EXCLUSIV | Românul de sfaturile căruia țin cont cei mai bogați oameni din lume. Kristof Ladislau este consultant în industria luxului
Obrazul subțire cu cheltuială se ține, iar bogații lumii știu foarte bine acest lucru. Dincolo de proprietăți impresionante și mașini pe măsură, oamenii cu bani își respectă standardele ridicate și când vine vorba despre mâncare, băutură și locurile unde se cazează. Nimic nu se alege în grabă sau întâmplător, ci numai la recomandarea experților în domeniu. Kristof Ladislau este unul dintre consilierii celor care își permit luxul la cel mai înalt nivel.
Kristof Ladislau a fost dintotdeauna pasionat de gastronomie. Dacă cei din jurul lui investeau în case și autoturisme, el a preferat să își cheltuiască banii pe călătorii, haine și mâncare bună.
Își amintește că mergea cu metroul și cu bicicleta ca să economisească bani pentru a putea vedea lumea, ceea ce a și reușit, astfel că sunt puține țările în care încă nu a ajuns.
Dintotdeauna a fost genul de turist căruia i-a plăcut să cunoască versiunea autentică a unui loc pe care l-a vizitat și nu cea destinată exclusiv turiștilor. A mâncat laolaltă cu băștinașii preparate care nu ar fi existat niciodată în meniul unui restaurant unde merg turiștii și nu a ratat nicio ocazie de a încerca street food, fără a ocoli însă și restaurantele bune.
De-a lungul timpului, a fost în peste 150 de restaurante cu stele Michelin. Cu toate acestea, Kristof Ladislau, care acum este consultant în industria de lux, s-a desfătat cu aceeași plăcere și cu bucate pregătite fără prea mari pretenții.
”Eu consider că bucătăria autentică se naște pe stradă, nu în restaurantele Michelin. Ulterior, aceste preparate au fost îmbunătățite și au devenit specialități”, ne-a spus Kristof Ladislau.
Mâncarea bună a mers mână în mână cu băutura servită întotdeauna în funcție de tipul preparatului.
”Calitatea materiei prime este esențială”
Călătoriile sale nu au însemnat doar relaxare, ci și lecții despre gastronomie și băutură bună sau mai puțin bună. Din fiecare experiență culinară proprie a învățat câte ceva. A stat de vorbă cu bucătărese autentice din sate uitate de lume, dar și cu chefi de la restaurantele cu stele Michelin.
”Este important ce se ascunde în spatele farfuriei. Pentru mine, calitatea materiei prime este esențială”, ne-a mărturisit Kristof Ladislau.
În calitate de consultant în industria de lux, intră în contact cu unii dintre cei mai înstăriți oameni din lume, dar în special din Europa. Aceștia îi solicită serviciile atunci când merg în călătorii de afaceri importante și vor ca totul să fie la superlativ, de la cazare până la mâncare și băutură. Niciun detaliu al acestor călătorii nu trebuie lăsat la voia întâmplării, iar aceasta este sarcina consultantului. Acesta trebuie să se încadreze într-un anumit buget, care este însă întotdeauna extrem de generos.
Kristof are grijă ca acest buget să fie cheltuit în așa fel încât alegerile sale să se plieze pe gusturile și așteptările clienților săi.
”În zona de lux, nu există nimic ieftin, dar există lucruri care nu-și merită banii. Nu este greu să cheltui bani mulți, ci să te bucuri cu adevărat de ei. Mi se spune vreau să mă duc anul acesta patru zile într-o anumită localitate. Eu, călătorind mult, pe unele deja le știu, dar dacă nu le cunosc, încep să le studiez, îmi fac documentarea. Dacă am timp, mă duc să le și văd, apoi vin cu propunerile pentru clienții mei. Mă ocup de rezervare și fac pairing-ul de mâncare și băutură (n.r. asocierea mâncării cu băutura potrivită)”, ne-a spus consultantul în industria de lux.
Își însoțește clienții în călătorii
Odată ce se hotărăște asupra celor mai bune variante, clientul său are ultimul cuvânt. Rolul lui Kristof Ladislau nu se oprește la consiliere, ci își însoțește clienții în aceste călătorii pentru a se asigura că totul decurge ca la carte.
”Totul se limitează la câteva ore pe zi, timp în care, să spunem, suntem pe o barcă, apoi la plajă. Depinde de sezon. Oamenii care au foarte mulți bani merg întotdeauna spre restaurante mici, nu se uită la preț, ci la cât de comercial este acel loc. Nu le place baia de mulțime. Nu trebuie să fluturi cheile de la mașină ca să arăți că ai bani. Poți să te îmbraci ca o vitrină, iar când intri la Ritz să fii întrebat ce cauți. Oamenii cu foarte mulți bani intră la un hotel scump fără să fie stingheriți, se vede după ei că au bani și nu pentru că poartă un ceas Rolex, ci asta se vede în atitudinea lor. Luxul reprezintă foarte mult atitudinea persoanei. Vorbesc cu toată lumea politicos, iar chelnerilor li se adresează cu pronumele de politețe”, ne-a spus Kristof Ladislau.
Vin franțuzesc de 4000 de euro sticla, în meniul de băuturi
Consultantul ne-a vorbit și despre ultimele tendințe culinare, dar și în materie de băuturi în lumea oamenilor pentru care luxul este un stil de viață obișnuit.
Regula de bază indiscutabilă este aceea că băutura trebuie să se potrivească întotdeauna cu felul de mâncare, delicatese al căror preț este unul pe măsura clientelei.
De pildă, în materie de fructe de mare, bogații lumii își răsfață papilele gustative cu picioare de crabi, care costă și 200 de euro porția, dacă vorbim de un fel principal de mâncare, dar și cu homari și langustine, care ajung și la 300 de euro kilogramul.
La capitolul șampanie, în topul mărcilor preferate se află Krug Grand Cuvée, care într-un restaurant de lux poate costa între 450 și 1.000 de euro sticla și Dom Perignon Rosé, băutură al cărei preț într-un club exclusivist variază între 600 și 1.500 de euro sticla. O sticlă de șampanie Krug Clos d’Ambonnay poate ajunge însă și la 7.000 de euro.
Oamenii care își permit luxul nu fac rabat nici de la calitatea vinurilor, care au, de asemenea, prețuri pe măsură.
”Organizez foarte multe evenimente de wine&food pairing și blind tasting. Am avut un eveniment cu vin de Burgundia care costa 3.000-4.000 de euro sticla”, ne-a mai spus Kristof Ladislau.
Friptură pregătită din cea mai scumpă carne de vită din lume
În ceea ce privește friptura, unul dintre preparatele renumite și foarte căutate de clientela selectă a restaurantelor luxoase este Miyazakigyu, care costă peste 1.500 de euro kilogramul, prețul fiind stabilit în funcție de gradul de marmorare (se referă la procentul de grăsime, iar cel mai înalt grad este A5), dar și Kobe Wagyu Beef Steak, care costă peste 1.000 de euro kilogramul, ambele pregătite din cea mai scumpă carne de vită din lume, Wagyu.
”Dacă vinzi Kobe, trebuie să ai nu unul, ci două certificate din Japonia, care să garanteze proveniența cărnii. Este o carne foarte grea, așa că se recomandă porții mici, între 60 și 120 de grame”, ne-a explicat Kristof Ladislau.
Deși activitatea sa se situează într-o zonă de nișă, Kristof Ladislau și-ar dori să dezvolte acest gen de consultanță în industria luxului și în România. Până atunci, însă, principalii săi clienți rămân oamenii de afaceri din străinătate.
CITEȘTE ȘI:
Cum arată fortăreața în care bogații planetei își depozitează bunurile de preț
Milionarii lumii cer să le fie suprataxate averile! Cine este Robin Hood al noii generații