EXCLUSIV VIDEO | Blestemul fortului inutil. Povestea fortificațiilor cu tuneluri secrete ale Capitalei, care au costat o avere și nu au fost folosite
Tuneluri uriașe, de peste patru metri înălțime, cu pereți scorojiți și murdari, din care dintele vremii a mușcat adânc. Inscripții de tot felul caligrafiate stângaci ce acoperă aproape la fiecare pas ziduri gigantice, măcinate de timp, dar încă indestructibile. Culoare întortocheate care par a nu se mai termina și scări impozante, ivite parcă de nicăieri din întunericul deplin care înghite sute de metri de labirint săpat în măruntaiele pământului. Așa arată, la mai bine de 120 de ani distanță de momentul în care a fost construit, unul din cele 18 forturi de apărare ale Bucureștiului de odinioară. Un fort care, asemenea tuturor celorlalte, poartă cu sine, de-a lungul a aproape un secol și jumătate de existență, un soi de blestem teribil.
Parte integrantă a inelului de fortificații ce străbate de la un capăt la altul linia de centură a citadelei bucureștene, pe o lungime de aproape 70 de kilometri, fortul 10 Leurdeni – așa cum era numită cândva localitatea de unde i se trage numele, Popești-Leordeni – este printre puținele, dacă nu cumva singurul, care s-a păstrat aproape intact.
Scopul pentru care a fost construit – acela de apărare a urbei lui Bucur de eventualii invadatori – nu a avut niciodată aplicabilitate practică, întreaga rețea de fortificații din jurul Bucureștiului nefiind niciodată folosită în caz de forță majoră.
Buget uriaș pentru rețeaua de fortificații a Bucureștiului secolului XIX
Echipa folosită de generalul Henri Alexis Brialmont la construcția rețelei de forturi de pe cuprinsul Bucureștiului, comandată de regele Carol I, a finalizat planul fortificațiilor la sfârșitul lui mai 1884. La aproape un an distanță de momentul în care Parlamentul României votase bugetul ce urma să fie alocat lucrării. Un buget uriaș de-a dreptul – peste 110 milioane de lei –, dacă ținem cont de faptul că, în 1883, bugetul total al țării era puțin peste pragul de 130 de milioane de lei, iar produsul intern brut se situa în jurul valorii de 1,56 miliarde de lei.
Finalizate în 1899, cu un efort considerabil din partea statului român, cazematele care ar fi trebuit să pună la adăpost Bucureștiul de orice invazie străină nu au avut, din păcate, nici un cuvânt de spus în vălmășagul evenimentelor istorice care au urmat. Deși se puseseră la bătaie bani grei pentru ridicarea fortărețelor din jurul Capitalei, ele nu au fost folosite nici măcar o singură oră în scopul pentru care fuseseră construite. Totul dintr-un capriciu pur românesc greu de înțeles chiar și în ziua de astăzi.
Tuneluri secrete pentru retragerea trupelor
Înarmați cu bocanci și o sursă de lumină, așa cum am fost sfătuiți de ghidul nostru de ocazie, Ovidiu Neacșu, pășim spre intrarea în măruntaiele buncărului, atenți să nu pierdem nici un cuvânt din cele spuse de exploratorul urban, așa cum se autocaracterizează, mai în glumă, mai în serios, interlocutorul nostru, un pasionat al istoriei de secole a Bucureștiului.
Continuăm periplul nostru prin fortul cândva animat de forfota soldaților, acum lăsat în paragină, și începem să-i aflăm istoria. Nu doar a lui, ci a tuturor celorlalte fortificații – 36 la număr – care au format cu 130 de ani în urmă complexul de 18 forturi de apărare și tot atâtea baterii, situate la o distanță de doi kilometri unele de altele – atât cât însemna, în fapt, bătaia unui tun de calibru mic.
Pășim, cu sfială, prin ceea ce au însemnat în vremurile de restriște ale perioadei de dinaintea Primului Război Mondial tuneluri secrete menite să asigure retragerea trupelor cazone în cazul în care unul din punctele fortificației ar fi fost atacat și capturat.
Ajungem, încet-încet, aproape de inima fortului. Acolo unde dăm peste buza aspră a unor impresionante scări de piatră care mărginesc de-a stânga și dreapta culoarul de trecere. Câțiva metri mai departe, se cască intrările în încăperile pe care proiectantul, celebrul general belgian Henri Alexis Brialmont, responsabil de construcția, în acele timpuri, a fortificațiilor inexpugnabile din orașele Liege, Namur și Anvers, le gândise ca fiind cele mai importante și, ca atare, mai bine păzite din întregul fort.
Ne întoarcem la cele două scări de piatră de la intrarea în partea centrală a buncărului și aflăm că duc la etajul superior, acolo unde, cu mai bine de 100 de ani în urmă, două turele de tun de 57 de centimetri fiecare erau pregătite în orice moment să scuipe foc și moarte spre invadatori.
Când au fost scoase din uz fortificațiile, din ce motiv și ce consecințe dezastruoase a avut acest fapt asupra Bucureștiului, sunt întrebările care își găsesc răspuns în prima parte a reportajul video.
În cea de-a doua și ultima parte, vom continua povestea cu rațiunile militare care au stat la baza construcției extrem de costisitoare a celor 36 de forturi și baterii.
Tot atunci vom dezvălui motivele care au dus la realizarea conform planurilor de construcție originale a doar patru dintre zecile de forturi care urmau să apere Bucureștiul, restul cazematelor proiectate de belgianul Henri Alexis Brialmont fiind mult simplificate și lipsite complet de reduit, partea poate cea mai importantă a unei fortificații, în care erau stocate mijloace de foc și subzistență atât de necesare pentru respingerea unui ofensive militare. Fapt care, până la urmă, a dus la capitularea fără drept de apel a Bucureștiului în timpul Primului Război Mondial.
CITEȘTE ȘI: