„Trust Us”. Cum au avut 50.000 de români încredere în Roger Waters – The Wall Live

Roger Waters – The Wall Live. „Un concert grozav!” A fost promisiunea împlinită a unui muzician pasionat de show-ul său, care a oferit, pe 28 august, celor 50.000 de români strânși să îl vadă bucurie, amintiri și istorie în fața Casei Poporului, simbol controversat al puterii. De ieri și de azi.

Nu știu ce a oferit puștilor cu codițe împletite, luați de sub coșul de baschet ori de pe skateboard de către părinți și aduși la concert, dincolo de perdeaua de artificii și efecte pirotehnice, de spectacolul de lumini și de grafică 3D, ori de dansul halucinant al uriașelor păpuși gonflabile. Poate imaginea unui , după cum a etichetat mulțimea din Piața Constituției unul dintre puști, sub zâmbetul timid al mamei sale – „Aici e congresul celor de 50 de ani”.

Mama-i o blondă frumoasă, mignonă, genul Kylie Minogue. Nici ea nu are atât. Nu are 50, ci doar 16 sau 20, ca atunci când asculta viniluri ori casete cu Pink Floyd.

Nimeni nu are vârstă în piața asta. Nu la Golden Ring, nu la tribune, nu în sectoare, nu pe peluza de la Parlament, nu în balcoanele clădirilor din jur pline ochi.

Nici doamna grizonată cu ie stilizată, nici rockerita fanată, ce-și mângăie șuvițele lungi, nici mama Kylie, nici ochelarista model studentă tocilară, nici domnul cu cămasă și zulufi cărunți la tâmple, nici tipul trecut demult de prima tinerețe ce bâțâie corpul după o melodie doar de el știută… Nimeni. Toți sunt de seamă, printr-o magie. Toți retrăiesc vise și reînvie timpuri câștigându-și un loc cât mai în față la întâlnirea cu Waters. Roger Waters.

Foto: Diana Marcu

Perimetrul e full. La fel și balconul de la Palat, care are prea multe ferestre luminate. Oare mulțimea asta strânsă mai sperie pe cineva?

Se bea bere, multă bere, Ciuc și-a câștigat supremația, și se fumează. Fum dulce, fum greu, fum de iarbă arsă, ori de țigări la modă. Ca să treacă timpul, ca să se adoarmă simțurile. „Mai sunt 15 minute”, „Mai sunt 10”, se aude ritmic câte o voce. Metronomul colectiv măsoară nerăbdarea.

Se fac pronosticuri – „E englez, n-o să întârzie”. „- Poate dacă era neamț”. – „Dar e trecut pe bilet că la opt că începe..” Și ce dacă? Regizorul Waters avea alte planuri pentru români. Când aștepți 30 de ani, mai stai puțin; că n-o fi foc.

Ei bine, e. De artificii, făclii zburătoare ce taie cerul întunecat, la 20.30, în aplauzele mulțimii transformată brusc într-o mare de copii. Waters e pe scenă, iar spectacolul continuă în forță cu un avion mic ce se izbește de zidul de pe scenă și explodează. Reacția publicului – pe măsură.

„Este extraordinar să ajung în fața unui public care nu a mai văzut niciodată un spectacol al meu. Cred că va fi extraordinar pentru spectatori. Așa sper…” – era afirmația pe care muzicianul britanic o făcea în urmă cu câteva luni pentru Știrile Pro TV. Anticipa? Da.

Implicat în cele mai mici detalii ale show-ului care se va încheia în septembrie, după 219 spectacole ținute în lume, Roger Waters a jucat (și) la București cartea emoției aducându-și publicul în fața unui Zid al Plângerii imaginar, pe care au fost proiectate fotografii însoțite de ferpare ale victimelor regimurilor totalitare.

Bărbați și femei, copii, soldați ori civili, activiști, americani, indieni, evrei, musulmani, au devenit parte din prezentul fiecăruia dintre noi pe 28 august 2013.

„Dedic acest concert lui Jean Charles de Menezes și victimelor tuturor regimurilor totalitare”, avea să spună muzicianul în timp ce pe giganticul ecran – zid din spatele lui se proiectau imagini live și animații special refacute pentru acest turneu minuțios gândit.

Film sau piesă, ori operă rock, depinde de cât de pretențios a fost privitorul, din show-ul de la București n-au lipsit păpușile gonflabile, dansând grotesc, precum „profesorul terorist”, care apare în piesa „Another brick in the wall”, sau, Mama, alias Big Brother. Ori porcul mistreț uriaș, care a zburat deasupra mulțimii, tatuat cu simboluri ale regimurilor totalitare și cu mesaje consumeriste: Totul va fi bine, continuă să consumi.

Prima a intrat pe scenă cu 10 minute înainte de ora 21.00 pe acordurile piesei „Another brick in the wall”, odată cu elevii școlii de muzică selectați de echipa lui Roger Waters, pentru a-l acompania pe rocker. Mai mult, se și dulează imaginar cu cei mici pe celebrul vers: „Hey teacher leave them kids alone”.

Foto: Diana Marcu

Momentul este unul special în cadrul showului, britanicul interpretându-l de fiecare dată alături de copii din țara care-l găzduiește.

Iar reacția românilor – pe măsură. Mai ales după ce muzicianul li se adresează în românește, sacadat: „Bună seara, Bu-cu-rest! Bine ați venit. Sunt foarte fericit că mă aflu aici”, a spus Waters, înainte să le mulțumească copiilor pentru prestația lor pe scenă. „E fantastic cum mă primiți”, continuă artistul aplaudat secunde bune după micul discurs susținut în română.

Show-ul continuă cu hituri precum „Mother” – organizatorii, inspirați, traduc pe zid răspunsul la versul „Mother, should I trust the government?” – „La dracu”, nu!”, „Good bye Blue Sky” – când pe ecranul uriaș se proiectează siglele Shell, Mercedes, McDonalds, precum și semnul dolarului american, ori Steaua lui David , „Hey you”, „Run Like Hell” și „Comfortably Numb”.

Nimănui nu-i pasă că-n tot timpul ăsta zidul simbolic dintre public și muzician s-a „construit”, separându-ne.

E 21.30 când britanicul cere 15 minute de pauză. Prima parte a show-ului se sfârșește. Pe uriașul perete se proiectează din nou „cortina” – imaginile celor morți în diferite conflicte armate. Noi le vedem fețele.

În spatele zidului însă, Roger Waters vede și el alte chipuri. Cele ale militarilor români rămași invalizi în urma participării lor la misiuni în Irak și Afganistan, potrivit Mediafax. Artistul le-a mulțumit astfel pentru sacrificiul lor în operațiunile de menținere a păcii desfășurate în aceste zone afectate de conflicte. E o tradiție a show-ului. Și o lecție de recunoștință.

Plus una de profesionalism, pe care artistul de 70 de ani, pe care îi va împlini luna viitoare, pe 6, a oferit-o și românilor după mai bine de două ore de show. Din care n-a lipsit nici Pink, personajul principal al albumului omonim.

N-a oferit niciun bis însă, deși ne-am fi dorit asta. Și-a prezentat doar echipa – cei 11 muzicieni care-i stau alături, unul dintre ei fiindu-i fiu.

Superproducția „The Wall” este inspirată de cel de-al unsprezecelea album, omonim, al trupei Pink Floyd. Considerat o adevărată capodoperă, show-ul „The Wall” este combinația perfectă de muzică live, proiecții impresionante, efecte vizuale uimitoare și decoruri grandioase, toate reunite într-o construcție colosală, concepută sub forma celebrului zid.

Primul turneu „The Wall” a început pe 15 septembrie 2010, în Canada, și a continuat cu noi reprezentații în America de Nord, Europa, Australia și America de Sud, înregistrând adevărate recorduri de audiență – 192 de concerte și peste 3,3 milioane de spectatori -, devenind rapid unul dintre cele mai de succes turnee din istorie, potrivit Mediafax.

Mai mult decât atât, turneul început în 2010 a reprezentat prima interpretare integrală din ultimii douăzeci de ani a pieselor albumului „The Wall” de unul dintre membrii Pink Floyd, cea anterioară aparținându-i tot lui Roger Waters, la Berlin, pe 21 iulie 1990.

Turneul The Wall, care costă peste 40 de milioane de euro, se va încheia în septembrie, după 219 spectacole ținute în toată lumea.