Din lumea lui Claudiu Moldoveanu imaginile și culorile au dispărut. Tot ceea ce-l înconjoară capătă viață în funcție de sunete și formă. “Vede” cu ochii minții și simte prin intermediul degetelor atunci când pipăie lutul vâscos și creează capodopere.
Claudiu era sculptor în lemn şi lutier într-un orăşel de lângă Braşov, acolo unde avea un mic atelier. Tatăl lui a meșteșugărit toată viața instrumente muzicale din lemn și tânărul artist, dornic să învețe meserie, și-a petrecut copilăria în preajma lui.
În noiembrie 2018, din cauza un accident banal în atelier, Claudiu îți pierde complet vederea la vârsta de 47 de ani. Ultimii doi ani au fost pentru el un lung șir de căutări, de întrebări fără răspuns. A fost nevoit să învețe să trăiască în întuneric și să găsească noi căi de a “vedea” lumea.
„Ascultam într-o zi la televizor viața lui Beethoven, despre perioada când a rămas fără auz şi a compus ultimele lui simfonii. Atunci a fost un moment de sclipire. Mi-am zis că dacă el a compus fără să audă, ce-ar fi ca și eu să mă apuc să lucrez în lut fără să vad”, spune sculptororul din Codlea.
Când a pus din nou mâna pe lut, Claudiu a simțit că mintea i se coordonează cu mâinile, ca-ntr-un dans care curge lin, fără nicio piedică.
„Mi-a spus într-o zi că vrea să se joace cu niște lut. În 2020 a terminat prima lui lucrare : Începutul”, ne spune Mircea Dragoș, unul dintre oamenii care au fost un stâlp pentru Claudiu în ultimii 3 ani și i-a organizat expozițiile.
Este o zi înnorată de decembrie, iar Claudiu se pregătește pentru ultima lui expoziție pe anul acesta. Un nume aproape de epifanie: „Revenirea la viață”. Pășește încet în sala de la Biblioteca Metropolitană din București, cu emoția artistului modest, și se pierde printre mulțimea care a venit să-i admire munca. Nu le vede chipurile, dar simte vibrația sălii. Știe că au venit pentru el.
„De acum încolo vom vorbi despre artistul Claudiu Moldoveanu, vrem să ducem numele lui la nivel înalt de recunoaștere. Starea de revenire s-a încheiat, de acum încolo vom vorbi despre artistul Claudiu, nu despre nevăzătorul care a schimbat soarta vieții”, mărturisește Mircea Dragoș.
Fiecare lucrare are un nume simbolic: Natură, Frunză, Trandafiri sau Renaștere, și creația uneia singure poate dura și o lună. Lucrează până când simte că este gata, dar cel mai important arată starea pe care Claudiu a avut-o, când, cu ajutorul mâinilor a transformat materia într-o formă de viață.
Pipăie cu mâna trandafirii albi născuți din lutul alb și cleios. Închide ochii și își imaginează mirosul lor. E momentul când zidul întunericului dispare pentru el.
Am iubit grădina foarte mult. Mai bine de 30 de ani, grădina a fost una dintre plăcerile și bucuriile mele. De la trandafiri până la ultima floare. Simt vibrația că vine de undeva de sus. E extraordinar. Am încercat să realizez niște lucuri pe care nu credeam că pot să le fac. Când lucrez mă contopesc, intru cu toată ființa interioară în modelarea acestei materii și atunci totul se transformă. De multe ori nu-mi dau seama că se întâmplă asemenea fenomen. E exact același fenomen pe care îl simți atunci când te rogi la Dumnezeu.
Claudiu Moldoveanu
Visul de lumină al lui Claudiu
Toată sala privește către lucrarea „Vis de lumină”. Pentru artistul Claudiu Moldoveanu este cea mai importantă sculptură, pentru că, spune el, s-a născut în urma unei viziuni. A văzut o lumină puternică şi a auzit o voce care i-a spus că trebuie să creeze acest chip.
„Mi s-a zis pur și simplu, într-un vis, că trebuie să mă apuc să fac această lucrare. Atunci m-am întrebat în sinea mea. „Eu să fac un chip ? Nu credeam că voi reuși. Când m-am apucat de ea mâinele mele curgeau și lucrau continuu”, mărturisește Claudiu.
Expoziția de la Biblioteca Metropolitană este realizată cu sprijinul Despărțământului Astra „Dr. Nicolae Căliman” și poate fi vizitată până în luna ianuarie.