EXCLUSIV VIDEO | Povestea ultimului partizan român. Cum a scăpat din ghearele Securității la doar 19 ani. ”Mi-am făcut planurile, chiar cu riscul vieții, să scap de ei”

Publicat: 15 03. 2023, 13:00
Actualizat: 15 03. 2023, 13:59

În urmă cu mai bine de 75 de ani debuta timid, în filele unei cărți de istorie încă nescrise, una dintre cele mai fascinante povești despre o mână de oameni izolați în munți, cu pistoale la cingătoare și flinte în mâini, hotărâți să lupte până la ultima suflare  împotriva unui sistem comunist care, în primii ani de după război, își pregătea expansiunea spre ceea ce avea să însemne ulterior poate cea mai neagră filă din istoria recentă a României.

O istorisire plină de tâlc și mustind a adevăr istoric despre partizanii români, aciuați în creier de munte, acolo unde brațul represiv al ciumei roșii nu îi putea ajunge. Acei partizani din rândul cărora a făcut parte și Nicolae Ciurică, ultimul luptător anticomunist în viață, care, asemenea fârtaților săi de pribegie în Munții Banatului, s-a pus stavilă în calea doctrinei de tip stalinist care a aruncat țara noastră, vreme de 50 de ani, în bezna penuriei.

Un român rar

Prima impresie pe care nonagenarul cu ochi aprigi și frunte semeață, călit încă de la 18 ani în luptele de gherilă cu acoliții clicii comuniste din anii 1950, i-a lăsat-o regizorului Cristian Prisecaru – omul responsabil de realizarea filmului epopee despre viața lui Nicolae Ciurică -, a fost una covârșitoare. Dincolo de forța interioară pe care a simțit-o izvorând din sufletul fostului partizan, Cristian Prisecaru a înțeles că are de-a face cu unul dintre acei români, din ce în ce mai rari în zilele noastre, pentru care iubirea de țară și neam, credința nestrămutată în principiul neatârnării nu sunt simple baliverne.

Și a mai înțeles regizorul peliculei „Origine nesănătoasă” că omul care poartă acum haina bătrâneții pe ulițele întortocheate ale comunei Teregova, Nicolae Ciurică, aparține unei categorii aparte: cea a eroului autentic, ignorat de o posteritate ingrată și comunistoidă, care a devenit tributară larvarei banalități a răului.

Prima victorie împotriva Securității

La puțin timp după încarcerarea tatălui său, și el colaborator al mișcării de rezistență, Nicolae Ciurică ajunge în furcile caudine ale comuniștilor. Este săltat de pe stradă în timp ce îndeplinea una dintre multele însărcinări încredințate de către partizani și, sub pretextul unui control de rutină, este trimis, sub escortă, la postul de miliție sătesc.

Experiența de până atunci, dobândită în răstimpul cât se aflase în preajma partizanilor, l-a ajutat pe tânărul de atunci Nicolae Ciurică să miroasă cacialmaua pseudo-polițiștilor care încercau, de fapt, să-l aresteze și să-l azvârle îndărătul gratiilor, la Craiova. Reușește să scape ca prin minune din mâinile trimișilor Securității și bifează prima sa victorie împotriva unui regim totalitarist pe care avea să-l urască, mai apoi, pentru tot restul vieții.

Despre cum a ajuns Nicolae Ciurică să se numere, la doar 17 ani, printre partizanii colonelului Ion Uță, legendarul cap al mișcării de rezistență din Munții Banatului, dar și despre pericolele care l-au pândit la fiecare pas, ani îndelungați, în cariera de luptător în rezistență, aflați din reportajul video prezentat de Gândul.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Crucea lui Ferentz. Povestea neștiută a celui mai sinistru monument din Moldova. Cum l-au salvat tătarii pe domnitorul Mihai Racoviță

EXCLUSIV VIDEO | Old Shatterhand, personajul legendar din cartea Winnetou, a fost român. Povestea fascinantă a lui John Xantus, dezvăluită de unul dintre urmașii marelui explorator român ajuns în Vestul Sălbatic

EXCLUSIV VIDEO | Povestea terifiantei execuții publice a haiducului Baba Novac, generalul lui Mihai Viteazul, și blestemul cumplit al Clujului