Prima SCRISOARE DESCHISĂ pentru Moș Crăciun. Cum a arătat Sărbătoarea Crăciunului în presa din ultimii 100 de ani

În ultimii 130 de ani, Crăciunul a găsit loc să zăbovească în presa românească, chiar dacă la începuturile acestei perioade a lipsit cu desăvârșire. A trecut de la o sărbătoare care și-a „pierdut caracterul” la un moment care ocupa pagini întregi în publicațiile vremii, ajungând, în 1990, la un „Moș Crăciun reabilitat”.

Crăciunul, una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății, celebrează nașterea lui Iisus și este prilej de a petrece în familie, lângă bradul împodobit, cu bucate tradiționale, colinde și daruri așteptate atât de copii, cât și de cei mari.

Sărbătoarea creștinătății a fost relatată în mod diferit în presa din ultimii aproximativ 130 de ani. Astfel, dacă, în 1883, ziarul Timpul nu prezenta deloc sărbătorile de Crăciun, în 1930, ziarele Adevărul și Cuvântul dedicau spații ample Crăciunului. Tradiția Crăciunului a continuat să fie abordată în presă, în ani precum 1930 – 1940, dar și în 1989 și 1990, după Revoluția română.

„Hoțiile de la Primărie” în loc de cadourile de sub brad, în 1883

Ziarul Timpul din 24 decembrie 1883 nu prezenta deloc sărbătorile de Crăciun. Oamenii puteau găsi titluri precum „Hoțiile de la Primărie”, o căsuță zilnică a publicației. Cu o privire scurtă aruncată în paginile din urmă, niciun rând scris despre Crăciun, nici pe 20, 21, nici pe 22 decembrie.

În schimb, pe 20 decembrie, în filele ziarului se regăseau articole despre revocarea „presidentului” tribunalului din Bacău, informații venite de la Paris, Hamburg, Berlin, Londra, Bruxelles, Roma, Hong-Kong și Agram. Cititorii puteau afla de recentele grațieri, despre inaugurarea liniei „Titu-Tergoviște”, dar și despre vacanța Camerei, până pe 10 ianuarie, inclusiv, timp în care „cameriștii vor avea timp, pe la căminele lor, să cugete asupra proiectului de revisuire al d-nului C.A. Rosetti”.

Cititorii aflau, pe 21 decembrie, tot despre „Hoțiile de la Primăria Capitalei”, despre „cei doi Dumas”, iar pe 22 și 23 decembrie românii puteau citi despre „densitatea și calitatea dinasciantismul roșu” și despre „politica externă a acestui partid”.

Crăciunul în 1930, o sărbătoare care „și-a cam pierdut caracterul”, întrucât „lumea nu mai are vreme – și nici bani, deci nici dispoziție – pentru petrecere”

Sărbătoarea Crăciunului este relatată în ziarul Adevărul din 25 decembrie 1930 într-un mod foarte divers, care oscilează între religios, social și satiric.

Astfel, pe prima pagină tronează un desen, cu versurile „Steaua sus răsare ca o taină mare…”, în care niște oameni se uită la un brad de Crăciun în vârful căruia este așezată o stea pe care sunt scrise cuvintele „Viitorul Guvern”. Tot pe prima pagină, chiar alături de titlul ziarului apare un scurt pamflet: „În ajunul Crăciunului, Camera a introdus lucrul de noapte, ca la brutării, și a scos un buget… pâinea lui Dumnezeu!”.

În aceeași notă, ziarul Adevărul din 25 decembrie 1930 prezintă mai multe fotografii cu oameni cu probleme de sărbători, între care una în cadrul unui material cu titlul „‘Clubul’ șomerilor… Viața de câine a celor fără Crăciun, O raită pe sub podurile Dâmboviței”.

Totodată, pe prima pagină a ziarului apare o poezie intitulată „De Crăciun” de Emil Isac, în a cărei primă strofă se spune: „Copii săraci, care nu aveți nici jucării, nici brad,/ O, simt cum lacrămile voastre grele cad./ Și cum ați cere și voi dragoste și jucării/ Și cum v-ați bucura și voi cu ceilalți fericiți copii!”.

Pe prima pagină apare și un material intitulat „Petrecerea de sărbători”, care demonstrează că în 1930 lucrurile nu stăteau foarte diferit de perioada actuală.

„Pe vremuri, când viața era mai ușoară, când timpul nu lipsea, când oamenii lucrau mai izolați, când căminul – cu bucatele și cu vinurile lui – avea o însemnătate de căpetenie… sărbătorile, mai ales cele de Crăciun, dădeau cel mai bun prilej neamurilor și prietenilor să se întâlnească la un pahar de vin, după o recoltă și în așteptarea cele viitoare. Astăzi însă sărbătorile și-au cam pierdut caracterul. Lumea nu mai are vreme – și nici bani, deci nici dispoziție – pentru petrecere. Căminul s’a ruinat. Soțul și soția sunt la lucru – la biurou, la catedră sau în laborator. Se întâlnesc la mese și seara, târziu. Gospodina nu mai are știința, și nici nu găsește timp, să întindă foile de plăcintă pe mobile. Cofetăria îi stă la dispoziție. Și nici curcanul nu se mai rumenește în cuptorul căminului – subt privegherea copiilor cu botișor sensibil – ci vine de-agata dela bucătărie și dela restaurant (…)”, se spune în materialul respectiv.

De asemenea, se face referire la faptul că, „luați de zarva și de tempo viu al afacerilor, oamenii n’au nici timpul să mediteze, să-și treacă pe dinainte amintirile, să se înduioșeze”. „N’au vreme să-și cerceteze suportul moral (…) În zilele de sărbătoare, oamenii de-abea ar avea vreme să se odihnească pentru un an de muncă și să facă cunoștință cu copiii – lăsați de capul lor (…) În familii, de Crăciun oamenii se pot judeca bine, se pot certa cumse cade – lucru ce, în timpul anului, este aproape imposibil (…) Sărbătorile dau femeii ocazia unei ședințe furtunoase în parlamentul familial – o ocazie unică pe an, care n’ar trebui scăpată: inculpatul e de față, și-l poți ținea legat la stâlpul infamiei cinci zile și cinci nopți – cu intermitență… Din acest punct de vedere, chefurile cu musafirii, petrecerile în localuri, etc. – nu fac doi bani. Sărbătorile trebuesc benchetuite acasă în tête-à-tête – cu amintiri, cu reproșuri, cu zâmbete, lacrimi și cu scandal. Altfel sărbătorile n’au nici un rost”.

Publicația cuprinde în numărul de Crăciun și materiale religioase, reunite sub titluri „Steaua lui Hristos”, „Pacea lui Iisus”, dar și altele cu tentă socială „Crăciun de sacrificiu” și „Plecarea Regelui la Sinaia”, în care se spune că Regele Carol a plecat din Gara de Nord cu un tren special la Sinaia, unde va petrece sărbătorile.

Și ziarul Cuvântul din 25 decembrie 1930 dedică prima pagină sărbătorii Crăciunului, având în centrul acesteia pe „Maica Domnului”, imaginea unei icoane păstrate într-o biserică din Rusia. Tradiția spune că această icoană „a fost aflată animată ‘ntr’un copac dintr’o pădure în 1383”, iar autorul e necunoscut.

Tot pe prima pagină apare și materialul „Minunea din Bethleem”, dar și „Să nu le mai dați bună ziua!” – Poveste de Crăciun. Ediția cuprinde și alte materiale dedicate sărbătorilor, între care un Colind de Mircea Vulcănescu: „Colind sărac/ suflet sărac./ Să pot, m’ași fi făcut colac./ Și’n miez de nucă aș fi vrut să mă prefac, / dar n’am putut,/ căci nu-i pe plac.(…)”.

„Anchete” din halele cu „alimente eftine, dar lipsă de cumpărători” în ajun de sărbători, în 1931

În apropierea Crăciunului anului 1931, ziariștii de la Curentul se concentrează pe semantica acestui cuvânt. Astfel, cititorii descoperă că „devine interesant când afli că în nici o limbă a popoarelor creștine această zi nu se cheamă ca în românește, afară de cea ungară care incontestabil a luat pe «Karacsony» dela noi cari eram de mult creștini la venirea lor”.

Pe 25 decembrie, publicația prezintă „Sărbătorile fără veselie ale deținuților; Un popas, de Crăciun, printre pensionarii «cetăților ispășirii»”, un reportaj despre serbările de Crăciun ale deținuților din închisoare Văcărești. „Dar cine poate imagina formidabila vibrațe sufletească a celor închiși, la gândul că zilele Crăciunului nu sunt acelea în care își va putea revedea în tihnă pe cei iubiți de dincolo de ziduri”, fac parte din articolul din Curentul.

Ziariștii „anchetează” piețe și hale în ajun de sărbători, iar „informațiile” sunt prezentate pe 25 decembrie și se învârt în jurul sintagmei „Alimente …eftine, dar lipsă de cumpărători. „O raită prin piețe în ajun de sărbători dă prilejul să constatăm că efectele crizei sunt mult mai mari decât se poate închipui. (…) O pereche de pui cu 60-65 de lei, o pereche de curcani cu 250- 300 de lei, iată prețuri cari convin consumatorului, nu însă și negustorului. În hala de pește, liniște. (…) Pe platoul din strada Halelor, munți de brazi, cari așteaptă în zadar cumpărători. (…)”.

Scrisoare deschisă pentru Moș Crăciun în 1937, ultima zi de „propagandă electorală” și „obiceiu” românilor de Sărbători

„Minciuna lui Moș Crăciun a învins veacurile. E același și astăzi. Numai Moșul s’a schimbat. Vremurile au trecut peste el, silindu-l să se adapteze lor. Copiii de azi știu că după cum ei n’au fost aduși de barză, nici Moș Crăciun nu e decât un unchi, «tăticu» sau un vânzător de magazin cu jucării. Halatul roșu nu e decât un accesoriu inutil, barba niște câlți cari se deslipesc. Esențialul rămâne coșul cu daruri”, scriau ziariștii de la Timpul în materialul „În vitrinele magazinelor, daruri de Crăciun”, din 20 decembrie 1937.

Crăciunul din 1937 a fost și unul politic, pe 22 decembrie fiind organizate alegerile generale. Acestea au fost și ultimele alegeri ale României înainte ca Regele Carol al II-lea să dizolve Parlamentul și să instaureze o dictatură regală în februarie. „În ultima zi de propagandă electorală: încăerări, schimgiuiri, telegrame de protest către Suveran, scrisori între șefii de partide” este materialul care anunță ziua votului.

Și chiar și așa, cu alegerile generale, pe 25 decembrie, Timpul deschide ziarul cu un brad mare și o povestire de Grigore Gafencu, director al publicației.

Cititorilor, ziarul Timpul le transmitea „cele mai bune gânduri de sănătate, belșug și pace”. „Când mâine, clopotele vor suna, dela un capăt al globului pămânesc la celalt lumea întreagă, prinsă în vâltoarea unor cumplite frământări va tresări de îngrijorare: – Ce înseamnă vuetul de clopot? Sună a alarmă? A sosit ziua mult temută a sângeroasei încăerări? Nu. Nu a sosit decât Crăciunul – ziua Păcei. Și a sosit pe neașteptate, pe furiș. Niciun semn prevestitor nu a ajuns până la noi: afară nu a căzut nici un fulg de zăpadă, înăuntrul sufletelor noastre nu a răsunat nici un avânt împăciuitor”, scria Gafencu, în ediția din 25 decembrie.

„Aproape nu există eveniment mai de seamă legat de viață, pentru care Românul să nu aibă o datină sau un obiceiu. Fiecare sărbătoare, fiecare anotimp, fiecare vârstă își au obiceiurile lor, în care sufletul omului se așează, după anumite ritualuri statornice din străbuni. (…) Nicăieri, ca la țară și niciodată mai bine ca la Crăciun – nu se poate simți mai profund adevărul celor afirmate”, se preciza în articolul „Frumoasele noastre obiceiuri de Sf. Sărbători ale Crăciunului”.

În urmă cu 77 de ani, colindele surprindeau prin alte versuri precum „Dați-ne un colac bun/ Bună dimineața la Moș Ajun/ Dă-mi un covrig/ Că mor de frig” și „Fășețel în foi de măr/ De când Domnul s’a născut/ Văi adânci au isvorît/ Crâng uscat frunză i-a dat/ Câmp pârlit a înverzit”.

Tot pe 25 decembrie, apare o „scrisoare deschisă” adresată lui Moș Crăciun. „Onorate Moș Crăciun/ Iartă-mă că îți scriu la ziar/ Dar adresa d-tale n’am găsit’o în anuar/ Timpul fiind o gazetă de tiraj, nu e așa/ mi-am închipuit, firește, c’o ci tești și d-ta/ Astfel vei avea plăcerea ca să-ți a mintești de mine/ De copilul de-odinioară care te-aș tepta pe tine. (…) Ba ceva mai mult: acuma faci și pe politicianu!/ Să nu-mi spui că e calomnie! Am martor: Dinu Brătianu/ S’ a jurat omul pe barbă, pe șefie și diurne,/ Cum că te-a văzut pe tine cum controboiai prin urne/ Si-asta-i foarte explicabil: după-a coperiș socot/ Tu intrași prin coșul sobei drept în localul de vot/ Dar ce căutai acolo, Moș Crăciune, poăi să spui/ Cine te-a rugat lui Guță alte voturi să-i mai pui?/ Ai să-mi spui Dinu Brătianu, pentru că mi te-a trădat? (…) Iar tu vrând să faci glume de senil spiritual/ Îl scoseși din sac pe Guță cu partidul liberal/ Chestia asta Moș Crăciune, dacă-aș reclama-o’n cer/ Ți se’nfundă rău, dar nu vreau om bătrân s’ajung/ În sfârșit mai am cu tine înc’o răfuială mare/ Bre, afară de sarmale nu mai știi altă mâncare?/ (…) Înainte de încheierea, onorate Moș Crăciun/ Te rog ia’n considerație toate câte ți le spun/ Fiindcă zău îmi este milă când te văd om în etate/ Umblând pe acoperișuri, haida-ha cu sacu’n spate…/ Tu de când faci slujba asta, n’ai avansat pe pământ/ Ai rămas tot „Moș” Crăciunul, n’ ai ajuns la rang de sfânt/ Și dacă mai faci năzbâtii, cerul se scandaliează/ Și te pomenești de odată că pe loc te deblochează”, de N. Constantinescu.

În ziarul Timpul, Moș Crăciun a fost și în lumea vedetelor de cinema, dar a realizat și un material cu recomandări pentru masa de sărbători. Astfel, gospodinele nu trebuiau să-și facă prea multe griji, editorii publicând și rețetele. Astfel, pentru prima zi este recomandat crap cu smântână, sarmale cu mămăliguță, friptură de curcan cu salată, tort cu cremă de cafea, fructe, a doua zi ar fi potrivită o salată franțuzească, caltaboși, rață umplută, tort de migdale, iar a treia zi pate de ficat de gâscă, ciorbă de potroace, purcel de lapte pe varză, salată de fructe cu frișcă.

Timpul publica „Colinda sufletelor, da ziua datinelor, la Palat, la Patriarhie și la ateneu, mișcătoare festivități, la care a asistat și Suveranul”, „Sus boieri nu mai dormiți”, un material de Cezar Petrescu, și un material scris de regina Maria, intitulat „Picături de negreală deasupra Londrei”, un articol ce prezintă o poveste de Crăciun.

Crăciunul în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

În ciuda conflictului mondial, România își menținea încă neutralitatea și continua să acorde o importanță mare sărbătorilor de Crăciun.

Astfel, ziarul Curentul din 25 decembrie 1940 are întreaga primă pagină dedicată sărbătoriilor de iarnă, pe aceasta fiind publicată o imagine color cu Moș Crăciun, peste care sunt suprapuse patru desene mai mici cu diferite obiceiuri specifice sărbătorilor, respectiv împodobitul pomului, mersul cu Steaua, colindatul și Magii de la răsărit.

Spre deosebire de alte publicații socialiste din acea perioadă, Curentul dedică întreaga sa ediție din 25 decembrie 1940 unor materiale despre sărbători, precum „Nașterea Domnului Iisus Hristos în lumina celor mai noui cercetări”, „Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu”, „Crăciunul străbun”, „Chemarea primilor fulgi”

În materialul „Crăciunul străbun” se spune că „I-a fost dat neamului nostru, dela Dumnezeu poate, să trăiască din plin bogăția unei specifice vieți spirituale. N’am vrea, prin aceasta, să contestăm spiritualitatea unor alte națiuni, dar nimeni nu va putea tăgădui nouă vreodată farmecul de nedescris și de nepătruns, cu care știm noi poporul român să ne trăim înălțătoarele zile ale sărbătorilor creștinești”. Materialul face referire și la versurile lui George Coșbuc „Afară ninge liniștit/ Și’n casă arde focul, / Iar noi pe lângă mama stând/ De mult uitarăm jocul”.

Crăciunul artiștilor celebri ai anilor 1940: De la Mihai Popescu la Ion Dacian și Dina Cocea

Un „interview-anchetă în lumea teatrală” din ziarul Curentul din 25 decembrie 1940, intitulat „Moș Crăciun printre actori”, prezintă perspectiva unor artiști celebri ai perioadei respective, între care au răspuns Mihai Popescu, Ion Dacian și Dina Cocea.

„Luat din scurt, d. Mihai Popescu crede în Moș Crăciun: ‘ fiindcă n’a uitat niciodată să vină, încă de când eram copil. Întotdeauna m’a vizitat și nu s’a desmințit niciodată. N’am niciun motiv să mă’ndoiesc și acum de el și mi-ar părea chiar mai rău decât în copilărie, dacă n’ar veni (…)”.

Ion Dacian, la momentul respectiv director al teatrului Alhambra: „Fiind de neam de preoți din Ardeal, – chiar tatăl meu e popă într’un pitoresc orășel din Târnava Mare – am fost crescut cu credința și frica lui Dumnezeu, așa că e firesc să cred în Moș Crăciun, și iată cum: odinioară mi-l închipuiam ca pe un moș bun, cu barba colilie, care răsplătește pe copilul cuminte și nu dă atenție celui rău. Azi, cred în Moș Crăciun, ca într’un simbol al existenței unei puteri divine, diriguitoare a destinelor omului. Spiritualicește vorbind, Moș Crăciun, și azi nu poate aduce bucurie, decât celor care se comportă potrivit principiilor etice. Pentru că pe un fond sufletesc stricat, nu se poate altoi o idee generoasă”.

La rândul său, Dina Cocea spunea: „Cred în Moș Crăciun dacă e gentil”.

Crăciunul socialist cumpătat: „militantul socialist trăiește zi de zi această aspră viață a norodului”

Libertatea – ziar de informație și luptă socialistă – din 24 decembrie 1944 are un material pe prima pagină, intitulat „Sărbătorile noastre”: „Anul acesta, poporul nostru va prăznui sărbătorile, altădată îmbelșugate, cu multă cumpătare. Militantul socialist trăiește zi de zi această aspră viață a norodului (…) Nu are dreptul militantul socialist, în aceste vremuri grele, să evadeze, să părăsească corabia socială. Furtuna va trece (…) Norodul muncitor trece prin cele mai grele clipe ale luptei sale împotriva opresiunei. Hitlerismul face ultimele sale sforțări ca să se cramponeze de câte-un colț de stâncă”.

În ediția din 25 decembrie 1944 a ziarului Libertatea, pe prima pagină tronează un desen cu „omul socialist”, alături de cuvântul „Muncă”. „Trăiască Socialismul!”, „Trăiască Libertatea!”, sunt alte îndemnuri de pe prima pagină a publicației, care include totuși și un material intitulat „Gânduri de Crăciun”, ce se referă într-o manieră mai inedită la Fecioara Maria: „Crăciunul ar putea fi – văzut prin prisma ideilor desbărate de prejudecăți – un omagiu adus femeii și maternității. Copilul ‘ce s’a zămislit’ în pântecele fecioresc al Mariei – și a cărui naștere avea să sguduie mai târziu, din temelii așezările omenești – ‘s’a coborît’ pe pământ, între noi toți, cu o dragoste nesfârșită pentru făptura care l-a dăruit vieții”.

Crăciunul după Al Doilea Război Mondial – o bucurie „inconceptibilă”, „sub un cer de oțel”

„Ne am deprins de o viață întreagă să sărbătorim ziua Nașterii Domnului, – potrivit înțelesului acestei înalte sărbători – cu prealabilă și bucuroasă pregătire. Dacă nu prea mulți dintre noi erau în stare să urce cu mintea și cu amintirile istorice, până la augusta înălțime a Bethleemului, lumea ceallată, amestecată și numeroasă, se mulțumea cu ceva daruri pământești, cu o dimineață petrecută tradițional la biserică și cu desfătările mesei. Azi, sărbătoarea de iarnă a creștinătății vine spre căminele noastre sub un cer de oțel și într-o atmosferă de tragedie. Nu ne tihnește Crăciunul. Și nu știu cum ar putea să-i tihnească fie și celui mai adăpostit dintre noi. (…) Moldova este în ghiarele pieriei. La câțiva pași de vitrinele din centrul nostru bucureșean, ard în umbră ochii de lup ai foamei, ai disperării și ai descompunerii sociale. (…) Bucuria Crăciunului este inconceptibilă și perimată dacă nu zmulgem fiecare, din sărăcie și din puținul nostru, o părticică pentru cei care nu mai au nimic. Dați, bogaților. Milostiți-vă! Muiați inimile voastre, cei care vă credeții fiii Bisericii, în izvoarele dărniciei. (…) Hristos nu stă la masa de Crăciun a celui fără milă și fără dărnicie”, nota Gala Galaction, pe 24 decembrie, în Adevărul, în 1946.

Tot în Adeverul, B. Brănișteanu, directorul ziarului din acea perioadă, scrie un material intitulat „Să luăm aminte! Reflecții de Crăciun”. Atmosfera descrisă de Galaction continuă și în rândurile lui Brănișteanu. „Trăim astăzi împrejurări tragice. Avem cuvânt să fim bucuroși că am scăpat de coșmarul barbariei dictatoriale, că am văzut sfârșit groaznicul război, dar nu ne putem sărbătorii salvarea noastră, a țării, a omenirii”, scria directorul Adeverul.

În paginile ziarului apărea un anunț privind „opera de ajutorare «Crăciunul săracului»”, organizată de Partidul Național Liberal, în care au fost împărțite oamenilor îmbrăcăminte, alimente, dar și bani.

Crăciunul în 1947: „o sărbătoare cu suflet nou”

În Timpul – mare ziar de informație și reportaj – din 24 decembrie 1947 apare un material cu titlul „În preajma Crăciunului”, pe prima pagină, alături de „Investitura Noului Mitropolit al Moldovei și a altor doi înalți chiriarhi/ Solemnitatea dela Palatul Regal și Cuvântarea M.S. Regelui”, dar și alături de „Mesagiul Mareșalului Tito către D. Prim Ministr. Dr. Petru Groza”.

„Crăciunul este, anul acesta, o sărbătoare cu suflet nou. Populația îl întâmpină eliberată de neliniști și de coșmaruri. Între Crăciunurile din anii din urmă, cu lipsurile și tristețile lor, și cel de azi, munca categoriilor producătoare, efortul lor constructiv, au așezat o piatră despărțitoare. Țara are azi, dacă nu belșug, siguranța celor de trebuință. Între timp, au fost reforma monetară și recolta satisfăcătoare, la care spiritul de ordine și de gospodărie în economie au adăugat un plus de condiții favorabile. Roadele stabilizării am început să le culegem. Este evident că muncitorul, țăranul, intelectualul sunt azi mai înlesniți ca ieri. În magazine, în cele alimentare, în cele de confecții, mișcarea e vie. Nu lipsește carnea, nu lipsesc grăsimile, avem pâine (…) În ajunul Sărbătorilor, autoritățile au luat măsurile necesare de aprovizionare (…) De câte ori până acum Moș Crăciun, cel cu zâmbetul cald și blajin în barba lui de zăpadă, n’a fost întâmpinat de mulțimea celor nevoiași cu maxilarele strânse și cu privirea sleită de neputință! Mai sunt desigur și azi destui neajutați. Mai puțin neajutați ca altădată; cei mai mulți însă anul acesta întâmpină Crăciunul într-o dispoziție nouă, cu altă stare de spirit și cu multe, foarte multe nădejdi în viitorul apropiat”.

Totodată, ziarul Timpul a avut pe 25 decembrie 1947 un număr special de Crăciun. Pe prima pagină a acestui număr apare un editorial, intitulat „Crăciunul 1947”, în care se spune printre altele că „Sărbătorile oferă popasuri de reculegere și de reevaluare a patrimoniului credinței; ele obligă la o decantare a sentimentului religios de acele impurități pe care viața de toate zilele le introduce în sufletul credinciosului”. Totuși, materialul se referă și la faptul că „Sărbătorile, atât cât prilejuiesc desfătări spirituale pentru credincioși, stimulează și înclinările de opulență ale acestora care, după ce au reușit să-și facă din viață o continuă serbare, alterează și sensul sărbătorilor, amplificându-le la niște întreceri de libațiuni gastronomice în care ‘sfânt’ ar putea fi socotit doar egoismul lor!”. Editorialul le recomandă totodată credincioșilor să rămână cu „credința nealterată de fast”.

Ediția de Crăciun a Timpul din 1947 mai cuprinde materiale precum „Crăciunul de odinioară”, sfaturi referitoare la „Cum să primim musafirii”, Colinde și informații despre spectacolele de Crăciun și programul de radio de sărbători, „Cum a fost vremea de Crăciun în ultimele trei sferturi de veac”, dar și „epigrame” reunite sub titlul „În prima zi de Crăciun mănânc la mama”, însoțite de o caricatură cu un porc ce își așteaptă tăierea.

Crăciunul ’89 – ’90: de la nașterea Domnului, la nașterea Revoluției și a libertății, continuând cu „Sacul lui Moș Crăciun”

Ziarul Tineretul Liber se deschidea, pe 28 decembrie 1989, cu o fotografie ce înfățișeaza mai mulți copii, sub care scrie „Abia din 22 decembrie, 1989, au început copiii noștri să aibă copilărie”, iar pe pagina a doua era prezentat poemul „Crăciun sîngeros”.

Pe 22 decembrie 1990, Tineretul Liber scria un material despre „Colindă internațională de Crăciun”, unde sunt prezentate mai multe acțiuni din lume precum „Bethleem fără ceremonii oficiale; Papa a cerut un Crăciun discret” și „Daruri pentru americanii din Golf”.

„Altădată, ca și azi, sărbătorile erau somptuoase. În cinstea zeilor, nimeni nu se uita la cheltuială, băuturile alcoolizate care îi ajutau pe oameni să păstreze în suflet căldura care dispăruse din cer. (…) Nu se spunea «să ai noroc, se spunea să ai porc». (…) În ce privește ospățul de Crăciun, el trebuie să înceapă o dată cu apariția primei stele, stea care se presupune că a strălucit altădată deasupra Bethleemului, indicând drumul celor trei magi”.

De asemenea, la un an de la evenintele din ’89, în Tineretul Liber apărea „Colindă pentru copiii mei”: „Timișoara, leagănul copilăriei mele, icoană în sufletul meu, cine ar fi cutezat să-mi spună c-o voi uda cu nesfărșite lacrimi amare, cîndva, în preajma Crăciunului, al Crăciunului 1989? Când el Crăciunul, începea după datina străbună cu «Bună dimineața la Moș Ajun». Ce mult e de atunci… Și acum? Acum, iată-mă sfășiată de durere”.

Recuperarea obiceiurilor tradiționale de Crăciun, după Revoluția din decembrie 1989 – Crăciunul, de la o sărbătoare somptuoasă până la un eveniment liber, sărbătorit în familie într-o stare de euforie, în jurul unui brad împodobit cu globuri, beteală, portocale și bomboane

Ziarul România liberă din 22 decembrie 1990 are pe prima pagină un editorial, intitulat „Lasă-i, măi lasă-i, că-n moarte dorm”, ilustrat cu imaginea unei icoane, și un colind intitulat „Praznic luminos”: „Praznic luminos/ Strălucind frumos,/ Astăzi ne-a sosit/ Și ne-a ‘nveselit/ Că mîntuitorul/ Și izbăvitorul/ Cu trup a venit”.

Pe pagina a patra, ziarul are mai multe materiale dedicate sărbătorilor, între care „Filmul și Crăciunul”, în care se spune că „sărbătorim Crăciunul, la Televiziunea noastră, pentru a doua oară de la înființarea ei”. „Încă pare incredibil. Și totuși… acum cîțiva ani, într-o emisiune de sîmbătă realizată de Tudor Vornicu, cu două zile înainte de Crăciun, la rubrica de desene animate ne erau oferite aventurile de Crăciun ale lui Donald Duck. La subtitrare, bineînțeles că era trecut în loc de Moș Crăciun Moș Gerilă, iar Crăciunul devenea Anul Nou, dar imaginea, sunetele lui ‘Jingle Bells’ au constituit un vesel și duios colind dăruit de niște oameni de suflet unui popor chinuit. Douăzeci de minute de disidență de neuitat”.

Un alt material este „Semnificația obiceiurilor de Crăciun”. „Odată cu libertatea noastră am dobîndit și libertatea cuvîntului, libertatea de a spune adevărul. Epoca care a trecut ne-a făcut să îmbrăcăm acest adevăr în forme false, deformate sau să-l trecem într-un dicționar al expresiilor tabuate de magia neagră a comunismului. Așa s-a întîmplat și cu obiceiurile tradiționale de Crăciun”, se spune în material care continuă cu definiția Crăciunului și cu o scurtă prezentare a obiceiurilor de la Crăciun până la Bobotează.

Și pagina a cincea este dedicată sărbătorii religioase, prezentând un desen cu titlul „Hristor se naște, slăviți-L”, dar și materiale cu titlurile „Iisus Hristos, plinirea veacurilor” și „Darurilor magilor și ale noastre” și colinde.

Pe de altă parte, edițiile din 20 și 21 decembrie 1990 ale ziarului Libertatea cuprind mai multe materiale despre diverse evenimente organizate cu prilejul sărbătorilor, între care „Un Moș Crăciun gratuit”, în care 150 de elevi ai Liceului „Iulia Hașdeu” au primit daruri.

În ziarul Libertatea se remarcă și editorialul „Sacul lui Moș Crăciun ’90”, care subliniază recuperarea sărbătorilor de Crăciun de către români. „De ani și ani ne-a fost dor, am tînjit atîta după un Crăciun liber, sărbătorit în familie într-o stare de euforie, în jurul unui brad împodobit cu globuri, beteală, portocale, bomboane etc. de un An Nou pe care să-l întîmpinăm cu nedisimulată bucurie, plini de înălțătoare nădejdi. Și, dacă reușim să ne desprindem din starea de confuzie drăcească în care ne-au aruncat evenimentele, dacă ne putem rupe de viziunea tragică asupra vieții, de tristețea blestemată care urmărește încercatul nostru popor, atunci reușim să ne regăsim pe noi înșine (…) Să-l cinstim deci, cum se cuvine pe Moș Crăciun ’90, chiar dacă, săracul vine cu sacul aproape gol! (…) Deci să fim optimiști, să-l așteptăm cu încredere pe… reabilitatul Moș Crăciun, pentru că din sacul lui miraculos tot va scoate el cîte ceva pentru a stîrni bucurie și a face să izvorască lumini de speranță și fericire în ochii copiilor”.