Hanul Gabroveni, „o bijuterie scoasă din noroaie și moloz”. FOTO

Cea mai ciudată între toate, o clădire nou-nouță, fără gust și fără rudenie arhitecturală cu zona, proaspăt deschisă la stradă. Un cub de beton, cu beretă de sticlă la etaj, trasă peste vitrina înaltă, împestrițată cu mii de papelitos. Încinsă pe la mijloc cu un brâu roșu și fundițe pe măsură, sugerează a fi un cadou-kitsch, făcut nouă de „apropitari”, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Și totuși, într-o astfel de aglomerare a butaforiilor prăpădite, abandonate într-un studio obscur, se află cadoul; adevăratul dar făcut bucureștenilor de sărbători.

Hanul Gabroveni, reconstruit și renovat, e aproape gata. Arată ca o bijuterie scoasă din noroaie și moloz. Are fațadă proaspătă, tocărie înaltă și zveltă, zidărie robustă la interior, urcată pe arcade largi și ferme. Lumina albă decupează cărămida aparentă, și fuge în lungul coloanadei care străjuie pasajul către Gabroveni, și sprijină brâul primului etaj

Centrul Cultural European

Asăzi, Hanul Gabroveni aparține Primăriei Capitalei, fiind administrat de ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al acesteia.

„Prin reabilitarea hanului, ne-am propus, în primul rând, să integrăm în circuit o nouă sală de spectacole. Un fapt rar, pot spune, ținând seama că ultima sală, inaugurată la nivelul municipiului, a fost Teatrul Excelsior, în 2011″ îmi spune directorul adjunct al ArCuB, Alina Teodorescu.

Sala, cu o capacitate de 200 de locuri, va face parte din complexul Centrului Cultural European, acesta fiind noul profil funcțional al monumentului istoric Gabroveni. „Din câte știu eu, nu există în România, la această dată, un centru cu așa multitudine de funcțiuni moderne – săli de conferințe, spații expoziționale și comerciale care vor valorifica și promova imaginea orașului, magazin de suveniruri, punct de informare turistică. Apoi, mai există un mare avantaj: amplasamentul într-o zonă frecventată de turiști străini. Vom reda, astfel, Bucureștiului o clădire cu mare valoare istorică, totodată un spațiu cultural important, care sperăm să revitalizeze zona Centrului Istoric, din punct de vedere cultural: Hanul Gabroveni”.

Și focurile au ars…

Între bătăile clopotelor de Paști și țipetele ascuțite ale oameni disperați, vâlvătaia se ridica pe stâlpii caselor, în turla bisericilor, în coroana arborilor. Câinii se ascundeau prin gropi, măgarii zbierau, caii tropăiau în goană prin piatra străzii. Bărbați și femei alergau care-ncotro, cu chipuri răvășite, învinețite de fum, înroșite de flacără.

Focul izbucnise de la casa cluceresei Drugăneasca, întinzându-se pară dogoritoare, în bătaia vântului, peste toată partea de răsărit a orașului. Aproape trei săptămâni au ars focurile, mistuind casele, prăvăliile, hanurile și bisericile. Pământurile fumegau, zările erau întunecate. Era primăvara anului 1847.

Atunci, în incendiul cel mare, a ars Lipscaniul, până jos, în Franceză. Tot atunci și pasajul, cu bolțile și prăvăliile lui.

În vara anului 1847 – spun documentele -, Hagi Tudorachi și vecinii săi de la est, negustorii armeni Hagi Kevork Nazaretoglu și Hagi Agop Nazaretoglu, au cerut autorizație pentru „construirea din nou a bolților lor din Zarafi, distruse de marele foc de Paști”.

Un franțuz, pe nume Jean Claude Flachat, oficial la Curtea Domnească, susține că, pe la 1739, Constantin, fiul lui Nicolae Mavrocordat, ar fi ridicat o hală pătrată pentru negustori veniți de la Stambul, Pireu ori din Ungaria, căreia-i zicea „bezesten”. Nu spune, însă, nici unde și nici cum.

Arheologii susțin, citând documentele vremii, că hanul Gabroveni ar fi fost construit între 1804-1818, într-un loc unde fuseseră cândva niște case de cărămidă, de prin secolele XV-XVI. Odată cu această clădire, a intrat, pare-se, în vocabularul de specialitate, și noțiunea de „pasaj”, ca elemnt de arhitectură – culoar între două străzi paralele, străjuit de o colonadă cu rol de fațadă a prăvăliilor de mărfuri – stofe, țesături, textile.

La hanul ăsta trăgeau, în special, negustorii bulgari veniți din Gabrovo. Dar nu numai ei, ci și mulți alții din întregul Balcan. Așa că focul a aprins hanul tocmai când îi mergea mai bine.

După incendiu, schițele de pe cereri și planul Borroczyn, din 1852, au ajutat la identificarea parcelelor 84-86, 88, pe care fuseseră ridicate „bolțile” în discuție, acesta devenind locul unde s-a reconstruit Hanul Gabroveni, de astăzi.

Se poate spune, așadar, că am „citit” mai sus chiar actul de naștere al Pasajului Comercial Tudorachi, părintele clădirii din Lipscani 84-88. Tudor Hagi Tudorachi a fost unul dintre cei mai mari și mai renumiți negustori de pe la începuturile veacului al XIX-lea. Omul deținea un număr important de prăvălii în Hanul Sf. Gheorghe Nou și un alt „grup”, numit Hănișorul, pe Lipscani. În ’47, după incendiu, cu puțin înainte să plece la cele sfinte, Tudor Hagi lasă afacerea unuia dintre copiii săi, pe nume Constantin Hagi Tudorachi.

Inițial, Hanul Gabroveni a avut destinație comercială, precum și de găzduire a călătorilor, în special a negustorilor. În cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea, hanul a fost transformat și modernizat după cerința vremii, devenind Hotel Gabroveni.

În acest „loc” al istoriei, apar marile discuții. Unii susțin că Hotelul Gabroveni-Universal, care dăinuie și azi pe strada cu același nume, la numărul 12, ar fi adevăratul han, și el legătură între strada Gabroveni și Covaci. Alții, că amintita clădire conține, cu siguranță, în structura sa, fragmente ale fostului han, preluate în momentul construirii; dar… doar atât

De atunci, clădirea ca atare este menționată în diverse lucrări de istorie a Bucureștilor și negoțului din oraș. Una dintre cele mai interesante referiri este cuprinsă în studiul intitulat „Curtea Veche din București”, a istoricilor Dumitru Almaș și Panait I. Cei doi nu localizează hanul pe fostele locuri ale Curții Domnești, acolo unde se presupunea că fusese construit – adică la sud de strada Gabroveni -, ci îl amplasează pe frontul de nord al străzii, identificandu-l cu Pasajul Comercial situat între Gabroveni și Lipscani.

Una peste alta, dincolo de argumentațiile specialiștilor, bucureșteanul a conferit ulterior acest „titlu” clădirii dintre Lipscani și Gabroveni. Sub această denumire a fost ea inclusă în Lista Monumentelor Istorice, în 1992 – Hanul Gabroveni.

De la ruină la spectacol

„Proiectul se numește Restaurarea și extinderea Hanului Gabroveni. Asta înseamnă restaurarea corpului vechi, în totalitate, de la stadiul de ruină așa cum l-am găsit noi, când am venit, și readucerea sa în circuitul cultural. Și nu exagerez deloc când spun o ruină; un depozit de gunoi, o clădire în colaps. Astea au fost dovedite de expertiză. Mai înseamnă construirea unui corp, complet nou pe amplasamentul vecin”, îmi spune pe un ton calm, arhitectul Mihai Antoniu, directorul general al firmei care coordonează lucrările pe șantier.

Restaurarea, extinderea și remodelarea funcțională a Hanului Gabroveni au fost atribuite SC „Aedificia Carpați” SA, în baza procedurii de cerere de ofertă derulată prin asocierea ArCuB cu Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, în calitate de autorități contractante, se arată într-un document al Centrului Cultural.

Tot acolo se arată că valoarea contractului de lucrări se ridică la suma de 17.000.000 lei, la care se adaugă TVA, – 4.080.000 lei.

6.956.400 lei, inclusiv TVA, sunt bani proveniți din fonduri ale Mecanismului Financiar Spațiul Economic European, prin Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național, prin Unitatea de Management a Proiectelor SEE (UMP). 14.123.600 lei, inclusiv TVA, vor fi plătiți de ArCuB, din bugetul aprobat în condițiile legii, pentru lucrările de Extindere a Hanului Gabroveni.

„Intervenția ințială a fost una de urgență – clădirea a fost pusă în siguranță, până la momentul licitației și venirea constructorului -, iar lucrările au fost demarate în luna februarie a anului trecut” îmi mai spune arhitectul Mihai Antoniu.

Clădirea hanului, restaurată, împreună cu noul corp, construit pe amplasamentul fostei case „La Papagal”, pe locul căreia, după demolăre, a funcționat o vreme terasa „La Ruine”, vor constitui, împreună, un centru cultural unitar.

„În corupul nou va funcționa sala mare de spectacole, sala de dans-balet, săli de conferință, săli de repetiții; la etaj, birourile ArCuB. Hanul va fi un pasaj comercial care face legătura între străzile Lipscani și Gabroveni; vor exista și aici spații comerciale, săli de expoziții, punct de informare, magazin de suveniruri, o cafenea.

„Noi am avut în vedere, ca soluție de arhitectură, îmbinarea între vechi și nou, punerea în valoare a spațiilor interioare și redarea unui sens activ pasajului-curte. Am dorit o restaurare fidelă a originalului, în măsura în care am avut informații în acest sens, pentru care am folosit tehnici tradiționale de construcție, îmbinate, discret, cu soluții de consolidare ultra-moderne – stâlpi și zone de armătură de susținere, mascate în zid. Am folosit cărămidă, piatră naturală, granit, bazalt, marmură.

Am dorit, de asemenea, ca materialele și finisajele folosite să se înscrie în stilul epocii – tencuieli de mortar var-nisip, colorate în masă, cărămidă aparentă, învelitori de titan-zinc, tâmplării de lemn, socluri de piatră naturală, pavaje din piatră cubică” ne explică Mihai Antoniu, conducându-ne prin încăperile parterului și ale etajului, până dincolo, deasupra intrării din strada Gabroveni.

Stadiul actual

Centrul Cultural European, implicit Hanul Gabroveni, urmează să fie gata la 31 decembrie 2013. Cum spuneam, ca un dar de sărbători pentru bucureștenii îndrăgostiți de Centrul Istoric al Capitalei. Fațada etajului e gata. Se lucrează, încă, la parterul hanului. De asemenea, corpul ArCuB e aproape finalizat, urmând să se aplice finisajele exterioare. Peste tot se lucrează de zor, ba chiar cu o anumită febrilitate, pe care o descoperi surprins, chiar dacă ora e relativ târzie pentru o zi de sfârșit de toamnă. Peste Lipscani se lasă seara.

O lumina blândă, de noiembrie, se furișează pe ferseastra hanului, întredeschisă la etaj, coboară pe arcul tavanului și se cuibărește la picioarele scării, adăpostindu-se în taină de promisiunea nopții.

Noi așteptăm cadoul…