Secretul teribil al handbalistei Talida Tolnai: „Mamă, nu mă pune să aleg între tine și Dumnezeu!”

Duminică, trecut de ora 10. Ajungem pe Strada Munții Gurgiului, undeva între cartierul Crângași și zona Regie, din Capitală. La capătul străzii, pe partea stângă, se înalță semeț o clădire cu cinci nivele. Seamănă aproape cu un bloc. Pe acoperiș, în lateral, printre frunzele plopilor, se întrezărește o cruce albă din marmură. Abia după ce treci de poarta cu gratii, care stă deschisă, afli din sigla de deasupra intrării cine sunt „locatarii”: Biserica lui Dumnezeu Apostolică Penticostală Nr. 1 Betel.

Pe lângă noi trec câțiva oameni, se îndreaptă grăbiți spre intrare. Ne luăm după ei. Femeile din fața noastră poartă batic pe cap și fuste sau rochii a căror lungime nu este mult deasupra genunchilor.

Ne oprim la nivelul 2 al clădirii, unde intrăm prin ușa din stânga. Prima senzație pe care o simțim este că am ajuns la un spectacol. Un bărbat care nu pare să aibă mai mult de 43 – 45 de ani vorbește mulțimii. Așezați pe scaunele de jur împrejurul sălii și al balcoanelor, aproximativ 1000 de oameni îi ascultă predica. Cel care le vorbește este pastorul Florin Ianovici, psihoterapeut și fost avocat. Pentru penticostalii acestei biserici astăzi este „Sărbătoarea perilor albi”. Sunt omagiați tații, bunicii, unchii, mătușile, toți frații și surorile care au ajuns la o vârstă respectabilă. Tuturor acestora le sunt aduse laude și mulțumiri prin invocarea lui Iisus Hristos și a lui Dumnezeu.

Cum jos pare totul plin, urcăm încă un etaj. La balcoane, peisajul social este divers. Pe băncile roșii tapițate stau copii, tineri, bătrâni. Pastorul anunță la microfon că în sală se află și Talida Tolnai, „pentru cei care nu știu, portarul echipei naționale de handbal”. Talida Tolnai sau Toto, cum îi spun colegii și fanii, este unul dintre portarii echipei naționale de handbal a României. Datorită ei, România a luat brozul la Campionatul European din 2010. În prezent, joacă la CSM București. Anterior a făcut istorie la HC Zalău și CS Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Imagine din Biserica Betel

Talida Tolnai: „Am cunoscut păcatul”

Aici, în Biserica Penticostală, Talida Tolnai arată altfel față de cum am văzut-o la televizor. Este mult mai înaltă, părul creț îi atârnă liber peste umeri, iar șortul și tricoul, de regulă de culoare negră, pe care le poartă pe teren au fost înlocuite de veșminte mai feminine: fustă, tricou și sacou, toate de culoare roz. În biroul pastorului, situat la parterul clădirii, cunoscuta sportivă începe să vorbească despre credința ei. De la bun început afirmă că Dumnezeu îi va călăuzi cuvintele și face următoarea precizare: „Înainte să mă întorc la Dumnezeu, eu eram un om de rând. Am cunoscut păcatul. Am umblat în lume, am căutat să aflu plăcerile lumii acesteia și la un moment dat am început să îmi dau seama că nu asta este ceea ce vreau de la viață”.

În urmă cu nouă ani a intrat pentru prima dată într-o biserică penticostală. Inițierea o făcuse mai devreme, ascultând emisiuni și melodii penticostale la Radio Unison din Zalău, localitatea în care s-a născut.

Vestea că fiica lor se îndreaptă spre o nouă credință i-a surprins neplăcut pe părinții ei. Tatăl ei a fost reformat. Mama este ortodoxă, religie în care a fost botezată, după naștere, și Talida. „Mama mea chiar mi-a zis că dacă cu adevărat o iubesc să nu fac pasul acesta. Eu i-am spus: ”Mamă, nu mă pune să aleg între tine și Dumnezeu, căci îl voi alege pe Dumnezeu. Eu vreau să te am și pe tine și Dumnezeu””, își amintește handbalista.

Botezul penticostal l-a făcut în urmă cu șase ani, pe când juca la Oltchim Râmnicu Vâlcea. „A fost o zi minunată, în care am plâns și am râs, totodată”, rememorează ea cu bucurie vădită pe chip. Pentru a nu-și necăji prea tare mama, Talida i-a ascuns timp de un an faptul că s-a pocăit. „Prin 2009, când a venit mama mea în vizită la Râmnicu Vâlcea, am avut inimă să îi mărturisesc că am făcut legământ cu Dumnezeu. A început să plângă, nu i-a venit să creadă că am trecut peste cuvântul ei și am făcut acest lucru”, povestește Talida. Cu greu, mama ei a acceptat noua religie. Ulterior a aflat și tatăl. „(Tata n.r.) a spus că copilul lui nu este pocăit și că mă dezmoștenește. I-am spus: ‘Tată, cum să mă dezmoștenești? Și așa nu ai ce să îmi dăruiești, decât că vă am pe voi””, își amintește sportiva cu emoție în glas . Peste câțiva ani, pe patul de moarte avea să se pocăiască la rândul lui, chiar sub ochii ei.

Talida Tolnai, în ziua botezului penticostal

„Dincolo de toate lucrurile astea, Dumnezeu este cel care te întărește și te ține sus în vârful piramidei, fără el nu putem să facem nimic. Nu religia este cea care te mântuiește, ci Domnul Iisus Christos și credința”, consideră Talida, care se lovește în continuare de reacția celor care nu reușesc să înțeleagă schimbarea ei confesională. I s-a întâmplat chiar și la cluburile la care a activat, precum și la echipa națională. „Când auzeau că sunt pocăită, unele colege spuneau că eu vreau să le schimb gândirea, religia. Le-am spus că nu caut lucrul acesta. Le-am îndemnat, însă, mereu să citească cuvântul lui Dumnezeu, pentru că acolo găsesc întrebările pe care mi le puneau. Lor li se pare ceva ieșit din comun că eu, în fiecare zi, citesc din Biblie și mă rog”, susține Talida.

Crezul pocăiților: „Niciodată nu renunța”

Revenim în Biserică, la balcon. Lângă noi, în apropiere se află cameramanul și întreaga echipă de filmare a bisericii. Toată slujba care este transmisă pe plasma din fața noastră poate fi urmărită în direct și pe internet, pe site-ul bisericii.

După ce tremină predica, pastorul cheamă un grup de tineri care încep să cânte un cântec ritmat cu versuri religioase. Resimțim din nou senzația de spectacol și uimire. Grupul este acompaniat de cinci violoniști, trei fete și doi băieți, și de un alt tânăr care cântă la orgă. La balcon continuă să urce oameni. Remarcăm un cuplu, abândoi purtând blugi. Ea duce în brațe un bebeluș ce pare să nu aibă mai mult de 4 – 5 luni. În spate, el duce landoul în care și-au adus copilul. Trec pe lângă noi, urcă scările și intră în camera aflată în spatele balconului principal, de unde din când în când se mai aud plânsete de copii. Gândim că probabil este un cabinet medical. După cum vom afla mai târziu, camera se numește „Mama și copilul”. Aici, părinții penticostali își aduc copii mici pentru a asculta slujba într-un cadru special creat pentru ei, pentru a nu îi deranja pe ceilalți credincioși. Melodia se termină, pastorul îi invită apoi pe toți cei prezenți să se salute. În stânga mea, o tânără brunetă, cu părul lung aranjat printr-o simplă cordeluță, îmi ia mâna și o strânge călduros. Nu pare să aibă mai mult de 18 – 19 ani. Lângă ea, un alt tânăr o privește din când în când drăgăstos.

De la microfonul de jos, pastorul Florin Ianovici anunță că luni este o nouă zi de post, dar și calendarul întâlnirilor religioase de la Biserica Penticostală Betel de săptămâna următoare.

Pastorul Florin Ianovici

Pe scena de jos începe o nouă melodie, de data asta fredonată de un grup de cinci tineri. Printre rânduri circulă din mână în mână un săculeț mov, din catifea, cu o cruce aurie inscripționată pe el, în care mulți dintre cei prezenți contribuie cu donații. Penticostalii se ajută între ei și apelează la comunitățile penticostale din afara țării când au nevoie de fonduri suplimentare. Banii care se strâng săptămânal la biserici se cheamă „darul de bunăvoie”.

La pupitru urcă celălalt pastor al bisericii, Ștefan Ivan. Începe cu o rugăciune. Cei prezenți se ridică în picioare pentru a o asculta. La sfârșit nu se închină, dar spun „Amin”. Vorbește apoi despre martirii Bisericii Penticostale, despre fratele Jidoveanu, omorât în bătaie din cauza credinței sale, despre „curajosul Caleb”, cel care apare în Vechiul Testament ca fiind unul dintre cei 12 spioni trimiși de Moise în Israel, dar și din Cărțile Profeților . „Și astăzi sunt tare”, „Niciodată nu renunța”, „Dumnezeu ne poartă pe umerii lui”, sunt doar câteva dintre crezurile pe care pastorul Ștefan Ivan le rostește cu înflăcărare îndemnându-i pe cei prezenți „să îl mărturisescă pe Dumnezeu”. Mulți dintre cei prezenți rostesc din când în când „Aleluia”. Unii plâng, alții cască, semn de oboseală sau de plictiseală, poate.

După două ore de muzică religioasă, ritmată, predici, maxime și încurajări, slujba se termină. Rând pe rând, cei prezenți ies pe ușa de ieșire pentru a se îndrepta spre casă. Mai înainte își iau la revedere de la cei cunoscuți, strângându-le mânile cu putere.

Pastor: „Pare-se că românul are deja un gen de fatalitate cu privire la viitorul său, precum în Miorița”

Cultul penticostal este unul dintre cultele creștine protestante recunoscute oficial în România. Potrivit rezultatelor recensământului din 2011, în România sunt 367.938 de adepți, adică 1,9% din populație. Penticostalii reprezintă a patra confesiune ca mărime, după ortodocși (85,9%), romano-catolici (4,6%) și reformați (3,2%). Comparativ cu datele recensământului din 2002, confesiunea penticostală este singura care a avut o creștere considerabilă a numărului adepților ei. Explicația o dă chiar pastorul Bisericii Betel, cea mai mare din București. „Noi trăim acum în niște timpuri ale lehamitei și ale deznădejdiei. Oamenii caută acum miracolul. Lucrurile sunt destul de cenușii și pare-se că românul are deja un gen de fatalitate cu privire la viitorul său, precum în Miorița. Credința penticostală este una care accentuează foarte mult trăirea cu Dumnezeu în miracol, un Dumnezeu care are puterea să vindece să oprească necazurile, care poate să îți dea pâinea cea de toate zilele”, explică Florin Ianovici. Pastor de 12 ani, fost avocat, mediator și psiholog, Florin Ianovici a îmbrățișat credința penticostală în anii studenției la Facultatea de Drept din Capitală. Ulterior a urmat cursurile Institutului Teologic Penticostal, precum și ale Facultății de Psihologie. Convins că hipnoza aduce mintea unui om sub controlul altui om, Florin Ianovici a refuzat să participe la aceste cursuri pe care trebuia să le urmeze în facultate.

Cultul penticostal a apărut pentru prima dată în SUA, la sfârșitul secolului XIX. Penticostalii sunt pe locul doi în lume, peste 600 de milioane în întreaga lume, după catolici. În România, ideile penticostale au fost aduse de arădeanul Pavel Budeanu, după ce a vizitat America în 1910. Cartea de căpătâi a credinței penticostale este Biblia. Adepții acestui cult cred în miracole și în noua revărsare a Duhului Sfânt.

Penticostalii nu au sfinți, în afară de profeții menționați în Biblie, și nici icoane. Slujbele lor din Biserică sunt animate cu multă muzică. Penticostalii nu fac pomeni.

Postul este ținut până la asfințit și nu se mânâncă și nu se bea. Trebuie să se roage de mai multe ori pe zi, să citească din Sfânta Scriptură și să mediteze. Micul dejun și prânzul trebuie dăruit.

Penticostalii nu își botează copiii. Botezul se face la maturitate, printr-o singură afundare în apă. Penticostalii fac copii mulți și divorțează rar. De când este pastor, Florin Ianovici a aflat de doar 2 divorțuri la penticostali. La nuntă participă toată comunitatea. Dacă tinerii au întreținut relații sexuale înainte de căsătorie, nunta are loc, însă, într-un cadru restrâns, în afara bisericii, afirmă pastorul. Înainte de a se căsători, tinerii penticostali au mai multe întâlniri consultative cu pastorul prin care „realizează importanța căsniciei, dar și dacă sunt făcuți unul pentru celălalt”.

Lucrurile pe care penticostalii le consideră grave sunt fumatul, băutura, adulterul, avortul, hoția și minciuna. La biserică, femeile au voie doar în fustă, cu capul acoperit și fără podoabe pe ele. „Domnul Isus Hristos nu a băut, nu a fumat, nu a avut case mari. Simplitatea este modelul care trebuie urmat”, afirmă pastorul Bisericii Betel care are 1.400 de credincioși. În total, în București sunt 11.000 de penticostali.

Penticostalii practică „ungerea cu untdelemn” pentru vindecarea de boli.

În fruntea bisericii se află un pastor, absolvent al Institutului Teologic Penticostal, din București. Pastorul este foarte activ în viața comunității, el fiind implicat într-o serie de proiecte sociale prin intermediul unei fundații de întrajutorare. „Dacă eu nu mai pot ca și comunitate locală să spijin o familie, eu scriu la cineva din afară, la o biserică de acolo și ei trimit bani în cont. Cum ai putea să spui cuiva că ai credință și când îl vezi lipsit să îi spui să meargă în pace. Cum să meargă în pace dacă el nu are ce să mănânce. E adevărat că poate că sunt unii care intră în biserică doar ca să primească ajutoare, dar aceștia se găsesc peste tot”, afirmă pastorul Florin Ianovici.

La nivel central, există Consiliul Bisericesc Național, care ia deciziile principale legate de credința și biserica penticostală. În România există 3.000 de biserici penticostale, care fac parte din nouă regiuni.

REPORTER: Mihaela Stoica

CAMERAMAN: Romică Croitoru

PRODUCĂTOR: Cezar Helmis

EDITOR IMAGINE: Daniel Ivan