EXCLUSIV | Destinul unui evreu comunist victimă a epurărilor de tip antisemit din timpul lui Gheorghiu-Dej

Mărturiile lui Adalbert Rosinger din cartea ”Destinul unui evreu comunist într-o democrație populară” constituie a doua mare spovedanie a unui învins. Prima a fost cea a scriitorului Panait Istrati. Istrati descoperise minciunile ideologice ale comunismului și falsitatea propagandei sovietice la ele acasă, la Moscova, în 1929, atunci când în România era încă un regim democratic.

Ca evreu maghiar născut la Oradea, în 1909, Adalbert Rosinger a crezut în anii tinereții sale, cu o uimitoare naivitate, că, după tragedia Holocaustului, comunismul va fi mesianica doctrină capabilă să înlăture toate discriminările și inegalitățile sociale. Visa ca socialismul să instaureze pe pământ paradisul clasei muncitoare. Acest vis de tinerețe se va transforma treptat într-un coșmar concentraționar. Nu numai că se va înșela amarnic, dar va cădea el însuși victima unui sistem politic în care crezuse și a ceea ce el va numi ”rasismul roșu” și antisemitismul manifest al regimurilor comuniste aflate sub controlul Moscovei.

Adalbert Rosinger a trăit perioada de dezvoltare a regimului comunist la București și a participat, ca un simpatizat al ideilor marxiste, la instaurarea lui ca stat totalitar. A avut timp aproape cincisprezece ani să vadă comunismul din România evoluând către dictatură. A cunoscut îndeaproape culise politice de la finalul anilor ’50.

Descoperea că liderii comuniști de la București manifestau sistematic, chiar dacă nu oficial, atitudini din ce în ce mai xenofobe și antisemite. Începuseră epurările pe criteriu etnic în rândurile partidului unic. Lichidarea fostei elite interbelice și a ”clasei burghezo-moșierești” în universul concentraționar de exterminare din închisorile comuniste era dublată de o silențioasă purificarea etnică în chiar interiorul partidului comunist. Tovarășii de idealuri comuniste din interiorul partidului care erau de alte etnii (evrei, maghiari, sași), erau scoși din structurile instituționale ale statului și înlocuiți cu comuniști români get-beget.

Începând cu anul 1946, Rosinger  a lucrat în cadrul Ministerului Comerţului Exterior. Grație calităților sale intelectuale, a devenit, în 1949, directorul general al Întreprinderii de Stat pentru Comerţ Exterior (ISCE), Românoexport. Prin prisma acestei poziții, Adalbert Rosinger a fost trimis în misiuni comerciale în toată lumea, pentru a negocia cu diverși parteneri străini (state comuniste, dar și occidentale) contracte de import-export vitale pentru bugetul regimului comunist de la București. Pentru contribuțiile sale semnificative, în anul 1958 a fost decorat cu Ordinul Muncii.

În anul 1960, Rosinger a avut o ultimă deplasare, în Africa. Avea misiunea să dezvolte relații comerciale importante cu țări precum Sudan, Etiopia, Eritreea, Ghana, Guineea, cu scopul ca regimul comunist de la București să beneficieze de materii prime și de piețe de desfacere pentru produsele industriale românești.  La întoarcerea în ţară, în noiembrie 1960, avea să descopere că, la ordinul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Securitatea începuse o serie de operațiuni de eliminare a ”elementelor alogene” din structurile aparatului de stat comunist.

Dej își vâna tovarășii de partid evrei, maghiari și sași și voia să îi înlocuiască doar cu români care aveau ”origine sănătoasă”. Anchetele și arestările funcționarilor comuniști de alte etnii porneau întotdeauna de la acuzații inventate și continuau cu false procese penale, care aveau de fapt în spate motive politice.

Adalbert Rosinger a crezut în mod naiv că un comunist devotat ca el, vechi ilegalist, chiar dacă evreu maghiar, nu va intra în vizorul Securității și că în România nu se vor petrece epurări pe criteriu etnic în interiorul partidului comunist, așa cum se întâmplase în Uniunea Sovietică pe vremea lui Stalin. Naivitatea sa îl va costa libertatea. A fost arestat pe baza unor delațiuni și false acuzații, torturat și trimis în închisoare.

După trei ani de anchete inumane, a fost dus în faţa unui Tribunalului Militar. Lotului de funcționari evrei din cadrul Întreprinderii Românoexport, de care Gheorghe Gheorghiu-Dej voia să se debaraseze definitiv, a fost condamnat la ani grei de închisoare în urma celebrului „Proces de subminare a economiei naţionale”.

Peste opt ani de detenție, perioadă în care soția și fiica sa au fost nevoite să se descurce singure, au însemnat nu doar excluziunea socială, ci și un timp al examinării propriilor idealuri comuniste și vindecarea de utopiile imaginate în tinerețe.

După ce a fost eliberat din închisoare, Adalbert Rosinger a avut tentative repetate de a a emigra în Israel. Fiica sa Veronica a emigrat prima în Israel. Prin presiuni diplomatice și prin intervențiilor repetate ale Veronicăi pe lângă personalităţi politice din Statele Unite, la solicitarea președintelui american Jimmy Carter, Ceauşescu a emis un decret prezidenţial care a făcut posibilă emigrarea întregii familii Rosinger.

În 1978, la 69 de ani, Adalbert Rosinger a ajuns pe pământul Israelului, alături de soţia sa, așteptați fiind de fiica lor. Și-a petrecut, astfel, ultimii ani ai vieții în libertate, alături de cei dragi. A avut timp să își scrie memorie pentru a depune mărturie despre infernul comunist văzut din culisele mecanismelor regimului totalitar de la București. Adalbert Rosinger s-a stins în 1981, la Haifa, lăsând în urmă o altă spovedanie a unui învins.

Mărturii despre lagărul de la Târgu Jiu, în care au fost închiși Gheorghiu-Dej și Ceaușescu

Dincolo de caracterul lor strict confesiv, mărturiile lui Adalbert Rosinger din cartea ”Destinul unui evreu comunist într-o democrație populară” constituie totodată informații istorice inedite, la prima mână, despre evoluția regimului comunist din România.

În primul rând, grație informațiilor istorice furnizate de autor, aflăm că în faimosul lagăr de la Târgu Jiu unde erau închiși, printre alții, militanții comuniști și simpatizanții lor, se crease o adevărată rețea mafiotă ierarhizată, iar liderii importanți – Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu, Gheorghe Apostol sau Chivu Stoica – îi obligau pe ceilalți tovarăși de crez ideologic să împartă cu ei pachetele cu alimente primite de acasă.

Arestat de Siguranţă, în 1941, pentru activități de propagandă comunistă, Adalbert Rosinger va fi și el internat în lagărul de deţinuţi politici de la Târgu Jiu. Astfel, a avut ocazia să vadă și să simtă pe propria piele că, în perioade dificile și de oprimare,  mult clamata solidaritate comunistă este o vorbă goală, figurile centrale ale partidului fiind ”mai egali” decât ceilalți și cerând privilegii.

Același tip de comportament al ”eroilor clasei muncitoare” se va reedita și în  lagărul de la Vapniarka, în Transnistria, lagăr de concentrare pentru evrei deportați din România, Basarabia, Bucovina și Herța.

O altă mărturie importantă adusă de evreul maghiar Adalbert Rosinger despre acea epocă este diagnosticul său politic just asupra fenomenului antisemit în România regimului instaurat de mareșalul Ion Antonescu:

”Nu se poate nega faptul că , dintre toate țările Europei Orientale înfeudate lui Hitler, populația evreiască a fost deportată, gazată și incinerată în crematorii, exceptând România lui Antonescu. Fapt care nu scade gravitatea masacrelor ce au avut loc la Iași, Dorohoi, în Basarabia și Transnistria. Pericolul deportării la Auschwitz în 1944 a fost aproape iminent și în România, și rabinul Alexandru Șafran a depus eforturi supraomenești directe și indirecte pe lângă mareșalul Antonescu, de a preveni deportările proiectate.

Trebuie să recunoaștem mitropoliților Nicodim, Bălan și, înainte de toate, reginei-mamă Elena, care s-au străduit din considerente umane pe lângă mareșal, să fie contracarate deportările. Insistențele, eforturile acestor personalități și ale altora au reușit ca deportările – și numai în România – să nu aibă loc. Astfel, evreimea română, în mare parte, a supraviețuit anii Holocaustului”.

”Tranzacții încheiate de carieriști fără scrupule s-au soldat cu pagube de sute de mii de dolari”

O altă parte importantă a cărții – care desigur că va atrage atenția specialiștilor în istoria comunismului – o reprezintă descrierile de lideri ai conducerii comuniste și strategiile lor de a fenta exigențele sistemului și de a părea altceva decât afirma propaganda despre ei. Unii dintre acești lider, puși în funcții importante, nu aveau nici un fel de educație, nu cunoșteau limbi străine și periclitau bugetul țării prin decizii absolut absurde în domeniul negocierilor comerciale. În schimb, mai toți liderii comuniști își promovau rudele nepregătite profesional în posturi cheie ale aparatului de stat comunist:

”Nu o dată, s-a întâmplat ca astfel de tranzacții  încheiate de cadre noi angajate – nepregătite – poate buni membri de partid, însă adesea carieriști fără scrupule, lansați de organele de Securitate, uneori chiar elemente imorale, să se soldeze cu pagube de sute de mii de dolari. Dar, acest fapt nu avea importanță și noua concepție cadristă a început să primeze în anii ce au urmat, în detrimentul randamentului și eficienței profesionale”, mărturisește Adalbert Rosinger.

Fiica autorului, profesoara de istorie și sociologie Veronica Rozenberg-Rosinger, consideră că importanța acestui volum și a documentelor cuprinse în el constă în ineditul lor. Ea precizează că mărturiile care sunt prezentate în carte vorbesc despre o perioadă de timp de jumătate de secol și se referă la o perioadă trecută asupra căreia s-au scris o serie de foarte multe documente. Însă, cartea tatălui ei aruncă o nouă lumină asupra unor aspecte istorice mai puțin cunoscute de istorici.

”Alte informații istorice, cum sunt cele apărute în această carte-jurnal, din cauza întâmplării sau a unor situații personale, au rămas cumva ascunse, neștiute. Apare dintr-o dată o nouă încercare, pe care a făcut-o tatăl meu în ultimul sfert al secolului XX,  de a reflecta asupra propriei sale vieți. Cu ocazia tipăririi acestei cărți – cu  întârziere din păcate – aflăm lucruri incredibile. Poate că niciunul din documentele oficiale, apărute în ultimii treizeci de ani de la căderea comunismului, nu au mărturii de o asemenea autenticitate”, spune fiica autorului.

”Mărturiile lui Rosinger atrag atenția generațiilor viitoare să stea departe de ideologia comunistă”

Prezent la lansarea cărții, la Cluj-Napoca, profesorul de științe politice și directorul Institutului pentru Studii de Holocaust și Genocid, dr. Zoltán Tibori Szabó, menționează că valoarea cărții ”Destinul unui evreu comunist într-o democrație populară” constă în semnalul de alarmă implicit pe care îl lansează generațiilor viitoare, care ar putea fi atrase de cântecul de sirenă al ideologiilor totalitare, în special cea comunistă.

”Valoarea morală a paginilor acestei cărți constă în faptul că Adalbert Rosinger își privește în față trecutul, își face autocritica, spunând că a fost destul de naiv să creadă într-o ideologie care, iată, nu a  dus nicăieri, într-o așa-zisă «lume nouă», al cărei sfârșit era înscris chiar în«codul ei genetic». Mărturiile lui Rosinger atrag atenția generațiilor viitoare să stea departe de ideologia comunistă și să nu creadă în ea, pentru că această ideologie a demonstrat că nu conduce nicăieri”, a spus Zoltán Tibori Szabó.

”Cel mai crunt și înverșunat disident comunist nu poate fi decât unul provenit din comunism”

Directoarea Editurii Ratio et Revelatio de la Oradea, Raluca Lazarovici Vereș, editorul cărții, subliniază și ea comparația între autenticitatea mărturiilor lui Panait Istrati despre minciuna ideologică și propagandistă a comunismului și autocritica lucidă și sinceră pe care și-o face Adalbert Rosinger în ”Destinul unui evreu comunist într-o democrație populară”.

”Panait Istrati este invocat în carte. Autorul chiar spune la un moment dat că, dacă ar fi citit măcar ce a scris Panait Istrati în «Spovedania unui învins», poate că lucrurile ar fi stat altfel. Rosinger mărturisește că nu  a avut acces la o asemenea carte, ci doar la literatura oficială acceptată de regimul comunist din România, cu care își hrănea în continuarea idealismul comunist.

Așa cum spuneau aici profesorii Universității din Cluj, pe vremea aceea, asemenea idealiști nu aveau nicio altă soluție. În vremea comunismului, soluțiile erau foarte reduse. În acele timpuri, toți se aflau într-un fel de celulă de gândire și de ideologie încât erau practic strânși cu ușa. Nu aveau ce să aleagă.

Este dificil astăzi să contextualizăm așa ceva, pentru că noi avem o plajă mare de opțiuni și pentru că trăim într-un regim de libertate. Sătulul nu crede flămândului. Cel mai crunt și înverșunat disident comunist nu poate fi decât unul provenit din comunism.

Această carte este spovedania unui învins, a unuia care devine autoimun la farmecele comunismului, care se luptă împotriva a ceea ce a crezut toată viața. Cât de crunt i-a fost ca să scrie aceste adevăruri despre comunism. Noi, ca ființe umane, suntem înclinați întotdeauna să ne justificăm alegeri făcute în viață, oricât de greșite au fost. Rosinger nu le justifică. El spune direct și simplu: «Am greșit. Am fost un idealist»”, a spus Raluca Lazarovici Vereș.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV| Fața nevăzută a minciunilor lui Ceaușescu despre blocuri rezistente la cutremur și tencuiala antiseism. ”300 de clădiri s-ar putea prăbuși”

EXCLUSIV VIDEO | Inginerul care a demascat cu prețul vieții ordinul criminal al lui Ceaușescu din 1977. ”Dacă dărâmăm toată Capitala, va fi frumos”

EXCLUSIV VIDEO | Ordinul criminal al lui Ceaușescu dat la patru luni după cutremurul din 1977. ”A doua zi s-a curățat tot și s-au plantat panseluțe. Acei oameni au fost îngropați de vii”. De ce minciunile dictatorului încă pot face victime în centrul Capitalei la un seism peste 7