EI MERITĂ ROMÂNIA. Omul care a zburat cu paramotorul ca să parașuteze ajutoare deasupra României. Povestea incredibilă a polițistul Marian C.

EI MERITĂ ROMÂNIA continuă. gândul vă provoacă să cunoașteți povestea unui om cu adevărat excepțional: Marian Cojocaru, polițist, unul dintre cei peste 51.000 de angajați ai Poliției Române și instructor de zbor în timpul liber. Și sportiv de performanță, membru al lotului național de motociclism.

El este unul dintre românii – cei 19.042.936 câți mai sunt în țară -, care nu se lasă prinși în statistici. Care nu se dau bătuți, care nu spun „nu se poate”. În februarie 2012, atunci când România întreagă era sub zăpadă, el le-a adus adus sinistraților din Buzău speranță și ajutor concret.

Vă invităm să-l cunoașteți.

ACTUALITATE Victor Ponta: „Vreau o șapcă cu ‘Make DÂMBOVIȚA great again’”

17:30

SURSE Șefii Parlamentului, aleși luni dimineață. Daniel Suciu, PSD, la Camera Deputaților și Ilie Bolojan, PNL, la Senat

17:12

Pentru românii îngropați sub zăpadă în cătunul din Valea Salciei, Buzău, Marian Cojocaru a fost singurul om care le-a adus speranță și un ajutor concret. Bărbatul de 40 de ani nu a mai suportat doar să stea și să vadă la jurnalele tv cum o jumătate din țară se află sub nămeți.

„Erau ca niște pui într-un cuib. N-ajunsese nimeni la ei de-o lună de zile. N-aveau de niciunele. Erau bucuroși că le dădeai o bucată de pâine”, povestește salvatorul.

În costumul lui special de zbor, din windstop, o pânză prin care nu trece vântul, cu o cagulă neagră agățată ca un chipiu la epolet, Cojocaru vorbește degajat. Nu face gesturi largi și are o postură marțială. Pare dintr-o bucată. Nu stă prea mult pe gânduri.

Până în 2010, aici era o groapă de gunoi. Marian Cojocaru a concesionat terenul și așa a apărut Aerodoromul de la Comana, Giurgiu / Foto: Silviu Matei

Anii lucrați în poliție, la brigada Antitero ori la serviciul de Acțiuni Speciale, și cei petrecuți în șaua motocicletei ori deasupra pământului, în aparatele lui de zbor, l-au transformat într-un arc. Știe exact ce e riscul.

Cum se scoate România de sub zăpadă

Au trecut nouă luni de când gestul lui, de a duce sinistraților din Buzău alimente cu paramotorul, – o mașinărie zburătoare formată dintr-o parapantă și un motor cu elice -, a uimit o țară-ntreagă, iar el a devenit subiect de știre la televiziuni precum CNN și RTL. 

Nu pare impresionat. Spune că a făcut ce-a crezut că-i bine. „Nu mai exista sat. Era așa, un ocean de zăpadă”, își amintește Cojocaru.

Un ocean de zăpadă era toată România. O țară neputincioasă în fața nămeților și a viscolului. 60.000 de oameni în zăpadă, 43 de drumuri naționale închise și zeci de trenuri – suspendate.

Așa era România în februarie 2012, iar Marian Cojocaru n-a mai vrut să stea cu mâinile-n sân. Și-a  luat liber de la serviciu, lucra atunci ca agent-șef la IPJ Giurgiu,  și a plecat să aducă sinistraților din Buzău alimente și medicamente. „Colegii n-au știut”, povestește. „Și oricum nu se implicau, o considerau o nebunie”.

Valea Salciei, unul dintre cătunele din Buzău în care a ajuns Marian Cojocaru / Foto: Ciprian Sterian

Ca să ajungă la sărmanii înecați în zăpadă din Valea Salciei a trebuit să iasă, la propriu, și el din omăt. Casa lui e în câmp, lângă aerodromul Comana, în februarie îngropat în nămeți. „Am așteptat să mă ajute colegii de aici din zonă, sau sătenii. N-am avut nicio șansă și am dat la lopată toată ziua. Când se făcuse târziu deja, a venit o mașină de la Buzău, c-o platformă, și m-a recuperat. Cu ea mi-am cărat și paramotorul”.

Să-ți iei La revedere pe un pod

Îl întreb dacă și-a luat la revedere de la ai lui, iar răspunsul vine de la cea care îi este alături, Irina, soția lui, medic de profesie. Stă în pragul ușii care dă spre bucătărie și păzește o plăcintă de dovleac presărată cu un praf de scorțișoară. „Ne-am intersectat pe pod, la 1 Decembrie (n.r. comună). Ne-am făcut cu mâna. Veneam din București, unde lucram. Nu ne văzuserăm de două zile, din cauza zăpezii”, povestește.

„Ea militează pentru ceea ce fac”, îi continuă vorba pilotul. „Ea a rămas acasă, să mobilizeze lumea. A pus pe Facebook: care mai puteți, uite, s-a dus acolo, care vreți să mergeți..„

Ar mai face astăzi Marian Cojocaru la fel? Ar mai pleca spre sate îngropate sub zăpadă, în condiții improprii de zbor, ca să arunce din ceruri alimente unor oameni de care nu-l leagă nimic?

Scrutează un punct imaginar  trei secunde. „Practic, stăteam la verticală. Zburam la 1200 de metri altitudine și la fiecare lansare trebuia să cobor la 120 de metri deasupra pământului că să văd unde arunc sacii”.

Pupilele i se micșorează ca și cum ar lua viitorul ori o nouă urgie în cătare: „Cred că aș analiza altfel situația. Au fost multe elemente care nu depindeau de mine”, spune salvatorul. „Prognoza meteo era la limită. Temperatură foarte scăzută. Exista șansa să-mi înghețe motorul. Dacă îl reduceam la ture mici, nu mai avea temperatura necesară să funcționeze și practic se oprea. Pentru mine riscul care era?”, se-ntreabă Cojocaru. Știe singur răspunsul: „Să mor înghețat pe acolo. Eu aterizam foarte bine. Cu acest aparat mă simt în siguranță. Doar că puteam să stau înțepenit în zăpadă și o săptămână și să nu vină nimeni să mă ia”.

Când spune asta  atinge scurt și apoi prinde una dintre barele de metal ale aparatului său de zbor.

Bunelul, paramotorul cu care Cojocaru a ajuns la sinistrați. Aparatul cântărește 100 kg cu tot cu combustibil / Foto: Silviu Matei

Un fel de mângâiere, un fel de recunoștință față de „Bunelu”. Așa e alintat paramotorul cu care polițistul, pilot de zbor în timpul liber, a dus două zile, în saci, peste 600 de kilograme de alimente sătenilor din cătunurile Buzăului, „bucuroși că le dădeai o bucată de pâine”.

Când nu stai în drum de cârcotași

Au fost și oameni nemulțumiți. „Cârcotași”, cum le spune Marian Cojocaru. „Când faci ceva în țara asta nu e bine. Nu le convine”.

El însă? „Am fost bucuros că am terminat misiunea pe care mi-am propus-o. Din păcate nu am posibilități să fac cât aș vrea eu”.

Și totuși face. Un aerodrom. Într-un an, în 2009, a participat la o demonstrație aviatică la Comana, cu Iacării zburători, o trupă de acrobați, chiar deasupra locului unde acum e aerodromul. „Aici au căzut niște eroi ai aerului în al doilea război mondial – englezi și români, pe 7 mai ’44. Așa am apărut și noi, pentru că, în fiecare an, ambasadorul Marii Britanii și atașatul militar veneau și depuneau coroane. Am zis să venim cu trei YAK 52 și să zburăm. Diplomații englezi au fost încântați. La fel și invitații de la MApN, și localnicii. Le-am zis că, dacă le place, să facem un aerodrom”, povestește pilotul.

Dar n-a găsit pe nimeni să-l susțină. „Bine, o să mă ocup eu”, a zis Marian Cojocaru. În septembrie 2010 a reușit să concesioneze terenul, devenit groapă de gunoi. Patruzecișinouă de ani e al lui. L-a curățat, a făcut șanțuri, a tras apă, curent și l-a transformat în aerodorm. Aerodromul de la Comana.

Pilot și instructor de zbor, Marian Cojocaru zboară, de 13 ani, zilnic / Foto: Silviu Matei

Iar el a lăsat confortul din Giurgiul natal și s-a mutat în câmp. De aici face zilnic naveta spre București unde lucreză ca agent șef adjunct la Serviciul Acțiuni Speciale. Este  unul dintre cei peste 50.000 de angajați ai Poliției Române, potrivit statisticilor oficiale, și unul dintre cei 1,2 milioane de bugetari români, prinși în statisticile Guvernului.

Ce mai face Marian Cojocaru? Proiectează și construiește aparate de zbor. Bunelul îi aparține, l-a meșterit piesă cu piesă, dar nu e prima lui mașinărie. „Până să-l fac pe Bunicul am mai avut niște încercări; paramotoare hibrid. Pe unul îl păstrez, ca piesă de muzeu. A fost practic primul meu aparat construit. I l-am făcut cadou soției. Acum întinde rufe pe el. Dar merge, doar să îi montez motorul. Are cam 13 ani, cam tot atâția de când zbor eu..”

Un paramotor hibrid pe care Cojocaru îl păstrează la Comana. „Acum întinde soția rufele pe el”, spune cu umor pilotul / Foto: Silviu Matei

De câteva luni însă, Cojocaru a mai creat un aparat, un Adler, „vultur” în germană. S-a născut în urma experienței din iarnă, povestește pilotul. „Bunelul nu are aspect comercial și am simțit că pot face lucuri mai bune”.

 Așa că după un concurs de sporturi extreme, organizat de el la Giurgiu, Cojocaru și-a găsit parteneri la ..bulgari. „Am desenat schița Adler-ului pe un șervețel și i-am întrebat pe bulgarii de la Aviodelta dacă aș putea proiecta și construi așa ceva la ei. Practic, la o fabrică germană de lângă Sofia.  Tehnologie nemțească, lucrători bulgari. Mi-au zis să le trimit schița, iar acum facem împreună paramotoare”.

Șase luni au trecut ca desenul de pe șervețel să devină Adler. „Bulgarii sunt așa, mai căpoși. Eu le ziceam că vreau paramotor, ei voiau un motodeltaplan. Trebuia să le explic științific: ce voiam, ce materiale, cât de fiabil să fie. Dar a ieșit”.

Adler, aparatul de zbor pe care Marian Cojocaru l-a proiectat. Paramotorul este fabricat în Bulgaria și se vinde cu 25.000 de euro bucata / Foto: Silviu Matei

La sfârșitul lui iunie 2012, paramotorul născut din prietenia între popoare a fost gata și a ajuns direct la o expoziție de profil. De atunci a mai suferit transformări, dar important este că „a spart gheața”. Șase aparate a vândut Cojocaru, iar banii se împart între el și fabricantul germano-bulgar.

„Vulturul” născut din prietenia româno-bulgară a fost omologat în Germania. Cojocaru vrea să-i îmbunătățească performanețele / Foto: Silviu Matei

L-au omologat în Germania, nu și în România, explică Cojocaru. „În România întâmpini greutăți. În loc să-ți dea bani pentru că faci un lucru deosebit, trebuie să plătești niște chestii care, adunat, duc la 20.000 de euro. Pot să-l înregistrez, conform legislației, ca aparat la Experimental și zbor fără nicio problemă”, spune pilotul. „În Germania a fost gratis. Are certificat recunoscut pe plan mondial. Și e considerat invenție românească”.

Eroii nu se schimbă

Ce urmează pentru Marian Cojocaru? „Vreau să duc Vulturul la performanță, la o viteză de 100 de km pe oră. De neimaginat acum.  Și să mai scoatem încă trei aparate de zbor”, spune bărbatul cu ochii lucind.

Paramotorul alintat „Bunelu” / Foto: Silviu Matei

Eroul lui? Traian Vuia. Din clasa a III-a, de când i-a buchisit povestea în „cartea de Citire, cu copertă roșie”. Au trecut 32 de ani de atunci. S-a schimbat ceva? „Eroii nu se schimbă. Eroii rămân”, spune bărbatul.