EXCLUSIV VIDEO PREMIERĂ ABSOLUTĂ | Între Rai și Iad în Strâmtoarea Drake, pe urmele Expediției Belgica. Doi cineaști clujeni au dat piept cu moartea în cea mai periculoasă strâmtoare din Oceanul planetar, pentru a reconfigura drumul spre Antarctica al lui Emil Racoviță
Valuri uriașe de peste 15 metri înălțime, ape învolburate și negură cât cuprinde, gata să ucidă la fiecare pas. De asta au avut parte, în timp ce străbăteau Strâmtoarea Drake, Aron și Gabor Xantus, cineaștii clujeni care au realizat unul dintre cele mai bine documentate și complete filme din istoria filmografiei de tip documentar din România. Filmările au fost făcute în peste 100 de locații din șapte țări, de pe trei continente, cele mai multe pe banchizele Antarcticii, lângă aisberguri. Traversarea Strâmtorii Drake, cea mai furtunoasă zonă de pe Oceanul planetar, unde se petrec cele mai multe naufragii, a fost un coșmar pentru toată echipa, povestește Gabor Xantus.
După o anevoioasă prospecție asupra subiectului, extrem de amplu, care viza activitatea lui Emil Racoviță, profesorul Gabor Xantus și fiul său, Aron – un nu mai puțin reputat cineast, de numele căruia este legată, de altfel, reușita în cele din urmă a proiectului „A ști sau a nu ști – Emil Racoviță” – au reușit să facă primii pași spre elaborarea unuia dintre cele mai îndrăznețe și mai bine realizate documentare.
O himeră realizabilă
La prima vedere, proiectul inițiat de cei doi cineaști clujeni părea, așadar, mai mult o himeră după care alergau, în pofida scepticismului afișat de toți ceilalți, doar tatăl și fiul.
Totuși, filmul „A ști sau a nu ști – Emil Racoviță” nu era unul irealist. Îți trebuia doar o doză însemnată de nebunie, în sensul bun al cuvântului, dragoste pentru aparatul de filmat, spirit aventurier și un dram de noroc. Iar cei doi au avut câte puțin din fiecare, reușind să se întoarcă, la capătul a trei ani de călătorie istovitoare, cu bagajele încărcate de kilometri întregi de film.
Nici în acest punct al proiectului, când lucrurile păreau a se limpezi, Aron și Gabor Xantus nu au scăpat de factorul birocrație. Aceeași care îi împiedicase, la începuturile proiectului, să urnească din loc bulgărele de zăpadă.
Poveste fără sfârșit
Când vine vorba despre peripețiile pe care le-a trăit, alături de fiul său Aron, în îndepărtata Antarctică, pe urmele marelui explorator român Emil Racoviță, fața profesorului universitar doctor Gabor Xantus se înseninează dintr-o dată.
Gabor Xantus vorbește cu însuflețire despre cât de greu le-a fost să traverseze strâmtoarea Drake, despre răul de mare sau talazuri uriașe de peste 15 metri, capabile să măture totul în cale. În sfârșit, despre pericolul care pândea la fiecare pas întregul echipaj al vasului care se încumetase să exploreze îndepărtatele regiuni înghețate ale Antarcticii, în căutarea aventurii trăite odinioară de Emil Racoviță. Totul, în termenii unei confesiuni, în care se citește clar pasiunea mistuitoare a operatorului de film, a scenaristului sau a omului însetat de cunoaștere. A exploratorului, la urma urmei!
Urmărește pe YouTube videoreportajul realizat de reporterul Gândul, în care se vorbește despre una dintre cele mai mari realizări din istoria documentarismului românesc. O realizare aflată, deocamdată, pe fundul unui sertar, din care Gândul prezintă, în premieră, câteva secvențe.