EXCLUSIV VIDEO | Tutunul românesc a dispărut ca fumul de țigară în războiul imobiliar. Istoria industriei de peste 100 de ani, de la investitorul care a vândut teren muncitorilor la miile de angajați risipiți de privatizările păguboase
This browser does not support the video element.
În perioada fanariotă, românii erau obișnuiți cu ciubucul, luleaua sau narghileaua otomană. Este consemnat faptul istoric că negustorii din Imperiul Otoman au fost cei care au adus la București ustensilele care încurajau viciului fumatului: diverse soiuri de tutun, pungi de tutun, borcane pentru tabac și tabachere.
Țigara în foiță, după moda occidentală, a sosit mai târziu pe meleagurile noastre. Românii au exportat tutun, mai mult sau mai puțin voit, încă din timpul dominației otomane asupra Țărilor Române. La început, la noi se cultiva tutun după moda turcească. Mai târziu, sub influența modelor franțuzești și britanice, autohtonii au început să fumeze țigarete, denumite pe vremea aceea ”ciubucul cel de hârtie”. Spre deosebire de fumatul de ciubuc, care obliga fumătorul să stea fix pe canapea, pernă sau scaun, fumatul țigărilor rulate îi permitea fumătorului mișcarea liberă.
A existat o adevărată tradiție a fumatului boem printre scriitorii români în secolul al nouăsprezecelea. Imitându-i pe romanticii francezi, poetul Alexandru Macedonski considera că tutunul are darul de a fi un stupefiant poetic, care induce starea de inspirație. În epocă, scriitori ca Vasile Alecsandri, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Mihai Eminescu, Iacob Negruzzi, dar și personalități ale scenei politice precum C.A. Rosetti, Regele Ferdinand și Regina Maria a României practicau acest viciu monden.
Cartierul Regie și legătura cu primul atelier de prelucrare a tutunului
Tradiția fabricării de țigări în țările române nu a venit de la un autohton. Lansarea la nivel industrial a producției locale de tutun s-a datorat unui diplomat scoțian, supus al Imperiului Britanic, ajuns la București ca membru al corpului diplomatic britanic: Effingham Grant.
La 1864, acest britanic pune bazele primului atelier din țară de prelucrare a tutunului. Atelierul se numea Manufactura de tutun Belvedere. Peste 15 ani, atelierul va deveni Regia Monopolurilor Statului.
Industria fabricării de țigarete ia amploare. Pentru a asigura un oarecare confort și pentru a le stimula loialitatea față de firmă, britanicul Effingham Grant, om cu viziuni filantropice, parcelează terenul din jurul manufacturii și îl vinde propriilor lui angajați. Așa a apărut în București cartierul Regie, epicentrul industriei tutunului local, dominat de Fabrica de Tutun Belvedere.
Tot în acea epocă, britanicul Grant lansa o nouă afacere în București, una considerată exotică: creșterea de orhidee. Mai târziu, această afacere a dat denumirea de Strada Orhideelor, denumire care se păstrează și astăzi. Un complex comercial din fostul cartier Regie poartă azi numele acestei flori, aduse de britanic pe meleagurile noastre.
Reclama la țigările românești, pe străzile din Bruxelles-ul interbelic
Inițial, Fabrica Belvedere a lui Grant avea patru mașini de făcut țigări fără carton, 12 mașini de tăiat tutun şi 400 de lucrători. Pe lângă fabrica de tutun se înființează şi o fabrică de ”cârticele”, cum erau denumite în trecut foiţele de ţigară.
În 1906, manufactura de tutun Belvedere a obţinut medalia de aur pentru cele mai bune produse la Expoziţia Națională, organizată cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I al României şi 25 de ani de la proclamarea Regatului României.
Fabrica Belvedere ajunsese să exporte la Bruxelles cele mai bune mărci de țigări din tutun românesc. Exista și un afiș publicitar stradal pe străzile capitalei regatului Belgia cu care făcea reclamă țigărilor românești produse la Fabrica Belvedere. Crearea afișului aparținea pictorului român Nicolae Vemont și era realizat în maniera decorativă a Art Nouveau.
Afișul specula nevoia de exotism a occidentalilor, pentru a-i atrage să cumpere țigările românești. Pe afiș apărea imagine unei țigănci în haine populare românești care fuma relaxată țigările produse la București și era scris în limba franceză ”Cumpărați rafinata țigară românească”.
Între 1912-1918 urmașii britanicului construiesc câteva sute de locuinţe ieftine pentru muncitorii – din ce în ce mai mulți – ai fabricii de țigări. După 1940, Manufactura de tutun Belvedere se va numi Fabrica de ţigarete Bucureşti. În urma bombardamentelor din 4 aprilie şi 9 mai 1944 – care au devastat zona Gării de Nord, Fabrica de tutun -, au fost grav avariate, dar au fost refăcute după terminarea războiului.
Producția românească de tutun, de la țigările Snagov, Carpați și Mărășești la faliment
Odată cu instaurarea comunismului, autoritățile au realizat că viciul fumatului la muncitorimea din uzinele țării este foarte profitabil pentru bugetul statului. Între anii ’50 și ’80, autoritățile comuniste din România se lansează în fabricarea de țigări ieftine, populare, lansând noi mărci: Snagov, Carpați, Amiral, Litoral, Mărășești, Cișmigiu, Bucegi. Ele înlocuiau mărci de țigări devenite celebre în perioada interbelică: Aviatorul, Regale, Mircea, Naționale.
După 1989, industria românească de tutun a intrat în criză, iar fabricile de țigări din România, inclusiv cea din București, au dat treptat faliment. În timp ce Societatea Națională Tutunul Românesc, care deținea toate fabricile de țigări, a fost distrusă sub pretextul privatizării, importurile legale de țigări străine, dar și contrabanda cu țigări au luat proporții.
Declinul industriei românești de țigări s-a accentuat după 2000, când statul român a scos la privatizare Regia Autonomă a Tutunului din România, instituție care deținea șase fabrici de țigarete din România, inclusiv pe cea din București. Stațiunea de Cercetare pentru Cultivarea şi Industrializarea Tutunului, care număra peste 4.000 de salariaţi, a dispărut și ea.
Interesul imobiliar din spatele vechilor fabrici de țigări
Platforma din Regie a Tutunului Românesc a fost cumpărată de controversatul om de afaceri Ioan Niculae, patronul firmei Interagro, cu 40 de milioane de dolari. Omul de afaceri declara acum zece ani că, pe terenurile istorice ale fabricii de țigări, avea intenția să dezvolte un grandios complex imobiliar compus din două turnuri de 30 și 35 de etaje, precum și un parc cultural. Odată cu insolvența firmei Interagro, toate aceste promisiuni ale lui Ioan Niculae au dispărut în vânt, omul de afaceri intrând în diverse litigii cu statul român.
Imensa platformă industrială din Regie a fost scoasă la vânzare de Casa de Insolvență Transilvania. De terenul de circa șapte hectare al fabricii de țigarete era interesată firma Tobago Property, controlată de omul de afaceri canadian Michael Topolinski. Și acesta așteaptă să îi fie validată licitația de către statul român. Topolinski a văzut și el în achiziționarea terenului fostei fabrici o oportunitate de dezvoltare. Fosta platformă a fabricii de tutun are potențialul de a se dezvolta într-un spațiu imobiliar.
Din păcate niciunul din acești rechinii imobiliari, care și-au adjudecat acest teren, nu a ținut cont că pe terenul fabricii – cândva înființată de britanicul Grant – există obiective clasificate ca monumente istorice. Nu sunt permise construcția directă de edificii pentru birouri, zone comerciale, sau hoteluri, ci numai lucrări de conservare, de renovare, restaurare și reamenajare. Dar, în goana după profit cu orice preț, tot ceea ce ține de patrimoniul istoric al Capitalei este destinat să dispară, ușor, ca fumul de țigară.
CITEȘTE ȘI: