Lumea din subteranul Gării de Nord: „Sistemul e în așa fel construit încât ei sunt deja sacrificați în momentul în care se nasc în aceste medii”

Cetățeanul obișnuit însă, când îi vede pe stradă cerșind, le dă poate câțiva bani sau îi trimite răstit la muncă. Simplu de zis. Oamenii străzii nu pot munci așa cum o fac ceilalți. Pentru că ei sunt cel mai adesea bolnavi, fizic și psihic, frecvent sunt analfabeți sau intoxicați cu diverse substanțe. La marginea societății trăiesc ființe umane neînțelese, pentru că ei nu sunt din lumea celor care în fiecare dimineață iau tramvaiul sau metroul și ajung la muncă. Par să facă parte dintr-o specie intermediară… sunt oameni, vorbesc, dar trăiesc în canale, sub pământ. Miros urât și inspiră teamă. Sunt judecați cu ochelari morali înainte de a fi înțeles felul cum  trăiesc. Nici felul cum se perpetuează grupurile acestea marginale nu e înțeles. Vin an de an alți și alți tineri fără șansă, care cad repede pradă adicțiilor și bolii. Înainte să-i judecăm, poate că ar trebui să-i cunoaștem. Și să-i cunoaștem pe cei care au grijă de ei și îi tratează ca pe niște ființe umane, nu-i reped, și îi ajută.

Raluca Pahomi este asistent social și se ocupă de cei care trăiesc în canale, în zona Gării de Nord. Face asta de ani de zile. Am întrebat-o ce a făcut-o să continue de-a lungul vremii, în condițiile în care ia mereu contact cu acești oameni foarte bolnavi, care ocazional sunt și agresivi. Mi-a răspuns simplu, „dacă nu aș mai avea eu grijă de ei, ar rămâne complet singuri”. A început cu bani din buzunarul propriu, cu care i-a hrănit, le-a cumpărat haine. Face asta și azi. Din când în când primește donații de la diverși oameni de bine. Inutil să o spunem, soluțiile acestea de moment, indiferent cât de bine intenționate, nu pot rezolva o problemă care se agravează, cea a oamenilor străzii, al căror număr tot crește. Iar primăriile de sector se prefac că nu știu. Situația e gravă și zonele unde acești oameni trăiesc în grupuri sunt, în sine, focare de boală. Majoritatea se droghează, le scade imunitatea, contactează multe boli. Folosind incorect seringile cu care își administrează drogurile, se îmbolnăvesc de HIV, boala scapă sub control, nu este ținută sub o statistică precisă. Pe acest fond fac hepatita C și pentru că imunitatea este scăzută, își transmit TBC.

SURSE Șefii Parlamentului, aleși luni dimineață. Daniel Suciu, PSD, la Camera Deputaților și Ilie Bolojan, PNL, la Senat

17:12

ACTUALITATE Victor Ponta: „Am stat la masă cu o persoană care avea o avere mai MARE decât PIB-ul României”

17:00

Sursa foto: Iuliana Alexa

„În primul rând, hrana este foarte importantă, căci au probleme de sănătate”, spune Raluca Pahomi. Și de medicamente. Au nevoie de internare. Au nevoie de acte. Ca să poată avea certificatul de handicap, au nevoie de acte. Nu în ultimul rând, au nevoie de un loc unde să stea. Pentru că, la urma urmei, sunt niște bombe biologice. Ei răspândesc bolile pe care le au. La gară sunt 37-40 de oameni fără adăpost. Cel mai important lucru din punctul meu de vedere, este starea lor de sănătate. Să nu scăpăm de sub control situația, să se implice toată lumea, atât asistența socială de stat, cât și organizațiile și fundațiile. ARAS se implică, încearcă să-i monitorizeze foarte îndeaproape ca  bolnavi HIV. Din 10 oameni ai strazii, 9 sunt seropozitivi.”

Cum se perpetuează fenomenul

„Marea majoritate provin din familii defavorizate social”, explică Raluca Pahomi. „Vin și din jurul Bucureștiului și din țară. Nu sunt neaparat dintr-o anumită zonă sau un anumit cartier. Intr-adevăr, sunt mai mulți din Ferentari, sunt mulți din Sectorul 1 cu zona Gara de Nord,  din Rahova, dar o mare parte provin si din alte localități. Vin din localitatile din jurul Bucureștiului, până în 60 km depărtare. In general de unde zona este mai săracă, fără activități industriale, nu au unde să se angajeze și nici agricultura nu exista la scara larga. Vin si din tara, din Iași, Bacău, Hunedoara, Piatra Neamț, Suceava, Buzău, Râmnicu-Vâlcea, Constanța.

Ei nu ajung în mod special la Gara de Nord. Prima dată, ajung în alte zone și caută tot felul de spații cum ar fi piețele, canalele, la marginea cartierelor, pe lângă stațiile de benzină și pe lângă stațiile de metrou. Și pentru că trebuie sa se întretina intr-un fel, cea mai mare parte cerșesc, alții fură, alții muncesc cu ziua și seara, ce procura de la încarcat-descărcat marfuri în piețe, dau pe droguri. In mare, cam acesta este ciclul. Vin și de la casele de copii. Pentru că tinerii, părinții lor, dacă sunt arestați sau pleacă la muncă, lasă copiii cu bătrânii. Asistența socială ia copiii și îi trimite la orfelinate. După ce ajung în orfelinate, chiar dacă părinții lor la un moment dat sau rudele vor să-i scoata din orfelinat, aceștia nefacând dovada locuinței, a locului de muncă și a condițiilor bune acasă, nu-i mai pot recupera pe acei copii. Asistența Socială merge regulat și verifică acele domicilii. Dacă găsesc copii, îi iau și pe aceștia la orfelinat, iar pe cei pe care deja i-au luat, nu îi mai lasă acasă până când nu se face dovada unui trai bun. Insă asta nu se întâmplă niciodată. Fiind ieșiti din pușcarii și de prin alte locuri, sau veniți de la muncă din strainatate, nu-și mai recuperează viața. Nu mai pot să intre într-un mediu normal să lucreze, sa aiba activități. Automat, nu mai pot sa-i înapoi pe acești copii acasă. Sunt rejectați de sistem. Sistemul e în asa fel construit încât ei sunt deja sacrificați în momentul în care se nasc în aceste medii.

Costin Militaru este medic și lucrează de ani de zile cu grupurile vulnerabile.  Îi cunoaște, le știe necazurile, bolile, adicțiile, stilul de viață. „În stradă nu stau doar oameni care în viața lor nu au făcut nimic, niciodată. Sunt și declasați,  oameni loviți de nenoroc. Mulți oameni ai străzii au peste 40-45 de ani, sunt în stradă de peste 10 ani, dar au undeva o familie, au avut loc de muncă, poate că li s-a luat casa…. Acei oameni învață să trăiască în stradă, unii mai lucrează pe un șantier, alții mai au și serviciu, doar că nu au locuință. Mulți din tinerii care trăiesc în stradă sunt dependenți de Aurolac, un halocinogen. Ei nu trăiesc într-o realitate frumoasă, aurolacul îi ajută să supraviețuiască. E o substanță nocivă și care distruge rapid. Face praf plămânii înanite de a afecta grav creierul. Sunt aproape 4000 de oameni ai străzii în București, dar nu toți prizează Aurolac și nu toți se injectează.”

La un moment dat se vorbea despre relocarea grupurilor mari de oameni ai străzii, ei fiind, dincolo de spectacolul dezolant, o sursă de boală și un focar de infecție.

„Din punctul meu de vedere, nu se pot reloca aceste grupuri, cum e cel de la Gara de Nord. Ar sări în sus toate organizațiile de drepturile omului. Acum 10 ani erau luați de jandarmi în fiecare seară și duși în adăpost, dar fără rezultat, pentru că reveneau. Cel mult, se pot limita efectele locale, acolo, cu organizațiile care îi ajută, să le ducă niște mâncare, seringi, medicamente, o vorbă bună.  Se poate merge la ei cu medicamente, asistență psihologică, să nu-i lăsăm să aibă un TBC activ, că ar fi mult mai periculos. Trebuie să vezi ce nevoi are omul respectiv pe termen scurt, să încerci la nivel mic lucruri simple. Îi spui: «Dacă tușești mai râu decât de obicei, hai la medicul asta, te poate ajuta.» Dar spui cu prietenie, că doar așa mai miști lucrurile, prietenia e mai eficientă decât agresivitatea și luatul pe sus. Să nu uităm că sunt oameni. Mai cred ceva: voluntariatul cu astfel de grupuri trebuie gândit foarte atent. Eu lucrez de 11 ani cu grupuri vulnerabile, nu doar de homeless. Voluntarii îi fac  dependenți de ajutorul primit, nu îi învață să pescuiască, le-a dat peștele direct. În alte țări sunt ajutați de echipe care lucrează cu ei, centre de noapte, de zi, în Franța sunt cel puțin 30 de echipe care merg ziua și noaptea la acei oameni. Există acolo centre pentru oameni ai străzii care se droghează sau nu iau droguri, aici nu există așa ceva. Aici primarii preferă să schimbe borduri în loc să se ocupe de acești oameni care trăiesc la marginea societății, pe lângă noi. Dar trebuie măcar stopat fenomenul pe termen lung. Să nu mai vină alții noi. Să fie abordați copii fără părinți așa cum trebuie de sistem, pentru ca ei să nu mai ajungă pe stradă. „

Bruce Lee, liderul

Bruce Lee e un personaj. Se îmbracă fistichiu și e un fel de șef al celor din canal. A venit în București în jurul varstei de 17 ani, s-a oprit la gară. A călătorit foarte mult prin țară cu trenul. A devenit cunoscut din ”97, a locuit în majoritatea canalelor din București și zona Unirii, la Costin Georgian, la Dristor. Când a iesit din penitenciar ultima dată, în 2011, s-a restabilit la gară. El nu este un dealer, el merge pe ideea ca cei care sunt dependenti de aceste droguri s-ar putea sa fie pacaliți de dealer. Îi apără, îi ceartă, îi chelfănește dacă nu sunt obedienți. Se bucură de respect și e temut și iubit. Cine vrea să-i ajute pe protejații lui, stă de vorbă întâi cu Bruce Lee.

Sursa foto: Iuliana Alexa

Dacă este foarte frig afară, Primăria sectorului 1 trimitea până acum 2 ani o mașină socială cu o supă caldă și un ceai. De atunci, nu am mai văzut pe cineva de la primarie să vină să le aducă ceva de mancare sau de îmbracat, sau sa-i numere și să-i întrebe care sunt problemele lor. „Dacă întrebi Primăria ce putem face pentru acesti oameni pe timp de iarna, ei trimit direct catre adăpostul Odăi, spune doamna Pahomi. „La acest adăpost li se oferă noaptea cazare între orele 17 și cinci dimineața și li se dă un sandviș. In schimb, dacă întârzie după ora 17, nu mai sunt primiți inauntru. Acolo, fiind foarte mulți deja, stau câte 10, nu-l acceptă pe cel care stă în parc, se droghează și miroase urat. Nu-l acceptă cei 6-7 care sunt deja în camera, veniți devreme. Automat, ei insistă să nu mai fie primite aceste persoane. Asta e treaba cu adăposturile. Si nu numai cel din Odăi, și cel din Pallady are același regim si cel din Sectorul 3 are același regim și cel din Sectorul 6 care s-a deschis acum. De la an la an crește numarul persoanelor fără adapost și nu doar la Gara de Nord. Sunt multe probleme și la Dristor și la Eroii Revolutiei, la metrou. Sunt lângă Cimitirul Evreiesc, la Iancului, la gurile de canal, la Bucur Obor, la Costin Georgian, peste tot. „

Povești sfâșietoare

Am întrebat-o pe doamna Pahomi despre povestea cuiva care care a marcat-o. „Sunt multe… cunosc o fată care s-a drogat în permanență la pungă de când a ieșit din casa de copii. Când a ieșit de acolo, deja avea o fată cu o persoană din zona gării. Acest bărbat nu era un homeless, era un om normal. S-au placut, s-au iubit și au avut primul copil. Ea, în timp ce era însărcinată continua să se drogheze. Copilul s-a nascut normal.

A mai rămas o dată însărcinată, a făcut și a doua fetiță, tot cu acest bărbat. Dar el i-a interzis drogurile. Ea n-a vrut să renunțe la droguri. Nici nu a mai fost nevoie de hotarare judecatoarească. I-a luat fetele. El avea casa părintilor lui.  I-a luat fetele, ea a ramas pe stradă, a continuat să se drogheze. Fetele au crescut, au mers la școala, ea între timp și-a facut un concubin cu care a facut un alt copil. Acest copil a ajuns la Ploiești, la o casă de copii. Concubinul se droga și el, dar la un moment dat a renuntat la aurolac și a ajuns la etnobotanice. El s-a îmbolnăvit de HIV, relatia lor s-a terminat. Ea a găsit un deținut pe care l-a vizitat, și l-a facut prieten. El este încă la puscărie. A renunțat și la acesta din urma.

Ea acum traieste cu un alt bărbat prin niște ghetouri în Ferentari. Mihaela o cheamă. Își vizitează fetele pe care le are cu primul barbat, merge la sedința cu părintii o dată pe an. Fetițele tind sa meargă spre ea, nu le place viata de acasă. Acasă la ele e bunica, bătrâna care are grija de ele, tatăl merge la un serviciu. Fetele au început s-o caute pe mama lor si merg dupa ea pe stradă. Iată cum se perpetuează fenomenul.

Sursa foto: Iuliana Alexa

O altă poveste cumplită este a acestui băiat de care am grijă și pe care l-a luat recent Pinochio. De la vârsta de 5 ani e pe stradă. Nicușor are acum 17 ani, e analfabet. Până la 5 ani a lucrat cu tatăl lui la groapa de gunoi, căutau peturi, au cerșit. Mama lui s-a recombinat cu altcineva. A avut grijă de copil până la 5 ani. Copilul a văzut că îl întreține efectiv pe tată cerșind, ca să aibă bani de băutura și mâncare, a preferat s-o ia pe cont propriu.

La 5 ani a venit singur in București, unde a fost pe străzi. A dormit prin scări de bloc, prin canale, prin ghetouri. De la 7 ani s-a apucat de drogat. S-a îmbolnăvit de HIV. La 9 ani a fost depistat. Trăia împreună cu alți copii care veneau de la fundația Pinochio pe la Basarab. Nu existau măsuri de protectie la fundație, automat a devenit un om al străzii. Între 10 si 12 ani era tot pe stradă, la 12 ani s-a oprit cu injectarea. A început să se simtă rău pentru ca își băga drog și în vene și trăgea și din pungă. In jur de 13 ani starea lui de sănătate s-a stricat foarte rau. A început sa fie luat de salvare din anumite locuri, fugea din spital, nu-și ducea niciodată la bun sfârșit un tratament, o analiză sau un diagnostic. Fugea din nou pe stradă. Eu l-am vazut acum 5 ani la Gară. Dintre prietenii lui, multi au murit, cel puțin 7 copii. Acum 2 ani si jumatate l-am luat de acolo. El a vrut, a fost de acord. L-am dus la spital și de atunci a inceput o poveste mai aparte vizavi cu acest copil care s-a mai liniștit. A înțeles că se apropie de final, el știe, simte lucrul acesta. Are SIDA, hepatita C si TBC, dar nu se oprește din inhalat aurolac… „

Destinul copiilor care vin din centre de plasament

„Ei, la 18 ani, sunt dati afară din centru, pentru că așa este legea. La 18 ani nu se mai intorc sub nicio formă, chiar dacă sunt ținuți până termină școala. In special cei din orfelinatele de stat eșueaza.

Cei din apartamentele sociale sunt mai norocoși, pentru ca acolo, fiind un numar mai mic, au un asistent maternal, care se ocupă îndeaproape de ei, au mai multă școală acești copii și au mai multe șanse prin fundații, să facă școli de calificare. Din 7 astfel de copii, 3 izbândesc. Dar 4 se pierd și din aceste apartamente. Iar din orfelinatul de stat, unde sunt 100 sau 80 de copii, niciunul nu izbândeste. Merg pe la rude, își caută părinții. Dacă părintii sunt la muncă afară, încearcă să ajungă la ei. Dacă sunt la puscarie, ajung pe stradă și așteaptă. Fetele se apuca de prostitutie iar baieții de furat. Este ceva inevitabil.

(IULIANA ALEXA, LAVINIA GHIȘE)

* Orice donație pentru acești oameni de la marginea societății este un ajutor prețios. Donațiile se pot face la: [email protected]; 

Adresa poștală: Asociația Homeless

Splaiul Independenței 210,  RO – 060025 Bucharest – Sector 6, România 

Pahomi Raluca – Președinte

Telefon: (+4)0745500006

Con Bancar: Asociația Homeless 

EURO : RO52 CECE B503 C1EU R365 0271; Cod BIC (SWIFT): CECEROBUXXX; CEC Bank S.A. – Agenția Cotroceni, Bucharest

LEI:RO97 CECE B503 30RO N312 2579; CEC Bank S.A. – Agentia Cotroceni