REPORTAJ | Cum respectă francezii regulile în Orașul Luminilor, când țara are peste 300.000 de cazuri pe zi: „Domnule șofer, vă rog opriți aici, pentru că este un bărbat care nu poartă mască”

Am fost în Paris chiar în perioada în care Franța atingea zi de zi noi recorduri de infectări – peste 200.000, chiar 300.000 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore. Doar în capitala Hexagonului se înregistrau în fiecare zi mai multe cazuri decât în vârful valului al patrulea în toată România. Deși sunt vaccinată de trei ori și am trecut și prin boală, mi-a fost de o sută de ori mai frică să mă infectez pe stradă în România decât în metroul aglomerat din Paris.

Dacă la noi sunt șanse mai mari să te întâlnești cu oameni care nu poartă mască acolo unde ar fi obligați de lege (sau o fac cum nu trebuie: sub barbă sau cu nasul pe afară), în Franța regulile sunt reguli: toată lumea le respectă, indiferent de vârstă, rasă, dacă sunt sau nu vaccinați. I-o spune și tatăl – român, băiatului de 13 ani, în autobuzul care leagă zona Beauvais de Paris, când șoferul îi spune că nu are voie să stea pe locurile din față. „Cum ce faci? Te muți mai în spate, că aici regulile chiar se respectă”.

• Franta are peste 12.2 milioane de cazuri COVID și aproape 126.000 de decese de la începutul pandemiei, pe locul 5 mondial după numărul de cazuri COVID
• „Chiar îmi doresc să îi enervez și vom continua să facem asta până la capăt”, declara Emanual Macron, citat de Le Parisien, cu referire la persoanele nevaccinate.
• Pentru a treia zi consecutiv, contaminările zilnice au depășit sâmbătă pragul de 300.000 în Franța

Un zbor de la 60 de cazuri pe zi la peste 200.000

Atunci când am cumpărat biletele de avion, în luna septembrie, Franța părea să fie unul dintre cele mai sigure loc pentru o vacanță de Anul Nou, fiind printre țările cu cea mai mare rată de imunizare. Vaccinase peste 60% din populație, (acum se apropie de 80% cu două doze) imunizarea mergea mult mai bine decât la noi și părea locul potrivit în care să poți să stai câteva zile fără griji. Omicron nici nu apăruse încă în radarul public.

Însă, de la finalul lunii noiembrie, numărul cazurilor zilnice a fost doar în continuă creștere depășind repede pragul de 20.000 de cazuri. La finalul lui decembrie, erau deja peste 200.000 de cazuri pe zi, iar teama de a pleca dintr-un oraș cu doar 60-80 de cazuri pe zi era tot mai mare. Ne-am chinuit în avion să purtăm măști FFP3, care oferă cel mai înalt standard de protecție, de peste 99%, cu niște benzi de cauciuc moale care ți se lipesc de față și cu două barete care ți se prind de cap și după urechi, dând impresia că respiri ca într-o pungă. Am fost singurii care au făcut un efort suplimentar: în avionul plin de români, majoritatea nasurilor erau pe-afară din mască și, după ce au luat o gustare, unii au uitat să își mai pună masca la loc.

Parizienii și „obiceiurile pandemice”

„Domnule șofer, vă rog opriți aici, pentru că este un bărbat care nu poartă mască”, se aude vocea pițigăiată a unei femei trecute bine de 50 de ani într-un autobuz plin care duce spre periferia Parisului, într-o zonă industrială. Deși șoferul nu o aude sau o ignoră și merge mai departe, din spate răsar și alte voci care îi cer bărbatului să își pună masca sau să coboare. Asta stârnește și o discuție între două femei în vârstă care își povestesc reciproc despre vecinii pe care îi au și care nu vor să se imunizeze, iar bărbatul preferă să coboare la următoarea stație decât să își pună masca.

Regulile, de altfel, sunt trecute și repetate peste tot.

„Vă reamintim că purtarea măștii peste nas și gură este obligatorie, iar nerespectarea acestor reguli duce la o amendă de 135 de euro”, se aude la fiecare două minute în metroul de pe linia M1 care se întinde, în linie dreaptă, kilometri întregi pe sub centrul Parisului.

Sunt vaccinată complet cu trei doze, trecută prin boală în decembrie 2020 și de când a început pandemia am evitat pe cât posibil orice formă de aglomerație, din teamă. Știu că, în țară, oriunde aș merge, în special în spații închise, se găsește măcar o persoană care să nu poarte deloc mască, iar în toată această perioadă am evitat pe cât posibil asta. Nu mă tem pentru mine, ci că aș putea să mă infectez și să dau mai departe virusul unor persoane vulnerabile din preajma mea.

Așa că atunci când metroul a oprit prima dată în stație m-a strâns în spate doar ideea că aș sta alături de zeci de oameni într-un spațiu închis și nearisit. Am rămas însă surprinsă să văd că toată lumea purta mască și că mai mult, oamenii și-au format o serie de „obiceiuri pandemice”.

Unii țin bara metroului cu un șervețel, alții au dezinfectantul într-un buzunar și îl folosesc de câte ori simt nevoia sau chiar strănută în pliul cotului, deși au masca pusă. Lucruri de bun simț, dar cu care nu m-am obișnuit în România.

De altfel, la întoarcere, prima imagine care m-a întâmpinat în aeroportul din Iași, la aterizare, a fost cea de măști purtate în barbă fără nicio rușine, într-un spațiu închis, aglomerat. Prima imagine din oraș – un șofer de autobuz cu masca agățată de ureche, iar în spatele lui un autobuz plin de călători, jumătate fără mască deloc.

Testări gratuite, în corturi amplasate pe fiecare stradă a orașului

La televizorul din restaurantul hotelului unde am stat cazați în fiecare dimineață ascultam știrile zilei, iar pe 31 decembrie, pe banda de jos era scris cu litere mari numărul cazurilor din Ajunul Anului Nou – 232.200.

Eram o mână de turiști veniți în Paris pentru a petrece trecerea dintre ani și fiecare dintre noi ne uitam pe rând la televizor, discutând apoi în particular, mirându-ne de amploarea infectărilor cauzate de noua tulpină. În restaurantul în care nu a răsunat niciodată doar o singură limbă, se vorbea franceză, germană, română, italiană și am auzit chiar și spaniolă, am remarcat un gest pe care îl făceam toți din reflex. De fiecare dată când ne ridicam de la masă, întindeam pliurile măștii, o prindeam de șireturi și o puneam în dreptul nasului și a gurii, indiferent că mergeam la baie sau doar ca să ne mai luăm ceva de la bufetul suedez. Un gest care s-a repetat în toate restaurantele în care am mâncat, indiferent de zona orașului.

În centru, pe Bulevardul Champs-Elysees, în zilele de la finalul și începutul noului an a fost aglomerat, însă o aglomerație suportabilă, fără să te simți sufocat. În toată perioada, atmosfera de sărbătoare a contrastat cu cea a realității actuale – din loc în loc, în fața unor corturi improvizate se făcea constant o coadă de oameni care așteptau să se testeze gratuit.

În același timp, printre ei, treceau mereu oameni grăbiți cu mâinile ocupate de cadouri, flori și cutii de diferite mărimi. „Test COVID 19 en 15 min” scrie cu litere roșii pe o hârtie albă, agățată în partea de sus a cortului, iar citindu-l, persoane de toate vârstele se pun la rând, așteptând să fie testate.

Cea mai mare aglomerație în fața corturilor care testau gratuit am văzut-o în dimineața zilelor de 1 și 2 ianuarie, când inclusiv oameni cu bagaje și trollere stăteau la rând pentru testare. Din discuțiile purtate, erau turiști care aveau nevoie de rezultatul testului să poată pleca din Franța, dar și membrii familiilor care se întorceau acasă și voiau să fie siguri că sunt sănătoși. Aceeași vânzoleală și la farmaciile care ofereau servicii de testare și pe care le puteai găsi cu ușurință prin centrele comerciale după zona în care auzeai cei mai mulți oameni tușind.

În Franța, în fiecare săptămână sunt testate 10 milioane de persoane. În România, în perioada din vârful valului patru, se făceau puțin peste 500.000 de mii de teste pe săptămână.

Peste 53,2 milioane de persoane (53.239.828) au primit cel puțin o injecție (adică 79% din populația totală) și 52 milioane (52.004.661) au un program complet de vaccinare (adică 77,1% din populația totală).

Citește și INTERVIU | Jurnalistă româncă din Italia, după ce țara a introdus vaccinarea obligatorie pentru anumite categorii: „Italienii au mai multă încredere în autorități decât românii”