De ce ar trebui ca ministrul Agriculturii din România să citească „AVENTURILE FRAȚILOR COLȚEA”

Iarăș. Un sat înghesuit printre dealuri, de-a lungul Oltului, la distanță egală (30 de kilometri) de Brașov și Sfântu Gheorghe. Pe hartă e greu de găsit, chiar și cu GPS-ul riști să te rătăcești – trebuie mai întâi să cauți temeinic pe Google ca să dai de el. Administrativ, e în Covasna, ține de comuna Hăghig, dar sătenii, vreo 250 de familii, sunt români în marea lor majoritate, nu puțini „imigrați” aici după revoluție, din Brașov, Sf. Gheorghe și chiar din București.

Șosea asfaltată ca-n palmă, electricitate, apă și canalizare, case arătoase, aproape toate „ornate” cu antene parabolice TV, iar în mai fiecare curte sau la poartă – cu cel puțin o mașină, de la Matiz și Logan până la ultimele modele de Mercedes sau Audi. Lipsește – „din cauza reliefului, suntem într-o vale cu dealuri de jur împrejur, unde nu e semnal” – doar internetul, „când avem treabă pe net, ne luăm laptopurile și urcăm pe dealul din spatele casei, unde putem prinde semnalul”. În schimb, surprinzător, telefonia mobilă funcționează fără probleme, indiferent de rețea.

„Băștinași de-a treia generație”

Cei care îmi explică „treaba cu netul” sunt doi tineri ce se recomandă cu umor drept „a treia generație ai clanului Colțea în Iarăș „: Iosif Colțea, 25 de ani, și sora sa Marinela, cu doi ani mai mare. El e deja însurat, soția sa, Bianca – o brunetă de prin părțile Sătmarului, care i-a spus „da” după o lună de „ședere de probă într-un fund de sat de care n-a auzit nimeni” – i-a dăruit-o acum doi ani pe Miriam, iar în vară va mai aduce pe lume o fetiță, pe care o vor boteza Marta. În schimb Marinela, sora lui, e încă „solistă” și nici nu se grăbește cu măritișul, zice că nu i-a ieșit încă în cale ursitul și n-are timp să umble să-l găsească, e ocupată până peste cap, de dimineață până seara. „Nici o grijă, că de asta n-are scăpare, când o fi să fie!”, o „consolează” într-un glas părinții, Iosif Colțea senior (55 ani) și soția sa, Marinela Colțea (43 ani). Când o întreb despre generațiile „clanului” în Iarăș, aceasta zâmbește subțire: familia ei e de-a locului de când se știe, tatăl său l-a învățat ciobănia pe cel care avea să-i devină soț.

Soții Colțea împreună cu fiica / Foto: Adrian Popescu

„De câteva ori m-a bătut și cu biciul ca să bag la cap ce am de făcut, așa că până la urmă m-am răzbunat și eu, i-am luat fata de nevastă”, se veselește Colțea senior. Apoi mă lămurește ce va să zică vorba copiilor cu „a treia generație”: prima a fost cea a socrilor săi – bunicii „juniorilor” – veniți în Iarăș de la Bran după război, prin 1949-1950, „cu 36 de oi, două vaci roșii și un măgar. Ăsta a fost tot bagajul lor”.

La început s-au tocmit paznici la ciurda satului și și-au dus zilele într-o colibă ridicată la marginea pășunii, unde le-a venit pe lume și primul din cei zece copii – șapte băieți și trei fete – așezați acum toți la rostul lor, cinci în Iarăș, iar celalți risipiți prin țară. După câțiva ani și-au cumpărat o bucată de pământ și și-au făcut o casă „ca lumea”, cu acareturile trebuincioase, că începuseră să prindă cheag, după înființarea CAP-ului deveniseră „brigadieri”: aveau în grijă o stână de vreo mie de oi, de care se ocupau împreună cu Iosif, al patrulea în ordinea vârstei, și cu frații lui mai mari din „generația a doua”. Bineînțeles că, pe lângă oile CAP-ului, mai erau și cele ale familiei, înmulțite an de an. „Când a venit revoluția aveam peste 400 de capete”.

Rămas, după desființarea CAP-ului, în 1990, fără leafa de „brigadier cioban” de 3000 de lei, „bani în mână, cam cât câștiga la vremea aia un inginer sau un profesor”, Iosif Colțea senior a continuat să-și vadă de oierit, meseria îndrăgită de mic copil și pe care nu s-a gândit nicio clipă s-o schimbe cu cea de mecanic auto și șofer, deprinsă la profesionala pe care a urmat-o după terminarea celor opt clase de învățământ obligatoriu. Încet, încet turma a sporit la număr – acum are 1200 de capete – iar gospodăria a crescut și ea pe măsură: a cumpărat fostele grajduri ale CAP-ului, câteva zeci de hectare de pământ, trei perechi de cai, câțiva porci și două vaci, înmulțite apoi, an de an, până la cele 100 de capete, câte sunt la ora actuală.

Când au apărut fondurile europene de preaderare, a mai adăugat un tractor, o remorcă și un plug, a fost primul sătean din Iarăș care a „prins” o finanțare europeană nerambursabilă – 33.000 de euro printr-un proiect SAPARD. Între timp își ridicase și o casă nouă, cu etaj, că îi veniseră pe lume cei doi copii, „a treia generație a clanului Colțea în Iarăș”. Cu diplome universitare în buzunar, aceștia nu s-au gândit însă nicio clipă să-și facă un rost la oraș, ori să emigreze, s-au întors „la coada vacii”, în satul pierdut între dealuri în care au văzut lumina zilei.

Frații Iosif și Marinela Colțea / Foto: Adrian Popescu

„Preot și sociolog ratați”

Când îi intreb de CV-uri, „juniorii” Colțea se recomandă mucalit: „un preot și un sociolog, ambii ratați”, apoi îmi „traduc”. Până la absolvirea studiilor la Liceul Ortodox „Dumitru Stăniloaie” din Brașov, Iosif Colțea jr. era convins că era hărăzit hainei preoțești, asemenea unuia dintre unchii lui, preot în Bran. Când să se înscrie însă la Seminarul Teologic, cum se așteptau toți ai săi, s-a „reorientat” brusc, spre uimirea tuturor.

„După cinci ani de liceu teologic ești pus la o răscruce, la care te gândești: ‘Mă, decât un preot mediocru – vedeți ce se întâmplă cu preoți care fac tot felul de prăpăstii pentru bani, cu droguri și alte alea – mai bine un agricultor de frunte’. Și am ales să merg pe partea asta, să fiu un creștin practicant și un agricultor cât se poate de bun”, mărturisește Iosif Colțea jr. Așa că s-a înscris la Facultatea de Științe Agricole a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, la specializarea „Inginerie montană, biotehnologii vegetale și protecția mediului”, pe care a absolvit-o în 2011. După obținerea licenței, i s-a oferit posibilitatea să plece să muncească în Occident, dar a preferat să revină în Iarăș, unde tocmai își terminase de construit propria casă, la o zvârlitură de băț de cea a părinților.

Frații Iosif și Marinela Colțea / Foto: Adrian Popescu

„Am avut oferte din Danemarca și Franța, dar am zis că, dacă părinții noștri au apucat să creeze ce au creat împreună, nu putem lăsa să se risipească, trebuie să continuăm noi și să facem cel puțin cât au făcut ei”, explică Iosif jr., într-un glas cu sora sa Marinela, „sociologul ratat al clanului”. Cu diplomă în bună regulă, obținută la absolvirea Facultății de Sociologie a Universității Transilvania din Brașov, la care se înscrisese imediat după terminarea liceului, „Teoreticul” de la Codlea.

Vestea că fiică-sa vrea să ajungă „ceva oloagă” nu l-a bucurat deloc pe „seniorul” Colțea, care ar fi vrut să o vadă cu o diplomă universitară bună și pentru altceva decât agenția de șomaj. Așa că, pentru a-l mai îmbuna, în anul următor Marinela a devenit studentă și la Facultatea de Agronomie din București, pe care a urmat-o în paralel cu Sociologia, absolvind-o în 2009. Ca și fratele ei, s-a întors în satul natal imediat după terminarea studiilor, deși avusese și ea câteva oferte de slujbe în ferme din Italia și Danemarca. Dar, a preferat să revină „la vacile și oile de-acasă”, de care se ocupă din zori și până-n noapte alături de fratele, cumnata și părinții săi. Asta când nu e plecată la cursurile masteratului „la zi” pe care îl urmează la Cluj-Napoca, în domeniul industrializării produselor alimentare. Vrea să se specializeze în producerea brânzeturilor, are de pe acum pusă la punct rețeta unui cașcaval bio pe care va încerca să-l breveteze după absolvire și să-l producă în fabrica de prelucrarea laptelui pe care speră că o va putea construi cu fonduri europene obținute în cadrul proiectului „Tânăr fermier”.

Calvarul banilor europeni

În materie de bani de la Uniunea Europeană, familia Colțea a „bifat” în zece ani destule experiențe. Și nu dintre cele mai plăcute, ba dimpotrivă, de cele mai multe ori obținerea lor a fost și este un adevărat calvar. Începutul l-au făcut părinții, în 2006, cu cei 33.000 de euro obținuți prin proiectul SAPARD, pentru care „seniorul” Colțea și consoarta sa au bătut aproape zilnic drumurile la Sf. Gheorghe și la Alba Iulia, timp de vreo șapte luni.

Ulterior a venit rândul „juniorilor”. Primul proiect, în valoare de 25.000 de euro, l-au făcut în 2010, pentru amenajarea și utilarea celor două grajduri ale fermei de vaci de lapte, pusă pe picioare în urmă cu trei ani și care are acum 100 de vaci, din care 55 mulgătoare. Au primit deja 15.000 de euro și speră ca, în cel mai scurt timp, să primească și restul banilor, ca să poată plăti lucrările ce se apropie de finalizare.

Spre sfârșitul lui 2012, a urmat al doilea proiect, în valoare de 40.000 de euro, iar săptămâna trecută l-au depus pe cel de-al treilea, de 70.000 de euro, pentru cumpărarea de utilaje agricole. Speră ca până-n vară, cel târziu, să le fie aprobate. „Asta așa, la modul ideal, că în realitate nu știi niciodată de ce mai e în stare birocrația noastră, tot timpul găsește câte ceva ca să-ți pună bețe-n roate. Și încă pe partea cu proiectele mai e cum mai e, dar la subvenții e jale, după ce că sunt mici, doar o treime din cât primesc fermierii din Vest, aștepți de te usuci până vezi banii. E o discriminare strigătoare la cer cum sunt tratați fermierii români în comparație cu cei din Vest. În Italia, de pildă, un fermier de talia mea primește 70.000 de euro subvenție, pe când eu – doar 25.000. La oi, noi primim 9,5 euro pe cap de animal, dar cei din Occident capătă 50 de euro. Păi cum vine asta? Nu suntem și noi stat membru UE, n-avem și noi aceleași drepturi ca fermierii din Germania, Anglia, Italia sau Franța?”, se întreabă cu amărăciune Iosif Colțea jr.

Pentru anul trecut, familia Colțea are de primit, „per total”, echivalentul a aproximativ 60.000 de euro „cu care s-ar descurca la limită, dar ar ieși la liman”. Ferma lor de oi și vaci a fost și selectată într-un lot de șase ferme din Covasna luate la puricat de autorități. „Opt controale am avut anul trecut, și de la Bruxelles au venit, niște nemți, să vadă ei personal ce și cum, plus Curtea de Conturi din Alba-Iulia și din București, APIA Covasna și Alba-Iulia, plus DSV-ul cu un supracontrol, au găsit totul în bună regulă, da’ bani ioc, n-am văzut încă nici un sfanț”, adaugă juniorul Colțea. Și nici nu știu când vor vedea, căci la toate „intervențiile și rugămințile” lor, singurul răspuns a fost „Așteptați, aveți răbdare!”

Foto: Adrian Popescu

„Cheltuielile? 120% din venit!”

Răbdare au fermierii Colțea din belșug, dar ce te faci cu animalele, care n-au auzit cuvântul ăsta? Și cu ciobanii și ceilalți angajați, care trebuie plătiți „la fix”, altfel te lasă baltă când îți arde buza mai tare. Și nu sunt deloc ieftini, „dacă găsești să angajezi un cioban cu o mie de lei pe lună, net, plus mâncarea și țigările, zici că ai făcut o afacere!”, spune Iosif Colțea jr. Vin apoi celelalte cheltuieli, „sufocante, pur și simplu”, susțin la unison membrii clanului Colțea. Utilitățile, arenda și chiriile pentru cele 650 de hectare de pășune și teren cultivat cu plante furajere, hrana animalelor (borhot de bere și de sfeclă de zahăr, furaje concentate etc.), semințele, aratul, semănatul, recoltatul, ierbicidele și îngrășămintete, motorina, „toate costă, și nu puțin, nu ți le dă nimeni pe ochi frumoși”. Ca să facă față, s-au întors la troc pentru terenurile luate în arendă. „Plătim în natură, toată brânza de la oi, plus încă vreo 200 de tone de grâu în fiecare an numai pe asta se duc”.

Până acum câțiva ani, mai scoteau ceva bani din vânzarea berbecuților, dar acum spun că și cu asta „ies mai mult în pagubă”. „Anul trecut, am luat o plasă urâtă de tot, speram să-i vindem cu 10 lei kilogramul în viu, da’ cu greu am obținut 7 lei pe kil, e un angrosist arab care are monopolul pieței în România, ești la mâna lui și nimeni nu face nimic să-l împiedice să-și facă de cap!”, afirmă cu năduf tânărul fermier. Noroc cu rudele și prietenii, când sunt strâmtorați rău de tot – și susțin că sunt mai tot timpul – îi împrumută cu bani, fără nici un fel de dobândă.

„Astă-toamnă, dacă nu era popa din sat și o soră de-a mea să ne împrumute, n-aș fi putut intra în iarnă cu 50 de hectare de grâu semănate și cu 250 de tone de borhot de sfeclă de zahăr pentru vaci, nu știu cum am fi ieșit cu ele în primăvară”, spune Colțea senior. Iar juniorul îl completează: „Pe lângă asta, avem aici de câțiva ani o chestie pe care comisarul european Cioloș vrea s-o facă acum la nivelul UE: fondurile mutuale, din care fermierii să poată împrumuta bani fără dobândă când au nevoie, urmând să-i restituie după vânzarea producției. E un fel de CAR, pe care l-am făcut la scară mică împreună cu niște rude și câțiva prieteni buni, e un ajutor teribil când îți crapă capul că trebuie să scoți 50.000 de lei până mâine, să faci o plată, și n-ai de unde!”.

Foto: Adrian Popescu

Lipsa permanentă de lichidități pentru asigurarea hranei optime a animalelor, combinată cu prețurile mici primite de la procesatorii de lapte – 1,20 lei litrul de lapte de vacă și 2,80 lei litrul de lapte de oaie – se reflectă și asupra veniturilor. „Fiindcă n-am avut bani, cămara de furaje e săracă tare, avem cât ne trebuie doar din cele produse de noi – fânul și porumbul siloz -, plus ceva borhot de sfeclă de zahăr. În schimb, n-avem nici de leac soia, șrot de floarea soarelui și borhot de bere. Dacă am fi avut bani să le cumpărăm, am fi ajuns la o producție de cel puțin 20 de litri de lapte la fiecare vacă, nu 12 litri, cât avem acum”.

Una peste alta, veniturile familiei Colțea se ridică anual la circa 100.000 de euro, dar ar putea fi cu cel puțin 50% mai mari „în condiții normale”. „Adică, dacă am avea o piață de desfacere stabilă și reglementată ca lumea și pentru fermierii mici, ca noi, cu prețuri corecte, nu de batjocură, ca acum, și cu subvenții la nivelul celorlalte țări din UE și plătite la timp”, explică Iosif Colțea jr. Deocamdată însă, nu fac decât să contabilizeze paguba din câștig: „În mod normal, la un venit de 100.000 de euro pe an, ca al nostru, totalul cheltuielilor n-ar trebui să depășească 80%. În realitate însă, cheltuielile reprezintă 120% din venit, practic nu facem decât să rostogolim de la un an la altul datorii de vreo 20.000 de euro. Noroc cu subvențiile de la UE, chiar așa discriminatorii cum sunt și plătite din an în Paști, dacă n-ar fi fost ele, n-am fi putut rezista, ar fi trebuit fie să vindem tot și să ne luăm lumea-n cap, fie să ne mulțumim cu agricultură pe lângă casă, de supraviețuire. Bine că n-avem și datorii la bănci, că atunci chiar am fi fost terminați!”, se mai plânge fermierul.

Foto: Adrian Popescu

Mesaje pentru ministrul Constantin și comisarul european Cioloș

Când îi întrebi ce le-ar spune ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, și comisarului european Dacian Cioloș, dacă s-ar trezi cu ei la ușă, „juniorii” Colțea nu stau mult pe gânduri: „He, he, am avea noi multe să le spunem! În primul rând că agricultura la noi e ca un bolnav la care vine un doctor care habar n-are de ce boală e vorba, da’ zice că-l vindecă imediat. Și când iese pe ușă, vine alt doctor și zice și el că face și drege. Dar nu face nimic nici unul, iar tu mori cu zile! Exact așa e și cu miniștrii, noi ne plângem, ne deschidem în fața lor, le spunem ce ne doare, le oferim chiar și soluții, dar degeaba”.

1. Încep, apoi, să înșire, „pe lângă treaba cu lipsa pieței de desfacere și cu subvențiile, de care v-am zis deja”: „Numărul unu – posibilitatea străinilor de a cumpăra, de la anul, terenuri agricole în România, ca persoane fizice. Păi, pentru un străin e un mizilic să plătească 1000 de euro pe hectar, pe când eu, mic fermier român cocoșat de datorii, de unde să scot măcar 3000 de lei să dau pe un hectar? Și asta acum, că de la anul, când or să poată cumpăra și străinii, prețurile or să crească, în mod sigur. Așa că, în loc să mai pot cumpăra și eu ceva pământ, să mă dezvolt, să ajung la 2000 de oi, să zicem, o să fiu nevoit să le vând, că n-o să am ce le da de mâncare. Din punctul ăsta de vedere, ungurii au fost foarte deștepți, au zis clar: pământul Ungariei e bun național și nu se vinde străinilor! La fel e și în Italia, poți să cumperi doar pământul de sub casă, dacă îți iei casă acolo, în rest nimic, nici măcar un metru pătrat de curte sau grădină! Oare ungurii și italienii nu sunt și ei în UE, ca și noi? Ce, noi suntem proștii Uniunii, am intrat în UE doar ca să poată străinii să ne cumpere pământurile? Asta e o problemă serioasă, de care și ministrul Daniel, și comisarul Cioloș ar trebui să se ocupe cu prioritate și să o rezolve”, spun la unison frații Colțea.

2. „Doi – aducerea subvențiilor la nivelul celor din țările occidentale ale UE, dacă nu vor ca românii să devină doar consumatori de produse agricole din străinătate. Apoi, trebuie schimbată și modalitatea de acordare, care e complet aiurea, dacă eu cumpăr, să zicem, o sută de vaci, mă înregistrez cu ele, plătesc impozit, da’ subvenția pentru ele n-o primesc eu, ci fostul proprietar, că așa zice legea, făcută în 2008 și valabilă până în 2014.

3. Trei – schimbarea criteriilor de accesare a fondurilor europene prin programul ‘Tânăr fermier’, ca să fie cu adevărat un ajutor pentru creștere și dezvoltare. Nu ca acum când, ca tânăr fermier, trebuie să ai pentru început cel puțin 600 de oi. Păi, de unde să ai 600 de oi când ieși de pe băncile facultății, dintr-un tată lăcătuș-mecanic și o mama bucătăreasă la oraș? Ca să nu mai vorbim de o altă anomalie: dacă tata are, să zicem, 4000 de oi și-mi dă mie 600, restul trebuie să le lichideze, că nu putem avea amândoi oi în familie, ori el, ori eu!”, afirmă tinerii Colțea.

Foto: Adrian Popescu

4. Al patrulea aspect despre care i-ar atrage atenția ministrului Agriculturii și comisarului european român ar fi asigurările pentru animale și terenuri. „De acord să fiu obligat să mă asigur, dar atunci statul să-i oblige și pe asiguratori să mă despăgubească cu suma din contract, nu cu cât vor ei. În 2009, ne-a ars un grajd din ferma de vaci, de la un trăsnet. Aveam o asigurare de 140.000 de lei, cu ratele plătite la zi. Am primit doar 13.000 de lei despăgubire, nici 10%, și asta cu mare greutate, după ce i-am amenințat că-i dăm în judecată, că la început ne oferiseră doar 4.000 de lei”, își amintește Iosif Colțea jr.

5. Al cincilea lucru este impozitul agricol, reintrodus de anul acesta. „Sunt de acord că trebuie să se impoziteze, dar trebuia făcut un plan mai legat de realitate, nu cu norme făcute din cărți, la teorie, de oameni care habar n-au de situațiile concrete, de zi cu zi. Cică, dom’le, nu pierzi mult, că-ți dau subvenție! Da, numai că subvenția o primesc abia la anu’, sau peste doi ani, și asta doar dacă depun certificat fiscal că am datorii zero. Iar impozitul mi-l iei acum, dacă n-am de unde plăti, mă treci la datornici și adio subvenție, ba îmi mai iei și majorări și penalități de întârziere! Ar mai fi ele și altele, dar astea sunt cele care ard cel mai tare, din punctul nostru de vedere, măcar ele dacă s-ar rezolva, ar fi cu adevărat extraordinar. Că până acum statul ăsta parcă a făcut anume politicile în agricultură ca să ne oblige să lăsăm totul baltă și să plecăm din țara asta unde vedem cu ochii!”.

Foto: Adrian Popescu

„Viitorul e aici!”

Cu toate greutățile și nemulțumirile, „juniorii” Colțea nu se gândesc însă nicio clipă să se dea bătuți. „Uite că nu plecăm, să fie clar, suntem convinși că viitorul nostru e aici, că putem trăi făcând ceea ce știm și ne place cel mai mult. Sigur, n-or să se schimbe lucrurile peste noapte, dar în 15-20 de ani și în România traiul poate să fie la fel de bun ca în străinătate, dacă nu chiar mai bun, depinde numai de noi. Câtă vreme oamenii nu vor mânca alimente artificiale, făcute din plasmă sau chimicale, ci hrană naturală, din cereale și carne adevărate, viitorul e și aici, la țară, într-un fund de sat, cum zic unii. Și sunt deja semne clare că viitorul ăsta nu e doar o vorbă așa, ca să ne dăm patrioți, oamenii încep să fie tot mai atenți la ce mănâncă, ei și copiii lor, reorientarea spre alimentele naturale, sănătoase, este tot mai evidentă. Iar ăsta e încă un argument ca să te facă să gândești pozitiv și să fii optimist, dacă ești optimist, e imposibil să nu realizezi ce-ți propui, cu condiția să îți dorești din suflet, e poate cel mai important lucru pe care l-am învățat de la părinții noștri”, afirmă în încheiere cei doi frați.

Foto: Adrian Popescu

Foto: Adrian Popescu