SUPEROFERTĂ la o universitate particulară: Un candidat plătește, doi intră gratis. Ministrul Andronescu reacționează dur. EXCLUSIV
Chiar dacă anul universitar a început de mai bine de o lună de zile, cu 250 de euro și cu doi prieteni te poți înscrie la un masterat online fără nicio problemă. „Superoferta” este făcută de către una dintre instituțiile de învățământ superior particulare implicată până acum în mai multe scandaluri.
Reporterii gândul au mers la sediul central al instituției care face oferta și au întrebat cum pot urma cursurile unui masterat, de preferință în domeniul economic.
Nouă programe de master, toate „acreditate”
Universitatea Internațională Deschisă Tehnoeconomia Europeană se află la doi pași de Piața Obor. De la metrou mergi câteva străduțe, ajungi la Biserica Sfântul Silvestru și, imediat, dai de singurul sediu de birouri din zonă. De la intrare te întâmpină afișe mari, pe care sunt scrise programele pe care universitatea le oferă, toate marcate cu „Acreditat”, scris cu roșu și cu majuscule.
Chiar de la intrare, o domnișoară amabilă este gata să prezinte oferta oricărui posibil student interesat. „Am văzut că aveți un program în relații internaționale și aș vrea să mă înscriu, pentru că vreau să-mi continui studiile”, afirmă reporterul gândul. „Acela este program de licență. Pentru masterat avem nouă programe, toate acreditate”, descrie secretara oferta. Dialogul durează câteva minute, până coboară rectorul universității.
Studenți la ofertă
„Spune-i și de oferta noastră de pe 12 (noiembrie n.r)”, începe discuția Bogdan Dumitrașcu, șeful instituției. „Avem o ofertă specială pentru cei care se înscriu după 12 noiembrie: cel care se înscrie poate aduce încă doi prieteni care să urmeze gratuit programul de masterat. Unul singur plătește, iar ceilalți doi urmează cursurile gratuit. Dar e treaba lor cum împart taxa, în actele noastre figurează numai unul cu plată”, ne îmbie Bogdan Dumitrașcu. Arată spre niște afișe mari care, începând de lunea viitoare, vor fi puse pe stradă sau în instituțiile publice, inclusiv în oficiile poștale.
„Dacă veniți săptămâna asta, intrați și dumneavoastră la ofertă dacă aduceți alte două persoane”.
Întrebat dacă programele sunt acreditate, Bogdan Dumitrașcu confirmă că toate sunt acreditate.
„Sunt acreditate și cele online? Știți cazul Spiru Haret cu diplomele pe care Ministerul Educației nu le-a mai dat…”, îl întrebăm pe reprezentantul instituției. „N-avem nicio problemă. Acum câțiva ani a fost o campanie de imagine a aceluiași ministru care e și acum. Ea avea o problemă cu universitățile particulare, pentru că a văzut că universitățile de stat nu mai au studenți. Particularele au studenți, aici e altceva. Dacă nu mai ai studenți trebuie să închizi programele și nu mai plătești profesorii. Dar la stat, dacă nu ai studenți, nu vin nici banii”, descrie Dumitrașcu cele două sisteme.
Durata la masteratele oferite de Universitatea Tehnoeconomia este de un an, chiar dacă prin procesul Bologna studiile postuniversitare sunt de doi ani. Cei care urmează astfel de programe trebuie să dea trei examene, iar până în iulie 2013 trebuie să pregătească și lucrarea de disertație.
„Aia nu e universitate, aia e o cooperativă la colțul străzii”
Ministerul Educației susține că instituția condusă de Bogan Dumitrașcu nu are niciun fel de acreditare și nu poate fi considerată universitate. „Aia nu e universitate, aia e o cooperativă la colțul străzii. Instituțiile statului care sunt abilitate să-i urmărească pe cei care produc fraude n-au decât să-i urmărească. Studenții care merg acolo trebuie să se uite pe site-ul nostru la programele acreditate și la hotărârile de guvern”, a declarat pentru gândul Ecaterina Andronescu.
Ministrul spune că instituția pe care o conduce nu se poate autosesiza. „E o minciună că au programele acreditate. Cineva trebuie să se sesizeze în țara asta, dar eu nu sunt justiție în țara asta”, a adăugat Ecaterina Andronescu.
Ministrul a mai spus că cei de la Universitatea Tehnoeconomia nu au trecut niciodată pe la instituția care acreditează universitățile. „Deci, sunt escroci de notoritetate publică, nu știu cum să-i numesc”, a declarat Ecaterina Andronescu.
Site-ul instituției arată că universitatea este acreditată de Comisia pentru Evaluarea și Asigurarea Calității.
Universitatea Tehnoeconomică Europeană funcționează de 20 de ani, potrivit site-ului. În urmă cu 10 ani, în 2002, actualul ministru al Educației a declarat-o în afara legii. Dar cu toate acestea, instituția continuă să organizaze programe și să facă înscrieri. Până acum niciuna dintre insituțiile statului nu a reușit să o închidă.