ULTIMUL FUM AL EPOCII DE AUR

Istoria fabricii din Tg-Jiu unde să făceau țigările „Carpați” și „Mărășești”

Fabrica de Țigarete din Tg- Jiu era una dintre cele mai renumite. Aici se produceau mărcile „Carpați”, „Mărășești” sau „Snagov”. De la colosul economic, azi nu a mai rămas mare lucru. Închiderea fabricilor comuniste a făcut ca în Târgu Jiu să se ajungă și la glorioasa rată a șomajului de 14%.

„În 1957, când m-am angajat la Fabrica de Țigarete, eram 900 de salariați. În 1990, când am ieșit la pensie, erau 1200. Reparația capitală s-a făcut când încă eram acolo, prin 1985-1986, atunci s-au făcut din nou drumurile, instalația electrică, au fost aduse utilaje noi din Cehoslovacia. Mergea extraordinar de bine și aveam cerințe mari. Era o fabrică foarte frumoasă, vestită pentru mărcile autohtone. Nu-mi vine să cred că s-a ales praful”, povestește Elena Diaconescu, fostă contabilă la fabrica de țigări din Târgu-Jiu.

Fabrica de Țigarete și-a deschis porțile, la Târgu-Jiu, în 1940, iar timp de aproape 65 de ani a fost singura sursă de venit pentru mii de oameni. Declinul a venit după anul 2000, când a început privatizarea. În 2004, Societatea Națională Tutunul Românesc SA a devenit Galaxy Tobacco. Deși cifrele arătau succesul, în 2006 fabrica își închide porțile, pentru ca la începutul anului 2016, New Century Development, deținută majoritar de firma Galaxy Tobacco, controlată indirect de omul de afaceri Ioan Niculae, să intre în insolvență.

Galaxy Tobacco a început să se confrunte cu probleme la toate sucursalele din țară, în perioada aderării României la Uniunea Europeană, acestea fiind legate de modificarea reglementărilor fiscale în domeniul tutunului, precum și introducerea taxei pe viciu.

„Firma se numește New Century Development și este în insolvență din 28 ianuarie 2016. Trebuie să fie un plan de reorganizare, fiind în insolvență. La noi au achitat, în urmă cu ceva timp, în primul trimestru, o sumă destul de importantă de bani, deci nu sunt probleme din acest punct de vedere. Tot ce funcționează acolo se află în chirie la această societate și pentru tot ce se strânge ca și chirie, lichidatorul judiciar este cel care dispune plățile. În primul trimestru, a achitat aproximativ 20.000 de lei. Planul de reorganizare implică și obligațiile pe care le are societatea”, a declarat Aurel Popescu, primarul interimar al municipiului Târgu-Jiu.

Doar clădirile au mai rămas dintr-o industrie care număra cândva peste o mie de angajați. Câteva dintre acestea au fost închiriate. În unul din spațiile aflate în proprietatea societății New Century Development, a fost amenajat, din 2007, sediul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Gorj. Într-o altă clădire se află câteva firme de mici dimensiuni. Paznicul avertizează, încă de la intrare, că fotografierea este interzisă, din motivul cunoscut: „Este proprietate privată”.

„A fost o fabrică foarte bine organizată. Am început cu Carpați, Plugarul, Mărășești, până la Amiral, Snagov. Eu nu fumam, iar mirosul m-a afectat și pe mine, am făcut un fel de astm din cauza inhalării mirosului”, a povestit, pentru MEDIAFAX, Elena Diaconescu, în vârstă de 78 de ani, fosta contabilă a uzinei de tutun.

Numărul șomerilor a crescut spectaculos, după închiderea fabricilor importante din Târgu-Jiu. Dacă în 1996 erau înregistrați 4708 șomeri, începând cu 1997 au început concedierile colective de personal, cu preponderență din sectorul minier, punctul culminant fiind atins în 1999, când erau 25.307 șomeri și o rată a șomajului de 14 %.

În prezent, Gorjul figurează, în evidențele AJOFM cu 11.339 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. „Aveam fabrica de sticlă, fabrica de mobilă, care se numea combinatul de prelucrare a lemnului, Unirea- fabrica de cărămidă, fabrica de țigarete, combinatul de liant și azbociment Bârsești și exemplele pot continua. Județul Gorj a avut printre cele mai diversificate fabrici, fabrică de cauciuc, de mobilă, de cărămidă, de bere. Eram unul dintre cele mai industrializate județe, aveam foarte diversificat totul. În prezent, avem 11.339 de șomeri, iar rata șomajului este 8,24%”, a declarat pentru MEDIAFAX, Romeo Chiriac, directorul AJOFM Gorj.

Timișoara: Clădirea în care funcționa Kandia, cea mai veche fabrică de ciocolată, demolată

Clădirea în care a funcționat fabrica de ciocolată Kandia, cea mai veche fabrică de ciocolată din România, a fost demolată în anul 2015. Fabrica a fost înființată în anul 1890, iar în 2003, după ce a fost absorbită de o companie din București, fabrica din Timișoara s-a închis. A rămas doar brandul.

Kandia a fost înființată în anul 1890 ca atelier de zaharicale, de către Latter Mor, în care lucrau în jur de opt muncitori. Latter Mor a numit-o „Fabrica de bomboane și ciocolată”, iar micul atelier a crescut de la an la an. Abia din anul 1895 putem vorbi de o adevărată fabrică pentru producerea celor mai simple bomboane, cu scopul satisfacerii cererii din Timișoara și din apropiere, proprietari fiind Latter Mihai și fratele său, Mor.

În anul 1909, fabrica, în care lucrau 70 de muncitori, a fost preluată de o societate anonimă pe acțiuni sub conducerea Băncii Timișoara și Societății Comerciale de acțiuni Timișoara și este denumită Prima Fabrică de Bomboane cu fierbere aburi din Austro-Ungaria. Numele de „Kandia” l-a primit în anul 1917 și este prima fabrică de ciocolată de pe teritoriul României de astăzi.

Kandia a cunoscut o dezvoltare formidabilă în perioada interbelică, când a început să livreze produse în Banat, în Transilvania, dar și în Bucovina și Basarabia. Numărul muncitorilor ajunsese la 300, fabrica producând vagoane întregi de bomboane și ciocolată. În scurt timp, Kandia a ajuns să producă bomboane de ciocolată din ce în ce mai fine, rivalizând cu bomboanele din celelalte țări europene.

După naționalizarea din anul 1948, a fost înființată Întreprinderea de Produse Zaharoase București, care a inclus mai multe fabrici de ciocolată din țară, dar cea din Timișoara și-a păstrat renumele, aici lucrând peste 800 de oameni.

Înainte de Revoluția din Decembrie 1989, fabrica de ciocolată Kandia avea în jur de 1.500 de angajați, însă, în anii postdecembriști, fabrica a fost împinsă spre faliment. Privatizarea fabricii de ciocolată Kandia a început în anul 1998. În 2003, Excelent București preia 60% din capitalul fabricii de ciocolată Kandia din Timișoara, iar brandul Kandia este relansat printr-o amplă campanie de informare. În anul 2004, Kandia a fost absorbită de compania din Capitală, iar proprietarul a hotărât închiderea fabricii din Timișoara și transferarea la București a principalelor mărci fabricate în Banat.

În anul 2007, Kandia-Excelent a devenit parte a grupului Cadbury-Schweppes, cel mai mare producător de dulciuri la nivel mondial, devenind astfel Cadbury România. În 2010, Cadbury România este vândut fondului de investiții Oryxa Capital, iar compania de dulciuri adoptă numele de Kandia Dulce. În 2012, Kandia Dulce devine cel mai mare producător de dulciuri din România, după ce achiziționează compania locală Supreme Chocolat.

După anul 2007, terenul pe care se afla fosta fabrică de ciocolată Kandia a ajuns în posesia unei firme din Oradea, iar în anul 2015, clădirea construită în 1924, aflată pe B-dul 16 Decembrie 1989, monument de arhitectură industrială, neclasat, a fost demolată.

Paltim, prima fabrică de pălării din sud-estul Europei, lăsată în paragină

Fabrica de pălării Paltim a fost prima întreprindere de profil din sud-estul Europei, fondată în 1896. Pălăriile realizate la Timișoara au ajuns peste tot, inclusiv la armata Austro-Ungară. În graba de a închide fabrica, în 2007, proprietarii au abandonat în clădire cutii cu pălării.

Fabrica de pălării Paltim a reprezentat un brand al Timișoarei. Întreprinderea a fost înființată în anul 1896, pe locul în care funcționa atelierul de pălării deținut de Filip Lenstein. Acesta a reușit să atragă fonduri din partea unor mari proprietari din Austria și a realizat noua fabrică, investiția ridicându-se la suma de 600.000 de coroane. Filip Lenstein a continuat să realizeze pălării în vechiul atelier până în anul 1990, când își începe activitatea, într-o clădire nouă, „Prima Societate Bănățeană de Pălării”, fiind și prima fabrică de pălării ca societate pe acțiuni din sud-estul Europei. Clădirea principală a fabricii a fost realizată pe malul drept al râului Bega, pe actualul splai Nicolae Titulescu.

Industriașul Filip Lenstein a început producția de pălării cu mașini și specialiști din vestul Europei. În scurt timp, Paltim a devenit o fabrică renumită în țările din Europa Centrală și de Vest. Cei 80 de muncitori produceau zilnic aproximativ 60 de duzini de pălării de fetru, de bună calitate, fiind căutate de pătura înstărită a societății din întreaga Europă, dar și din Statele Unite ale Americii sau America de Sud. De altfel, au fost deschise reprezentanțe în capitale europene precum București, Budapesta, Paris, Londra sau Viena.

La Timișoara se confecționau pălării de damă și bărbătești, din diferite materiale, iar modelele erau realizate în pas cu cerințele pieței, fiind printre cele mai căutate timp de zeci de ani. În timpul primului război mondial, Paltim a realizat șepci pentru armata Austro-Ungară și pâslă pentru cizmele militare.

În anul 1938, fabrica de pălării din Timișoara număra 240 de angajați și producea, în special, cloșuri și pălării din lână și din păr de iepure, care erau vândute în Europa și în America. În anul 1948, Paltim a intrat în proprietatea statului, cu denumirea de „Fabrica de Pălării Timișoara”, iar după anul 1952, a produs, în exclusivitate pentru piața românească, berete civile, militare și diferite pălării pe suport termoplastic.

În anul 1990, începe procesul de privatizare, care este finalizat în 1995. În anul 2006, o parte din acțiuni sunt preluate de o firmă din București și a început un scandal între sindicat și conducerea fabricii. Un an mai târziu, Paltim își încetează activitatea.

Europarlamentul Maria Grapini, om de afaceri din Timișoara, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că a făcut parte din consiliul de administrație al fabricii timp de patru ani, după 1989, și a avut 1.000 de acțiuni la Paltim.

„Am ținut foarte mult la fabrică, era una dintre cele mai renumite fabrici din estul Europei, făcea mult export înainte de 1989. Imediat după 1989, am fost numită de minister în consiliul de administrație și am stat timp de patru ani, după care fabrica s-a privatizat, cu metoda MEBO. Eu am luat foarte puține acțiuni atunci, pentru că am spus că este mai corect ca cei care lucrează acolo să fie cumva legați de fabrică, aveam 1.000 de acțiuni. Practic, era nimic din sutele de mii de acțiuni de acolo. Dar eram un acționar și am aflat din presă de vânzarea Paltim-ului. Oamenii din fabrică au contestat decizia, pentru că trebuia făcută o adunare generală. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic, Paltim-ul a fost vândut și tradiția nu s-a mai păstrat”, povestește Maria Grapini.

Aceasta își amintește că, la un moment dat, fabrica de pălării Paltim avea atât de multe comenzi încât de abia reușea să facă față. „Făcea pentru armata din România pălării, dar exporta foarte mult chiar în țările arabe, în Irak, pentru armată, basca aceea de militar. Se făceau pălării pentru vânători, pentru armată, bascuri pentru armată, erau de calitate. Pe mine m-a surprins că fabrica a fost vândută cuiva care nu a mai continuat activitatea. Eu, dacă vreodată voi renunța la fabrica de textile, cu siguranță voi vrea să continue cineva”.

Paltim a murit în plină glorie. Începând cu anul 2004, pălăriile fabricate la Timișoara au fost prezentate în expoziții organizate în Europa, dar și la New York sau Los Angeles.

Aurel Mihuț, președintele Filialei Timiș a Blocului Național Sindical, este cel care a condus negocierea contractului colectiv de muncă la fabrica de pălării Paltim, negociere în timpul căreia a izbucnit scandalul între sindicaliști și conducere. Aurel Mihuț a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că fabrica timișoreană s-a închis pentru că au fost „interese și orgolii”, mai ales că Paltim era pe profit.

„Eu am condus negocierea contractului colectiv de muncă la Paltim și patronul a încercat asupra mea diferite presiuni să cedez în ceea ce privește negocierea, să iese cum vor ei, lucru pe care nu l-am acceptat. Și finalul a fost pentru el destul de simplu: că nu mai are nevoie de fabrica de pălării, singura din țară, și ca dovadă este că a închis-o. Motivul a fost contractul colectiv de muncă, unde sindicatul s-a menținut pe poziție și n-a cedat la negocieri. Fabrica mergea bine, era pe profit, nu au fost probleme. Singurele probleme au fost la negocierea contractului colectiv de muncă, nu s-a dorit să se facă o adevărată negociere: mai las și eu, mai lași și tu și în final ajungem la un rezultat. Eu m-am luptat pentru acei oameni, pentru că lucrau în niște condiții foarte precare, salarii mici”, a povestit Aurel Mihuț.

Sindicalistul își amintește că în anul 2007, în momentul în care fabrica de pălării a fost închisă, la Paltim erau angajate circa 200 de persoane. În prezent, clădirea în care și-a desfășurat activitatea fosta fabrică a rămas în paragină. De altfel, în anul 2014, Primăria Timișoara a somat proprietarii să înceapă lucrări de reparație, pentru că imobilele au ajuns într-un stadiu avansat de degradare. În ultimii zece ani, mai multe spații aflate la parter au fost închiriate, iar aici a fost deschis și un club.

În prezent, în fosta secție de design și prototipuri din cadrul fabricii de pălării Paltim funcționează Ambasada, un centru cultural independent. „Noi am găsit destul de dezolant totul, ce am putut salva sunt niște mulaje de pălării. Există o cameră în care mai sunt cutii cu pălării și am propus să le expunem, să facem un mic muzeu cu ce a rămas acolo, dar am fost refuzați. Este mare păcat că fabrica s-a închis, pentru că era un brand care avea valoare internațională și care era specific locului”, ne-a spus Andreea Iager-Tako, fondator Ambasada.