Sute de preoți și mii de enoriași, la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou
Sute de preoți și mii de enoriași au venit, joi, la Patriarhie, să se închine la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, spre cinstirea căruia are loc un pelerinaj până marți, fiind aduse și icoanele sfinților Constantin și Elena, din Grecia, și moaștele Sfântului Artemie.
Era abia ora 2.00 noaptea când primele grupuri de credincioși urcau în tăcere pe Dealul Mitropliei. În acestea se regăseau mai mult bătrâni și săraci, care doreau să fie printre primii care ajung să sărute racla sfântului și să-l roage să-i țină sănătoși și aibă în grija lui și pe copiii și nepoții lor, mai puțin apropiați de cele sfinte.
Cu fiecare oră, coada celor veniți să se roage a ajuns, mai întâi, la baza dealului, după care a luat-o spre stânga, pe trotuar, pe Bulevardul Regina Maria până la intersecția cu strada 11 iunie.
Sursa foto Mediafax/ Silviu Matei
În jurul orei 11.00, reprezentanții Patriarhiei Române estimau că numărul enoriașilor prezenți era deja de ordinul miilor.
Numărul mare de oameni a atras și o mulțime de cerșetori, de la cei îmbrăcați în zdrențe, care întind mâna pentru „o pâinică”, la cei adaptați mulțimilor supravegheate de jandarmi, care, îmbrăcați civilizat, se apropie de persoanele din jurul lor și, cu voce scăzută, cer „un mic ajutor”, pentru a rezolva unele probleme de sănătate.
Cu nervii ascuțiți de oboseală, credincioșii, majoritatea persoane ajunse la vârsta a treia, erau din ce în ce mai nerăbdători, iar, din loc în loc, începeau să apară dispute cu jandarmii.
La un moment dat, un bărbat aflat la coadă a fost imobilizat și ridicat de jandarmi, în țipetele disperate ale nevestei sale. Acesta ieșise din rând pentru a folosi o toaletă publică, fără să ia un bon special, de la polițiștii locali, pe baza căruia putea reveni în spatele gardului despărțitor. La întoarcere, jandarmii nu i-au permis să revină lângă soția și copilul său, motiv pentru care acesta a încercat să intre cu forța în rând.
În timp ce omul era urcat într-o mașină a Jandarmeriei, într-un alt punct al cozii, era rândul unui echipaj SMURD să intervină, după ce o femeie a leșinat, răpusă de oboseală.
Sursa foto Mediafax/ Silviu Matei
După aproximativ 30 de minute, la poalele Dealului Mitropoliei, a ajuns o delegație a Bisericii Greciei, condusă de mitropolitul Corintului, Dionisie, care a adus la București icoana Împărătesei Elena, în care sunt păstrate atât bucăți din lemnul crucii pe care a fost răstignit Isus, cât și din moaștele sfintei, și icoana istorică a Sfântului Împărat Constantin cel Mare.
Delegația din Grecia s-a întâlnit aici cu preoții români care purtau pe umeri moaștele Sfântului Mare Mucenic Artemie, aduse de la Mănăstirea Căldărușani, din apropierea Capitalei, și ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, iar ulterior, preoții au urcat împreună dealul, rostind rugăciuni, prin fața șirului de enoriași, până aproape de Catedrala Patriarhală, unde fusese amenajat un podium.
Aici, soborul a fost întâmpinat de Patriarhul Daniel, iar după o slujbă religioasă moaștele și icoanele au fost depuse într-un baldachin ornat cu crizanteme.
Primii care au făcut coadă în fața baldachinului au fost sutele de preoți, veniți din toată țara la procesiune. În timp ce aceștia se închinau la moaște, persoane din mulțime încercau, fără succes, să-și facă loc prin cordonul de jandarmi.
„Lăsați-mă să trec, vă rog, sunt cu copilul ăsta mic după mine și proaspăt operată”, a încercat o femeie să-l înduplece pe șeful de batalion. Răspunsul impersonal al jandarmului a venit însă imediat. „Poate să fie copil, mamă, femeie operată, femeie bătrână…pe aici nu trece nimeni”, i-a transmis acesta în timp ce se uita în altă parte.
Sursa foto Mediafax/ Silviu Matei
După ce șirul de preoți, maici, sudenți la teologie și alți apropoați ai Bisericii s-a isprăvit, jandarmii au permis, în sfârșit, primilor credincioși să ajungă sub baldachinul cu moaște.
Cu pași grăbiți, de parcă se temeau că ar putea cineva să le-o ia înainte, aceștia s-au apropiat de racle, le-au sărutat, și-au făcut cruce și, după mărturisirile lor, s-au rugat în gând să fie feriți de boli și sărăcie.
„Am venit, marți, de la Pucioasa. Am o fata măritată la București și stau la ea. Am vrut neapărat să-l rog pe Sfântul Dimitrie să ne țină sănătoși și departe de boală și sărăcie”, a spus o femeie în vârstă, care s-a prezentat drept Marcela Răducanu, după ce a sărutat moaștele.
În același timp, Tincuța Ailenei, din București, a declarat că i-a cerut sfântului, pe lângă sănătate, „să lumineze mințile politicienilor și să trăim într-o țară mai bună”.
Sursa foto Mediafax/ Silviu Matei
Oamenii veniți din țară vor avea parte zilnic de o masă caldă, oferită de parohiile din București, Ilfov și Prahova, a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica.
„În fiecare zi vor fi oferite între 6.000 și 8.000 de porții de mâncare, cu precădere sarmale, de dulce, dar și de post, pește. Pe timpul nopții, studenții de la teologie vor oferi ceai cald și cafea pelerinilor care se vor afla la rând, fiind oferite inclusiv cantități imoprtante de apă și fructe. De asemenea, în sălile de sport de la liceele Mihai Eminescu și Ion Creangă, aflate în apropierea Patriarhiei, sunt pregătite 350 de locuri de cazare, iar cele 18 biserici din jurul Dealului Patriarhiei vor fi deschise permanent pentru a asigura cazare pelerinilor”, a mai arătat acesta.
Peste 200 de jandarmi asigură ordinea în timpul pelerinajului.