DOSARUL BECHTEL surprins într-o imagine: Unde se termină viaductul de la Suplacu de Barcău, care ar fi trebuit să fie vedeta construcțiilor din Europa

Publicat: 30 05. 2013, 09:26
Actualizat: 06 07. 2016, 06:14

Ar fi trebuit să fie vedeta Autostrăzii Transilvania, una dintre cele mai spectaculoase și, în același timp, folositoare piese de infrastructură din estul Europei. Vezi mai jos cum arată astăzi viaductul construit la Suplacu de Barcău. IMAGINILE sunt sugestive.

Din viaductul de la Suplacu de Barcău a rămas doar nota de spectacol și lipsa de utilitate – ca o simfonie frumoasă interpretată magistral într-o sală plină de surzi. Altfel, e singurul obiectiv de pe tronsonul 3C, Suplacu de Barcău – Borș, dus până la mal, la propriu și la figurat.

 

Viaductul traversează lacul de acumulare Suplacu, pe o distanță de 1,8 km, sprijinit, tradițional, pe piloți din beton; 45 de deschideri a câte 40 de metri fiecare, 46 de rânduri a câte 4 piloți – o pereche pe sens -, în total 184. Deasupra lor 360 de grinzi preturnate, tip U – premiera în domeniu, adusă de americani, după cum susține constructorul – de 160 tone fiecare. S-au mai folosit 88.000 mc beton, 6,5 tone armatură, 1,3 tone cablu tensionat.

Când va fi gata și omologat, viaductul nostru va deveni a doua construcție de gen din Europa, ca lungime, după viaductul Millau din Franța – spun specialiștii – și prima între toate din structurile de gen din sud-estul Europei.

La această oră, este pregătit pentru asfaltare. După ce va fi și racordat la șosea, ar putea să-și merite banii.

Soluția cu viaduct, apărută ulterior

Apropo de bani, viaductul a însemnat o investiție de peste 60 de milioane de euro, în plus față de valoarea estimată inițial pentru tronsonul 3C, Suplacu de Barcău – Borș, întrucât nu a fost inclus în studiul de fezabilitate.

„Construcția nu a fost cuprinsă în studiul de fezabilitate, ceea ce a dus la creșterea costurilor cu circa 60 milioane de euro, reprezentând valoarea lucrărilor”, spunea directorul general al CNADNR, Mihai Grecu, la vremea construcției viaductului.

Concurență la viaducte

În realitate, ca să folosim o expresie românească – pentru că tot se termină construcția în buza malului care urcă în strada Românilor din Suplac -, mai e mult până departe. Spre Borș, viaductul pare tăiat în beton, urmând să facă joncțiunea cu un viitor segment de autostradă. Din păcate, la această oră, nu se întrezărește nicio posibilitate în acest sens. Dincolo de strada Românilor, în malul căreia se oprește viaductul, pe o distanță de doi trei kilometri spre Borș, dacă nu și mai mult, nu a călcat picior de Bechtel în toți acești ani. Pentru că, acolo este câmpul petrolier, plin de sonde, al Petrom.

Soluția constructivă aleasă, pentru ca totuși Autostrada Transilvania să ajungă, în cele din urmă, la granița cu Ungaria, ar fi încă un viaduct care să traverseze parte din câmpul petrolier, ceea ce ar însemna o nouă investiție, neprevăzută, de 250 milioane de euro.

În studiul de fezabilitate inițial, autostrada ocolea câmpul de sonde, traversând Pădurea Frumoasă și câteva zone construite. Traversarea prin nord-estul localității Suplacu de Barcău, ceea ce conducea, implicit, la ocolirea câmpului de sonde, ar fi însemnat un traseu cu aproximativ 5 km mai lung.

Așa că, s-a renunțat și la această variantă fiind aleasă cea cu viaduct, bonus relocarea unui număr important de sonde, tot pe banii CNADNR.

Noroc că Bechtel a oprit motoarele și îl așteaptă pe ministrul Șova la negocieri. Până atunci, pasionații de pescuit au la dispoziție 1,8 km de șosea, de unde își pot lansa mulinetele în lacul de acumulare.