Întâmplarea din acea zi de septembrie i-a dat de gândit. A mers la asociația de proprietari, a vorbit cu vecinii din bloc și au început împreună să se intereseze dacă se construiește sau nu un bloc de locuințe chiar în curtea din spatele blocului lor.
Unul dintre vecini și-a adus aminte că a văzut la un târg imobiliar o reclamă cu construcția unui bloc de locuințe pe intrarea Dardiac, o mică stradă de acces spre casa devenită loc de pelerinaj. O construcție care ar fi urmat să le afecteze pentru totdeauna viața oamenilor de pe Aleea Lungulețu.
„La un moment dat mi-a zis cineva că a văzut un anunț la târgul imobiliar cu construcția unui bloc de locuințe. Ceea ce se lega cu ce îmi spusese mie vizitatorul. Atunci am vorbit la noi la administrație, la blocul D 14, am vorbit la celelalte două blocuri V3 și V4, situate tot așa în imediata apropiere a casei respective, și am zis „hai să vedem și noi ce se întâmplă, pentru că nu are cum să fie legal așa ceva, o construcție care s-ar situa la 2-3 metri de noi”, povestește Mariana Ionescu.
Copaci tăiați peste noapte și o casă demolată în doar două zile. La primărie, tăcere
Mobilizați de doamna Ionescu, locatarii din blocurile de pe Aleea Lungulețu au început să caute informații despre constructor, despre ceea ce urmează să se construiască și despre actele pe baza cărora urma să fie făcut acest lucru. Unul dintre locatarii din bloc, fiind arhitect, le-a spus celorlalți de prima dată că o construcție situată la o distanță așa de mică de celelalte blocuri nu se poate construi din punct de vedere legal.
„Atunci am făcut o cerere către Primăria Sectorului 2 în care ceream informații despre construcție. Am trimis-o pe mail. Nimeni nu a răspuns nimic”, spune doamna Ionescu.
În septembrie 2014, Mariana Ionescu a aflat că pe Aleea Lungulețu se va construi un bloc de locuințe
Tot așteptând ca primăria să răspundă, doamna Ionescu a observat că din zonă au dispărut copacii care erau în jurul casei cu pricina. Asta se întâmpla în noiembrie, atunci când pomii nu mai aveau frunze, iar oamenii spun că și-au dat mai greu seama că aceștia au fost puși la pământ. După ce au tăiat copacii, dezvoltatorii imobiliari au demolat casa. În nu mai puțin două zile, pe 27 și 28 noiembrie 2014.
În luna decembrie, nu s-a întâmplat mai nimic în zona Lungulețu, dezvoltatorul imobiliar făcând doar niște măsurători. Între timp au fost sărbătorile de iarnă, timp în care s-a lăsat liniștea peste cartier. Însă, în ianuarie, dezvoltatorul imobiliar a venit să foreze. Numai că muncitorii nu aveau acces pe Aleea Lungulețu, singura arteră pe care utilajele lor ar fi avut loc, din cauza mașinilor locatarilor.
Mariana Ionescu: N-am vrut să ne mutăm mașinile din parcare. Atunci primăria le-a dat dezvoltatorilor două locuri ale oamenilor
„Noi nu le-am dat voie, n-am vrut să mutăm mașinile din parcare, ei nu aveau pe unde să intre, și atunci s-au dus la primărie să-și rezolve problema cu accesul”, spune doamna Ionescu. La Primăria Sectorului 2 au avut succes, deoarece primăria le-a dat dezvoltatorilor două locuri de parcare de la blocul V4, locuri ale unor oameni care locuiau aici și pentru care aceștia plătiseră taxa de parcare pe tot anul 2015, continuă aceasta. Puși în fața faptului împlinit, oamenii n-au avut ce face și au renunțat la cele două locuri de parcare.
În paralel cu doamna Mariana, în blocul V4, domnul Florian Teacă își punea aceleași întrebări. „Mă uitam la locul ăsta și nu-mi venea să cred. Am vorbit cu președintele de bloc și i-am zis că aici nu sunt respectate niște legi. El îmi zicea că n-ai ce-i face, că e curtea omului”, spune domnul Teacă.
În ianuarie, imediat după ce dezvoltatorul imobiliar a început că curețe locul, o vecină din bloc l-a pus pe domnul Teacă în legătură cu oamenii de la blocul doamnei Ionescu și de atunci au început să lucreze împreună. „Eu am început să mă documentez despre legi, am început să mi le printez. Singur îmi era greu, dar apoi, după ce m-am alăturat lor, a fost mai simplu. Eram mai mulți care se interesau de construcția asta”, spune Florian Teacă.
Așa s-a născut grupul civic „Luptăm pentru Aleea Lungulețu”. Oamenii au început să trimită din nou cereri de informații către Primăria Sectorului 2, către Inspectoratul de Stat în Construcții, către Prefectura Capitalei și către alte instituții ale statului. Membrii grupului de inițiativă spun că au aflat, neoficial, că proprietarul inițial al casei dintre blocuri ar fi vândut-o împreună cu un aviz de construire al unui bloc de locuințe de 10 etaje.
„Am continuat demersurile la toate instituțiile responsabile, insistând la Institutul de Stat în Construcție să verifice legalitatea actelor emise de Primăria Sectorului 2, am trimis listă cu neregulile constatate de noi. În cele din urmă, am primit un răspuns că autorizația nu respectă legislația zonală, care nu admite decât o construcție de maximum două etaje”, spune doamna Ionescu.
Răspunsul Inspectoratului de Stat în Construcții: viitoarea construcție încalcă numeroase prevederi legale
Spre sfârșitul lunii ianuarie, oamenii din Lungulețu au început să primească răspunsuri și la sesizările trimise către primărie. „Primeam niște răspunsuri idioate care nu spuneau nimic. Așa că ne-am hotărât să mergem la primărie să vorbim cu cei de acolo”, își amintește Mariana Ionescu.
Lucrările din Aleea Lungulețu sunt sistate momentan
Între timp, bucureștenii din Aleea Lungulețu au continuat să consultate mai mulți specialiști – urbaniști, arhitecți și avocați- care le-au arătat care sunt restricțiile în ceea ce privește construcția unei clădiri de locuințe în imediata apropiere a blocurilor lor. Astfel au realizat o listă cu nereguli și au trimis-o la Inspectoratul de Stat în Construcții.
„Când a venit răspunsul de la Inspectoratul în Construcții a reieșit că autorizația de construcție a fost eliberată în baza unei documentații urbanistice avizate în condiții ilegale și că viitoarea construcție încalcă numeroase prevederi legale”, spune Florian Teacă.
Protest în stradă pe 7 februarie. Activitatea dezvoltatorului imobiliar se precipită
Faptul că Inspectoratul în Construcții a spus că acolo se construiește în mod ilegal le-a dat oamenilor curajul să meargă mai departe. Intuiția lor nu-i înșelase. Ca urmare, pe 7 februarie, bucureștenii de pe Aleea Lungulețu au ieșit în stradă să protesteze.
„Am zis că trebuie să afle toată lumea exact cum stau lucrurile și să vedem dacă făcând acest protest vine cineva să ia atitudine. Că noi asta am și cerut: să vină cei de la primărie, cineva dintre cei care au dat aceste autorizații, să vadă la fața locului despre ce este vorba. Dar n-au venit”, a spus Mariana Ionescu.
Cu toate că în 7 februarie nu a venit nimeni de la primărie, protestul a avut ecou în presa centrală. Cazul Lungulețu a fost dat la știri pe câteva canale.
Însă, protestul locatarilor a precipitat și activitatea dezvoltatorului imobiliar care, la două zile de la protest, a început să sape groapa în vederea construcției fundației imobilului. Într-o săptămână fundația viitorului bloc de locuințe era gata, cu toate protestele și vociferările locatarilor. Atunci a apărut și un panou cu coordonatele lucrării, care ar trebui să fie gata până în noiembrie 2016.
„Să nu creadă că dacă ne răspund tâmpenii noi ne lăsăm”
Acest lucru nu i-a descurajat pe membrii din grupul „Luptăm pentru Aleea Lungulețu”. Au mers la Primăria Sectorului 2 pentru o întâlnire cu arhitecta-șefă.
„Am avut cu dânsa o discuție destul de agresivă, și i-am spus și ce trebuia și ce nu trebuia, că-și bat joc, că au încălcat legea și că noi nu ne lăsăm sub nicio formă, să nu creadă că dacă ne răspund tâmpenii noi ne lăsăm”, povestește Mariana Ionescu.
Discuția aprinsă cu arhitecta șefă avea loc într-o zi de miercuri. Joi, oamenii din Lungulețu au primit un telefon de la primărie, primarul Onțanu îi chema la discuții.
„Dânsul a început diplomatic și cu sloganuri. Noi l-am lăsat să vorbească, dar apoi ne-am spus părerea: până nu se va lua o hotărâre și până când Inspectoratul de Stat în Construcții nu va spune că ceea ce se întâmplă acolo este legal, noi nu ne potolim!”, rememorează doamna Ionescu prima întâlnire cu Onțanu.
„Primarul zicea că nu știe nimic de chestia asta. Noi am avut mari dubii că el nu știe nimic, pentru că respectivul investitor, cel care face construcția- Elvis Dinu- este calat pe acest sector, este la al optulea bloc pe care îl construiește”, spune și domnul Florian Teacă cum a fost la prima întâlnire cu Onțanu.
Onțanu a suspendat lucrările de construcție
Audiența la primar a avut rezultate în cele din urmă, Neculai Onțanu a dat o hotărâre pe 25 februarie prin care lucrările au fost oprite temporar. Primăria a pus un afiș ce se poate vedea și astăzi pe gardul care împrejmuiește locul construcției: „Se sistează lucrările de construcție pe o perioadă de 10 zile începând cu data de 02.03.2015″.
Sistarea lucrărilor a fost apoi prelungită cu alte 10 zile. La două săptămâni după prima întâlnire a urmat o a doua întâlnire cu primarul Onțanu, întâlnire care se dorea un fel de dezbatere publică și la care au fost invitați reprezentanții mai multor instituții, dar și dezvoltatorul imobiliar împreună cu avocatul lui. La această de-a doua întâlnire, fiecare și-a spus părerea cu privire la proiect, sub atenta supraveghere a poliției locale. Însă, primarul Onțanu i-a anunțat că a luat hotărârea să revoce autorizația de construcție.
„Noi am fost siderați, pentru că în momentul în care a intrat, primarul a spus „am luat hotărârea să revoc autorizația de construire”. Nu mai era suspendare, era revocare. A mai spus că nicio autorizație de construcție nu se va mai da pe acest loc. Tot atunci a spus că va negocia cu dezvoltatorul pentru a-i cumpăra locul pentru a construi acolo un parc pentru copii, asta era de fapt una dintre propunerile noastre”, spune Florian Teacă, care s-a îndoit de la început că primarul Onțanu chiar va construi acolo un parc.
După cele două întâlniri, spune Teacă, Neculai Onțanu nu a mai participat la nicio întâlnire cu oamenii de pe aleea Lungulețu.
„De atunci noi nu l-am mai văzut pe primar la față. Au mai fost apoi, după întâlnirea cu toată lumea, alte vreo trei astfel de întâlniri, dar de fiecare dată Onțanu trimitea pe alții”, mai spune domnul Teacă. Acesta arată că demersul celor din grupul „Luptă pentru Aleea Lungulețu” a continuat, cu toate că întâlnirile cu cei de la primăria erau din ce în ce mai descurajante. Mergeau și de două ori pe săptămână la primărie pentru a cere informații. Până la urmă, primarul nu s-a ținut de cuvânt nici cu revocarea autorizației de construcție, nici cu construirea unui parc în locul respectiv.
„Legal, el n-a făcut absolut nimic pentru chestia asta. Adică exact ceea ce trebuia să facă el, să se dea singur în judecată în contencios administrativ, și singur să solicite anularea autorizației de construcție așa cum prevede legea, n-a făcut. Și cred că nici n-avea de gând s-o facă. Și atunci am făcut-o noi”, dezvăluie domnul Teacă.
Astfel, la începutul lunii mai, grupul de inițiativă „Luptăm pentru Aleea Lungulețu” a înaintat proces Primăriei Sectorului 2 pentru anularea autorizației de construcție a blocului care le va răpi lumina soarelui în apartamentele lor.
„Cea mai mare enervare din viața mea am pățit-o acolo”
Înainte să meargă în instanță, oamenii din Aleea Lungulețu au făcut apel și la Prefectul Capitalei, pentru că, potrivit legii, Prefectura avea dreptul să dea în judecată primăria în baza neregulilor constatate de către Inspectoratul de Stat în Construcții. „Domnul prefect a refuzat să facă treaba asta, ne-a trimis o hârtie în care ne spune că este prematur să facă acest lucru. În lege nu scrie nimic de prematur”, arată domnul Teacă.
După ușa trântită în nas de Prefectura Capitalei, oamenii din Lungulețu au solicitat o nouă întrevedere cu prefectul, era deja a cincea oară când cereau acest lucru. De data asta cu succes, prefectul îi primea în audiență în prima săptămână din luna mai.
„Bineînțeles că el n-a venit, a trimis un consilier. Cea mai mare enervare din viața mea am pățit-o acolo. Consilierul era pe dinafară total față de problemă. Și nici juridic nu știa nimic. Noi deja eram înarmați cu de toate, deveniserăm doctori în cazul acesta. Ne arăta el niște hărți ale locului care nici măcar nu erau din locul ăsta. Ne-a spus apoi că așteaptă ca Inspectoratul de Stat în Construcții să dea în judecată primăria, ceea ce legea nu spunea. I-am arătat și legea, că o aveam la mine, i-am spus să citească ce spune legea”, povestește Florian Teacă. După întâlnirea de la Prefectură, oamenii din Lungulețu și-au dat seama că trebuie să-și caute singuri dreptatea în instanță.
O ultimă încercare de la primărie
Când au aflat că vor fi dați în judecată, cei de la Primăria Sectorului 2 au mai făcut o ultimă încercare pentru a calma spiritele și i-au chemat pe bucureșteni din Aleea Lungulețu la o nouă întâlnire.
„De la această discuție, de data aceasta reprezentanții departamentului juridic, am rămas cu convingerea clară că nimeni nu a fost pe teren, la fața locului, pentru a percepe cu adevărat realitatea. Ne-am dat seama că totul este o cacealma și am depus hârtiile în instanță”, spune Mariana Ionescu.
Momentan, lucrările sunt oprite. Dezvoltatorul imobiliar a îngrădit locul viitoarei construcții și a mai cumpărat un spațiu din spatele casei, pentru a avea mai mult spațiu. O parte din copacii alfați în prejurul casei stau să cadă din cauză că se află pe marginea groapei.
Oamenii de pe Aleea Lungulețu spun că ei își vor continua lupta cu primăria și cu dezvoltatorul imobiliar. „Problema cea mai mare la momentul ăsta este că nimeni nu vrea să înțeleagă că acest investitor a depășit limita proprietății lui, adică a intrat pe domeniul public, a dezrădăcinat toți copacii din afara proprietății lui pentru că îl deranjau. Iar noi acum ne luptăm cu primăria să înțeleagă că acest investitor trebuie să-și delimiteze proprietatea de domeniul public”, mai spune doamna Ionescu.
Marți, 19 mai, Primăria Sectorului 2 a organizat o nouă întâlnire consultativă cu dezvoltatorul imobiliar, întâlnire la care au participat și câțiva dintre oamenii din Aleea Lungulețu. De aici, ei au aflat că dezvoltatorul imobiliar a renunțat la construcția unui bloc de P+8 și vrea acum să construiască o clădire P+ 5. În plus, oamenii din Lungulețu au aflat că dezvoltatorul imobiliar nu renunță sub nicio formă la construcția lui și că a dat și el Primăria Sectorului 2 în judecată.
„Deci e o luptă dintr-asta ori noi ori ei, ei cred că noi o să renunțăm, noi credem că ei își vor face treaba, și tot așa. Noi de renunțat nu vom renunța, vom merge în instanță, pentru că dacă nu se poate altfel, atunci să decidă instanța ce trebuie să se întâmple aici”, conchide doamna Ionescu. În plus, membrii grupului spun că ei vor rămâne vigilenți și vor urmări ca nicio altă construcție ilegală să nu mai fie autorizată în zonă.
Ce spun reprezentanții Primăriei Sectorului 2 despre cazul Lungulețu
Pe de altă parte, Dalia Stegăruș, director executiv la Directia Urbanism, Cadastru si Gestionarea Teritoriului din cadrul Primăriei Sectorului 2, spune că autorizația de construcție a fost suspendată și că negociază cu toate părțile implicate să o soluție de compromis.
„Urmare sesizărilor Asociațiilor de Proprietari din zona „Aleea Lungulețu”, Primăria Sector 2 a procedat la analizarea documentațiilor aferente autorizației de construire pentru lucrările din str. Serg. Dardiac nr. 5, Sector 2, București, dispunând suspendarea autorizației de construire, coroborat și cu verificările initiate de Inspectoratul de Stat în Construcții”, spune reprezentanta primăriei în răspunsul pentru gândul. Aceasta amintește despre întâlnirile dintre cei care au contestat autorizația de construcție, dar nu spune nimic despre ce se va întâmpla acolo.
„În prezent au fost organizate întâlniri cu reprezentanții Asociațiilor de Proprietari, precum și cu beneficiarul actului administrativ contestat, în cadrul cărora au fost analizate modalitățile de conformare la recomandările Inspectoratului de Stat în Construcții, respectiv încadrarea lucrărilor în reglementările urbanistice în vigoare”, mai arată Dalia Stegăruș.
Mariana Ionescu și Florian Teacă spun că vor merge până la capăt în cazul construcției care le va obstrucționa lumina
Ce s-a întâmplat pe Aleea Lungulețu în ultimele șapte luni
15 Septembrie 2014 locuitorii din zona Luinguleți află de la Târgul Imobiliar că în imediata lor vecinătate va fi o construcție S+P+8E care face parte din complexul rezidential Avrig 3, cu adresa în str. Intr.Sergent Dardiac nr 5 sect 2, apartamentele fiind deja puse în vânzare în cadrul Târgului .
15 octombrie 2014 o echipă de muncitori s-a prezentat la imobilul din str. Intr.Sergent Dardiac nr 5 sector 2 și au început demolarea acoperișului imobilului, fără a exista panoul care trebuie să afișeze date despre viitorul șantier
27 octombrie 2014 Asociațiile de proprietari de la Bloc D14 din Aleea Lungulețu nr.6, Bloc V3 din Aleea Lungulețu nr.5 și Bloc V4 din Str. Medic Constantin Zlătescu nr. 31C au trimis către Inspectoratul de Stat în Construcții ( nr.înreg. 33026 /27.10.2014 ), Primăria Capitalei ( nr.înreg.1278857/27.10.2014), Primăria sect. 2 ( nr. înreg. 63367/27.10.2014) și Prefectura București ( nr.înreg. 18024/27.10.2014 ), o sesizare prin care solicită să li se pună la dispoziție o copie a Autorizației de demolare, a Autorizației de construcție și a Proiectului de execuție.
27 și 28 noiembrie 2014 S-a deschis șantierul și a început demolarea efectivă a imobilului de la adresa Serg. Dardiac nr. 5;
14 ianuarie 2015 membrii grupului din Aleea Lungulețu merg în audiență la comisia de Urbanism de la Primăria Sectorului 2.
14 ianuarie 2015 pe șantier se încearcă începerea săpăturii pentru fundație, dar, neavând aviz de circulație pentru acces în șantier cu utilaj de tonaj mare prin Intr. Dardiac muncitorii renunță. Oamenii din Aleea Lungulețu ocupă parcarea din spatele blocului și nu permit intrarea utilajelor.
7 februarie 2015 Grupul de Luptă pentru Aleea Lungulețu organizează o manifestație la șantier, cu participarea presei.
9 februarie 2015 a început săpătura fundației clădirii; pe timpul săpăturii au dezrădăcinat 8 arbori de pe domeniul public.
19 februarie 2015 Oamenii merg în audiență la Primarul Neculai Onțanu
20 februarie 2015 Primarul Neculai Onțanu suspendă lucrările 10 zile.
2 martie 2015 Primarul suspendă din nou lucrările încă 10 zile, dar la ora actuală lucrările sunt în continuare suspendate;
6 aprilie 2015 Oamenii merg din nou în audiență la primărie, iar consilierul care îi primește pare depășit de situație, nu are habar de nimic.
6-7 mai – are loc o nouă întâlnire la Primăria Sectorului 2, în care locuitorii de pe Aleea Lungulețu află că devoltatorul imobiliar vrea un imobil de două etaje
19 mai – Primăria Sectorului 2 organizează o nouă întâlnire consultativă dintre bucureșteni și dezvoltatorul imobiliar, întâlnire în care proprietarul viitoarei construcții îi anunță că dă și el primăria în judecată.