SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA. Primarii din Jilava și Măgurele au câștigat alegerile din arest. „Sper să vină înapoi, că lumea îi regretă ca pe Ceaușescu”

Publicat: 16 06. 2012, 16:47
Actualizat: 30 08. 2012, 15:17

Localităților ilfovene, Jilava și Măgurele, continuă să li se fâlfâie bannerele electorale deasupra străzilor. Cele două comunități par a fi în continuare, în campanie, deși electoratul a ales: vechii primari, Adrian Mladin (Jilava) și Dumitru Ruse (Măgurele), au fost repuși în funcție prin vot popular și democratic. Mai rămâne doar ca edilii să se „libereze” din arest, ca să-și poată prelua mandatele.

VEZI AICI REPORTAJUL VIDEO DIFUZAT DE GÂNDUL LIVE

Campanii la rece

Ați înțeles bine. Cei doi nu au participat la „propriile succese electorale” pe motiv că-s reținuți. Mladin, ales în 2008, din partea PNL, trecut la UNPR și candidat în 2012 ca independent susținut de PP-DD, se află în arest din decembrie anul trecut, acuzat de DNA că ar fi luat o șpagă de 50.000 de euro într-o afacere imobiliară. Ruse, de la PSD, fost la PDL până în preajma alegerilor, a fost ridicat de organele în drept, cu trei zile înaintea votării de duminică, pentru că ar fi pretins 3.000 de lei de la un om de afaceri.

Dar „contumacia” nu le-a adus prejudicii. Amândoi și-au învins, fără drept de apel, contracandidații, urbea votând conștiincios în favoarea lor ca semn de prețuire și ca mesaj că i-a iertat.

Ce spun oamenii din Jilava

„A fost reales pentru că a fost iubit de oamenii din comună”, spune o doamnă care l-a cunoscut pe primar de mic. „A crescut în Jilava, a fost un copil bun, un exemplu pozitiv; îl cunosc de când era copil. Lumea a fost mulțumită de el și de realizările lui. Având în vedere că nu a fost aici și că nu s-a mai văzut de atâtea luni cu oamenii, vă dați seama că ei îl iubesc, că le era dor de el și că își doresc să revină. Asta e părerea mea”, mai spune femeia.

O altă doamnă e pe aceleași coordonate. „A fost un om care a înțeles pe toată lumea, la nivelul fiecăruia. Nu aveam nimic. Jilava era o comună amărâtă. Acum îi ducem lipsa și, chiar dacă nu-i va da drumul, noi nu vom lăsa ca la această primărie să mai încapă altcineva. Și dacă se votează a doua oară, noi tot pe dânsul îl votăm”, promite femeia cu lacrimi în ochi.
În atari condiții, e lesne de înțeles de ce ilfovenii nemulțumiți de situație – fie din Jilava, fie din Măgurele – s-au lăsat anevoie convinși să-și depene povestea pe negativ, și asta numai sub „protecția anonimatului”.

„Vrei să-ți spună ție tata de ce l-a votat lumea pe Mladin?! De proastă, uită-te la mine!”, îmi spune un bărbat hotărât. „Păi știi mata ce-au crezut ăștia?! Ei au zis că dacă-l votează, ăia or să-i dea drumul din pușcărie, că la ei așa se face legea, pe alese…”, mai spune omul, care nu vrea să se lase filmat, dar care mă roagă să nu uit ce-mi spune el. „Pe urmă are și mulți oameni, care-l ajută. Unii cu bani, alții cu altele. Așa se face treaba. Și știi de ce nu vreau să mă filmezi?! Pentru că ochii care nu se văd, se uită după tine…”, încheie el zâmbind într-un colț de gură, cu subînțeles.

Ce spun oamenii din Măgurele

În orașul vecin, Măgurele, părerile sunt împărțite bine. Susținătorii UNPR îi acuză de cumpărare de voturi pe peneliști și pe pesediști. Fidelii liberali spun că Ruse le-a pus urbea pe butuci, a luat banii și n-a făcut mai nimic, dar s-a ales pentru că e ajutat de interlopi și de rude aflate în poziții cheie.

„Aici, la noi, situația este mai delicată”, spune un tânăr mai curajos, dintr-un grup de tăcuți. Chiar și el ne cere să-i blurăm chipul dacă-l dăm pe film. „Primarul Ruse s-a înconjurat de lumea interlopă, iar pe parcursul campaniei, oamenii au lucrat murdar. Au recurs la amenințări, au deteriorat mașini cu acid sulfuric. S-a creat o tensiune foarte mare”. Tânărul consideră că votul prin care vechiul primar s-a reales nu este unul real. „În Măgurele au votat multe persoane pe care nu le cunoaștem. Se pare că a fost adoptată strategia de a elibera buletine de identitate unor persoane din exterior, plătite; din câte am în înțeles, peste 300, în total. Domnul Ruse a beneficiat, se pare, și de ajutorul fiicei sale, care lucrează la MI, la Evidența Populației, la Bragadiru…”, mai spune tânărul.

Cert este că sunt și oameni simpli pentru care primarul Ruse e un edil de viitor. „Este un primar bun. Ne-a scăzut de la lemne, de la căldură. Eu nu țin cu nimenea. Țin cu el și cu Dumnezeu, că nu face rău. Îmi pare rău de ce s-a întâmplat, dar eu știu că pe săraci i-a ajutat. Sper să vină înapoi, că lumea îl regretă ca pe Ceaușescu. Acu’ ar vrea să învieze iar, din nou, da’ nu se mai poate”.

Ce spun oficialii

Până la revenirea aleșilor, în caz că vor mai reveni pe funcții, localitățile au rămas pe mâna foștilor viceprimari, aflați în așteptarea primei ședințe de consiliu. Iar dacă vechiul vice de Măgurele, actualul om cu frâiele, stă puțin de vorbă și nu ne lasă să-l filmăm pe motiv că „asta-mi mai trebuie mie acuma, după ce am atâtea pe cap să mai dau și interviuri”, cel din Jilava ne povestește de-a fir a păr cum a stat cazu’ cu necazu.

„La noi e o situație specială, care a-nceput în decembrie, anul trecut. Când eram aproape de a finaliza proiectele comunei, s-a-ntâmplat ce s-a-ntâmplat și nimeni nu a înțeles nimic. Cetățenii nu erau convinși că primarul e vinovat. Atunci, înaintea campaniei, s-a constituit un grup de inițiativă, de sprijinire a domnului Mladin. Am mers în localitate, am vorbit cu cetățenii și am obținut un număr de 3000 de semnături de susținere. Domnul primar, când a văzut situația, a luat decizia de a candida”, ne spune viceprimarul, membru al PP-DD, partid susținător al independentului Adrian Mladin. „Până vine primarul, consiliul local va hotărî cine o să conducă orașul. Eu sper să dea Dumnezeu să vină cât mai repede”.

Epilog

Ca atare, să mai spună cineva că în România, democrația nu se aplică până la ultima sa consecință.