Este ora 10.57. Spartan „atinge” solul, iar în câteva momente ajunge, zgomotos, în fața Salonului Oficial.
Motoarele se opresc, iar liniștea pătrunzătoare pune din nou stăpânire pe întregul spațiu. Trapa avionului se deschide, iar un soldat iese din avion purtând o cruce mare, din lemn masiv. Probabil grea. Întocmai precum povara unui rege alungat din țara lui.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai I atinge pâmântul românesc. Cei opt militari ai Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul” poartă coșciugul fostului suveran cu o cadență perfectă, emoționantă.
În sunetul pașilor mărunți, lui Nicolae, nepotul Regelui Mihai, îi dau lacrimile. Pentru că Nicolae de Roumanie Medforth – Mills este prezent. Nepotul Regelui, ce n-a fost lăsat să-și vadă bunicul pe patul de moarte, a fost acceptat de Casa Regală pentru a participa la acest moment solemn.
Sicriul Regelui este pus pe catatafalc, iar un sunet de trompetă ne anunță, în ton minor, și deloc triumfător, că Majestatea Sa s-a întors acasă. Se cântă imnul, iar emoțiile lui Nicolae se pot vedea, din nou, fiind trădate de grimase.
Începe slujba, iar preoții cântă „Hristos a Înviat!” și „Veșnică pomenire”. Este o slujbă scurtă, dar apăsătoare. Copleșită, Majestatea Sa Margareta stă pe scaun, înmărmurită. După scurta rugăciune, militarii Regimentului de Gardă încep, în marș funebru, să poarte din nou sicriul Regelui pe brațe și îl conduc către mașină.
Regele pleacă, pentru ultima dată, către Sinaia, la Peleș, un loc atât de iubit de Suveranii României. La fel și cortegiul funerar.