Prima pagină » Reportaj » Pașaportul întins care spune o poveste

Pașaportul întins care spune o poveste

Publicat: 16/08/2014, 09:00

Singurul lucru pe care îl țin minte despre chipul Samiei sunt ochii, acei ochi mari, căprui, pe care i-au moștenit și fetele ei. Niciuna din aceste femei nu te lasă să le fotografiezi, își feresc privirea când te uiți la ele. Chipul lor nu spune nimic celui care nu vorbește aceeași limbă ca ele, o limbă a unor experiențe cumplite, pe care numai ele le pot înțelege.

Copiii Samiei, în schimb, sunt greu de uitat, deși ca ei sunt mulți alții în toată Turcia. Când m-am apropiat de ei, Samia l-a pus pe cel mic pe un butoi. Stătea acolo, cu un pahar gol într-o mână și molfăind paiul pe care îl ținea în cealaltă mână. Din când în când, Farah, cea care avea cornul, îi dădea câte puțin să mănânce. Fetele mai mari s-au pus repede lângă el, să le fac poză împreună. Samia ținea pașaportul lângă capul copilui de pe butoi, cu toate că nu era al lui.

FOTO: Alina Matiș/gândul

Am văzut multe femei ca Samia prin Istanbul, departe de granița aceea cu case albe la care mă uitam eu din spatele gardului cu sârmă ghimpată. Sunt și bărbați. Stau pe străzi din zone turistice, prin câte un bazar, pe poduri. Unii stau cu spatele. Doar pașaportul e mereu cu fața la trecător.

În Istanbul, cerșetorii sirieni sunt acum un fel de români și bulgari la începutul anilor ’90, un fel de refugiați din Bosnia ai anului 1992 ori dintr-un Kosovo al anului 1998. Pașaportul sirian e bun neprețuit pentru sirienii care trăiesc din cerșit în Istanbul. El spune singur povestea mâinii întinse.

FOTO: Alina Matiș/gândul

Sirienii din Istanbul sunt diferiți de cei de la graniță. În Istanbul, cerșesc, sperând ca pașaportul lor să spună povestea pe care mai ales străinii să își dorească să o audă. În deșert, însă, în comunitățile mici de la granița cu Siria și Irak, însă, nu îi prea vezi cerșind. Încearcă să muncească, să construiască o casă, să îți vândă ceva, oferindu-ți, eventual, și povestea lor.

Cele mai recente date spun că, în toată Turcia, se află acum 800.000 de asemenea povești.

Mă găsiți pe Facebook – Alina Matiș și pe Twitter – @alinamatis