„Sorin, te deranjez mult dacă vreau factură?” REPORTAJ CU CAMERA ASCUNSĂ în „Dragonul Roșu” la trei zile după razia ANAF

În Dobroești, între Pantelimon și Colentina, chiar în coasta de est a Bucureștiului, pulsează un mini-oraș sau mai degrabă un altar gigantic al ieftinăciunii și kitsch-ului. „Dragonul Roșu” și cele 10 pavilioane ale sale sunt un amestec amețitor de mii de chinezi, turci, arabi și români care forfotesc precis, zi de zi, pompând către rafturile magazinelor sau tarabelor din oraș, la prețuri de nimic și în cantități industriale, orice fel de marfă nealimentară ți-ar trece prin cap: de la textile și încălțăminte la briz-brizuri, de la decorațiuni interioare la articole sportive sau pentru copii. Totul „made in China”. Tot aici mai vibrează ceva: banii negri, din preajma cărora cuvinte precum „factură”, „bon fiscal” sau „TVA” fug mai ceva ca dracul de tămâie.

Pe 7 aprilie a fost marțea neagră a Dragonului Roșu. Dis-de-dimineață, inspectorii Antifraudă ai ANAF au pogorât în forță, într-o acțiune cum rar s-a mai auzit. Au închis 57 de standuri, au dat amenzi de peste 300.000 de euro, au confiscat peste 45.000 de euro cash și marfă de încă vreo 12.000 de euro. O zgârietură pentru cele peste 5.500 de standuri ale complexului administrat de omul de afaceri Nicolae Dumitru „Niro”, trimis în judecată în dosarul „Microsoft”, sub acuzația de trafic de influență prin intermediul unei șpăgi de 10 milioane de euro.

Foto: Ștefan Bîrlodeanu // Mediafax.

Tot marți, polițiștii și procurorii au descălecat și ei în coasta Dragonului Roșu. Au făcut percheziții și au dus la audieri opt cetățeni chinezi, unul dintre ei fiind acuzat că înființase și coordonase o rețea de 64 de firme fantomă, prin care a făcut evaziune fiscală de 3 milioane de euro. Chinezul a fost prins în flagrant cu o geantă plină cu bani, pe care o ducea la bancă, pentru a scoate banii din țară. De altfel, așa funcționează capătul de deversare al conductei cu bani negri din Dragonul Roșu, după cum au arătat de mai multe ori polițiștii. Totul se sfârșește cu un chinez care duce o geantă plină de cash la băncile din Dragonul Roșu.

Un reportaj realizat de gândul cu camera ascunsă trei zile mai târziu, vineri, arată că Dragonul Roșu fornăie însă la formă maximă. Raziile de forță nu au schimbat nimic din datinile fiscale ale locului. Doar vânzătorii sunt un pic mai posomorâți și mai vigilenți la clienții noi, pe care nu îi cunosc și care mai au și impertinența de a cere bon fiscal sau factură.

Tenișii chinezești sfidează sigiliile Antifraudei

Un paznic te îndrumă conspirativ, când întrebi unde a lovit ANAF-ul. „La încălțăminte„, îți aruncă peste umăr, după ce te descoase „da” de ce vă interesează?”.

Hala de teniși și pantofi chinezești ocupă un depozit întreg – Dragonul cu numărul 3. Așezați pe cutii sau pe scăunele de plastic, chinezii și românii care au avut ghinionul să simtă furia ANAF pe propria piele butonează triști la smartphone-uri, se scobesc gânditori sub unghii sau pufăie adânc din țigări. Cu obloanele trase peste dughene și lacătele ANAF montate ferm, viața merge însă înainte. Tenișii și încălțările chinezești sunt vândute chiar din fața tarabelor închise, de pe cutii de carton.

„Sunt sigiliate, le-au închis, le-au pus sigiliu cei de la ANAF. Au fost mulți, multe mașini„, te lămurește un puști. Și cât or să stea așa, în doliu comercial? „Nu știu. Cât or vrea cei de la ANAF”, dă din umeri înțelept băiatul, de parcă ar ști că totul vine, totul trece.

Regula Dragonului: minimum 10 bucăți, fără bon. Peste 200-300 de lei, speri la factură

În Dragonul Roșu nu există case de marcat. Scuza este că aproape toată lumea cumpără cu sacul, pe firme, și atunci se face factură. Numai că nici atunci nu se face mereu, uneori chiar și când clientul insistă că îi trebuie. Realitatea este că nu se dă bon pentru a ține prețurile mici, fără TVA, și pentru a ține banul la negru, la borseta de la brâul chinezului, românului sau arabului, după caz.

Nimeni nu vinde la bucată – se dau minimum 10 produse de un fel, iar la textile spre exemplu trebuie să cumperi o serie întreagă a unui model, cu toate măsurile disponibile. Vin oameni care se târguiesc la bucată, care mai iau pentru uz propriu, dar astea sunt cojile de semințe pe care le scuipă Dragonul. De aici clienții pleacă de regulă cu sacii de rafie cât omul de înalți, încărcați pe cărucioare care abia pot fi urnite. Sau măcar cu o pungă neagră de menaj, umplută ochi și luată în cârcă.

Ochelarii de soare pe care în oraș, pe la BIG sau Obor, ai da cu siguranță vreo 15 lei, ți-i dă Dragonul la 4 lei. Minimum 10 bucăți. Are și la 7, și la 10, și la 12 lei, dar deja ai intrat la rame de metal, pe sistem de fiță.

„Puteți să-mi dați bon sau ceva factură, că nu-i iau pentru mine?”, încerci marea cu degetul. Doamna care vinde ochelari de soare nu negociază: „Pentru ăștia de-aici, nu, sunt prea puțini. Vă fac factură de la 200 de lei, pentru că vă dați seama… De exemplu la 10 perechi de ochelari sunt 40 de lei. 40 de lei, 24% deja e TVA-ul și știți…„. Nu mai rentează bișnițul.

„Nu avem casă de marcat”

La ciorapi, dai de mai rău. „Dați și bon, că nu iau pentru mine?”, întrebi ca extraterestrul. „Nț„, își boțește doamna buzele.. „Doar factură faceți…?”, te faci tu că știi care-i mersul. „Nici„, zâmbește amar femeia. Partea bună e că iei 20 de perechi de șosete cu 25 de lei, albe, negre, gri, bleumarin. Banii dispar rapid din mâna doamnei românce în borseta șefului chinez. Deja sintagma „3 la 10 lei”, șuierată mândru pe la talciocurile bucureștene ți se pare o insultă comercială, când tocmai ți-ai luat 8 la 10 lei.

La maimuțoi luminoși și colorați, regula Dragonului e aceeași. Ceri 10 iepurași plin de lichid și cu biluță luminoasă care le transformă burțile în girofar. 2 lei bucata. Le-ai da la orice oră unui părinte de copil cu 5 lei, fără să clipească. Ceri bon.

„Doar de la 3 milioane în sus facem factură„, zice doamna, schimbându-se brusc la față. Când te simte că pui întrebări tâmpite, care-l enervează pe Dragon, devii automat suspect. „A, deci doar la factură. Și bon nu dați?”, faci pe inocentul.

„Nu, nu avem casă de marcat”, vine sec răspunsul.

O parte din marfa Dragonului: 10 ochelari de soare (40 lei), 10 iepuri luminoși (20 lei) și 20 de perechi de ciorapi (25 lei). Total: 85 de lei.

Când factura e o nevoie „pentru că stau ăștia pe capul meu”

Fiind un gigant angro, care teoretic lucrează doar cu cantități mari și cu firme, lipsa caselor de marcat e o scuză la care se poate închide ochii. Vânzările en-detail nici nu apar pe radarul actelor, probabil se pot încadra lejer la pierderi din stoc. Dar nici foșnetul facturilor nu deranjează somnul Dragonului, căci orice tranzacție vezi în jur, toate se derulează după același scenariu: apare teancul de bani din borsetă, se ia sacul cu marfă, se bagă banii în altă borsetă. Uneori mai apare răzleț câte o chitanță de mână, însă ea arată mai degrabă a listă de cumpărături, scrisă cu pixul, ca să nu se încurce clientul și să știe ce și câtă marfă a cumpărat.

De 750 de lei, un ins cumpără o pungă plină de ceasuri și brățări de ceas. Scoate un teanc gros de bani din buzunar și începe să-i ruleze. Spășit, jenat, omul își freacă fața cu palmele: „Sorin, te deranjez mult dacă vreau factură?”.

Sorin zâmbește mieros: „Nu e Mădălina. N-are cine să facă”. Colegul lui vânzător se uită la om și nu-i vine să creadă.

„Hai, măi, nu știți să faceți și voi o factură?„, râde clientul, insistând. „Serios, nu știm. Amândoi suntem… N-am făcut deloc„, se apără Sorin nevinovat.

„Că stau ăștia pe capul meu și trebuie să dau acuma bon la orice„, explică omul cu desaga de ceasuri. Nimic. „Mă descurc…„, cedează el. „Data viitoare dacă vreți”, încearcă să fie amabil colegul lui Sorin.

„Bine, la revedere, Paște Fericit”, a plecat omul, iar Sorin îi strigă din urmă: „Paște Fericit, la revedere. Ne scuzați că nu…„.

„Cine mai e mă și ăsta?”, întreabă colegul, însă Sorin dă din mână. Îl știe, e client mai vechi. E clar că numai ANAF-ul l-a adus în stare să ceară factură pe marfă.

Anul Dragonului, condus de un chestor de Poliție: 14 milioane de euro de la comercianții săi

Complexul lui Niro încasează anual 14 milioane de euro de la cei peste 3.000 de comercianți care își vând marfa în Dragonul Roșu, conform Business Magazin. Complexul înființat în 2003 se întinde pe 8 hectare, are peste 5.500 de magazine și 10 restaurante, organizate în 10 mari hale.

Firma care operează Dragonul Roșu, Niro Investment Group, este deținută de omul de afaceri Nicolae Dumitru „Niro” și condusă de directorul Vasile Gabriel Niță. Acesta este chestor de poliție, fost secretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne în mandatul lui Vasile Blaga (PDL), deținând funcții precum șeful Direcției Schengen sau adjunctul Departamentului de Ordine Publică. După 30 de ani de activitate ca polițist cu funcții de conducere, în 2009, Niță a părăsit MAI și a venit la Niro.

Montaj video: Andrei Boruzescu