Nea Gabi și-a sacrificat Regina: „Mergea ca o domnișoară, săraca; o lua la sfert, parcă-i era frică”. Reportaj Gândul la judecata de apoi a Daciei noastre

Dacă în anii trecuți, oamenii s-au plâns că „Programul Rabla” a mers prost, anul acesta ei spun că noul guvern a pus „afacerea pe butuci”; iar situația „din teren” le confirmă spusele. Din motive de „strategie în combaterea pieței negre a voucherelor” – potrivit ministrului Mediului, Rovana Plumb -, în 2013, posesorii de rable nu mai pot folosi trei tichete la achiziționarea unui autoturism, fiecare în valoare de 3.800, ca în anii trecuți, ci doar unul. Și, pentru că e mai valoros – 6.500 de lei -, aceiași guvernanți au hotărât să reducă drastic numărul voucherelor – 20.000 (dintre care 17.000, pentru persoane fizice și 3.000 pentru firme și instituții publice), față de 45.000 în 2012, 120.000 în 2011 și 190.000 în 2010.

Per total, noul executiv cheltuie mai puțin cu programul Rabla; rablele ajunse la REMAT sunt, la rându-le, mult mai puține – 20.000 față de 355.000 în ultimii trei ani; iar nervii oamenilor, mult mai „mulți” și întinși ca praștia.

ULTIMA ORĂ. Programul RABLA: Guvernul suplimentează tichetele pentru persoanele fizice, a anunțat ministrul Rovana Plumb, la GÂNDUL LIVE

TRAGEDIE Un avion de mici dimensiuni, cu 10 persoane la bord, s-a PRĂBUȘIT peste mai multe magazine din centrul unui oraş turistic din Brazilia

21:16

EXTERNE Un om al străzii din Germania a trecut de la agonie la extaz și invers, după ce a primit o MOȘTENIRE mare. S-a îmbătat și a pierdut banii într-o gară

20:00

Nea Gabi sacrifică Regina

„De vineri stau aici. Am frisoane de oboseală. Am trecut pe acasă doar să mă spăl și să mă schimb”. Omul stă cu mâinile în sân, înfipt în asfalt, în fața porților REMAT București Sud din Chitila – nr 499, undeva în vecinătatea Șoselei de Centură. Vipia i-a dat chipul pe răzătoare; e roșu ca un rac și, în răstimpuri, își trage mecanic cozorocul șepcii jilave pe frunte, după care revine la fel de iute, împingându-l spre ceafă – „mă strânge capu””.

Nea Gabi tocmai a sacrificat „Regina”; o Dacie 1310, veche, portocalie. „Uite-o colo!” zice, și mi-o arată peste gardul „cimitirului” cu o privire apoasă. „Lângă aia vișinie. Mergea ca o domnișoară, săraca; o lua la sfert, parcă-i era frică” spune iar, fără să ne privească – nici pe ea, nici pe mine. „Da”, dacă e nevoie de bani, ce să faci?! Am sacrificat-o. Măcar două-trei mii de lei tot scot pe ea”. Își trage iar cozorocul pe frunte, și iar, amintindu-și, îl împinge peste sprâncene. Pe urmă se scarpină la ceafă și își trece latul palmei peste nas.

sursa foto Mediafax Octav Ganea

Îmi spune povestea ca pe o scuză: că și-a făcut socotelile, că decât alte revizii, ITP-uri, acte și impozite, mai bine câteva zeci de milioane de lei vechi; că după aia, sub 30, n-o lasă; că „dă-i în mă-sa de samsari!”. Suma sub care nea Gabi nu e dispus să negocieze cu samsarii de vouchere nu reprezintă nici jumătate din „valoarea de tichet” a Reginei – 1500 de euro. „La urma-urmei, îi iei, nu-i dai. Că dacă o duceam la „fier vechi” mă pricopseam cu 300 de lei. Păi, 300 de lei făcea Regina mea, amărâta, că o dată nu m-a lăsat cu nădragii în vine”.

Face o pauză, cât să-și înghită lacrima; apoi, se face viteaz. „Ba da! O dată m-a lăsat. Când i-am pus motorină. Și ea, săraca, merge cu benzină. Mergea…”. Își înfige mâinile în buzunare, face o piruetă scurtă și o ia în sus, pe lângă șirul de mașini, cu privirea în asfalt.

Un accident de rutină

De la poarta REMAT-ului, cale de o sută de metri, stau, „acostate” la gard, epavele. Dacii – unele vechi, delăsate, altele, bătrâne și sulemenite, vreo câteva pline de riduri ruginite -, una-două Skode, tăcute și stinghere, ba chiar și un Tico, mignon și fără vârstă. Oarecum retras în decor, demn și bățos, un Renault 19. Scăpătat, dar pricopsit, pare să se fi așezat în rând doar ca să asiste la măcel – distant și totuși implicat… într-un accident de rutină.

„Ce faci dom”le, n-ai toți boii acasă?!” întreabă, scos din minți, proprietarul – un domn decent și, până în momentul impactului, cât se poate de curtenitor – pe cel de la volanul „bunicuței” albe, 1300, care l-a ciocnit în fund.

„Iartă-mă, domnule! Iartă-mă, am uitat că n-o mai țin frânele” spune șoferul, coborând panicat să vadă „nenorocirea”. Ochii îi sunt ficși, un pomete îi tresară spasmodic închizându-i sacadat ochiul drept. Se uită și nu-i vine să creadă. „Ce ți-am făcut, frate? Te-am atins puțin în bară”. „Ce puțin, prietene, nu vezi c-ai curbat-o-n jos, poftim!! Îți place? Spune! Îți place?”.

Omul cu Dacia e stupefiat. Dom”le, da” mata ce faci cu mașina asta, că văd că ai bon pe ea. N-o dai la REMAT?!” „O dau, și?”. „Păi, și ce mai contează dacă am șters-o puțin la fund?!”, „Cum, și ce? Dacă o dau la REMAT, trebuie s-o duc târâș, făcută pe ea?! Asta e mașină, nu rablă” spune omul aprins.

sursa foto Mediafax Octav Ganea

„Bree, ce fac cu asta, o mai împing sau o lăsăm acilea în mijlocul șoselei, că io o dau dracu” și-am plecat”, strigă un cetățean mic, într-o salopetă largă, cu față congestionată, proptit cu un umăr în spatele Daciei. „Las-o, mă, omule, n-o mai împinge, nu vezi că i-ai lovit bara dânsului și i-ai curbat-o-n jos?!” spune fără nuanță cetățeanul cu Dacia.

O secundă de liniște, și motorul Renault-ului pornește gutural, profund, pe motorină, ca o mașină în toată firea ei. Merge doi metri și frânează brusc, cu scrâșnet de zile bune. „Poftim” spune omul ei, trântind portiera. „Așa mașină, așa frâne!!” și continuă: „Hai mă, ăla mic, acuma împinge-o, că ai unde!”.

Cu mașina te porți elegant, ca și cu femeia

Cetățeanul mă privește zâmbind cu subînțeles. „Le-am dat o lecție. Cu mașina te porți elegant, ca și cu femeia. O dezmierzi, o mângâi. Nu, una-două, poc una peste fund”. Pe urmă, îmi spune că nu i-a fugit de tot umorul și că pe Renault l-a botezat „Mița”. „Știi, glumă-glumă, da” mi-e greu s-o dau. Da” tot o dau. Am 70 de ani, 1200 pensie, și o țin mai mult de decor. Dar e tânără, totuși. Are 18 ani și 150.000 de km. Mai mergea două sute de mii, ca popa, numai că am probleme cu discul de ambreiaj. Mă costă cât nu face, o mie de lei, cu ce le mai dau lor…”. A adus-o din Germania, de la Dusseldorf, în ’98. A fost cel mai lung drum. Spune că a dat 7.000 de dolari pe ea și că avea, atunci, 54.000 de km. „Probleme n-am avut cu ea. Eu sunt cuminte, ea a fost cuminte; ne-am înțeles. Bani în ea n-am prea băgat – doar în consumabile și într-o tijă de culbutor; aia m-a costat 16 milioane de lei. Acuma, iau cât oi lua, o pup și la revedere!” își încheie povestea domnul Dumitru.

sursa foto Mediafax Octav Ganea

Nepotul „Bunicuței”

Omul cu „Bunicuța” neînfrânată stă rezemat de capotă. Îl întreb de vârstă și râde amuzat. El are ’70, Bunicuța are 36 de ani și piese originale, franțuzești. „Bunicuțele-astea născute în ”70 au fost beton. Bune, dom”le. A mers în toată lumea, pe cuvânt. Și-ar mai fi luat-o din loc, dacă-i aranjam frânele, dar nu-i a mea. E a unui unchi; iar el a murit și ea zăcea în curte. O mânca rugina, păcat de ea”. Pe a lui a dat-o deja. Mi-o arată în curte, în rând cu celelalte 39. „Când am luat-o pe asta a mea, am așteptat patru ani până mi-a venit rândul, am mai plătit și o asigurare, cu totul, cam la 75.000 de lei. Da” cât am așteptat eu, cât am răbdat, și parcă tot n-a fost stresul ăsta pe care îl trăiesc acum. E ceva de groază. Alerg din luna mai după acte, stau aici de patru zile, am dat una, și parcă nu se mai termină și cu asta. Și-au bătut joc. Parcă anii trecuți a fost altfel. Ce fac oamenii, săracii, care n-au prins tichet azi și stau aici, ca și mine, de atâtea zile. Ăștia n-au avut azi decât 40 de vochere. Nu știe nimeni dacă mâine le mai repartizează cineva ceva; ori poimâine. Stăm aici, ce să facem?” îmi spune omul, uitându-se în lungul gardului.

Ghinion de octogenar

„Cum să nu le mai dea tichete, domnule, nu se poate!” mă interpelează o doamnă, aproape octogenară, cu o bluză înflorată și o pălărie asemenea. Eu am numărul unu, din seria a doua. Am fost a 20-a din prima serie. Ne-am așezat aici de vineri și, azi-noapte, soțului meu i s-a făcut rău. L-am dus la doctor, i-a făcut ce i-a făcut, și-a mai revenit, și ne-am întors. Numai că, între timp, dimineață, băgaseră în curte 40 de mașini. Și pe a mea, cu numărul 20, au lăsat-o afară, domnule. Spuneți dumneavoastră, acuma ce facem?! La pensiile noastre, asta ne era speranța! Luam actul ăla, cum îi zice, și îl vindeam cu 1500 de lei. Ce să fac?”

Mă privește direct în ochi, așteptând un răspuns pe care nu i-l pot da. Începe să plângă încet, calm, liniștit, ca un oftat. „Am stat în soare, domnule, zilele astea. Am obosit. Am 80, merg pe 81. Ghinion, să mi se facă rău tocmai acum. Știi, eu de tânăr am avut probleme cu soarele” îmi spune soțul femeii, rușinat de slăbiciunea lui. Îmi strânge brațul, tremurând, cu mâna descărnată. Ridică din umeri și pleacă în spatele femeii cu pași mici.

Soții Cazacu se pierd, de braț, neajutorați, printre mașinile străzii, îndreptându-se cu mers nesigur spre Dacia lor, cea de toate zilele, rătăcită între alte zeci, sute, mii.

sursa foto Mediafax Octav Ganea

Cât am avut, atât am dat

„40 am avut, 40 am dat. Degeaba spun unii că pe net au văzut ei că primim 61 de tichete. Ce să facem cu ele?! Să le ținem să ne luăm amenzi? Pentru ce? Atâtea au fost azi; mâine vedem ce mai primim. Dacă mai primim. Dacă nu, la anu”!” spune Alexandru Mărcuceanu, inginerul care se ocupă cu colectarea la REMAT București Sud din Chitila. „Domnu” inginer, dar eu am numărul unu, am fost a 20-a și nu m-ați luat. Ce fac eu acuma?!” răzbate printre voci nervoase de bărbat, vocea limpede a doamnei Cazacu…