REPORTAJ GÂNDUL pe feuda lui Duicu. „Păi, asta îmi trebuie mie, să filmezi? Să mă vadă ăștia, după ce pleci mata? Eu rămân aici, îi știu răzbunători”

Abia ajuns în Drobeta-Turnu Severin, într-o zi senină de aprilie, ai senzația unei relative normalități. Un oraș curat, care trăiește, se mișcă, se agită; se desprimăvărează, el însuși. Apoi, percepi nuanțe – priviri, glasuri, ezitări. Înțelegi că, dincolo de zgomot, ai de-a face cu un oraș „tăcut”. Un oraș în care funcționează „omerta”. Poți vorbi cu oamenii despre bune și despre rele, de orașul lor, de nevoile lor, dar până la „subiectul Duicu”. De aici, începe tăcerea, teama de a spune lucrurilor pe nume, privirile aruncate peste umăr, către ceilalți, care „te aud” și „te văd”. „Ce să vă spun despre Duicu?! Noi nu știm prea multe. Și, chiar dacă știm, ce dovezi avem?!”, răspunde câte unul și pleacă, apoi, grăbit, în drumul său.

Cei „mai combativi”, în zilele lor bune, lideri de opinie în cercul de prieteni, refuză să se lase filmați, „trași pe cameră”, cu aerul că n-ai să poți „să-i tragi pe sfoară”. „Păi, asta îmi trebuie mie?! Să mă vadă ăștia, după ce pleci mata? Eu rămân aici; îi știu că sunt răzbunători. Am soție, am copii…”, spune cineva. „Domnule, ce se înregistrează rămâne. Nu știi când vede cine nu trebuie”, completează un amic.

E limpede că oamenii simt presiunea. Fără îndoială că știu, au auzit, poate au și confirmări despre ceea ce se întâmplă în jurul lor, în spatele lor, peste capetele lor, dar frica le închide gura.

Povestiri anonime

Sub protecția anonimatului, desigur, câțiva severineni îmi povestesc, vag și amestecat, începuturile. „Dom`ne, ăștia ai lu` Duicu ăl bătrân, au avut bani. De unde-de neunde, că dinainte sau după embargo, mai departe sau mai aproape de clisură, ori de altele, n-ai de unde știi… Numa ăia de-or fi fost cu ei. În perioada aia s-au ridicat mai mulți, au făcut afaceri, s-au descurcat”, îmi spune un bărbat, mai în vârstă. „Noi, aia ce-am auzit, o spunem și noi”, îl susține un leat. „Păi sigur, că doar nu i-am cercetat noi… Ăsta mic, Adrian, a fost băiat de pompă la o stație a lu” soacră-sa, înainte să intre în politică. A făcut bani, a cumpărat; a ajuns și el să aibă benzinării – și acum are vreo trei, una chiar pe numele mamei lui, doamna Mica, îi zice. Ei, și de aici a crescut: a ajuns director la Petrom, la Mehedinți, prin 2000-2001, a intrat în politică, la PSD, să-și asigure spatele”. „Pe urmă, prin 2008, s-a ales consilier la CJ. Cred că era șef la partid, la Mehedinți. După scandalu” cu ăla, cu Nicolicea. Îl știți pe Nicolicea… Îi luă locul, și ăla, dus a fost. Parcă plecă și din partid, nu?”, întreabă alt om, fără să aștepte răspuns. „E, și în 2012 l-am ales președinte la CJ. Eu recunosc că l-am ales. Am sperat. Stănișoară, alt nenorocit, făcuse județul portocaliu. Și ăla, la fel, cu mafia lui. Am crezut c-or fi ăștia altfel, mai buni, da” de unde. Ei tot deștepți, și noi tot proști. A început Duicu cu porcăriile: cu Spitalul Județean, cu policlinica, unde are cabinetul de RMN, cu Casa de Sănătate, cu ăla de la Orșova, cu niște terenuri, cu hoteluri, cu ăștia, cu poliția, cu tot…”.

Consilul Județean Mehedinți

Cam pe aici se învârt poveștile oamenilor, la suprafață. Iar pentru confirmări și poziții oficiale am fost să batem la uși. Întâi am fost la Consilul Județean. La „Relații”, o doamnă amabilă mă întreabă cu cine aș vea să vorbesc: „Cu domnul vicepreședinte, cu doamna vicepreședinte sau cu secretarul general, cu cine doriți?”.

Cu domnul vice, n-am putut că era plecat. Doamna vice era într-o ședință. „Durează?” „Mai durează, și nici domnul secretar nu e. Dacă îmi lăsați un număr de telefon, o să vă sune de la cabinet, cum termină”. Las numărul, dar nimeni nu e dispus să vorbească.

Spitalul Județean Mehedinți

La Spitalul Județean, ajung, în cele din urmă, la managerul general, Doina Borugă, apropiată a lui Adrian Duicu, fosta șefă a Casei de Sănătate din județ, până la sfârșitul lui 2012.

Doina Borugă este urmărită penal pentru că „a permis accesul unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii de foloase necuvenite”. În acest dosar, DNA îi acuză, de asemenea, pe Duicu și pe Popescu Daniela Delia – director al Direcției Economice din cadrul Consiliului Județean Mehedinți – că au trucat licitația publică pentru achiziționarea unor echipamente medicale și mobilier destinate utilării noii Maternități din cadrul spitalului și a unei secții de pediatrie.

„Ar fi fost bine să-mi spună, cineva, și mie, care sunt informațiile nedestinate publicității”, îmi spune Doina Borugă. „Totul a fost pe net, deschis, la vedere. De la caietul de sarcini, la răspunsurile pe care le-am dat celor care au cerut informații suplimentare. Oferta singurului participant interesat a fost deschisă la data și ora stabilite. Nu știu în ce constă greșeala mea, dar asta rămâne de văzut. Justiția își urmează cursul”, spune managerul general, negând că ar fi participat, împreună cu președintele CJ, Adrian Duicu, la trucarea licitației.

Casa de Sănătate Mehedinți

La Casa de Sănătate Mehedinți, directoarea Elisabeta Zenovianu Rolea, nu vorbește. „Doamna directoare nu dorește să facă declarații câtă vreme au fost ridicate documente și se desfășoară o anchetă”, îmi spune purtătorul de cuvânt, care mă întâmpină la intrare. Îl rog pe el să-mi dea o declarație. Dispare câteva minute, apoi revine și îmi spune că doamna directoare l-a sfătuit și pe el să se abțină de la declarații, „câtă vreme ancheta e în curs”.

Adrian Duicu este „legat” de Casa de Sănătate prin SC ROMRAD RMN SRL, pe care o deține și prin intermediul căreia operează, în cadrul Policlinicii, un cabinet pentru examinări RMN. De altfel, chiar acesta este motivul care a condus la situația de incompatibilitate și la acest uriaș scandal de corupție.

Pentru examene RMN, „efectuate sau nu” – după cum spune Ion Olteanu -, Duicu a încasat, anual, sume considerabile de la Casa de Sănătate județeană, atât în perioada în care Doina Borugă era directoare, cât și, ulterior, în 2013, de când pe funcție se află Zenovia Rolea. Astfel, în 2010, suma decontată, potrivit răspunsului primit de Ion Olteanu din Drobeta/Turnu Severin, a fost de 673,94 mii lei; în 2011, de 1068, 54 mii lei; în 2012, de 1513,44 mii lei, iar în 2013, de 778.786 lei.

O familie contra famigliei

Și când toate ușile și toate gurile, cu mici excepții, se dovedeau a fi zăvorâte, am cunoscut doi oameni care vorbesc – familia Olteanu, Ion și Adriana. „Suntem singurii care ne luptăm, în acest oraș terorizat, cu sistemul. Care protestăm, zi de zi, în fața Consiliului Județean, a Prefecturii și a Primăriei. Singurii cărora Adrian Duicu și gorilele sale nu ne-au închis gurile”, spune Ion.

L-am găsit acasă marți după-amiază, cu ajutorul unui prieten din oraș, care mi-a făcut căutarea mai ușoară. Mi-a spus toată povestea familiei sale pe o bancă în fața blocului în care locuiește, până seara, târziu. Vorbește tare, mai tare în liniștea serii, fără să se teamă.

Îmi spune că a fost întemnițat de Securitatea comunistă, timp de un an, „cu lanțuri și cătușe nituite la mâini și la picioare, și cu șocuri electrice în cap”, acuzat că a uneltit împotriva sistemului. În anul următor „eliberării”, 1986, a plecat în America, împreună cu soția, ca refugiați. Au revenit în țară în urmă cu cinci ani. „Nu mi s-a părut că lucrurile sunt în regulă, ba dimpotrivă. Așa că am înțeles să protestăm, să facem o opoziție activă față de abuzurile sistemului, zis democratic. Am făcut-o pe timpul lui Stănișoară, când Turnu Severin era portocaliu, iar conducerea PDL era la fel de coruptă. Am fost singurul care a stat în stradă, neîncetat, până la căderea guvernului Ungureanu. PSD și Duicu au profitat de hotărârea și acțiunile noastre. Dacă eu și soția mea nu eram în stradă, nu ieșea nimeni la protest. Ulterior am aflat că și cei care mai apăreau, uneori, erau plătiți de partid. După ce au ajuns la putere, ne-au cerut să oprim protestele. Am refuzat, iar ei au încercat să ne calce în picioare: ne-a făcut dosare penale, și-au trimis bătăușii ca să ne rupă oasele. M-au lovit, au amenințat că ne omoară. N-am cedat, iar asta l-a exasperat pe Duicu!”.

Și astăzi, familia Olteanu merge „la serviciu”, în gura parcului din fața CJ, și le administrează conducătorilor județului „corecția zilnică și necesară”.

Îi amintește „lui Duicu și acoliților săi”, fărădelegile comise, cere anchetarea colaboratorilor săi, a prefectului și a primarului, „pe care șeful CJ îl duce de cravată unde și când are nevoie”.

„Am făcut plângeri și sesizări penale: pentru abuz în serviciu, pentru agresare, pentru banii pe care i-a luat, an de an de la Casa de Sănătate, pentru corupție. Am acuzat faptul că a ajuns să controleze toată media locală. Din cele patru televiziuni, două sunt ale lui, iar pe cea de a treia a adus-o în situație de insolvență, în urma aplicării unor amenzi substanțiale. Cu ajutorul slugilor sale din televiziune încearcă să organizeze flagranturi tuturor celor care mai au curajul să protesteze. Un caz notoriu este cel al unei tinere, asistentă medicală, pe care a încercat să o bage în pușcărie în urma organizării unui flagrant prin intermediul omului său „de televiziune”, unu” Bidilici, Vă imaginați până unde merge abjecția acestui individ și teroarea în acest oraș” mai spune Ion Olteanu, care promite să nu se oprească până când lucrurile vor intra în normal. „Îi aștept alături de noi și pe ceilalți, care ne promit asta de luni de zile. De fiecare dată când au o problemă, spun că vor ieși în stradă. Și totuși, de fiecare dată, frica le închide gura!”.