„Credem în Dumnezeu. Pe toți ceilalți îi monitorizăm”. România lucrează la sistemul NATO de supraveghere cu „drone” Global Hawk
„In God We Trust. All Others We Monitor” (Credem în Dumnezeu. Pe toți ceilalți îi monitorizăm) este deviza, împrumutată de la serviciul secret al Marinei americane, care apare la finalul unei prezentări pentru presă de la baza aeriană din Grand Forks, North Dakota, locul de unde Forțele Aeriene ale SUA își coordonează toate operațiunile flotei de avioane de supraveghere fără pilot, de tip Global Hawk, prin unitatea specializată 69th Reconnaissance Group. Foști piloți de bărzăuni F-16 sau de masive avioane de transport C130 Hercules sau Boeing C17 vorbesc acum cu lux de amănunte despre ce pot face cu un Global Hawk ridicat la 18 kilometri în aer, pe care îl pot controla doar cu un mouse și o tastatură, chiar și de la mii de kilometri distanță.
„Se pierd chestii față de un avion normal, pe care îl pilotam, nu vezi ce se întâmplă în jurul tău, nu poți să simți avionul. Dar în schimb câștigi atâtea altele: instrumente care te ajută, comunicare cu atâția specialiști. Dacă ceva se strica sau nu mergea într-un avion normal, nu aveam luxul de a-i da un telefon inginerului sau tipului de la software, să o rezolve. O provocare acum este autosuficiența, rutina din timpul misiunii. Trebuie să ne concentrăm însă permanent pe instrumente, pe senzori”, povestește căpitanul Brad, când îl întrebi dacă are regrete că a renunțat la manșa avionului său de transport militar pentru un avion care practic e construit să nu aibă nevoie de pilot.
Căpitanul Alex și aviator clasa întâi Nina, lângă avionul Global Hawk, la baza aeriană de la Grand Forks, North Dakota. Foto: Andrei Luca Popescu // Gândul.
„Nevastă-mea e mult mai mulțumită!”, râde din alt colț al camerei căpitanul Alex, știind că familia îi doarme mai liniștită, de când nu mai zboară personal peste teatrele de operații, ci doar stă la un calculator și își mișcă avionul cum vrea. „Sunt moduri de gândire diferite. Unii sunt ostili la idee, râd când aud că pilotezi avionul de la calculator. Dar spre asta se îndreaptă lucrurile”, mai spune pilotul.
Toți piloții care controlează aeronavele Global Hawk sunt foști piloți de aeronave militare obișnuite, același lucru urmând să fie valabil și pentru sistemul NATO AGS.
Terminal de comandă în laboratorul de testare de la Northrop Grumman. Foto: Andrei Luca Popescu // Gândul.
Cele 5 avioane fără pilot de tip Global Hawk RQ-4B Block 40, pe care NATO le va folosi începând cu 2018 în cadrul sistemului propriu de supraveghere (Alliance Ground Surveillance), sunt aproape identice cu cele folosite de Forțele Aeriene ale SUA (model RQ-4). Le lipsește doar un senzor, cel care poate realiza fotografii de tip infraroșu (în priză directă) la nivelul solului, NATO considerând că nu are nevoie de el, acesta fiind oricum inutil în condiții meteo nefavorabile sau deasupra plafonului de nori (unde Global Hawk zboară mai mereu, aflându-se la o altitudine mult mai mare decât culoarele de zbor folosite de obicei de civili și de militari).
În iulie, fuselajul primului Global Hawk al NATO a fost fabricat și a fost trimis la fabrica Northrop Grumman din Palmsdale, California, unde vor fi produse toate cele 5 aparate.
Avion fără pilot Global Hawk RQ-4 al Forțelor Aeriene SUA, la Grand Forks. Foto: Andrei Luca Popescu // Gândul.
„Este primul sistem de supraveghere deținut de NATO, care este deschis tuturor celor 28 de state membre. Informația va fi dată aproape în timp real, însă datele necesită analiză la sol, interpretare. Decizia unde sunt trimise dronele aparține SACEUR (comandantul Forțelor Aliate în Europa, generalul Philip Breedlove). Sistemul produce informație de bază – indicii și avertismente care mai departe servesc la a pune cap la cap toate informațiile deținute. Ajută la a înțelege care este norma, ce se schimbă și când apar abateri de la normă, pentru a putea astfel investiga mai departe abaterile”, a explicat un oficial militar NATO, pentru gândul.
Mai pe românește, aceste aeronave vor fi ridicate în aer (în număr de una sau două pentru o misiune) pentru a oferi decidenților militari și politici ai NATO informații cu privire la ce se întâmplă la sol sau pe mare, în timpul unei operațiuni. De la identificarea trupelor inamice la alegerea celor mai bune locații pentru propriile trupe sau la planificarea logistică a misiunilor, imaginile și informațiile culese și comunicate la centru de aceste avioane fără pilot oferă un tablou în mișcare, aproape la secundă, a ce se întâmplă în teren. Totodată, stabilind în timp pattern-uri de mișcare a țintelor la sol, orice deviere de la normă este detectată și se transformă într-un semnal de alarmă pentru comandanții misiunii. Plastic vorbind, sistemul AGS și „dronele” sale Global Hawk vor fi „ochii din cer”, care văd peste tot, indiferent de teren, distanță, camuflaje sau condiții meteo, ce se întâmplă acolo jos.
Reprezentare a modului de operare al sistemului NATO AGS. Sursa: Northrop Grumman.
Nevoia pentru un astfel de sistem la NATO a apărut stringent în timpul operațiunii din Libia, din 2011, iar în contextul mișcărilor de trupe de la granița Rusiei cu Ucraina s-ar fi dovedit extrem de util. Sistemele de supraveghere cu avioane fără pilot sunt folosite intens în ultima perioadă de Armata SUA (Forțele Aeriene SUA au 45 de avioane Global Hawk, iar Marina SUA deține 68, fără să punem celelalte modele concurente ale celui produs de Northrop Grumman – U-2 și Predator fiind cele mai populare), dar și de agențiile secrete americane (care apelează pentru investigațiile lor la Oficiul Aerian și Maritim din cadrul Serviciului de Protecție a Granițelor, departament al Homeland Security, cel care deține în jur de 270 de aeronave, printre care și „drone”, folosite în special pe granița de sud, pentru a combate traficul de droguri și imigrația ilegală).
Foto: Andrei Luca Popescu // Gândul.
Americanii au folosit aceste drone în Afganistan, Irak și Libia, în misiuni militare, însă un domeniu chiar mai extins de folosire a avioanelor Global Hawk este cel al cercetării și al managementului dezastrelor – NASA folosește avioane Global Hawk pentru cercetarea furtunilor sau uraganelor spre exemplu, în timp ce Armata SUA a furnizat ajutor cu aceste „drone” în cazul unor dezastre naturale precum incendiile din sudul Californiei, din 2007, după cutremurul din Haiti, în 2010, după cutremurul și tsunami-ul din Japonia, în 2011, sau după taifunul din Filipine, din acest an, prin fotografierea ariilor afectate de dezastru, evaluarea infrastructurii afectate, dar și pentru salvarea de vieți omenești.
Pentru ce plătește NATO 1,2 miliarde de euro și cât costă zborul cu Global Hawk
În 2012, mai multe state membre NATO, printre care și România, au decis, la summitul de la Chicago, să construiască un sistem de supraveghere terestră bazat pe avioane fără pilot, care să furnizeze la centrul de comandă informații în timp real despre ce se întâmplă la sol. Contractul de 1,2 miliarde de euro a fost semnat cu americanii de la Northrop Grumman, avionul lor fără pilot Global Hawk RQ-4B fiind considerat cel mai potrivit pentru misiunile NATO. Astfel, până în 2018, la baza aeriană de la Sigonella, în Italia, vor fi furnizate 5 avioane fără pilot Global Hawk Block 40, centrul bazei de operare cu anexele de mentenanță aferente, două centre de comandă și control a „dronelor” care pot fi mobile și amplasate oriunde, două elemente mobile de control automatizate, 6 stații generale terestre, 8 componente mobile de comunicații, două stații generale terestre, 39 de terminale mobile, un laborator de antrenament și instructori care să antreneze piloții și operatorii senzorilor din sistemul AGS.
Reprezentare grafică a modelului Global Hawk NATO AGS. Foto: Northrop Grumman.
În total însă, costurile totale de implementare ale programului AGS se vor ridica la aproximativ 6 miliarde de euro.
În prezent, 15 membre NATO construiesc împreună sistemul Alliance Ground Surveillance (AGS), cotizând bani și capabilități. Din 2018, când sistemul va deveni operațional complet, toate statele membre NATO vor cotiza pentru folosirea sistemului AGS, cu excepția a două state membre care vor integra în sistem propriile sisteme naționale de supraveghere (Marea Britanie și Franța). Avantajul celor 15 state, printre care și România, care contribuie la construirea sistemului, este însă că au drepturi de proprietate pe componentele construite, iar ceilalți vor plăti pentru folosirea acestora, astfel că banii investiți se recuperează.
Primul zbor cu o aeronavă Global Hawk a NATO este programat pentru 2015 (există totuși păreri sceptice în cadrul NATO că acest program va fi respectat), iar primele „drone” și elemente ale sistemului de control de la sol vor ajunge la Sigonella în 2016, urmând ca în 2017 sistemul AGS să primească certificatul inițial de operabilitate, iar în 2018 să devină complet operațional.
Reprezentare grafică a modelului Global Hawk NATO AGS. Foto: Northrop Grumman.
Bugetul anual pentru operarea sistemului AGS va fi de 79 de milioane de euro pe an, fiind estimat pentru 3.000 de ore de zbor cu Global Hawk. Costul pe ora de zbor este de 23.800 de dolari, în scădere cu 30% în 2013 față de anul precedent, a explicat George Guerra, vicepreședintele diviziei HALE (high altitude long endurance) pe sisteme fără pilot, de la Northrop Grumman.
Guerra mai spune că principalele avantaje ale unui astfel de avion sunt faptul că zboară la mare altitudine, deci scapă de traficul comercial, de limitările meteo și are o acoperire mai bună pentru senzori, durata de zbor și raza de acțiune sunt mai mari decât ale altor modele, avioanele sunt mai agile și reacționează mai rapid, având o amprentă redusă în teatrele de operațiuni, iar riscurile sunt reduse, pentru că nu sunt în bătaia celor mai multe mijloace antiaeriene de la sol și nu există riscul pierderii de vieți omenești, fiind fără pilot.
Militarii au făcut o reprezentare Lego a componentei de comandă mobilă pentru Global Hawk, la baza aeriană Grand Forks. Foto: Andrei Luca Popescu // Gândul.
Cu ce e mai bun însă modelul Global Hawk față de numeroșii săi concurenți, atât cei cu pilot cât și cei fără pilot, folosiți la operațiunile de supraveghere și recunoaștere? Atât reprezentanții companiei producătoare, cât și piloții americani de la Grand Forks susțin că altitudinea la care poate ajunge Global Hawk (peste 18 km), cât și autonomia în aer (recordul cel mai recent a fost stabilit la 33,4 ore, cu un echipaj de control format exclusiv din femei, spun militarii de la Grand Forks) sunt imbatabile. Spre comparație, doar modelul U-2, produs de Lockheed Martin, poate zbura mai sus (la aproximativ 21 de kilometri), însă autonomia sa în aer este mult mai mică, de doar 3.000 de mile nautice. Global Hawk poate parcurge 12.000 de mile nautice într-o misiune, iar Boeing 737 folosit și de NATO în sistemul AWACS (de supraveghere a spațiului aerian) rezistă doar 2.700 de mile nautice. Această ecuație altitudine-anduranță în aer bate și restul avioanelor fără pilot, gen Predator, „dronă” înarmată de luptă, folosită des de forțele americane.
Camera de control a avioanelor fără pilot Global Hawk folosite de NASA. Sursa: Northrop Grumman.
Un alt avantaj al Global Hawk este gama de senzori pe care îi poate căra în același timp la bord, mai spune George Guerra, de la Northrop Grumman, și care la modelul Block 40, care va fi adaptat pentru NATO, se ridică la patru. Piloții militari de la Grand Forks au explicat pentru gândul că avionul fără pilot Global Hawk folosit de Forțele Aeriene SUA au senzor de captare a imaginilor electro-optice (de tip radar) și prin infraroșu (NATO nu va avea această capacitate), senzor de radar de tip SAR (synthetic aperture radar) care nu este afectat de condițiile meteo, senzor GMTI (ground movement target indicator, poate detecta ținte aflate în mișcare la sol, cu o viteză de cel puțin 3 km/h, deci inclusiv mersul uman), precum și senzor SIGINT (signals intelligence, care captează comunicațiile prin semnale electronice).
Echipamentele și senzorii de pe Global Hawk NATO AGS. Sursa: Northrop Grumman.
„Să spui că Global Hawk e un vehicul aerian autonom (UAV) este o minimizare. La Sigonella vor fi 600 de oameni care lucrează pentru sistemul AGS, la orice oră„, râde un oficial militar NATO. Selecția personalului care va lucra la baza de la Sigonella, pentru sistemul AGS, urmează să se facă printr-o licitație deschisă în cadrul NATO, fiecare stat membru urmând să vină cu propuneri pentru ocuparea posturilor.
Prezentare Northrop Grumman.
Partea României: 25 milioane euro și două firme care lucrează la sistemul AGS
Contribuția fizică a României la construirea sistemului AGS este în proporție de aproape 2% și este concentrată pe segmentul coordonat de Italia, alături de Bulgaria. Firma italiană Selex coordonează aproape 14% din construcția AGS. Germania coordonează prin firma EADS 31% din construcție, pe acest segment coordonând țările baltice, Cehia, Slovacia și Slovenia, iar SUA contribuie cu 39% din construcția sistemului, prin Northrop Grumman, coordonând pe segmentul ei Norvegia, Canada (care s-a retras din proiect, însă contribuie la costurile de operare), Danemarca, Polonia și Luxemburg.
În bani, România a alocat în total 25,28 de milioane de euro pentru construcția sistemului AGS, costurile de operare ale sistemului, începând cu 2017, fiind estimate la aproximativ 1 milion de euro pe an.
România depășește la această contribuție de construcție 8 alte țări membre ale sistemului AGS. Două firme din România au fost selectate direct de Northrop Grumman, liderul proiectului. Este vorba despre UTI Systems, care dezvoltă software și containerele de transport pentru stațiile transportabile de la sol ale sistemului AGS, și de Elletra Communications, care se ocupă de terminalele de date de la sol, pentru Wide Band Data Link (rețeaua de transmisie de date criptată).
Elletra Communications este o companie cu capital parțial de stat, din Ploiești, deținută de Electromecanica Ploiești (companie coordonată de compania națională de armament ROMARM), participații mai având ROMARM, Selex Italia și MarcTel (firmă specializată pe echipamente de comunicații speciale, furnizoare pentru instituțiile de siguranță națională din România).
UTI Systems, firmă care are numeroase contracte cu statul în domeniul siguranței naționale pe domeniul electronic și de software, este controlată de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, printr-un offshore din Cipru, și are ca acționar și fondul de investiții PineBridge Investments, care provine din Asia și este controlat de un miliardar din Hong Kong.
România va avea astfel acces la sistemul AGS, plătind partea sa din costurile de operare ale sistemului de la Sigonella și ale avioanelor Global Hawk. Avantajul, dat fiind că statul român se numără printre contributoarele la construirea AGS, este că își va recupera banii investiți (pentru că va plăti mai puțin când sistemul devine operațional, celelalte membre NATO urmând să aibă cote de plată mai ridicate), precum și că va avea drepturi de proprietate pe părțile din sistemul AGS pe care le construiește, lucru din care pot deriva alte avantaje financiare.
Ashley Brown, șefa laboratorului de testare a sistemului NATO AGS, de la Northrop Grumman, explică cum va funcționa baza de control de la sol de la Sigonella. Până când aceasta va fi gata, aici, în California, vor fi antrenați instructorii care îi vor antrena pe piloții de la NATO AGS. Foto: Andrei Luca Popescu // Gândul.
Avantajele și dezavantajele Global Hawk. Cum funcționează sistemul AGS
Decolarea și aterizarea aeronavei Global Hawk sunt automatizate, iar în timpul zborului sistemul are nivele flexibile de autonomie, adică are rute preprogramate, planuri de reacție în funcție de factorii externi. Piloții de la sol pot interveni oricând să preia controlul. În caz că se pierd linkurile sau apare o urgență, aeronava poate ateriza singură, având locațiile preprogramate.
Block 40 este cel mai avansat model de Global Hawk, având încorporați toți cei patru senzori. Aparatul are cea mai mică rată de erori sau accidente din toată flota aeriană a SUA. Aeronava produce ISR (supraveghere de intelligence și recunoaștere) pentru ținte în mișcare, staționare și fixe, permite urmărirea țintelor în timp, permite obținerea de dovezi ale activităților inamice sau ale intențiilor lor terestre și maritime, arată și detectează comasarea de forțe sau locații posibile de ambuscadă.
Modulele de lansare și recuperare a aeronavelor pot fi trimise oriunde, sunt mici și necesită un personal minim de doar două persoane – pilotul și șeful de adăpost. La centrul de comandă mai este nevoie în plus de un om la senzori și de oameni la mentenanță, în total 4-5 oameni. Aeronava este programată dinainte pentru trasee, rute de urgență, locuri unde poate ateriza. Pilotul poate interveni oricând și prelua comanda.
Foto: Northrop Grumman.
„Fiind controlate prin calculator, sunt mult mai puțin predispuse la eroare. Dacă un avion normal are mereu variații la aterizare, avioanele fără pilot nu au niciodată. US Navy ne-a cerut să variem un pic din soft punctul de aterizare, pentru că își stricau punțile port-avioanelor, aterizând mereu fix în același punct”, povestește John VanBrabant, director de dezvoltare în cadrul diviziei HALE de la Northrop Grumman.
Global Hawk ajunge la altitudinea maximă de 18 kilometri în maximum o oră, trecând rapid de zona folosită de traficul aerian comercial și de raza de acțiune a apărării antiaeriene. Avioanele fără pilot Global Hawk nu sunt așa-numite „drone de luptă”, neavând capacitatea de a purta armament. Pentru a le opera, cel puțin la nivel oficial, NATO va trebui să obțină aprobări de survolare a spațiilor aeriene naționale, în funcție de traseul avionului. Aceasta este o problemă în sine pentru că în prezent nu există o legislație care să reglementeze zborul avioanelor fără pilot, nici măcar în SUA, astfel că tratativele se duc direct de la guvern la guvern.
Până acum, Global Hawk are peste 115.000 de ore de zbor, dintre care 1.000 de ore în condiții de conflict. Niciodată nu a fost pierdut controlul asupra unei astfel de aeronave. Ca arie pe care o poate acoperi, un Global Hawk poate zbura din Sigonella până în Norvegia sau până în sudul Africii, într-o singură misiune. Ca rază de acoperire, senzorii aeronavei acoperă 150-170 km, deci teoretic un Global Hawk poate vedea în Rusia din teritoriul NATO sau al Ucrainei, spre exemplu.
Criticii acestui tip de aeronave arată însă că aceasta nu are un sistem de autoapărare împotriva rachetelor sol-aer sau a altor amenințări și nici mecanism de autodistrugere, în cazul în care ar cădea în mâinile inamicilor. De asemenea, nu există un sistem de detectare a coliziunii în aer, așa cum sunt dotate aeronavele cu pilot militare sau civile. Totodată, deși zboară la altitudini înalte, aeronava este detectabilă de radare. Prevenția acestor posibile minusuri se face prin planificarea riguroasă a misiunii și prin faptul că „drona” nu va fi poziționată în calea pericolului, evitând pe cât posibil zonele de conflict deschis, susțin oficialii cu care gândul a stat de vorbă.