REPORTAJ. De Bobotează, Sfântul Duh s-a dat la „pet oficial” cu cod de bare. Patriarhul: Anul acesta avem 12 tone de apă, nu vă grăbiți!

Vocea Patriarhului Daniel te învăluie încă de la poalele Dealului Patriarhiei, din boxe instalate pe stâlpi. În dimineața de Bobotează, coada e încă mică, nici nu a coborât de pe platoul din fața bisericii. Doar câteva sute de oameni așteaptă, în liniște, cu sticlele de plastic pregătite în mâini, să ia apă sfințită de mâna preoților.

La Patriarhie, mirosul de tămâie se amestecă grețos cu fumul gros de ulei ars de motor, pe care îl scot autocarele antice ale jandarmilor. De ani de zile, Boboteaza sau orice altă procesiune religioasă nu mai poate exista la români fără acest amestec de credință și pulan. Ordonați umăr la umăr, între gardurile îndrumătoare ale Jandarmeriei, bătrâni sau copii așteaptă. De trei ani, la Patriarhie apa sfințită de Bobotează se împarte din butoaie de către jandarmi și seminariști de la Teologie. Dacă s-ar lăsa la liber, ar ieși omor.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, vorbește despre un vultur care în România nu stă singur pe o stâncă, nici pe o cracă, ci se înalță spre lumină. „Sfântul Andrei a creștinat lent poporul român, pentru a face față valurilor de popoare migratoare – cumanii, avarii, hunii, pecenegii, gepizii, turcii sau tătarii”, predică înaltul părinte.

La Patriarhie, dimpotrivă, e plin de porumbei, iar pentru ca poporul român, ahtiat după agheazmă, să nu dea năvală precum migratorii din predică, Sfântul Andrei și creștinismul nu au fost îndeajuns. E nevoie de Jandarmerie. 80 de bucăți, din care mulți în civil, cu căști în urechi, pentru a nu speria Sfântul Duh din credincioși.

„Pentru ce e nevoie de toți jandarmii ăștia? Păi cine vine să facă scandal și să fure la biserică?”, își face cruce a mirare un bătrân care ascultă slujba de Bobotează în fața Patriarhiei. Răspunsul avea să vină în scurt timp, chiar după ce Patriarhul Daniel și-a încheiat predica cu un îndemn care a arătat că Sfinția Sa își cunoaște prea bine oile credincioase.

„Anul acesta, avem 24 de butoaie de 500 de litri cu apă sfințită. Adică 12 tone de apă. De aceea, vă rugăm să nu vă grăbiți și să veniți în liniște și în rugăciune. Apa nu e din Dâmbovița, e din izvorul Mântuirii Maicii Domnului, de la o adâncime de 183 de metri, din grădina Patriarhiei. E apă plată, apă potabilă”, încearcă Patriarhul să îmbuneze mulțimea.

Degeaba. Poporul român înțelege lent, așa cum a văzut și Sfântul Andrei pe pielea lui. În schimb, e iute de picior și slobod la gură când stă la coadă. Mulțimea a crescut, pe la 12.30 numără vreo 2.500 de credincioși, după socoteala jandarmilor. Freamătă de nerăbdare și de frig, să se înfrupte odată din apa aflată în imensele butoaie albastre, în care preoții Patriarhului au făcut rapid cu mâna câte două cruci.

Urcat pe niște scări înalte, de la intrarea în Casa Patriarhală, însuși generalul de brigadă Eugen Meran, șeful Jandarmeriei București, își scrutează trupele și dă ordine dure prin cască. Se pupă pe obraji cu un consilier patriarhal și îi explică cum va decurge „bătălia”.

În teren, jandarmii se aranjează pe poziții și fixează ultimele garduri de protecție în jurul credincioșilor. Mai e puțin. Patriarhul va încheia sfințirea apei de Bobotează și Sfântul Duh va fi călcat în picioare de mii de credincioși însetați.

Undeva în spate, cu un fes roșu pe cap, Cristian Popescu „Piedone”, primarul sectorului 4, unde e arondată Patriarhia, supraveghează și el mișcările de trupe.

Credință la bidoane de 5 litri

Jandarmii așază mulțimea în spatele unor garduri de protecție, pentru a-i deschide calea Patriarhului Daniel, să sfințească apa.

„Doamnă, doamnă, vă rog frumos, nu rupem gardurile, da?”, îi spune un jandarm unei bătrâne nărăvașe, care agită sticlele goale prin aer. „Mai rău ca la pușcărie, maică!”, se revoltă femeia.

„Noi am venit de pe la 8 aici. Dar nu mai e așa înghesuială ca în alți ani”, râd expert câțiva tătăici care sunt primii, în capul cozii la apă sfințită, la adăpost de ghionturile mulțimii. Au o experiență de cinci ani într-ale Bobotezei și a preluatului de Duh Sfânt la pet de plastic.

Câțiva pași mai încolo, un bătrânel se plimbă dezorientat, cu patru sacoșe care stau să plesnească de sticle goale. Are de toate, de la 0,5 la 2 litri. Alții au preferat bidoanele de 5 litri. Toate mărcile de sucuri și de ape minerale sunt reprezentate la coada de la Patriarhie, fără discriminare.

Un domn îl abordează pe moșulică cel cu sacoșele pline de pet-uri. Are nevoie. Îi îndeasă câțiva lei în mână și dă să-i smulgă una de doi litri. Pe fază, bătrânul face eschiva și îi bagă la înaintare una pipernicită, de 0,5. „Ți-am dat bani!”, îi zice domnul, dojenitor. Bătrânul cedează și se desparte de o butelcă mare.

La Patriarhie, sticla oficială a Arhiepiscopiei Bucureștilor pentru primirea apei sfințite costă 5 lei. Peturile sunt gratis.

Apa sfântă e marfă scumpă, însă nu se măsoară neapărat în bani, ci în respect pe scara blocului, după cum explică o doamnă, împovărată și ea cu două sacoșe burdușite cu pet-uri goale de diverse dimensiuni.

„Sunt pentru vecinii de la bloc, așa vin eu în fiecare an. Nu le vând, dar dacă are nevoie cineva de sticlă goală dau de pomană vreo două”, spune femeia, când o întrebi dacă face trafic sau doar faptă bună.

Patriarhul Daniel a dat roată bisericii, stropindu-i pe credincioși cu apă sfântă. Bat clopotele și butoaiele încep să izvorască agheazmă la robinet.

„Să te bată Dumnezeu!”. „Ba pe tine!”

„Uite-l pe părintele cu coroană”, strigă cu ochii căscați de uimire un copil, când îl vede pe Patriarhul Daniel cum se plimbă cu busuiocul sfințit, împroșcând cu agheazmă în stânga și-n dreapta. O fată își varsă rapid Coca Cola pe piatra cubică din curtea Patriarhiei, ca să facă loc apei sfințite pe care o va duce acasă.

Din senin, s-a dat liber la butoaiele cu apă. „Ia uite mă, e șchioapă și mai și împinge”, se răstește un domn. Din liniștea pioasă care a rezistat cât timp Patriarhul Daniel a ținut slujba și a sfințit apa, nu a mai rămas nimic.

De pe margine, din spatele gardurilor de protecție, sticle goale de plastic au început să zboare prin aer, peste capete, peste jandarmi. Cei care nu au chef sau putere să stea la coadă pentru apă sfințită trag de cei care au îndurat frigul în picioare, 4-5 ore, așteptând ordonat: „Umpleți-le și pe-astea! Doamne-ajută!”.

„De ce nu stai la coadă?”, o întreabă pe o bătrână cu ochelari de soare negri și haină de blană albă, un domn de aceeași etate. Niciun răspuns, doar sticla goală care cere milă celor care stau la rând. „Păi dacă la biserică faci așa, îți dai seama ce faci în altă parte?„, își continuă domnul atacul.

Femeia apasă pedala slăbiciunii și îngaimă cu voce plângăcioasă: „Să te bată Dumnezeu!”. „Ba pe tine să te bată, că faci șmecherii la biserică”, îi întoarce spatele domnul, plecând.

Jandarmii încearcă din răsputeri să oprească traficul de sticle între cei care trișează și cei care cedează, din milă, deși au stat la coadă. E greu, au în față bunici sau femei, nu huligani sau bătăuși pe care îi pot pune la punct cu forța. „Dați sticla înapoi! Dumitrescu, ia-i sticla!”, își ține în ordine șeful de dispozitiv jandarmii.

Dumitrescu se execută, dar Vasile, jandarm în civil, a cedat deja în fața unei bătrâne firave și îi duce sticla goală în față, la coadă. „Înapoi! Nu facem de-astea pe-aici!”. Vasile se execută cu capul plecat. „Vai, vai, ce rău ești! Ateule!”, îi strigă cicălitoare bătrâna șefului de jandarmi.

Mai hotărâtă, o femeie își ia avânt, își face loc cu coatele printre jandarmi și intră în față, la butoaie. Doi băieți cât ușa au rămas mască. Șeful de dispozitiv se uită la ei și le arată pumnul zâmbind. Jandarmii izbucnesc în râs și dau neputincioși din umeri – e femeie, ce să-i facem? „Doamne ferește!”, îi scapă unuia printre dinți.

Fotografii de Andreea Alexandru (Mediafax) și Andrei Luca Popescu.