Deschiderea podului „Noua Europă”, un spectacol cu preoți, sepepiști și o duzină de politicieni. REPORTAJ GÂNDUL

Al doilea pod peste Dunăre, între România și Bulgaria, a intrat de vineri în funcțiune. Despre caracteristicile lui am mai scris. E timpul show-ului. Iar show-ul de inaugurare a fost organizat peste pod, pe malul bulgăresc.

Vineri, pe la ora 15 și 30 de minute, ne-am aliniat, cu mic cu mare – de la SUV-uri la Logane – pe „aleile” zonei de taxare, amplasată în lateralul intrării în Calafat, cum vii dinspre Craiova, ca să trecem podul la bulgari. Zona joacă și rol de vamă, toate polițiile, inclusiv cea de frontieră, aflându-se acolo, în păr, scrobite și ferchezuite.

La câteva minute după ce am prezentat vameșilor cărțile de identitate și legitimațiile de serviciu, răspunsul cade ca un trăsnet: „Nu puteți intra. Nu sunteți pe liste” ne comunică un ofițer cu toată deferența necesară. „Cum așa?! Păi, ne-am acreditat la Ministerul Transporturilor” răspundem nelămuriți. Omul face ochii mari și, cu ei, își privește fix superiorul. Superiorul cască gura, se oprește la timp și își duce mâna la frunte: „Și dumneavoastră tot cu MT-ul… Domnule, știți ce-au făcut ăștia?! Au trimis listele de acreditări la vama bulgărească. Treceți, vă rog!”, ne îndeamnă șeful, iar noi îi urmăm îndemnul.

De pe pod, lumea se vede altfel. Construcția e impresionantă prin aspect, prin simbol, prin acuratețe. Albul strălucește,

Șoseaua e ca-n palmă, betonul pare de catifea. Cinste constructorilor din țara vecină și prietenă, Bulgaria!

Cu doar câteva ore înainte, aflasem de la inginerii români că podul e construit de partea bulgară, ai noștri realizând – impecabil, la rândul lor, ce-i drept – căile de acces pe malul românesc, lucrările de artă aferente – poduri, pasarele, traversări – precum și zona de taxare – unde, fiind vorba de taxe și de bani de luat, am fost mult mai iuți decât ei, care n-au reușit să finalizeze această importantă lucrare, ceea ce l-a făcut pe premierul lor să anunțe „liber la traversări”, cel puțin o perioadă de timp, spre disperarea alor noștri.

Români din Bregovo

În Bulgaria, caniculă ca acasă. Soarele arde năprasnic, asfaltul se încinge, fețele ni se înroșesc, ne trec apele în aceeași măsură în care, și noi, tocmai le trecusem pe ele; prietenii bulgari ne servesc cu apă plată la jumate și zâmbete largi.

Zona e plină de presă, de băieții de la serviciile bulgărești, de sepepiști de-ai lor, leit „Men în black 3″, blindați cu arme pe sub vestoane.

În dreaptă, cum cobori podul către Vidin, într-un țarc din separatoare rutiere, vreo 200 de bulgari veniți la eveniment. Frumos îmbrăcați, gătiți de sărbătoare, asistă la pregătiri. Caut români și, în 30 de secunde, îi reperez: sunt în frunte, în primul rând. Vaneta și Jana se apără de soare cu umbreluțe colorate și participă efervescent. „Ne place mult. Acum să venim și noi mai des la voi, și voi la noi. Să vedem la bazar, cât e de mândru” spune Vaneta. „Suntem români, sigur că da. Din Bregovo, lângă Sârbie, granița Timocului. Am venit să vedem și noi podu” frumos. Cum se face, cum e. Auzi, da fata la văru meu învață stomatologhia la voi, în București”, spune și Jana. Îi întreb dacă se simt, cel puțin sufletește, acum, mai aproape de țară. „Da, sigur că ne simțim mai aproape. Acuma venim mai des să vedem cum e. Eu am și ceva rude, în Peciu Nou” spune un domn înalt, care își caută loc sub umbrela doamnei. „Și eu – spune un altul. Păi,” acu ajung mai repede”.

Oamenii vorbesc bine românește, chiar dacă româna sună slavonește, rostită cu accent bulgăresc. În rest, la fel de volubili, de spirituali și de curioși.

Politicieni români, rămași la ora de iarnă

E 16.30. Oamenilor le fierb creierii în cap. Pe scena amplasată la capătul podului rutier, cu fața către malul bulgăresc, s-au aliniat, încă de la ora 16.00, oficialitățile din țara vecină, precum și un sobor important de preoți, în frunte cu înalt preasfințitul lor. Toată lumea e pregătită, doar că ai noștri întârzie de o jumătate de oră.

Soborul serviciilor se agită, presa se agită, un elicopter survolează zona. Nu, nu e elicopterul care va desanta un sfert din Guvernul României la Calafat, în frunte cu premierul Victor Ponta, ci doar unul de observație. Apa s-a terminat, răbdarea așijderea. Toată lumea se roagă de un nor, de o pală de vânt, de o adiere cât de mică: nimic.

Un bulgar din asistență strigă ceva, gutural, urmat de alți doi, ceea ce-i basculează la secundă pe gardienii în uniforme către țarc, să ceară liniște. Îi întreb pe românii mei ce se întâmplă, iar câțiva dintre bulgari, care mai rup românește, mă iau la rost: „Mă, gaspadin, gaspadin, mă!! Unde-i ai voștri, mă?! Unde? Ce-i la voi, e altă oră?! Înapoi, mă?! Mai puțin, ora?!”

Cuplați la pod în vreo doi ani

Ce să spun?! E cinci fără un sfert, și Ponta nu mai vine! Deși, toată lumea știe că vine cu elicopterul. După cât întârzie, nu-i exclus ca „infrastructura” aeriană să fie la fel de terminat precum cea terestră. Apropo de cât de jalnic e drumul de la Craiova la Calafat, o văd pe Olguța Vasilescu, edilul Craiovei, abia coborâtă din mașină. O abordez pe subiect. „Mai avem drumuri. Unul de la Severin la Calafat, pe care se circulă bine, și altul Craiova – Calafat, care încă nu este reabilitat. A fost licitat pe două tronsoane; pe unul s-a lucrat bine de firma Delta, pe celălalt s-a lucrat prost de o firmă grecească. Cam într-un an și jumătate ar trebui să avem acest drum. Îmi dau seama că suntem nepregătiți cu infrastructura pentru acest pod, întrucât, de acum, această variantă fiind cea mai scurtă între noi, bulgari și greci, va fi foarte tranzitată…”.

Ai noștri, ca brazii

E trecut de cinci și, în sfârșit, delegația română se apropie de „zaveră”, îmbarcată la bordul a trei-patru SUV-uri. Ponta, într-o Dacie Duster, ceilalți, în Volkswagen Touareg. Adevărul este că îi copleșim pe guvernanții bulgari. Dacă ei sunt vreo trei-patru, „ai noștri”, vorba cetățenilor bulgari, sunt mai mulți decât toți la un loc, inclusiv soborul de preoți: Ponta – zâmbitor, destins, amabil -, Isărescu – discret, elegant -, Fenechiu – atent, implicat -, Dragnea – impasibil -, Zgonea – condescendent; odată ajuns pe scenă, caută, pe rând, privirea preoților, ușor înclinat, ca într-o penitență generată de prea lunga întârziere; dar preoții nu-l cunosc, nu-l văd -, Olguța Vasilescu – o prezență. Iar aceștia sunt doar o parte dintre români.

Europa e cu noi

Odată cu „ai noștri” vine și Johannes Hahn, comisarul european pentru politică regională, despre care aflăm că a fost de zece ori mai prezent pe șantierul podului decât fiecare dintre românii prezenți la inaugurare.

Odată cu premierul bulgar vine un grup compact de sepepiști, doi dintre ei cu serviete negre. Toată lumea se întreabă ce au cei doi în serviete – documente sau tehnică anti-glonț – și, evident, cine e blonda de pe scenă?!

În sfârșit, începe

La 17.15 începe evenimentul care, oficial, ar fi trebuit să înceapă la 16.00. Canicula a ucis orice boare de vânt. Atmosfera este, cu adevărat, încinsă. Soborul de preoți deschide programul și oficiază timp de 23 de minute. Cine mai poate, se închină, cine nu, nu.

După preoți, oficiază politicienii, președintele bulgar, premierii celor două țări, foști premieri. Cu toții vorbesc despre șansa de a fi contemporani cu deschiderea celui de-al doilea pod peste Dunăre, între România și Bulgaria, construit în ultuimii 2000 de ani. „Asta este, cu adevărat, o șansă istorică” spune Ponta. Toți se mândresc cu lucrarea – bulgari, români, comisari europeni. „Prietenie”, „Legătură”, „Simbol”, „Drum european”, „Porți deschise”, „Ferestre deschise”, „Operă de artă”. Nimeni nu zice nimic despre constructori. Niciun constructor nu zice nimic despre pod… Ba da! La finalul spiciurilor politice – care, fie vorba între noi, au durat, la un loc, cu tot cu traduceri și retroversiuni, mai puțin decât slujba preoțească -, doi constructori, unul bulgar și altul român, au fost invitați să taie, simbolic, o panglică de un metru. Practic, nu să o taie, ci să o toace, ca să ajungă la fiecare politician câte un centimetru, până în spate, la domnul Zgonea.

După alte câteva declarații personalizate pentru propriile televiziuni, cei doi premieri au plecat, fiecare, către țara lui: bulgarul, într-un mele de sepepiști, românul, într-un mele de guvernanți și politicieni.

Când totul a fost gata, a început potopul; ca un semn al belșugului și al inundațiilor. Urmează ca podul Calafat – Vidin, botezat de politicieni „Noua Europă” („New Europe”) să fie botezat, luni, și de viitură.