Tezaurul de la Golești. Cum a descoperit Iulian, „un român cu spirit civic”, comoara lui Murad al II-lea

Iulian Enache, un vâlcean care caută „comori” din pasiune, nu pentru câștig, a făcut zilele trecute o descoperire pe care specialiștii o consideră „remarcabilă” – 47.000 de monede din vremea sultanului Murad al II-lea. Valoarea maximă a „comorii” care cântărește aproximativ 55 de kilograme se ridică la aproximativ 470.000 de euro. Conform legii, descoperitorul tezaurului ar trebui să primească de la stat 45 la sută din această valoare.

„Sâmbătă spre duminică, pe 1 septembrie, am lucrat schimbul trei. Când am ajuns acasă, n-aveam somn. Nu puteam să adorm. Mi-am luat aparatul și, pe la nouă și jumătate, eram pe câmp”.

Așa începe povestea tânărului, de 34 de ani, Iulian Enache din Golești-Vâlcea, cel care a scos la lumină, după 600 de ani, cel mai mare tezaur de monede de argint, turcești de pe teritoriul României.

EXTERNE Un om al străzii din Germania a trecut de la agonie la extaz și invers, după ce a primit o MOȘTENIRE mare. S-a îmbătat și a pierdut banii într-o gară

20:00

ACTUALITATE Victor Ponta: „Nu am dat BANI să-l cunosc pe Trump. Sunt mai zgârcit”

19:30

Povestește însuflețit, retrăind, pas cu pas, emoția de duminică. „Mai fusesem pe câmp, chiar acolo, în zona aceea. Nimic. E drept că-i destul de întinsă și n-ai cum s-o acoperi foarte repede. Periam cu detectorul și, deodată, îmi dă semnal bun. Scormonesc și dau de prima monedă de argint, chiar în marginea drumului pe care venisem. Mă uit, o șterg de pământ și îmi dau seama că e cea mai veche monedă pe care o găsisem până atunci; și încă de argint. Vă dați seama ce bucurie pe mine! Prima mea monedă otomană. Caut iar în jur. Nimic. Am inspirația să ies de pe drum și s-o iau la dreapta. Cobor o pantă de vreo doi metri. Aparatul țiuie iar. Al doilea semnal, a doua monedă. Să fi fost ca la 40 de metri de prima”. Apoi, a treia, a patra – tot mai multe. În câteva minute, Iulian strânsese un pumn de bănuți. Pe urmă altele. Le-a pus jos și a continuat.

„Mi-a trecut prin cap c-o fi vreo comoară. Strânsesem deja cam la 150 de bucăți. Acuma, chiar că eram entuziasmat. Prima, că erau cele mai multe monede găsite la un loc; a doua, că erau cele mai multe piese de argint găsite la un loc”. Apoi, au apărut altele și altele, mereu mai multe.

„Până am ajuns la nucleu. O sferă imensă de monede. Nu tu burduf de piele, ori vas ceramic, cum au crezut unii că ar fi fost; nimic. Mă gândesc la un sac textil care s-a dus, s-a deteriorat, s-a topit în atâta timp. Asta explică forma de sferă, în care le-am găsit – compactă, aproape fără să fi lăsat pământul să intre între ele. Au început să apară la vreo 25 – 27 de centimetri adâncime; am ajuns, în jos, până la 60 – 65 de centimetri. Vă dați seama – peste 55 de kilograme. Eram în al nouălea cer”.

Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită

Ei, și de aici au început problemele, întrebările, suspiciunea. „M-a întrebat lumea de ce sunt așa curate. Păi, ce le-am făcut eu?! Nu le-am făcut nimic. Doar că le-am spălat cu apă de puț, cu un furtun, ca să mai iau praful de pe ele”, spune Iulian.  Pe urmă, că de ce n-a anunțat imediat autoritățile, și de ce n-a predat „marfa” pe loc.

„După ce le-am scos, până la ultima – eu așa zic, că nu mai sunt -, am plecat spre casă cu gândul să anunț autoritățile. Pe urmă, mi-am luat seama: ‘Cine să fie, duminica, la muzeu?”. Am ajuns, le-am spălat, le-am cântărit… Ce să le-numeri, acolo, pe loc, că erau zeci de mii”, socotește Iulian.

A anunțat luni, la Muzeul Național de Istorie din București, iar specialiștii au ajuns la Golești marți. „Erau trei, și cu șoferul patru. Am făcut proces verbal, am semnat, am predat, m-au felicitat. Ziua bună! Au plecat”.

După aia l-a luat la refec directorul Muzeului de Istorie din Dolj. Că de ce nu le-a predat la primarul din Golești, ca să le predea la Muzeul din Vâlcea, și le-a predat la București?! Că n-a procedat legal! „Păi, așa am considerat eu că trebuie să fac, ca să protejez tezaurul. Cum să le fi dat și să semnez proces verbal fără să le-număr? Ca să nu mai spun că la Vâlcea, la muzeu, nici nu e secție de numismatică!”.

Specialiștii veniți din București i-au spus să nu mai caute în zonă, și nici să nu divulge locul. „Apropo de loc! Tezaurul nu l-am găsit pe raza comunei Golești, ci pe raza comunei vecine, Budești, aproape de hotarul dintre ele”.
Acuma e liniștit și împăcat. Mai mult, conform Legii 182, urmează să primească o recompensă de 30 la sută din valoarea tezaurului plus un bonus de 15 la sută, din aceeași valoare, pentru „descoperire remarcabilă”.

„Ce vreau eu să mai spun e că noi nu suntem căutători de comori, așa cum susține, inclusiv, directorul Muzeului din Vâlcea. Eu și câțiva prieteni ai mei avem, pur și simplu, această pasiune. Nu ne-a spus nimeni c-ar exista, pe aici, pe undeva, comori; c-ar fi văzut ăia bătrâni flăcări, c-au auzit povești… Prostii. Ăia bătrâni, când vine vorba de comori, ne trimit exact în partea opusă. Descoperirea asta a fost chiar o întâmplare. Puteam, foarte bine, să trec cu detectorul pe lângă prima monedă și să ajung în cu totul altă parte” își încheie povestea Iulian, oarecum iritat de toate aceste speculații.

Primarul din Golești își face planuri

Primarul din Golești, Gheorghe Șerban, e un om mulțumit. Se simte omul providenței. „Domnule, acuma o să ne cunosacă și pe noi lumea. Am avut noroc, uite, să găsească tocmai băiatul ăsta tezaurul. Dac-o fi adevărat… Să vedem ce spun specialiștii, să analizeze. Dacă e așa cum spune el, mă gândesc să fac o conferință de presă, să le explicăm oamenilor ce și cum!”, zice primarul din Golești. Îl întreb cum e Iulian. „A, un băiat extraordinar. Are el pasiunea asta. Dar ei și din familie sunt sunt oameni gospodari… Fac dogărie: butoaie, putini, astea; lucrează în lemn. Oameni deosebiți”.

Șerban se gândește că, dacă treaba e serioasă, o să deschidă o secție cu câteva piese de tezaur, dacă i-o da Muzeul. Ba, și la sporirea interesului turistic față de zonă se gândește. „Suntem aproape de Râmnicu Vâlcea. Eu zic că vine lume. Iar, în felul ăsta, o să sporim și numărul locurilor de muncă în comună. Așa zic eu” se încântă primarul din Golești.
     
Muzeul de Istorie, mai bogat cu 45 de mii de piese

La Muzeul Național de Istorie e liniște. Intrăm și ne interesăm de „mahmudele”. „Sunt akcele, unitate monetară principală a Imperiului Otaman (akçe), cunoscută și sub denumirea de aspru”, ne spune Tudor Martin, unul dintre specialiștii care au preluat „comoara” de la Golești. Ține în palme o pungă plină, pe jumătate, cu „mărunțiș” turcesc. Pe plasticul pungii, în partea de sus, scrie „11”; jos „999,50”. „Adică acesta e sacul 11, și în el se află aproape un kilogram de akcele de argint. Or să fie vreo 55 de saci, cu totul”. Apoi, răstoarnă piesele pe o masă acoperită cu catifea vișinie și le răvășește cu mâna ascunsă într-o mănușă „chirurgicală”. „Asta e practica” spune, și ne arată câțiva bănuți.

În scurt timp suntem invitați în biroul directorului Muzeului Național de Istorie a României, Ernest Oberländer-Târnoveanu. 

„Iulian, un om de caracter”

„Domnul ăsta, Iulian Enache, este extraordinar, un exemplu de moralitate și simț civic. Și nu spun cuvinte mari. Omul a înțeles că tezaurul descoperit de el nu poate fi pus în valoare decât într-o instituție importantă”. Ernest Oberländer se declară mulțumit și fericit că nu s-a întâmplat, și de această dată, așa cum s-a întâmplat cu alte tezaure mari, descoperite în țară, în ultimele decenii.

„Comori mai mari decât acesta au luat drumul străinătății. De exemplu, tezaurul de monede romane republicane de argint și imitații dacice ale acestora, găsite în zona Sarmizegetusa, în perioada 1995 – 2000. Număra între 5.000 și 15.000 de monede, cu o greutate mult mai mare decât a asprilor otomani. Cântărea undeva la câteva sute de kilograme de argint. Din păcate, toate au fost scoase și vândute pe piața internațională. Acum umblăm să le recuperăm”, mai spune directorul Muzeului Național.

Cel mai mare tezaur de pe teritoriul României

„Este cel mai mare tezaur găsit pe teritoriul României, ajuns într-un muzeu, de 130 de ani, de când există activități sistematice de colectare, fie a informațiilor, fie a pieselor”, ne spune Ernest Oberländer.

Tezaurul vâlcean cântărește aproape 55 de kilograme și încă nu se știe numărul exact al pieselor de argint – cam la 47.000, aproximate de descoperitor. „Numărul respectiv va fi înscris în registrele de inventar, ceea ce presupune că activitatea aceasta devine una de mare responsabilitate. Acum lucrăm cu greutatea brută și vom vedea, la sfârșit, numărul total. Făcând estimări pe loturi de câte un kilogram, apreciez că ar putea fi peste 47.000 de piese. Multe dintre ele sunt foarte ușoare sau uzate, unele chiar perforate”.

Directorul Ernest Oberländer consideră interesant faptul că tezaurul nu conține decât monedă otomană, cu atât mai mult cu cât el a fost descoperit în apropierea unui drum important, atât din punct de vedere comercial cât și al invaziilor militare, care făcea legătura, prin Râmnicu Vâlcea, între așezările dunărene și Transilvania.

Monede din timul lui Murad al II-lea

„Piesele sunt de la Sultanul Murad al II-lea, prima domnie, 1421 – 1444. Nu excludem, însă, posibilitatea de a existe și alte monede, diferite; dar marea majoritate sunt aspri bătuți în mai multe monetării din Balcani: Edirne (Adrianopol), Serres (Serez) – Grecia, Novar – Serbia, apoi Bursa în Asia Mică.  Este straniu că tezaurul conține doar monedă otomană; o sumă consistentă. La vremea respectivă însemna echivalentul a 1200 – 1300 ducați de aur. Fantastic. Puteai angaja o mică armată, câteva săptămâni, cu acești bani. Sau ar putea fi vorba de încasările unui negustor care a făcut o tranzacție importantă la sud de Dunăre și se întorcea acasă; poate fi rezultatul unei prăzi – suntem într-o vreme în care trupe din Țara Românească au participat la campaniile din sudul Dunării, din vremea lui Dan al II-lea, a lui Vlad Dracul… După cum ar putea să fie, la fel de bine, banii unei unități militare otomane, care a trecut prin Țara Românească. Sau rezultatul unei plăți primite de un boier important, pentru servicii făcute la sud de Dunăre, bănuind că acestea sunt fie activități militare, fie livrare de informații. Spionii erau bine plătiți și atunci ca și acum”, mai spune directorul Muzeului Național.

Valoarea tezaurului – aproximativ 500.000 de euro

Dincolo de misterul poveștii rămâne realitatea de necontestat. Un român de bun simț, Iulian Enache, din Golești – Vâlcea a descoperit un tezaur fabulos de monede otomane de argint, secolul al XV-lea, pe care nu s-a gândit, o clipă, să le valorifice în interes personal, așa cum au făcut alți români lipsiți de caracter.

Omul nu a pretins nicio recompensă materială, deși legea vorbește despre o atare posibilitate.

„Recompensa mea cea mai mare este cea sufletească. Deși am sperat, nu credeam că voi descoperi un astfel de tezaur fabulos” spune Iulian Enache.

Valoarea maximă de piață a unei singure monede otomane de argint urcă până la 10 euro, potrivit experților de la MNIR. „Cam între unu și 10 euro este valoarea akcelei. În general, valoarea monedelor este cu atât mai redusă cu cât ele sunt mai multe. Iar moneda despre care vorbim a fost una foarte des întâlnită de-a lungul istoriei Imperiului Otoman”, spune Cristina Tătaru, unul dintre experții numismați, care au preluat tezaurul de la descoperitorul său.

Ce spune legea

Legea 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, republicată în 2008, spune, la art. 49, alin. 4, că „Autorii descoperirilor întâmplătoare, care au predat, în condițiile prevazute la alin. 1, bunurile descoperite, au dreptul la o recompensă bănească de 30% din valoarea bunului, calculată în momentul acordării recompensei, iar, în cazul unor descoperiri arheologice de valoare excepțională, se poate acorda și o bonificație suplimentară de până la 15% din valoarea bunului”.

La alin. 5, legea mai spune că  „Valoarea bunurilor astfel descoperite se stabilește de experții acreditați ai serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii și Cultelor sau, după caz, de alți experți acreditați”, iar la alin. 6 că „Recompensele și bonificația, stabilite potrivit alin. 4 și 5, vor fi suportate din bugetul ordonatorului principal de credite sau din bugetele locale, în funcție de subordonarea instituțiilor culturale în administrarea cărora vor fi transmise bunurile descoperite și vor fi plătite în cel mult 18 luni de la data predării bunului.

În cazul în care autorul descoperirii nu primește recompensa în termenul stabilit la alin. 6, legea stabilește că acesta se poate adresa instanței judecătorești competente printr-o acțiune scutită de taxa judiciară de timbru.