Priviți cu atenție: ce a răsărit în comuna Patru Frați din Ialomița. „Șoferește vorbind, e o exagerare”

Indicatoarele astea aproape că au, și ele, viață de om: unele înalte, zvelte, bine înfipte pe picioare; altele, late în șanț ori rezemate de garduri; câteva stau la loc de cinste, în auxiliarele primăriei; apoi, prin curți, pe lângă fântâni seculare, pe la poliție; mai sunt, câte unele, marginalizate, înghițite de buruiana Bărăganului, altele se bălăngăne pe marginea drumului, gata să te atingă la scăfârlie, dacă umbli cu capul gol. Nu puține zac îmbălsămate și înmormântate sub tone de fier vechi.

– Multe, mamă, și fără rost, îmi spune tanti Gherghina, care tocmai taie iarba, pe șanț, în jurul unui „Presemnalizare trecere de pietoni”, înfipt în fața porții.

– Prea dese! Cad și ne fărâmă gardurile. Când a căzut ăsta din spate, m-am speriat de-am zis că vine cutremuru”, așa a hodorogit tabla. Io ce să zic… Mai bine făcea o farmacie, un azil de bătrâni să avem unde ne duce. Am muncit 30 de ani și am pensie de cinci milioane. Sunt și bolnavă, n-am circulația bună… M-a trimis la București; am plătit până și perfuzia. Cu ce să trăim, că nu ne mai ajungem; murim de foame!, îmi spune femeia necăjită.

Pe urmă, lasă sapa jos și înșfacă, zdravăn, indicatorul „Intersecție cu un drum fără prioritate”, care-i dă cel mai tare de furcă.

– Poftim, ăsta! Nu-i băgat deloc în pământ. L-a prins el, așa….

– Care el?, întreb, cu gândul la primar.

– Ginere-miu!, zice femeia, și continuă: Copiii se agață de ele, ele nu-s puse ca lumea. Poate să cadă ori în șosea, să omoare pe cineva, ori în gard, să-l dea jos.

Tineretul pune „taxa” pe stâlp

Vizavi, peste DJ, un bărbat înalt și o doamnă mai scundă, grizonantă – frate și soră, cum aveam să aflu – trebăluiesc prin curte.

– Ce ziceți de atâtea indicatoare, cu care v-a pricopsit Dumnezeu?!”, îl întreb pe bărbat, peste gard.

 – Ce indicatoare?! zice el, uitându-se curios în lungul drumului.

– Rutiere, răspund, perplex.

– A! Păi, sunt, da, la intersecții. La toate intersecțiile. Principalu” e că nu sunt puse bine. E pe mar”nea șanțului și nu are stabilitate, spune omul.

– Dar nu asta – intevine și doamna grizonantă. Problema e cu copiii, care se urcă pe ele. Le sucește, le-nvârtește….

– Dar merită ele banii cheltuiți?!, întreb și eu.

– Asta, cu banii, noi nu știm…, spune femeia.

– Da” cum e cu banii?, se interesează domnul înalt. A plătit și nu-s destule? Sau sunt și nu le-a plătit, că aici n-am înțeles. A plătit și nu sunt indicatoare peste tot?, mă fixează el insistent.

– Ba, dimpotrivă, sunt chiar peste tot, îi răspund omului în amănunt.

– Acuma, nu știu dacă primăria se ocupă cu drumurile, spune doamna.

– Cu drumurile, nu, e altă treabă, da” cu indicatoarele da. Primăria răspunde”, zice domnul, apoi continuă. Auziți, mai e și tineretu” ăsta. Se duce seara la cârciumă, bea o bere sau ce bea și, pe urmă, se duce la câte un indicator…

– Și se sprijină de el!, zic eu, repede, ca să opresc povestea omului înainte să intrăm în „necesități”.

– Aiurea, trage de stâlp, ca să arate ce puternic e, și-l jumulește. Ăsta e tineretu” nostru…, spune omul amuzându-se copios.

Îi întreb pe oameni dacă n-ar fi fost, totuși, mult mai bine ca banii, mulți, puțini, câți or fi fost ei chetuiți aiurea – părerile sunt împărțite între 150.000 de lei și 250.000 lei -, să fi mers în altă direcție: canalizare, apă, farmacie, vorba lui tanti Gherghina.

– A, păi nu te uiți? Nu vezi șanțu” ăsta?!  zice bărbatul.

– Poftim cum l-au pus aici, în fața casei, fără pod, fără nimic – intervine și doamna. M-am rugat de ei să-l mute mai încolo, ca să pot să ies cu mortu”

– Care mort?! zic alertat, cu ochii peste gard.

– Păi, eu, dacă mor… Pe mine pe unde mă scoate din curte, cât sunt de lung? spune domnul înalt privindu-mă atent.  

Indicatoare pe alese

„Semne”, cât vezi cu ochii, pe alese: la fiecare cot de drum dai peste o „Curbă deosebit de periculoasă”, peste o „Curbă la dreapta” sau o „Curbă la stânga”, după caz, „peste o „Depășirea interzisă”, vecină cu o restricție de viteză, o „Presemnalizare trecere de pietoni” și, bineînțeles, de o „Trecere pentru pietoni”; la fiecare intersecție, o „Intersecție cu un drum fără prioritate” și un „Drum cu prioritate”; la fiecare drum de pământ sau pietruit, care se „varsă” în DJ, o „Oprire”.

În Patru Frați, la ora asta, numărate din fuga mașinii, mai sunt în picioare 160 de indicatoare, plus-minus două-trei. Restul la fier vechi – câteva dintre ele recuperate de primar de pe cântarul afacerii și duse la primărie, într-un pod -, descompuse și aruncate prin șanțuri, prin câteva curți, „că nu știi când ai nevoie de vreo țeavă”, pe câmp.  

Curios este că la Adâncata, „reședința” de comună, de la intrarea dinspre Patru Frați și până la primărie – cam un kilometru și jumătate – nu sunt decât 19, hai 20, de indicatoare.

Pe șosea trec căruțe, biciclete, orătăniile satului, vaci în dangăt de talangă, câte-o „Școală”, ca-ntr-un poligon, și, rar, câteva mașini, fie dinspre DN2, București – Urziceni, spre Prahova, fie invers…

Poliția e de părere că sunt multe dar regulamentare

Vizavi de primărie, un „market” cu grădină. La o masă, un agent bea un suc, cu un domn plinuț, într-o bluză roșie de trening. Îl interpelez pe domnul agent, care, binevoitor, îmi spune sincer că, și pentru el, sunt prea multe.

– Părerea mea este că sunt multe, dar așa a fost proiectul. Dacă așa a hotărât proiectantul, așa facem. Într-un fel se justifică, în alt fel, nu.

Când îl rog să mă lase să-l filmez, mă refuză delicat:

– Știți, noi nu putem da declarații. Avem purtător de cuvânt, zice, și intră în magazin.

Îl prind pe comesean, care e de acord să-mi spună părerea lui.

– Se vede cu ochiul liber că sunt exagerări și că se dublează semnele – trei semne au același efect. Șoferește vorbind, e o exagerare. Ar trebui să nu mai circuli. Eu văd asta ca o cheltuală inutilă. Unele sunt într-adevăr necesare, dar nu toate. De răpuns, răspunde proiectantul – s-a respectat sau nu s-a respectat proiectul, punct! Că nu-ți permiți să cheltui bani din bugetul local, îmi spune omul, meticulos.

Primarul: „DJ-ul nu e treaba mea”

La primărie, liniște și pace. Când să pun întrebarea, apare un bărbat solid, cu ochelari și mustață, pulover bleu și o șapcă gri pe care scrie cu alb „reusche”. „A, dumneata ești ăla care făcea poze pe drum, la mine, în Patru Frați!” zice, privindu-mă dintr-o parte cu o părere de zâmbet pe sub mustață. „Eu sunt”, îi rspund omului, care înțeleg că e primarul din Adâncata, în persoană, pe numele său, Gheorghe Marin. „Am venit să vorbim despre indicatoare”.

Mă invită într-o sală de consiliu de care e foarte mândru și despre care îmi spune că a renovat-o din bani personali, așa cum a făcut, de altfel, cu întrega primărie. E jovial – vorbește mult, povestește cu umor, nu uită de unde a plecat și unde vrea să ajungă.

Gheorghe Marin a fost rugbist la „Farul” Constanța. Înainte a fost încasator la IDEB, la Podul Grant. Umbla peste tot, mai ales prin Crângași, înainte de demolare, unde l-a-ntâlnit pe Ceaușescu; o dată, de două ori, de trei ori. „Domne, îmi zice mie Ceaușescu, ce meserie ai, că mă-ntâlnesc mereu cu dumneata pe aici, pe străzi”, și-mi întinde mâna. Ceaușescu îmi întinde mâna. Al dracu om, auzi? Cumsecade”.

Mă privește fix, prin ochelari, cu aceeași părere de zâmbet. „Auzi, eu am făcut armata la Secu. Îi cunosc după ochi pe oameni. Ia zi, ce vrei? Ai venit să vezi indicatoarele… Să mă întrebi de bani, de alea-alea­? Ai venit al doilea, să știi! Întâi a venit DIICOT, sau cine dracu erau ăia. Că, de unde am plătit, cu ce bani, care e manevra? Întâi am râs, pe urmă am plâns. I-am întrebat: tăticu, ce treabă am eu cu un DJ, care e drum județean? Mă ocup eu de DJ? Nu! Fac eu proiecte pentru reabilitare DJ, cum a fost asta, de-i zice „Modernizare DJ 201A Coșereni – Moldoveni – Patru Frați – Adâncata – limită de județ Prahova – Tronson II, Patru Frați – limită de județ Prahova, km. 9+500 – 18+750? Nu! Păi, atunci? Consiliul Județean Ialomița vrea proiect și face licitație pe proiect. A făcut-o în 2001-2002. Pe urmă, când are bani, face licitație pentru executant. Și a făcut-o, în 2008. A câștigat SC Tehnologica Radion SRL. Cine proiectează, prevede și semnalizarea. Cine construiește, amplasează și indicatoarele. Corect?! Corect, au spus oamenii, și-au cerut scuze și au plecat. Înțelegi, mata?!”.

Pe urmă îmi povestește despre apă și canalizare, despre proiectele lui, despre faptul că el nu e venetic și că e născut în Patru Frați și că vrea să le fie bine oamenilor și că mâine dă ordin să înceapă lucrarea la apă-canal, proiect integrat, terminat și pus la punct. „Și ei, oamenii mei, ce-mi fac?! Îmi aruncă gunoi pe stradă și pe câmp. Mă înjură că le-am băgat semnalizare în loc să le fac o farmacie, când sunt în sat deja două. Mă lupt să fac digul de protecție ca să nu ne mai ia apele, cum era să ne ia în 2005, când a dat drumul la stăvilar și, drept răspuns, mă ameniță ăștia de la Ape, cu capul gol. Vezi, asta e! Când ești primar, te bagă toți în mă-ta, indiferent ce le faci!”

Unul din regii asfaltului a făcut drumul cu tot cu indicatoare, „după proiect”

Pe urmă, îmi spune că luni se internează la Fundeni, că are probleme cu inima, și ar trebui să facă un transplant…

„Așa că hai să-ți mai arăt prin sat”. Ieșim în DJ și bate cu piciorul în asfalt. „Ai mai văzut așa un drum? O minune. Păi, dacă mi l-a făcut prietenul meu, Nicușor Pădure, director executiv la Tehnologica Radion? Aicea stă, ute-i casa. Modestă, că n-a furat. Dacă nici la el în sat nu face, atunci unde?! I-am zis, apropo de indicatoare, că și mie mi s-au părut multe. Nicușor, nu-s prea multe?! Primare – mi-a spus el – așa zice proiectul, așa facem. Păi, ce, vrei să ne ia DNA-ul?! Și le-a făcut!! Când s-a dat în folosință drumul, a fost de față și Poliția și toată lumea. Au spus clar: așa trebuie să arate orice drum în țara românească. Și punct!”

Apoi îmi arată o fântănă veche, de o sută de ani, din piatră cioplită. „Unde găsești așa ceva? Am 29 de bucăți în sat. Cea mai veche, din 1500. Da” le-au furat ăștia, le-au scos peste graniță. Am vrut să le fac patrimoniu. Când le-am spus, parcă le-am dat cu sare-n ochi, auzi. Da” văd eu ce fac, dacă mă ajuți și mata…”

Circuit de „Formula 1″

În final, aflu și „secretul” Adâncatei: intenția Administrației comunale – CL și primar, la unison – de a realiza, pe teritoriul comunei, cu finanțare privată, un mare „CIRCUIT DE VITEZĂ AUTO-MOTO”.

Proiectul nu-i chiar nou, iar primarul l-a anunțat încă din 2011, ca fiind unul finanțat de Ion Țiriac. E vorba de concesionarea a 100 hectare de teren, în apropierea lacului Rodeanu, în vederea construcției unui circuit național de raliuri, complexul hotelier aferent, standuri și piste de probă. Cu totul, o investiție de aproximativ 200 milioane de euro. „Pe lângă astea, m-au anunțat că vor să vină aici, la mine, reprezentanții Yamaha și Suzuki. Îți imaginezi orașu”? Că fac oraș, din el, ce mai. Numai să scap de dosare, că m-au reclamat unii că le-am luat pășunea în falș și am concesionat-o aiurea. M-a lucrat prefectul, unu” Teculescu, în 2012, că n-am vrut să candidez pentru ei…”     

Păi, atunci, lucrurile se leagă. Unde e circuit, trebuie să fie, musai, și semnalizare!