Rechinii care au scufundat canotajul românesc. ÎNAINTE ȘI DUPĂ: cum au rămas sportivii cu barca pe uscat

După Revoluție, politicieni aleși să pună țara pe picioare, au colaborat cu tot felul de afaceriști, cu familiile și prietenii acestora, cu toții dornici să se îmbogățească. În scurt timp, acești oameni au pus mâna – organizați în „ceasornicărești” rețele ale retrocedărilor trucate – pe terenurile și clădirile cele mai valoaroase din București și de aiurea, transformându-le în obiecte ale unor tranzacții sau în proprietăți personale.

Au distrus tot ce nu era pe gustul lor – case cu valoare de patrimoniu, monumente, parcuri, terenuri și baze sportive -, pentru a pune în loc ceea ce urma să le aducă profit imediat: cârciumi, restaurante și vile de lux.

La o astfel de „afacere” ar fi condus și cele șapte hectare din Parcul Herăstrău – complexul bazelor nautice bucureștene, locul în care au crescut și s-au format unii dintre marii canotori ai României, inclusiv actuala șefă a Federației Române de Canotaj, Elisabeta Lipă –  care au intrat, din fericire, doar temporar, în posesia firmelor controlate de personaje controversate ale ultimelor guvernări; printre aceștia, Finiș, Petrache, Bittner, Cocoș și alții din „clubul” lor.

ACTUALITATE Plan Roșu de Intervenție. Patru autoturisme, implicate într-un grav ACCIDENT pe DN 14

12:02

ULTIMA ORĂ Un elicopter de ambulanță a intrat în clădirea unui spital din Turcia, apoi s-a probușit la sol. Care ar fi prima cauză a TRAGEDIEI

11:45

Un singur om a avut curajul să li se opună: Liviu Doară, tânărul antrenor federal de yachting, administrator al Clubului Nautic Universitar – Sportul Studențesc.  

Poze din parc

Oare câtă lume își mai amintește, astăzi, cum arăta Herăstrăul prin anii 60-70? Da! Asta este poza lacului de acum 50 de ani, așa cum a rămas el „fotografiat” în memoria colectivă, dincolo de pelicula alb-negru – plin de culoare, de tinerețe sportivă, populat până la refuz de sute de ambarcațiuni: de la caiacuri și canoe mici și nervoase, la schifuri zvelte și elegante, de la „universale” molcome, la yachturi zburătoare, în zbaterea de aripă ale velelor; peste toate, vaporașele albe de croazieră, gătite cu un curcubeu de fanioane la „catarg”.

Pe malul dinspre nord, vizavi de „insula mare”, de la „Restaurant Debarcader” – astăzi „Cherhanaua Ancora” – și până aproape de ieșirea din parc, spre Șoseaua Nordului, își trăiau a doua tinerețe bazele sportive ale unor vechi cluburi și asociații cu tradiție, construite înainte de război.

Se întindeau acolo, ca un șirag de safire și lapis lazuli, fostele baze nautice ale Asociației Aerului și Marinei, Yacht Clubului București în tandem cu Yacht Clubul Regal Român, Asociației Gaz și Electricitate – CSS1, după naționalizare, astăzi rasă complet de pe fața pământului -, Asociației Magistraților și Avocaților, devenite după război cluburi și școli de yachting, caiac-canoe și canotaj academic.

Cu excepția unei părți a fostului Yacht Club București – de zeci de ani, bază nautică a Clubului Sportul Studențesc -, zona este, astăzi, o ruină.

În umbra hangarului

Pe omul care i-a priponit la mal pe marii „rechini imobiliari”, îl găsesc în curtea bazei sportive a Sportului, pe lacul Herăstrău. În zona aceea minunată unde, cândva, funcționau cele 32 de baze sportive ale cluburilor, asociațiilor și școlilor sportive bucureștene.

Ne tragem mai la umbră, bem o apă rece, și începe să-mi povestească tărășenia care a dus la demolarea celui mai frumos centru nautic bucureștean.

„Cel mai rău a început să fie imediat după Revoluție, în anii ”90, când BTT, care primise de la primărie un drept de folosință asupra acestor șapte hectare, pe care se găseau bazele, a început să ne reducă suprafațele în folosință.

În prima fază, ne-au luat terenurile de tenis, după care ne-au luat cabana unde erau vestiare, dușuri, toalete – tot ce înseamnă zonă administrativă a unui club -, lăsându-ne, în final, numai cu hangarul de ambarcațiuni, și limitându-ne, astfel, dezvoltarea și posibilitatea de a face sport de performanță”, povestește Doară.

Acela avea să fie începutul. Șefului Biroului de Turism și Tranzacții, Liviu Valentin Vâclea, a găsit de cuviință să tranzacționeze, ilegal, terenurile pe care le administra, în diferite parcuri, populate cu baze nautice și de agrement, tocmai bune pentru portofoliile rechinilor imobiliari.

Ce-i al vostru, e al nostru!

„În anii 90, BTT-ul a descoperit, practic, că terenul acesta este foarte valoros, și că-i poate îmbogăți pe cei care îl conduc. Așa că Vâclea, șeful CA al BTT la momentul rspectiv – condamnat ulterior chiar din pricina acestor matrapazlâcuri -, a semnat câteva asocieri în participațiune cu diverși magnați, între ghilimele, care au plătit o nimica toată pentru obiectivele respective, vânzând apoi o zecime din ele ca să-și scoată de zece ori banii”, își continuă Liviu Doară povestea.

La puțin timp după manevrele preliminare, în decembrie 1999, ministrul Tineretului și Sportului, Crin Antonescu, a emis, ilegal – întrucât Biroul de Turism și Tranzacții nu aparținea de MTS -, în beneficiul BTT, câteva certificat de atestare a dreptului de proprietate, unul dintre ele având ca obiect cele șapte hectare din Parcul Herăstrău.

După alte câteva manevre de culise, terenul intră în posesia „Domino 94 Impex” SRL, în anul 2000, prin hotărâre judecătorească. În 2002, avocații sus-numitei firmei îi „invită” pe Liviu Doară și pe sportivii săi să părăsească baza nautică a Clubului Sportul Studențesc, pe motiv că terenul le aparține.

„Noi, de-aicea, nu plecăm!”

Antrenorul face o pauză, se gândește o clipă, și continuă: „Niciodată n-am părăsit baza. Niciodată nu am vrut să părăsim acest loc. Ba, mai mult, pot să vă spun o scurtă poveste. După ”90, a început să se fure fierul vechi. Țiganii demontau gardurile, pe aici, prin zonă, le urcau în căruțe și le duceau la vânzare. Nu-i păsa nimănui. Când ne-am dat seama că unii vor să ne vadă plecați, am reparat gardurile, am tras plasă, am închis porțile și am spus: ”.

Și, refuzând să se mai lase târât, una-două, prin instanțe, i-a dat el în judecată, în 2006, pe cei care voiau să-i alunge sportivii din „casa” lor.

Mentalitate de învingător

„Din 2006 ne-am luptat, încontinuu, până acum o lună, când am reușit să obținem o hotărâre irevocabilă de anulare a „Certificatului de atestare a dreptului de proprietate”, emis de Antonescu, în 1999. Am readus, astfel, cele șapte hectare, înstrăinate, în patrimoniul Primăriei Generale – care a intrat și ea în proces, alături de noi, în 2009 -, putând, de acum, să activăm în liniște pe vechea noastră bază” spune Doară. Nota bene, aceasta se întinde doar pe aproape două hectare din cele șapte recuperate.

„Restul suprafețelor revin, de drept, în urma hotărârii Instanței, foștilor administratorilori, respectiv asociațiilor și cluburilor evacuate de către cei împroprietăriți ilegal. Din păcate, reprezentanții acestora n-au ținut cu dinții de bazele lor, care, între timp au ajuns o ruină sau au fost rase de la sol, în locul lor apărând terase și restaurante”, reia povestea Liviu Doară, tot mai aprins. Îl întreb ce se va întâmpla, acum, cu „stabilimentele” respective, e drept, elegante, dar, unele dintre ele, cu statut incert.

„Primarul Oprescu mi-a spus că va constitui o comisie care va lua la puricat toate documentele. Cele care au autorizație de construcție vor rămâne. Celelalte vor fi demolate”, răspunde el. 

La cabana dărâmată

Se ridică, apoi, și mă invită la o „drumeție” printre brazi, spre „cabana dărâmată”. Ne apropiem de o grămadă de țigle vechi, parte năpădite de mușchi, și un schelet de bârne uscate, din lemn.

„În condițiile în care nouă ni s-a restrâns accesul și ni s-a interzis să mai intrăm în cabană, nu am mai putut să o întreținem. Ulterior au venit oamenii lui Bartolomeu Finiș și au decopertat-o. Acesta este motivul pentru care a ajuns o ruină. Tot interiorul era construit din lambriuri de mahon, de marangozii pe care i-am avut la club. O bijuterie de lemn, frumoasă și utilă.

Ei bine, această cabană, dăruită bazei Yacht Clubului București de către inginerul Nicolae Caranfil, în anii 30, domnii respectivi au vrut să o transforme în restaurant.

Am găsit acolo, în salon, planurile lor. Voiau să facă un mare restaurant, cu separeuri, întins pe toată suprafața verde. Practic, să taie copacii, se demoleze tot – hangarele, săla de forță, sala trofeelor -, să parceleze și să facă vile”.

Un happy-end. Poate singurul

Da. Acesta ar fi fost finalul anunțat al unui aranjament parafat între instituțiile statului și rechinii imobiliari. Demolarea tuturor bazelor nautice ale cluburilor sportive existente pe suprafața terenului înstrăinat de BTT cu ajutorul MTS – așa cum s-a întâmplat deja cu bazele cluburilor Triumf, Olimpia, CSS1, rase de la sol, pur și simplu – și înlocuirea acestora cu restaurante și vile de lux.

Exemplu de demolare fără discernământ este chiar distrugerea acestei cabane, o bijuterie care a rezistat aproape 80 de ani, până când rechinii-buldozer au distrus-o.Acești oameni au demolat, și ar fi demolat în continuare, fără vreo remușcare, odată cu clădirile acestor baze, cariera a sute de tineri sportivi de performanță, campioni naționali, europeni și mondiali

Nicolae Caranfil, donatorul de care amintea Liviu Doară, este inginerul școlit în Belgia, la Paris și New York, cel care a electrificat Bucureștiul și i-a dezvoltat rețeaua de apă și canalizare, și care a proiectat sistematizarea bălților din jurul Capitalei – Băneasa, Herăstrău, Tei și Floreasca -, transformându-le într-o minunată salbă de lacuri.