.)”, se apără Pîrvulescu.

Confruntarea securistului cu fiul victimei: „Nu facem discuții contradictorii pe stradă. Vreți să aveți pe cineva pe conștiință?”

În clipa în care Andrei Ursu, fiul disidentului, a venit să vorbească cu fostul maior de Securitate, care l-a anchetat și pe el în legătură cu tatăl său, Pîrvulescu a plecat grăbit (minutul 5.50 în clipul video).

„Nu facem discuții contradictorii pe stradă. Vreți să aveți pe cineva pe conștiință, uite…” (scoate un certificat medical).

Marin Pîrvulescu are un certificat medical emis în iulie 2013, de Spitalul Elias, prin care se atestă un diagnostic de accident vascular cu hemipareză pe partea dreaptă. Fostul securist susține că a avut și un infarct miocardic și că orice efort îl poate pune la pământ.

„Sunt într-o situație de sănătate… Au căzut toate odată. Pe mine dacă mă rad aicea puțin, pleacă sângele și se trombozează sus… Accident vascular actual și infarct miocardic. E de la Elias, nu de la ăia de-acolo (spitalul SRI), am fost dus cu salvarea, nu am știut…”, a explicat Pîrvulescu pentru gândul.

Pîrvulescu a început ca muncitor la frâne de locomotivă. „Da, ne-aduce poștașul pensia cu carul…”

Fostul maior de Securitate Marin Pîrvulescu a povestit pentru gândul că în tinerețe a muncit la CFR, în fabrica unde se făceau frânele pentru locomotivă. Își amintește că avea „un șef pitic”, care i-a impus însă disciplina în muncă și etica de mai târziu a muncii de securist, care, lasă el să se înțeleagă, avea grijă de viețile românilor: „Mi-a zis: să nu dai niciodată drumul la locomotivă fără să verifici frâna. Pui viața oamenilor în pericol”.

După 6 ani de muncă la frâne de locomotivă, Pîrvulescu s-a orientat spre Securitate, pentru că, spune el, nu se mai descurca cu banii, în condițiile în care statul comunist eliminase bursele de stat.

Amintindu-i de cazurile torționarilor comuniști, precum Alexandru Vișinescu sau Ion Ficior, Pîrvulescu consideră că modul de a lucra al Securității, începând de la sfârșitul anilor ”60, s-a schimbat. „Nu poți, domne, să vii acum să-mi vorbești despre ce făceau ăia pe vremea sovieticilor. Că atunci eram cu comisarul sovietic aici…”.

L-am întrebat pe Pîrvulescu de pensie, spunându-i că publicul este interesat și scandalizat de sumele mari pe care le primesc foștii anchetatori sau torționari comuniști, inclusiv securiștii.

„Domne, eu te întreb pe dumneata ce salariu ai la Gândul? Da, să știi că ne aduce poștașul pensia cu carul”, spune Pîrvulescu, și își începe din nou pledoaria despre bolile de care suferă. Fostul securist nu a fost interesat nici de un schimb de informații – cât câștigă un reporter la Gândul față de pensia sa de maior de Securitate.