EXCLUSIV VIDEO | Secretele locului unde sunt salvate manuscrise vechi de sute de ani și povestea ”doctorilor” care fac transplant cu hârtie japoneză

Salvarea manuscriselor vechi de la degradare și dispariție înseamnă salvarea identității noastre culturale. Preocupați obsedant de grija zilei de mâine, uităm că sunt lucruri aproape inefabile de care depinde existența noastră ca națiune. Patrimoniul cultural și istoric reprezintă cartea noastră de identitate colectivă. Dacă o pierdem, riscăm să nu o mai recuperăm, riscăm pe parcursul următoarelor generații să nu știm cine mai suntem.

Când am pătruns în Laboratorul de Conservare și Restaurare a Manuscriselor Vechi din Biblioteca Națională a României, am intrat parcă într-o sală de reanimare a unor tezaure ale trecutului istoric. Documente extrem de prețioase atestând vechimea apartenenței comunității românești, străvechi cărți specific liturgic, documente politice din Evul Mediu românesc, toate salvate de la degradare.

Aici, specialiștii în restaurare salvează în ultimul moment manuscrise de o valoare inestimabilă care, din cauze diferite, riscau să se piardă definitiv. Odată cu ele, și ceva din ființa noastră națională, din patrimoniul lăsat nouă de cei ce ne-au precedat.

EXTERNE Ciclonul CHIDO a lovit Mayotte, pe coasta Africii. Ce s-a întâmplat cu cei 9 români aflați pe insulă

13:30

EXTERNE Emoție. Haos. Solidaritate. Presa din Germania laudă EROISMUL salvatorilor, după atacul de la târg. Trei cuvinte SALVATOARE, scrise pe fața victimelor

13:27

Lucrarea de restaurare a documentelor și manuscriselor vechi este importantă din mai multe motive. Primul ține de conservarea patrimoniului cultural. Documentele și manuscrisele vechi conțin adesea informații istorice, culturale și artistice valoroase. Acestea oferă informații despre trecut, inclusiv literatură, descoperiri științifice, documente juridice, texte religioase și multe altele. Prin restaurarea acestor documente, ne putem păstra moștenirea culturală și ne putem asigura că generațiile viitoare pot studia și învăța din ele.

Un al doilea motiv ține de salvarea unor probe care ajută la acuratețea istorică. Multe evenimente și figuri istorice sunt documentate în manuscrise vechi. Prin restaurarea și conservarea acestor documente, putem asigura acuratețea înregistrărilor istorice. Acest lucru este crucial pentru cercetători, savanți și istorici care se bazează pe sursele primare pentru a înțelege trecutul.

Nu în ultimul rând, munca migăloasă și adesea riscantă pentru sănătatea specialiștilor restauratori are ca miză recuperarea datelor și cunoștințelor. În timp, documentele și manuscrisele vechi se pot deteriora din cauza unor factori precum vârsta, umiditatea, expunerea la lumină și contactul cu dăunătorii. Unele manuscrise pot fi chiar parțial sau complet ilizibile. Lucrările de restaurare ajută la recuperarea informațiilor pierdute sau deteriorate, făcându-le din nou accesibile pentru studiu și cercetare.

Tot la acest capitol ar intra conservarea stilurilor artistice și caligrafice, pentru că manuscrisele vechi prezintă adesea caligrafie complicată, lucrări de artă decorative, lumini și ilustrații care reflectă stilurile artistice ale vremii. Restaurarea acestor elemente ne permite să apreciem și să studiem măiestria și tehnicile artistice folosite în diferite perioade ale istoriei.

Ca niște detectivi în colb de cronici (ca să cităm titlul unei emisiuni radio), restauratorii manuscriselor vechi sunt cei care pot stabili, prin muncă de laborator, autenticitatea unor documente. Autentificarea este esențială atunci când este vorba de documente istorice.

Lucrările de restaurare pot ajuta la identificarea semnelor de fals, la depistarea operațiunilor de falsificare sau de modificare ale manuscriselor vechi. Analizând materialele, cerneala, stilul de scriere și alte caracteristici, experții pot evalua autenticitatea documentului și pot asigura acuratețea și fiabilitatea acestuia.

”Doctorii” care salvează manuscrise vechi, documente unicat

Responsabilitatea unui restaurator al manuscriselor vechi deteriorate de timp este imensă, iar munca sa – pe cale de dispariție – se află sub o constantă presiune, mărturisește Gabriela Pisică, șefa Laboratorului de Conservare și Restaurare din cadrul Bibliotecii Naționale.

Restaurarea manuscriselor vechi este o meserie în care lucrezi tot timpul sub presiune. Gândiți-vă ce înseamnă să ai în față un document despre care știi cel mai adesea că este unicat, aflat într-o stare foarte proastă de conservare, și că de tine, ca restaurator, depinde să îi redai aspectul acela unitar pe care l-a avut, să te apropii atât cât poți și îți permit elementele pe care le deții, și să faci asta într-o zi mai proastă, o zi în care te simți poate mai obosit sau în care ești bolnav. Dar tu te angajezi să restaurezi acel manuscris vechi extrem de valoros, să o faci cu responsabilitate și să o faci cu sentimentul de încredere că vei reuși, pentru că știi că de tine depinde acel lucru. Deci, este o meserie cu foarte mare miză pentru obținerea unui rezultat. Puțini își asuma o asemenea sarcină.

În plus, dezvolți tot felul de boli profesionale, unele fiind din categoria celor care afectează căile respiratorii, oricât ai lucra cu mască în anumite situații, în altele nu poți. Nu poți oricum într-o zi întreagă să păstrezi acea mască.

Sunt, de asemenea, boli de piele pe care le dobândești prin contactul cu aceste cărți care sunt contaminate. Și, totuși, cu toate măsurile de igienă și de protecție pe care noi le aplicăm, se întâmplă să te contaminezi. Aproape toate colegele mele, dacă nu chiar toate, inclusiv eu,  cel puțin o dată, dacă nu este vorba de o boală profesională cronică, cel puțin o dată am a avut o boală rezultată în urma activității noastre.

Aceasta este o profesie cu o întindere restrânsă, ca să spun așa. Aici vă pot da o cifră aproximativă a restauratorilor de manuscrise vechi activi în acest moment. În toată țara, mai suntem acum maximum cincizeci. Unii au murit, alții s-au pensionat. Ei nu au fost înlocuiți însă de către alți colegi mai tineri și, practic, domeniul restaurării manuscriselor a devenit o zonă aflată în pericol”, spune Gabriela Pisică.

Cum este restaurat un manuscris vechi

Prima obsesie profesională a restauratorului este păstrarea documentului fizic. Desigur, informațiile conținute în text contează enorm. Dar, documentele și manuscrisele vechi, ca artefacte fizice, au valoare istorică. Ele pot fi simboluri ale identității culturale, instituții importante sau evenimente semnificative. Lucrările de restaurare urmăresc păstrarea integrității fizice a acestor documente, asigurându-se că acestea pot rezista testului timpului.

Restauratorii manuscriselor vechi deteriorate de timp de la Biblioteca Națională a României sunt profesioniști specializați în conservarea și restaurarea documentelor istorice, cum ar fi manuscrise, suluri și alte materiale scrise. Munca lor implică o serie de sarcini care vizează conservarea și repararea acestor artefacte fragile și adesea deteriorate.

Restauratorii încep prin a examina starea manuscrisului. Ei evaluează amploarea daunelor, a deteriorării și a oricăror reparații existente sau încercări anterioare de restaurare. Această evaluare îi ajută să înțeleagă nevoile și provocările specifice asociate fiecărui manuscris. De aceea, în opinia șefei Laboratorului de Conservare și Restaurare a Manuscriselor Vechi din cadrul Bibliotecii Naționale, un restaurator de manuscrise vechi nu poate fi asimilat unui simplu meșteșugar.

”Foarte mulți confundă restaurarea vechilor manuscrise cu un meșteșug și aici este lupta noastră continuă de a îi face pe ceilalți să înțeleagă faptul că este o știință multidisciplinară. Puțin se gândesc ce este în spatele unui document. Din păcate, din ce în ce mai puțini merg în muzee, din ce în ce mai puțini își pun întrebări legate de cum se păstrează obiectele vechi și despre valoarea lor”, a ținut să sublinieze Gabriela Pisică.

Artefacte fragile și deteriorate, salvate de ”transplantul” cu hârtie japoneză

Cea mai dificilă operațiune este curățarea și stabilizarea documentului scris, care poate fi vechi de sute de ani. Unul dintre pașii inițiali este îndepărtarea murdăriei, prafului și a altor substanțe străine din manuscris. Specialiștii în restaurare folosesc tehnici și instrumente specializate, care le dau siguranța că procesul de curățare nu provoacă daune suplimentare manuscriselor de hârtie.

Manuscrisele suferă adesea de diferite forme de deteriorare, cum ar fi pagini rupte, legături detașate sau structuri de sprijin slăbite. Restauratorii folosesc tehnici precum repararea, consolidarea zonelor slabe sau fragile, reatașarea paginilor libere și stabilizarea legăturii. Folosesc materiale și adezivi de calitate de arhivă, care sunt reversibile și nu dăunează artefactului original.

Gabriela Pisică vorbește despre măiestria restauratorului și despre intervențiile complicate, care necesită răbdarea de fier și delicatețea acestuia în procesul de aplicare a singurului material capabil să se insereze firesc în corpul măcinat de timp al unui manuscris vechi: hârtia japoneză, o hârtie specială care are mai degrabă consistența și rezistența unei țesături fine.

”Hârtia japoneză specială folosită de noi la restaurarea manuscriselor se aplică de așa natură încât  să fie o intervenție discret vizibilă, pentru că acesta este un alt principiu de bază al restaurării în general, nu doar pentru hârtie, ci pentru toate suporturile. Pe de altă parte, hârtia japoneză are foarte mare rezistență, în pofida aparențelor, ea permițând ca aceste îmbinări să se facă atât de delicat și de discret încât suprapunerea hârtiei japoneze peste cea originală a manuscrisului vechi să fie aproape insesizabilă. Pentru a opera direct pe pagina de manuscris, noi ne folosim de masa cu lumină, care ne ajută să vedem în transparență linia de îmbinare și să îndepărtăm surplusul, să ancorăm peticele de hârtie japoneză și, astfel, să dăm acel aspect de întreg bine asamblat”, a explicat Gabriela Pisică.

O altă operațiune este consolidarea cernelii și a pigmenților. Din cauza trecerii secolelor și a condițiilor de arhivare proaste, cerneala sau pigmenții utilizați în manuscrisele vechi se pot deteriora sau se pot desprinde. Restauratorii consolidează cu atenție aceste materiale, folosind metode care au ca scop păstrarea aspectului original, prevenind în același timp pierderile sau deteriorarea ulterioară. Ei pot folosi adezivi sau acoperiri specializate pentru a stabiliza și proteja pigmenții.

Condiții de ”navetă spațială” și muncă de migală pentru a prelungi cu câteva sute de ani viața unui manuscris vechi

Laboratorul de Conservare și Restaurare a Manuscriselor Vechi din cadrul Bibliotecii Naționale a României are în interior ceva din condițiile unei navete spațiale. Există un riguros control al umidității și mediului ambiental în care își desfășoară munca specialiștii. Manuscrisele sunt foarte sensibile la condițiile de mediu, în special la umiditate și temperatură. Restauratorii pot recomanda și implementa măsuri pentru a controla mediul de depozitare și afișare a manuscrisului. Aceasta poate implica utilizarea de incinte de calitate de arhivă, spații de depozitare climatizate sau implementarea unor sisteme de monitorizare pentru a asigura condiții ideale.

Fiecare pagină de manuscris sau de carte veche reprezintă pentru restaurator o nouă școală. Operațiunea de restaurare se bazează și pe o serioasă documentare și cercetare. Pe tot parcursul procesului, restauratorii își documentează pe larg munca. Ei înregistrează detaliile stării înainte și după tratament, precum și orice proceduri întreprinse. Această documentație servește ca o resursă valoroasă pentru referințe și cercetări viitoare.

Toată această muncă de migală și rafinament necesită o înțelegere profundă a materialelor istorice, a tehnicilor de conservare și a eticii. Restauratorii colaborează adesea strâns cu conservatorii, curatorii și savanții în domeniul bio-chimiei pentru a asigura îngrijirea și conservarea corespunzătoare a acestor artefacte prețioase pentru generațiile viitoare.

În momentul în care noi am închis un document restaurat, știm că i-am prelungit viața cu câteva sute de ani. Bineînțeles, depinde și de suportul pe care el este scris, pentru că hârtia, de pildă, are o  viață mai scurtă decât pergamentul.

Un pergament, în condiții acceptabile de conservare, poate să reziste foarte bine câteva sute spre mia de ani, pe când o hârtie este foarte receptivă la modificările microclimatice. Are acea proprietate numită higroscopie, capacitatea de absorbție a apei, și atunci, trebuie să se păstreze în condițiile de umiditate stabile, la valorile la care trebuie păstrată (condiții de luminozitate, temperatură). Aceste elemente corelate între ele, în plus modul în care sunt depozitate, contează foarte mult, toate contribuie la prelungirea sau scurtarea duratei de viață a unui manuscris.

Fără discuție, ceea ce face restauratorul este să mărească durata de viață a documentului asupra căruia a intervenit”, a precizat Gabriela Pisică, șefa Laboratorului de Conservare și Restaurare a Manuscriselor Vechi din cadrul Bibliotecii Naționale a României.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Pericolul Crimeii ocupate de ruși. Analist: ”Europa nu vrea ca gurile Dunării să se verse în buzunarul Rusiei. Noi am fi în bătaia armelor”

EXCLUSIV VIDEO | Misterele spiritismului. Destinul tragic al familiei Hașdeu și comunicarea dincolo de moarte

EXCLUSIV | De ce ortodocșii scriu Iisus Hristos și catolicii, Isus Cristos. Diferențele în versiunile Bibliei și mituri urbane, explicate de un teolog

EXCLUSIV VIDEO | Cum a ajuns România să producă primul computer din Europa de Est și primul minicalculator, dorit și de germani, și de chinezi. Pionierul informaticii românești: ”Charles de Gaulle ne-a oferit o tehnologie foarte avansată”

Autor

Bogdan Rădulescu

Bogdan-George Rădulescu, jurnalist, analist politic. Jurnalist între 1995-2015 (Radio România Internațional, Radio România Actualități). A fost corespondent la Bruxelles pentru Radio România (2011-2015), ... vezi toate articolele