Povestea copiilor care trăiesc într-un depozit de filme, deși nu au fost în viața lor la cinema. GALERIE FOTO

Patru copii cu vârste între 6 și 12 ani trăiesc împreună cu părinții în fostele birouri ale Depozitului de filme din Cluj, ajuns o ruină, fără apă și curent. În curte, o cărare de peliculă de film călcată în picioare duce spre clădirea unde copiii stau așezați într-un fotoliu și „citesc” peliculele.

Foto: Mediafax Foto: Raul Stef

ACTUALITATE Cum afli dacă telefonul tău este ascultat. Semnele clare că ți se ascultă apelurile și ți se citesc mesajele

09:38

LIVE UPDATE Război în Orientul Mijlociu, ziua 447. Stare de asediu în Homs, Siria/Impas în negocierile Hamas-Israel

09:15

Doi trandafiri într-o cană ciobită aflată pe pervazul ferestrei aruncă o pată de culoare în penumbra cenușie a încăperii. Sub geam, la o măsuță joasă, Emanuel, un puști de 12 ani, silabisește din cartea de limba română versurile poeziei „Patria română” de George Coșbuc, pe care o scoate dintr-un ghiozdan roșu. O lumină chioară abia se strecoară prin ochiul de geam plin de praf. Băiatul se grăbește cu cititul pentru că, odată ce se lasă seara, nu-și mai poate face lecțiile.

Foto: Mediafax Foto: Raul Stef

Locuința nu are lumină, nici apă, iar familia a rămas și fără lumânări. Și bateria de mașină, la care este legat un bec anemic, dă semne că s-a epuizat. Când vin de la joacă, se spală toți pe mâini într-o albie verde, din plastic, lipită de peretele clădirii și plină cu apă de ploaie. Apă de băut aduc de la o firmă din apropiere, cam 20 de litri pe zi.

Foto: Mediafax Foto: Raul Stef

Emanuel Bunaciu locuiește împreună cu familia sa în fostele birouri administrative ale Depozitului de Filme al România Film din Cluj-Napoca, într-o clădire abandonată, ajunsă o ruină. Încăperea în care învață băiatul, care este în clasa a III-a la o școală din comuna Baciu, de lângă municipiu, are o ușă capitonată, acoperită cu vinil, acum tăiat. Acolo stă cu cei trei frați ai săi mai mici – Alexandru, de 9 ani, Maria, de 8 ani, și Andrei, de 6 ani.

Foto: Mediafax Foto: Raul Stef

Mama, Luminița, lucrează aproape toată ziua, iar concubinul acesteia, Petru Macingo, sudor la o firmă din vecinătate și tatăl celor doi copii mai mici, apucă să treacă pe acasă, să-i supravegheze. Au locuit până acum în mai multe locuri din Cluj, dar au auzit anul trecut de clădirea părăsită și s-au mutat aici.

„Erau gunoaie până sus, o mizerie mare. Am curățat eu cu muierea și ăștia patru copii, toate camere erau pline. Noi am făcut curat, nu o făcut nimeni. Am plătit o mașină de gunoi să îl ducă. Știu că aici o fost ceva depozit de filme, pe noi ne-a lăsat să stăm aici doamna directoare. Eu mai fac și pe paznicul, nu las pe nimeni să fure ce se mai poate”, afirmă Petru Macingo.

El mai spune că familia sa a făcut cerere la Primăria Cluj-Napoca pentru a primi o locuință socială, dar li s-a comunicat că nu întrunesc punctajul necesar.

Așezați într-un fotoliu, în mijlocul mormanelor de peliculă, copiii „citesc” filmele

Singura bucurie a copiilor, locul lor preferat de joacă, este Depozitul de Filme, o clădire fără geamuri, cu pereții scorojiți și acoperiți de graffiti, unde zac munți de peliculă de filme, și o hală abandonată.

Foto: Mediafax Foto: Raul Stef

O cărare tăiată prin tufișuri, acoperită, la fel, de pelicule vechi, duce spre „cinematograf”, hala din apropiere, plină de kilometri de peliculă și role de film, unde copiii au dus un fotoliu și unde, înghesuiți unul într-altul, „citesc” filmele. Copiii au cinema la ei acasă și propriul lor festival de film, în care pot viziona ce vor și când vor. Nu au fost în viața lor la un cinematograf adevărat, iar primul film din viața lor, pe un ecran, l-au văzut doar în cadrul unei proiecții TIFF.

„Uite-l pe Florin Piersic”, chiuie, bucuros, Emanuel, descoperind figura lui Mărgelatu cu nelipsita pălărie neagră pe cap, într-un cadru cât o cutie de chibrituri colorată. Ține pelicula spre lumină și o derulează încet, imagine cu imagine, „citind” filmul. Aruncă pelicula și ia alta din mormanul care acoperă ca un covor de celuloid întreaga încăpere.

„Aici e o mașină și sunt doi polițiști. Cred că au urmărit pe un hoț care a furat mașina și l-au prins. Uite, aici e mașina aia, albă”, îi arată Emanuel cadrele fratelui său, Alexandru. Derulează pelicula cu repeziciune.

„Aici îs niște oameni pe scări. Și o fată. Poate e cu hoțul și au prins-o. Și ăsta e un castel, iar ea s-a ascuns aici”, adaugă băiatul.

Scenariul filmului polițist se creează din mers și nu are nevoie de dialoguri, voci sau muzică.

Copiii vin zilnic la „cinematograf” și își aleg ce pelicule vor, mai vechi sau mai noi. Cele mai vechi le studiază rapid și le aruncă, pentru că nu se vede mare lucru. Dintr-un cadru, un Florin Călinescu mai tânăr le zâmbește scurt. Copiii nu-l recunosc, nu au auzit niciodată de el. Nici de alți actori sau actrițe. Doar de Florin Piersic. Nici de desene animate nu au auzit.

Emanuel vrea să se facă polițist când va fi mare, iar la școală a început să învețe limba engleză. Nu știe cum îl va ajuta asta în viață, dar speră ca, odată și odată, când va vedea „un film american adevărat să poată înțelege ce vorbesc actorii.
Lui Alexandru îi plac și filmele „indiene” și le caută de zor, răscolind mormanul de pelicule. Negăsind nimic pe placul lui, se agață de câteva pelicule care atârnă din tavan ca niște liane și se leagănă imitându-l pe Tarzan. După care se aruncă pe covorul de pelicule și face câteva tumbe. „De Tarzan am auzit. Este film cu el, nu? Oare îl găsesc aici?”, întreabă copilul, înhățând o rolă de film.

Foto: Mediafax Foto: Raul Stef

Petru Macingo a „citit” și el peliculele abandonate ale Depozitului de Filme și a descoperit filme în care jucau Florin Piersic și Chuck Norris. Pe Florin Piersic îl cunoaște personal, pentru că, sudor fiind, i-a făcut o lucrare la gardul casei.
„Am povestit de mai multe ori cu el, e băiat de băiat, mare actor. Sufletist. Am văzut filmele lui, mai ales alea cu Mărgelatu. Săptămâna viitoare îi duc pe toți patru copii la film, la cinema, la «Florin Piersic», să vadă cum e”, promite Petru.

Bărbatul scoate o hârtie de cinci lei și i-o dă Mariei, iar copiii o iau la goană să-și cumpere înghețată, urmând să o savureze la cinematograful de acasă, până când vor ajunge să guste, așezați într-un fotoliu confortabil dintr-o sală de cinema adevărată, din tradiționalul popcorn.

Depozitul de filme din Cluj-Napoca, fost depozit al RADEF România Film, abandonat în urmă cu opt ani, a găzduit câteva proiecții în cadrul TIFF – „Ultimele locuri rămase”, un film cipriot și „Ultimul proiecționist”, o producție britanică, fiind inclus într-o campanie de salvare a clădirii inițiată de echipa lui Tudor Giurgiu.

Proiectul „TIFF salvează Depozitul de Filme” vrea să strângă, într-o primă fază, 7.000 de euro pentru reabilitarea clădirii, după care să o transforme în primul Muzeu al Cinematografiei din România.