Podul peste Prut a fost conceput cu mai bine de 150 de ani în urmă, de unul dintre cei mai mari ingineri francezi ai tuturor timpurilor. În prima parte a reportajului despre Podul peste Prut și întâia cale ferată care avea să unească Iașiul românesc de Ungheniul Basarabiei istorice, am vorbit despre circumstanțele în care autoritățile române ale anilor 1870 au bătut la ușa celebrului inginer francez Gustave Eiffel pentru a-i încredința construcția podului. În partea a doua, vom arăta care a fost destinul construcției ridicate de celebrul inginer francez și de ce este considerat fratele mai mic al Turnului Eiffel din Paris.
O primă tentativă de realizare a podului de cale ferată, executat în 1875 de inginerii țarului, a eșuat în chip lamentabil chiar în iarna care a urmat. Pricina, așa cum ne-a explicat pe îndelete Mircea Dorobanțu, șeful Direcției muzeistice și documentare din cadrul Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviară, a fost materialul folosit la realizarea podului. Lemnul, mai precis, folosit de sovietici la construcția punții care urma să facă legătura între Iași și Ungheni, este cel care nu a trecut testul de rezistență al unei ierni extrem de aspre.
Ca urmare, podul s-a prăbușit și odată cu el și speranțele Imperiului țarist de a avea o cale sigură de acces spre centrul și sudul Europei, în viitoarele campanii militare care se anunțau furibunde.
Partea română a decis atunci să pună piciorul în prag și să apeleze la serviciile marelui Gustave Eiffel, al cărui nume era rostit de buzele mai tuturor europenilor atunci când venea vorba despre realizări durabile și sigure în domeniul construcțiilor de poduri. Iar Gustave Eiffel și-a demonstrat încă o dată valențele inginerești remarcabile.
Din păcate, conjunctura istorică de mai târziu, mai exact din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a impus distrugerea cu bună știință a impunătoarei construcții metalice, făurită de mâinile pricepute ale legendarului inginer francez.
Mai puțin de șapte decenii a rezistat Podul peste Prut, construit după planurile lui Gustave Eiffel. Și nu pentru că celebrul arhitect ar fi dat greș în schițele și calculele sale de plan, ci pur și simplu din exact aceleași rațiuni militare care, în mod ironic, au dictat realizarea, între 1875 și 1877, a ceea ce astăzi numim Podul de flori. Imediat după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, podul a fost bombardat și distrus din temelii. A fost o decizie luată de mai marii puterilor implicate în deflagrația care a zguduit întregul mapamond.
Un aspect extrem de interesant legat de proiectarea și realizarea Podului peste Prut a fost dat de modul în care Gustave Eiffel și-a dus la bun sfârșit misiunea de construire a respectivei punți de metal. Francezul a utilizat în totalitate oțel de fabricație românească, realizat în laboratoarele de la Reșița și Govăjdia, după rețeta inginerului român Gheorghe Pănculescu.
Ani mai târziu, când avea să își pună semnătura pe cea mai importantă lucrare a sa, Turnul Eiffel, care i-a adus covârșitoare faimă și recunoaștere internațională, constructorul francez avea să folosească, potrivit istoricilor, exact aceeași tehnologie brevetată de Pănculescu.
Altfel spus, cele 18.038 de piese şi 2,5 milioane de nituri utilizate la construcția impunătorului turn din centrul Parisului au fost confecționate din oțelul românesc provenit de la cele două fabrici de renume din România.
Puntea din oțel care lega – și o face încă, în pofida vicisitudinilor istoriei – teritoriul actual al României de cel al Republicii Moldova, pe atunci sub acerbă influență sovietică, nu este singurul edificiu construit în țara noastră de creatorul Turnului Eiffel. Semnătura lui Gustave Eiffle a fost pusă și pe realizarea, din temelii, a unuia dintre cele mai frumoase și cochete hoteluri din întreaga istorie a Iașiului: Grand Hotel Traian. O adevărată capodoperă a creației lui Gustave Eiffel care impresionează și astăzi prin stilul arhitectural neoclasic francez.
Din reportajul video care însoțește acest material aflați de ce Podul peste Prut, construit de Gustave Eiffel, nu avea nici o șansă să supraviețuiască trecerii timpului, chiar dacă rațiunile militare nu ar fi decis bombardarea sa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
CITEȘTE ȘI: