Ionuț Florinel e un flăcău de toată isprava. Are șapte anișori, ochi mari, puțin triști, îi place fotbalul, își pune toată imaginația în slujba „marilor proiecte” LEGO, ba, încă mai și colorează case, făcând schimb de impresii cu mămica lui. „E un copil activ, foarte inventiv. Nimic nu arăta că ar fi altfel decât prietenii lui. Până în dimineața aceea…”.
Dimineață de noiembrie
Într-o dimineață de noiembrie, anul trecut, pe când se pregătea să plece la școală, Florinel a simțit ceva în neregulă. A dus mâna la nas și s-a speriat. „Mami…”. „Am văzut că-i curge sânge din nas. N-am știut ce să cred. Că s-a lovit, că s-a forțat să respire”, povestește mami cu lacrimi în ochi. Sângele înroșise batista și părea de neoprit. „Am mers imediat la spital, la noi în Călărași, și am intrat la camera de gardă. L-au consultat, i-au făcut analize. Două ore, cât am așteptat rezultatul, hemoragia nu s-a oprit”. După două ore, Florinel și mămica lui au fost urcați într-o salvare, chemată de spital prin 112. Ambulanța a demarat în trombă spre București. Medicul însoțitor a anunțat-o pe femeie că vor merge la spitalul Fundeni. „E necesară o investigație serioasă. Noi nu avem competențe pentru ce are copilul”.
Odată ajunși, Florinel Ionuț Gorenciuc a fost internat imediat la Clinica de pediatrie a institutului, Secția Hemato-Oncologie și Transplant Medular, cu diagnosticul „Aplazie medulară idiopatică”. „Am rămas împietriți, pur și simplu. N-am știut ce să credem. Dintr-un copil plin de viață, vesel, sociabil, Ionuț se transformase, peste noapte, într-un copil îngrozitor de bolnav. Parcă trăiam un coșmar”, spune Ionelia, mătușa copilului, trecându-și mâna peste frunte.
„O boală gravă și complexă”
„L-am internat pe 19 noiembrie, anul trecut. La Călărași i-au făcut câteva analize și au înțeles că e grav. Copilul a venit cu o trombocitopenie severă – minim de trombocite, puține leucocite și șapte grame de hemoglobină”, citește din dosar medicul lui – Ionuț, dr. Tudor Neamțu.
Micuțul a intrat imediat pe tratament cu concentrat eritrocitar, între timp făcându-i-se o biopsie osteo-medulară care, din nenorocire, a confirmat, nemilos, diagnosticul: aplazie medulară idiopatică. Prin tratament, i s-a mai administrat ciclosporină, iar organismul a răspuns într-o anumită măsură.
„Copilul a răspuns relativ bine la tratament, iar valorile, măsurate inițial, au mai crescut. Cu atât mai mult cu cât, de două săptămâni, Ionuț nu mai face transfuzie. Urmează să începem testele de compatibilitate, în pregătirea unui transplant medular. Doar fratele ar putea avea același sistem de histocompatibilitate cu Florinel, dar înțeleg că nu e copilul ambilor părinți. Dacă nu, trebuie să apelăm la o bancă de măduvă din străinătate, pentru că, în România, un registru al donatorilor, despre care s-a vorbit atât, nu a fost, încă, pus la punct”, explică doctorul Neamțu.
În halat de spital, vișiniu, mama copilului îi privește pe rând pe medici. Tresare, își mai strânge cordonul, când e de bine, când simte o adiere de speranță, se agață de ea și respiră, aproape în șoaptă „Da, Da”. Apoi ascultă iar, câteodată cu privirea în ea, ca o căutare, își strânge iar cordonul, cu ochii într-un abur de plâns, când află, pentru a câta oară, că boala „e gravă și complexă”.
Transplantul, ultima soluție
Anca Coliță, medic primar pediatrie, specialist în hematologie și transplant medular – cu 400 de transplanturi efectuate -, spune că acest gen de boală trebuie urmărită cu foarte multă precauție și tratată pas cu pas.
„E o boală rară și foarte gravă. În clinica noastră sunt cam cinci cazuri la 5000 de internări, medie anuală. Iar tratamentul este standardizat, conform protocoalelor europene și gradului de severitate a bolii. Potrivit parametrilor, în acest moment copilul este tratat pentru forma medie a aplaziei. Dacă în urma tratamentului administrat nu vom avea rezultate notabile, și forma de boală devine severă, atunci există două opțiuni: fie transplant, dacă fratele lui Florinel este compatibil, fie, dacă nu se întâmplă acest lucru, tratament cu imunosupresoare, în două doze, în funcție de răspuns. Ce vă pot spune este că, dacă nici în aceste condiții organismul nu revine la o funcționare normală, atunci devine necesar un transplant medular cu măduvă dintr-o bancă europeană. Pacientului i se întocmește dosarul de transplant și este trimis către o clinică din străinătate. Oricum, și transplantul este o procedură de mare risc. Aplazia este o boală despre care, din păcate, nu putem spune vreodată că s-a vindecat”, explică doctorița Anca Coliță.
Ca o părere, mătușa Ionelia insistă, aproape pe tăcute. „Poate fi vorba de un transplant cu celule stem? Am citit pe net… și nu numai, dar am vorbit cu cineva care a reușit…”.
Din păcate, nici aceasta nu pare a fi o soluție sigură. „Doamnă, din nefericire, transplantul de celule cordonale este o procedură încă experimentală în toată lumea, nu numai în România. Nu cred că e cazul să ne expunem copiii”, răspunde Anca Coliță.
Și atunci, în liniștea în care mor speranțele, renaște vocea baritonală a doctorul Neamțu. „Știți ce? Toate mamele din salon m-au întrebat dacă pot rămâne gravide, ca să le facă copiilor transplant de celule cordonale. Și le-am spus: doamnelor, asta nu e treaba mea, faceți cum credeți, dar să știți că și acelea trebuie să fie histocompatibile”.
Foto: Editia.ro
Lupta, până la capăt
„N-am crezut o clipă că Florinel al meu poate fi așa de bolnav. Înainte cu vreo trei-patru zile să ajungem la spital, am văzut niște vânătăi pe picioarele lui, dar m-am gândit că sunt de la fotbal”, spune ca pentru sine, poate ca o scuză inutilă, Elena Gorenciuc, mama micuțului. „Ce să fac?! Mă vedeți că mai zâmbesc și vă gândiți că m-am obișnuit. O zice lumea, uite-o și p-asta, îi arde de râs. Nu! Nu vreau să mă vadă plângând, nu vreau să-i transmit starea mea. Noi acuma ne jucăm, mai râdem, mai vorbim. Nu vreau să devină conștient de situație, deși…” mai spune, iar, femeia, cu obrazul rezemat în palmă.
„Știți, poate par așa, nu știu cum, că insist. Dar eu știu de un caz. Știu foarte bine, la noi în Călărași. Vlăduț Decu, un copil bolnav de talasemie majoră. Poate ați auzit. E coleg de clasă cu Florinel și așa am aflat. Primul român operat afară, în Italia, cu celule stem recoltate în România. Bunica lui a făcut o asociație și o campanie umanitară. Au strâns bani și au plecat. Acuma Vlăduț e bine. Aș încerca și eu pentru Florinel. E ca și copilul meu”, îmi spune, aproape fără să respire, Ionelia. O privire, ca o rugăminte la Dumnezeu și la oameni. „Ce să facă, domnule, oamenii ăștia?! Daniela, sora mea, era gestionară la un magazin. Acum stă aici cu Florinel, a terminat cu serviciul. Taică-su e șofer la o firmă de mobilă. Au rămas într-un salariu, cu doi copii. Noroc că am reușit să obținem un certificat de handicap – primește ajutor și indemnizație dublă, o mie de lei. Ce fac ei cu copilul ăsta?!”.
Tace iar, cu aceeași rugăminte în ochi, ca la altar. Poate că se roagă acolo, în gândurile ei, mereu. Și iar… „Știți ce?! Am să trimit toate documentele în străinătate. Mă duc peste tot, fac orice. Dacă reușesc, trebuie să reușesc, să adun 150.000 de euro, îl duc în Italia. Înțelegeți?!”.
Înțeleg? Poți înțelege, oare, prin ce trec acești oameni? Și dacă da, îi poți ajuta?
Toți cei care înțeleg și vor să-i dea o șansă la viață lui Ionuț Florinel Gorenciuc pot dona, cât consideră, în contul:
Cont IBAN: RO37BTRL04401201826158XX deschis la BANCA TRANSILVANIA pe numele GORENCIUC DANIELA ELENA – mama lui Ionuț Florinel.