Musulmanul care păzește cel mai sfânt loc al creștinilor: „De aici pleacă pacea”

„El e omul care menține status-quo-ul. Dacă înnebunește într-o bună dimineață, nu mai intrați la Sfântul Mormânt. Dar îl trag eu de urechi”, râde polițistul israelian Johnny Kassabri, ofițerul care ține legătura dintre Poliția din Ierusalim și comunitățile creștine, în timp ce îi strânge zdravăn mâna palestinianului Adeeb Joudeh, în fața unei delegații de tineri polițiști germani veniți să viziteze Sfântul Mormânt. El însuși membru al Asociației Internaționale a Polițiștilor, Adeeb Joudeh este actualul păstrător al cheii și al sigiliului Bisericii Sfântului Mormânt, rol care s-a transmis în familia sa, din tată în fiu sau din frate în frate, încă din anul 1187, atunci când sultanul Siriei și Egiptului, Saladin (Salah ad-Din), a cucerit Ierusalimul din mâinile cruciaților și a împăcat toate religiile din vechea cetate sfântă – i-a adus laolaltă pe creștini, musulmani și evrei.

Îmbrăcat la costum, cu ochelarii de soare ținuți lejer pe creștet, Adeeb Joudeh se joacă în mâini cu o cheie masivă din fier, lângă via Dolorosa, care străbate cetatea Ierusalimului. De sute ani, cu această cheie familia Joudeh, despre care Adeeb spune că se trage din nobilii musulmani care conduceau moscheea Al Aqsa din Ierusalim (unul dintre cele mai sfinte lăcașuri pentru musulmani, alături de Mecca), îndeplinește un ritual neschimbat, alături de o altă familie musulmană – Nuseibeh, reprezentată în prezent la Biserica Sfântului Mormânt de Wajeeh Nuseibeh.

În fiecare zi, la ora 4 dimineața, Adeeb Joudeh aduce cheia Bisericii Sfântului Mormânt și i-o înmânează lui Wajeeh Nuseibeh, care se urcă pe o mică scară din lemn, pentru a descuia încuietoarea de sus a uriașei uși din lemn vechi, apoi se dă jos și o descuie și pe cea de jos. Adeeb preia înapoi cheia, iar Wajeeh deschide ușa Bisericii. Iar scara de lemn, simplă și tocită de acest ritual vechi de sute de ani, îmi arată Joudeh, stă pitită cât se poate de laic, după ușa bisericii.

„Noi (familia Joudeh sau Al Ghodayya – n.r.) suntem custozii cheii, iar cealaltă familie, Nuseibeh, sunt portarii, ei deschid și închid ușa bisericii. Familia mea a primit cheia din anul 1187, de la sultanul Saladin (Salah ad-Din). Ne-a dat cheia pentru a proteja biserica„, spune sigur pe el Adeeb Joudeh. De fapt, adevărul e undeva pierdut în istorie și depinde de cine dintre familii spune povestea: ambele familii susțin că au rolul cel mai important în păstrarea custodiei cheii și intrării Bisericii Sfântului Mormânt. Cert e că la ritual participă amândoi.

În Biserica Sfântului Mormânt își au locul nu mai puțin de cinci biserici creștine care își împart marele lăcaș sfânt: ortodocșii greci, romano-catolicii, armenii, copții egipteni și siriacii (sirienii). Ortodocșii au partea leului, biserica și spațiul lor fiind cele mai extinse, urmați de catolici și de bisericile ortodoxe mai mici. Grija zilnică și rugăciunea la Sfântul Mormânt intră și ele sub imperiul unui orar strict, prin rotație, îmi explică Joudeh: de la deschidere până la 5.30 dimineața armenii sunt la putere, apoi până la ora 8 e rândul catolicilor, iar restul zilei până seara la 20.30, la închiderea Bisericii, ortodocșii greci au grija Sfântului Mormânt.

De Paște, Adeeb Joudeh are din nou un rol extrem de important. El este cel care verifică toate cotloanele Bisericii Sfântului Mormânt și îl sigilează, înainte ca Lumina Sfântă să se aprindă și să fie preluată de Patriarhul Teofil al Ierusalimului și scos la credincioși.

„Împreună cu armenii, ortodocșii și catolicii, mergem în mormânt, pentru a ne asigura că nu există lumânări aprinse în biserică. Venim afară și încuiem ușa cu sfântul băț și eu pun sigiliul. Nu intră nimeni. Apoi mă duc la Patriarh, îi spun că totul e gata și apoi mă întorc cu Patriarhul la mormânt. Aici rolul meu se termină”, povestește cum decurge ritualul Adeeb Joudeh.

Numai Patriarhul Ierusalimului știe cum se aprinde miraculos Lumina sfântă, iar Adeeb Joudeh nici nu se gândește să risipească în vreun fel misterul, în fața unui jurnalist băgăreț.

Un musulman între cinci biserici creștine

Ierusalimul, precum și multe orașe din Cisiordania de la doi pași, este un amalgam amețitor de religii, etnii și obiceiuri. În Ierusalim, din străduțele strâmte ale bazarului oriental te trezești brusc în fața unei piațete largi a unei biserici creștine, iar cântecul muezinului din vârful vreunei moschei se împacă de la câteva zeci de metri cu vreun clopot sau toacă creștine. Separat și apărați de filtrele armatei, evreii se roagă și ei câteva sute de metri mai încolo, la Zidul Plângerii.

„Când Saladin a venit aici (1187 – n.r.), a vrut să asculte istoria Sfântului Mormânt. Și a auzit de la oameni că unii sultani au distrus biserica, iar Saladin a vrut să urmeze exemplul lui Umar al Khattab (unul dintre cei mai puternici califi din istorie, a trăit între 583-644 – n.r.), care a asigurat pacea cu creștinii. Numai că Saladin nu voia pace doar în timpul său, ci și mai târziu, după ce el nu mai era. Așa că a dat cheia bisericii nobililor din moscheea Al Aqsa, pentru a proteja biserica”, povestește Joudeh cum s-a instalat această înțelegere religioasă din istorie aici.

Legenda locului este și mai frumoasă și explică și mai bine cum – lucru greu de imaginat astăzi – musulmanii au adus aici pacea între religii, iar Adeeb Joudeh îmi arată drept dovadă moscheea de la câțiva pași de Biserica Sfântului Mormânt. Este celebra Moschee a lui Umar, califul Umar al Khattab, care a cucerit și el Ierusalimul în 637, cu peste 500 de ani înaintea sultanului Saladin.

Povestea spune că după ce Ierusalimul i s-a predat, Umar s-a întâlnit cu Patriarhul Sofronius al Ierusalimului, care l-a invitat pe acesta să se roage împreună, în Biserica Sfântului Mormânt. Umar l-a refuzat însă, spunând că dacă ar face asta, toți musulmanii i-ar urma exemplul și ar prelua Biserica Sfântului Mormânt, făcând-o locul lor de rugăciune. Așa că puternicul Calif Umar și-a întins covorașul de rugăciune lângă Biserica creștină și și-a văzut de rugăciunea sa, în liniște. Pe locul respectiv s-ar fi ridicat mai târziu Moscheea lui Umar.

Astăzi, palestinianul Adeeb Joudeh este o prezență distantă, dar respectată în Biserica Sfântului Mormânt. Călugării grec-ortodocși care fac de gardă la Sfântul Mormânt, ordonând cârdurile de turiști care se perindă în mica scobitură de piatră unde se zice că a fost înmormântat Iisus, îi acceptă chiar și un mic trafic de influență, pentru a băga peste rând niște jurnaliști din România. Îi strâng mâna toți ca de la egal la egal – călugări franciscani sau egipteni ortodocși copți, pe măsură ce Adeeb mă poartă prin toate cotloanele celor cinci biserici creștine din interiorul Bisericii Sfântului Mormânt.

Adeeb Joudeh și reprezentantul copților egipteni. Foto: Facebook.

Adeeb nu se vede ca un fel de arbitru deasupra celor cinci denominații creștine care își împart Biserica Sfântului Mormânt: „E greșit. Noi doar deschidem biserica și oricine se poate duce să se roage”. Totuși, în istorie sunt consemnate conflicte între creștini asupra acestui sfânt lăcaș. „Creștinii mai au unele neînțelegeri, dar nu vreau să vorbesc despre ele, nu e problema mea„, râde elegant Joudeh, evitând să dea din casă. Dacă e să iasă ceva mai grav, precum în vremurile de demult, „avem poliție”, râde custodele cheii Sfântului Mormânt.

Ceea ce, privind la armata israeliană care patrulează peste tot în Ierusalim și în teritoriile palestiniene, te face să te întrebi cât din acest amalgam religios este toleranță și cât este respect față de forță, așa cum era de altfel și pe vremea puternicilor Saladin sau Umar.

Refugiați și teroriști. Pacea și Islamul

Privindu-l pe Adeeb Joudeh cum valsează prietenește printre atâtea spițe creștine, nu poți să nu-l întrebi cum funcționează această ecuație, când în același timp, la niște sute de kilometri distanță, în Siria și Irak Daesh omoară creștini într-un exibiționism atroce, iar la alte sute de kilometri, creștinii îi spurcă pe musulmanii care caută refugiu, punându-le grămadă în cârcă toate relele pământului.

„Cum reușim să ne înțelegem aici? Asta e, vocea mea nu ajunge peste tot în lumea. E doar vocea mea”, râde Adeeb Joudeh, supralicitându-și rolul de mediator spiritual.

Devine însă brusc serios: „Umar a scris despre pace și de aici pleacă pacea în toată lumea. Noi vrem să urmăm pașii lui Umar al Khattab și vrem pace. Vorbim despre Daesh sau despre al Nusra, vreau să îți spun ceva: ei nu sunt musulmani. Nu sunt. Regulile Islamului spun că trebuie să fii bun cu ceilalți oameni, să protejezi umanitatea. Ce aud acum și ce văd la televizor despre musulmani… Îmi pare rău. Nu e vorba de musulmani aici„.

Îi reamintesc că acești extremiști care ucid creștini, dar și musulmani de altă denominație decât ei, proclamă cu tărie Coranul și supremația Islamului. Adeeb Joudeh este însă neînduplecat: „Ei spun că sunt musulmani, dar după regulile noastre nu sunt!„.

La rândul lor, creștinii Europei ridică garduri și aruncă orbește totul în cârca musulmanilor care fug din Siria, Irak sau țările africane, pentru a se refugia în Occident.

„Trebuie să fim buni cu acești oameni, ei pleacă din orașele lor pentru a se adăposti. Vor să trăiască. Sunt oameni”, spune în maniera sa simplă și totuși atât de realistă Adeeb Joudeh.

Și îmi arată din nou Biserica Sfântului Mormânt, în care printre creștini lucrează și angajați musulmani, pentru diverse munci: „Din Pământul Sfânt pleacă pacea. Nu ne uităm aici că unul e creștin, unul e musulman. Trăim aici împreună, suntem frați de sânge, nu doar pe vorbe. Și noi credem într-un Dumnezeu, iar musulmanii cred și ei în Iisus, a fost și profetul nostru„.